ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul N.S. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărări Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - anularea ordinului șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 117 din 29 august 2008 și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului; - suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al Statului Major al Forțelor Navale și tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului; - obligarea șefului Statului Major al Forțelor Navale să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea unor penalități; - obligarea pârâtului să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de legislația în vigoare, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data de 1 septembrie2008, până la pronunțare; - obligarea pârâtului să emită decizia de pensionare a reclamantului; - obligarea Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului drepturile bănești conform cu cele avute până la data de 31 august 2006, actualizate cu indicele de inflație; - obligarea pârâtului să plătească reclamantului daune morale; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând, în esență, că disponibilizarea personalului militar și civil, reglementată prin O.G.

nr. 7/1998, reprezintă excepția și nu regula în situația cadrelor militare ale căror funcții se reduc în perioada restructurării armatei. Prin sentința civilă nr. 39/CA din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte, cu privire la reclamant, Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 117/2008 și a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege. Au fost respinse celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantului, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Funcția pe care o ocupa reclamantul, maistru militar încadrat la UM 02192 Constanța a fost redusă în cadrul procesului de restructurare a armatei și nu s-a mai regăsit pe noul stat de organizare intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008. Reclamantul a solicitat, potrivit legii, trecerea sa în rezervă, nefiind de acord cu funcția ce i s-a propus de către Comisia de selecție. Prin Ordinul nr. MM nr. 117 din 29 august 2008, al Șefului Statului Major al Forțelor Navale, reclamantul a fost pus la dispoziția Academiei Navale „Mircea cel Bătrân", pe o perioadă de 3 luni, începând cu 1 septembrie 2008 în vederea încadrării.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 7/1998, coroborate cu art. 8 alin. (1) din același act normativ, în perioada de restructurare a armatei, personalul militar are dreptul de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare. În cazurile în care personalul militar optează pentru trecerea în rezervă, Comisia de selecție verifică doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de O.G. nr. 7/1998 și propune trecerea în rezervă. Or, în cauză, prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM nr. 117 din 29 august 2008 s-a încălcat dreptul reclamantului de a opta pentru trecerea sa în rezervă, în condițiile în care unitatea militară din care făcea parte a fost supusă restructurării, iar funcția pe care o ocupa reclamantul nu se mai regăsea în noul stat de organizare.

In raport cu cele constatate, prima instanță a apreciat că nr. MM nr. 117 din 29 august 2008 al Șefului Statului Major al Forțelor Navale este ilegal impunându-se a fi anulat în parte, în ceea ce-1 privește pe reclamant, cu obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului cu acordarea drepturilor ce i se cuvin potrivit O.G. nr. 7/1998. Celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantului au fost apreciate ca fiind nefondate, întrucât actele a căror anulare s-a solicitat nu pot fi identificate și nu au fost indicate motivele de nelegalitate, interesul legitim sau dreptul vătămat prin emiterea lor. De asemenea reclamantul nu a făcut dovada drepturilor bănești pe perioada punerii sale la dispoziția.

Asupra aplicării sancțiunii penalităților instanța a apreciat că aceasta nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă. Referitor la suspendarea executării Ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor ulterioare, instanța a reținut faptul că reclamantul nu a arătat temeiul legal al acestei cereri, iar prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile speței întrucât reclamantul nu a solicitat suspendarea executării a actului administrativ supus procedurii de contestare în fața instanței de contencios, ci a unui ordin ulterior, nesupus analizei instanței.

S-a concluzionat, totodată, că măsura menținerii reclamantului în activitate nu poate fi considerată frustrantă și umilitoare față de colegii săi, acestuia nefiindu-i încălcate nici drepturile fundamentale la libertate, libera circulație ori la muncă, atâta vreme cât nu i-a fost negat dreptul de a solicita încetarea raporturilor de serviciu pin demisie, situație în care nici capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu se justifică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și ca reprezentant al UM 02150 București și UM 02192 Constanța solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului. Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 5 din O.G. nr. 7/1998, conduc la concluzia că legiuitorul a avut în vedere existența unui temei legal pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare, conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 doar pentru situația în care în cadrul procesului de restructurare o parte a personalului își pierde funcția și nu există posibilități de reîncadrare în alte funcții sau unități. Dacă sunt astfel de posibilități și nu sunt alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, nu se poate dispune trecerea în rezervă în temeiul art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, susține recurenta, neexistând temei legal pentru a se dispune o astfel de trecere în rezervă, persoanele vizate nu pot fi considerate disponibilizate în sensul art. 1 din O.G.

nr. 7/1998 și nu pot beneficia de măsurile de protecție specială prevăzute de ordonanță. In opinia recurentului, nu poate fi susținută cu temei nici concluzia instanței de fond potrivit căreia, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar Ministerul Apărării Naționale este ținut de opțiunea reclamantului, întrucât regula în clarificarea situației acestora o constituie încadrarea și nu disponibilizarea lor, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 din O.G.

nr. 7/1998 și Normele metodologice de aplicare a acestora aprobate prin Ordinul nr. 169 din 18 octombrie 2001. S-a apreciat, de asemenea, că soluția adoptată contrazice considerentele hotărârii potrivit cărora disponibilizarea cadrelor militare trebuiau să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri și anume doar în acele situații în care, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrate în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării.

Concluzionând, recurentul a susținut că reclamantul nu se află în situația prevăzută de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, în care să poată fi trecut în rezervă ca urmare a reorganizării unității și a reducerii funcției sale, deoarece nu sunt posibilități pentru a fi încadrat în altă funcție, neputând fi vorba nici despre alte motive sau nevoi ale ministerului, astfel că, raportat la starea de fapt prezentată și dispozițiile legale incidente, se impunea respingerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. MM nr. 117 din 29 august 2008. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu poate fi reținută incidența în speță a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., invocate de recurent. Criticile aduse hotărârii atacate, în dezvoltarea acestor motive de recurs sunt grefate, în principal, pe greșita interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, impunându-se examinarea cu prioritate a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Situația de fapt, corect reținută de prima instanță și necontestată de recurent, constă în esență, în aceea că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu grad de maistru militar, iar în cadrul procesului de restructurare ce a avut la nivelul UM 02192 Constanța funcția ocupată de acesta a fost redusă, nemai regăsindu-se în noul stat de organizare a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008. In aceste condiții, la 30 august 2008, reclamantul a solicitat trecerea în rezervă, conform revederilor O.G.

nr. 7/1998 și ale Legii nr. 80/2005. Cu toate acestea, Comisia de selecție i-a propus reclamantului o nouă funcție și, întrucât nu a fost acceptată, s-a procedat potrivit art. 6 din ordinul M 169/2001, în sensul punerii la dispoziție a contestatorului pe o perioadă de 3 luni; ulterior, prin Ordinul nr. 117/2008 s-a dispus prelungirea perioadei de punere la dispoziție a reclamantului pentru o perioadă de încă 3 luni. Problema esențială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât soluționarea recursului de față cât și a fondului litigiului, constă în interpretarea prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale precum și Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin Ordinul nr. 169/2001.

Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 6 și art. 8 ale O.G. nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinței atacate, rezultă fără echivoc că legiuitorul a reglementat două situații distincte pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare din unitățile supuse restructurării cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, respectiv: (i) situația în care pot trece în rezervă, la cerere și (ii) situația în care pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare a armatei. Pentru prima situație, a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de cele două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită pot trece în rezervă având semnificația posibilității de a exercita sau nu respectivul drept, iar nu a instituirii unei simple vocații în favoarea acestora.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să instituie doar vocația respectivelor cadre pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă, singura care ar fi justificat susținerea că această operațiune ar fi fost lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naționale, utilizată ca atare pentru cea de a doua situație, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare a armatei.

Mai mult, același act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile acestuia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării, în funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, evident fiind că opțiunea de trecere în rezervă reprezintă un drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei, cum corect a apreciat și prima instanță. În același sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. 169/2001 al ministrului apărării pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 7/1998, din interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidență ca în situația cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în speță, competența comisiei de selecție este limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea lor în rezervă. Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate, respectiva comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la art. A din anexa 1 și apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeași anexă. Interpretarea contrară a acestor dispoziții, în modalitatea indicată de recurent și raportată doar la mențiunea „indiferent de opțiune" utilizată la art. 3 din Norme nu poate fi reținută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară.

În raport cu prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar și cu situația concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanță a concluzionat în mod corect că pârâtul recurent era ținut de opțiunea de trecere în rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui. În consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

Considerentele acestei hotărâri corespund exigențelor impuse de lege, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, iar indicarea unui argument în plus pentru înlăturarea aserțiunii pârâtului privind condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, ulterior dezlegării corecte a problemelor de drept esențiale în soluționarea cauzei, nu poate conduce la concluzia că acestea ar fi contradictorii, cum se pretinde prin cererea de recurs, astfel încât nici incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținută. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deși acesta a fost indicat ca temei al cererii de recurs, ulterior el nu a mai fost dezvoltat, recurentul omițând să indice sub ce aspect instanța fondului a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

Cum din examinarea sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ipoteza de nelegalitate conținută de acest text legal nu poate fi reținută, va respinge ca nefondat, și acest motiv de recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 39/CA din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.