ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamantul N.S. a chemat în judecată

pe pârâtul Ministerul Apărări Naționale pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună:

- anularea

ordinului șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 117 din 29 august

2008 și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu

a reclamantului;

- suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al

Statului Major al Forțelor Navale și tuturor

ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului;

- obligarea

șefului Statului Major al Forțelor Navale să emită ordinul de trecere în

rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea

unor penalități;

- obligarea

pârâtului să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii

prevăzute de legislația în vigoare, actualizate cu indicele de inflație,

începând cu data de 1 septembrie2008, până la pronunțare;

- obligarea

pârâtului să emită decizia de pensionare a reclamantului;

- obligarea

Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului drepturile bănești

conform cu cele avute până la data de 31 august 2006, actualizate cu indicele

de inflație;

- obligarea pârâtului să

plătească reclamantului daune morale;

- obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

întâmpinare, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, susținând, în esență, că disponibilizarea personalului

militar și civil, reglementată prin O.G. nr. 7/1998, reprezintă excepția și nu

regula în situația cadrelor militare ale

căror

funcții se reduc în perioada restructurării armatei.

Prin sentința

civilă nr. 39/CA din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială contencios

administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în

parte,

cu privire la reclamant, Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr.

MM 117/2008 și a obligat pârâtul să emită ordinul de trecere în rezervă a

reclamantului, în condițiile O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării

drepturilor prevăzute de lege.

Au fost

respinse celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantului, ca nefondate.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, următoarele:

Funcția pe

care o ocupa reclamantul, maistru militar încadrat la UM 02192 Constanța a fost

redusă în cadrul procesului de restructurare a armatei și nu s-a mai regăsit pe

noul stat de organizare intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2008.

Reclamantul a

solicitat, potrivit legii, trecerea sa în rezervă, nefiind de acord cu funcția

ce i s-a propus de către Comisia de selecție.

Prin Ordinul

nr. MM nr. 117 din 29 august 2008, al Șefului Statului Major al Forțelor

Navale, reclamantul a fost pus la dispoziția Academiei Navale „Mircea cel

Bătrân", pe o perioadă de 3 luni, începând cu 1 septembrie 2008 în vederea

încadrării.

Potrivit art.

6 din O.G. nr. 7/1998, coroborate cu art. 8 alin. (1) din același act normativ,

în perioada de restructurare a armatei, personalul militar are dreptul de a

solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, cu acordarea

plăților compensatorii corespunzătoare.

În cazurile

în care personalul militar optează pentru trecerea în rezervă, Comisia de

selecție verifică doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de O.G. nr.

7/1998 și propune trecerea în rezervă.

Or, în cauză,

prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM nr. 117 din 29

august 2008 s-a încălcat dreptul reclamantului de a opta pentru trecerea sa în

rezervă, în condițiile în care unitatea militară din care făcea parte a fost

supusă restructurării, iar funcția pe care o ocupa reclamantul nu se mai

regăsea în noul stat de organizare.

In raport cu

cele constatate, prima instanță a apreciat că nr. MM nr. 117 din 29 august 2008

al Șefului Statului Major al Forțelor Navale este ilegal impunându-se a fi

anulat în parte, în ceea ce-1 privește pe reclamant, cu obligarea pârâtului la

emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului cu acordarea

drepturilor ce i se cuvin potrivit O.G. nr. 7/1998.

Celelalte

capete de cerere ale acțiunii reclamantului au fost apreciate ca fiind

nefondate, întrucât actele a căror anulare s-a solicitat nu pot fi identificate

și nu au fost indicate motivele de nelegalitate, interesul legitim sau dreptul

vătămat prin emiterea lor. De asemenea reclamantul nu a făcut dovada

drepturilor bănești pe perioada punerii sale la dispoziția. Asupra aplicării

sancțiunii penalităților instanța a apreciat că aceasta nu poate fi dispusă mai

înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de

instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă.

Referitor la

suspendarea executării Ordinului nr. A

33100

din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor ulterioare, instanța a reținut faptul

că

reclamantul nu a arătat temeiul legal al acestei cereri, iar

prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile speței întrucât

reclamantul nu a solicitat suspendarea executării a actului administrativ supus

procedurii de contestare în fața instanței de contencios, ci a unui ordin

ulterior, nesupus analizei instanței.

S-a

concluzionat, totodată, că măsura menținerii reclamantului în activitate nu

poate fi considerată frustrantă și umilitoare față de colegii săi, acestuia

nefiindu-i încălcate nici drepturile fundamentale la libertate, libera

circulație ori la muncă, atâta vreme cât nu i-a fost negat dreptul de a

solicita încetarea raporturilor de serviciu pin demisie, situație în care nici

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu se justifică.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale în

nume propriu și ca reprezentant al UM 02150 București și UM 02192 Constanța

solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului.

Au fost

invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că prevederile art. 1

coroborate cu cele ale art. 5 din O.G. nr. 7/1998, conduc la concluzia că

legiuitorul a avut în vedere existența unui temei legal pentru trecerea în

rezervă a cadrelor militare, conform art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995 doar

pentru situația în care în cadrul procesului de restructurare o parte a

personalului își pierde funcția și nu există posibilități de reîncadrare în

alte funcții sau unități. Dacă sunt astfel de posibilități și nu sunt alte

motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, nu se poate dispune

trecerea în rezervă în temeiul art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995.

Prin urmare,

susține recurenta, neexistând temei legal pentru a se dispune o astfel de

trecere în rezervă, persoanele vizate nu pot fi considerate disponibilizate în sensul

art. 1 din O.G. nr. 7/1998 și nu pot beneficia de măsurile de protecție

specială prevăzute de ordonanță.

In opinia

recurentului, nu poate fi susținută cu temei nici concluzia instanței de fond

potrivit căreia, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște

dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă cu acordarea

plăților compensatorii corespunzătoare, iar Ministerul Apărării Naționale este

ținut de opțiunea reclamantului, întrucât regula în clarificarea situației

acestora o constituie încadrarea și nu disponibilizarea lor, astfel cum rezultă

din prevederile art. 3 din

O.G. nr. 7/1998

și Normele metodologice de aplicare a acestora aprobate

prin Ordinul nr.

169 din 18 octombrie 2001.

S-a apreciat,

de asemenea, că soluția adoptată contrazice considerentele hotărârii potrivit

cărora disponibilizarea cadrelor militare trebuiau să se desfășoare în limitele

legii, fără eventuale abuzuri și anume doar în acele situații în care, în urma

reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de

organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrate în alte funcții sau

unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării.

Concluzionând,

recurentul a susținut că reclamantul nu se află în situația prevăzută de art.

85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, în care să poată fi trecut în

rezervă ca urmare a reorganizării unității și a reducerii funcției sale,

deoarece nu sunt posibilități pentru a fi încadrat în altă funcție, neputând fi

vorba nici despre alte motive sau nevoi ale ministerului, astfel că, raportat

la starea de fapt prezentată și dispozițiile legale incidente, se impunea

respingerea capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. MM nr. 117 din

29 august 2008.

Recursul

nu este fondat.

Analizând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost

aduse, prin prisma dispozițiilor

legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a

constatat că nu poate fi reținută incidența în speță a motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurent.

Criticile

aduse hotărârii atacate, în dezvoltarea acestor motive de recurs sunt grefate,

în principal, pe greșita interpretare și aplicare a prevederilor legale

incidente în materia supusă controlului judiciar, impunându-se examinarea cu

prioritate a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Situația de fapt, corect reținută de prima instanță și necontestată de

recurent, constă în esență, în aceea că

reclamantul are statutul de cadru militar în activitate, cu grad de maistru

militar, iar în cadrul procesului

de

restructurare ce a avut la nivelul UM 02192 Constanța funcția ocupată

de

acesta a fost redusă, nemai regăsindu-se în noul stat de organizare a intrat în

vigoare la data de 1 septembrie 2008.

In aceste

condiții, la 30 august 2008, reclamantul a solicitat trecerea în rezervă,

conform revederilor O.G. nr. 7/1998 și ale Legii nr. 80/2005.

Cu toate

acestea, Comisia de selecție i-a propus reclamantului o nouă funcție și,

întrucât nu a fost acceptată, s-a procedat potrivit art. 6 din ordinul M

169/2001, în sensul punerii la dispoziție a contestatorului

pe o perioadă de 3 luni; ulterior, prin Ordinul

nr. 117/2008 s-a dispus

prelungirea perioadei de punere la dispoziție a

reclamantului pentru o perioadă de încă 3 luni.

Problema

esențială ce se impune a fi dezlegată în cauză, de care depinde atât

soluționarea recursului de față cât și a fondului litigiului,

constă în interpretarea prevederilor O.G. nr. 7/1998 privind unele

măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica

în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din

compunerea Ministerului Apărării Naționale precum și

Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin

Ordinul nr. 169/2001.

Din

interpretarea logică și sistematică a prevederilor art. 6 și art. 8 ale O.G.

nr. 7/1998, redate integral în considerentele sentinței atacate, rezultă fără

echivoc că legiuitorul a reglementat două situații distincte pentru trecerea în

rezervă a cadrelor militare din unitățile supuse restructurării cu sau fără

drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, respectiv:

(i) situația în care pot trece în rezervă, la cerere și (ii) situația în care pot

fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a

nevoilor de reducere și restructurare a armatei.

Pentru prima situație,

a fost instituit dreptul cadrelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de cele

două texte de a cere trecerea în rezervă, formularea folosită pot trece în

rezervă având semnificația posibilității de a exercita sau nu respectivul

drept, iar nu a instituirii unei simple vocații în favoarea acestora.

Dacă

legiuitorul ar fi intenționat să instituie doar vocația respectivelor cadre

pentru trecerea în rezervă, ar fi folosit formularea pot fi trecute în rezervă,

singura care ar fi justificat susținerea că această operațiune ar fi fost

lăsată la aprecierea Ministerului Apărării Naționale, utilizată ca atare pentru

cea de a doua situație, respectiv aceea în care nu s-a solicitat trecerea în

rezervă, dar se impune luarea unei astfel de măsuri ca urmare a nevoilor de

reducere și de restructurare a armatei.

Mai mult,

același act normativ dispune, prin art. 27, că pot beneficia de prevederile

acestuia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din

unități care nu sunt supuse restructurării, în funcție de necesarul de personal

al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a

personalului disponibilizat, evident fiind că opțiunea de trecere în rezervă

reprezintă un drept acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului

de restructurare a armatei, cum corect a apreciat și prima instanță.

În același

sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. 169/2001 al ministrului apărării pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 7/1998, din

interpretarea sistematică a acestora rezultând cu evidență ca în situația

cadrelor militare care optează pentru trecerea în rezervă, cum este cazul în

speță, competența comisiei de selecție este limitată la verificarea

îndeplinirii condițiilor impuse de acest act normativ pentru a propune trecerea

lor în rezervă.

Prin urmare,

doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate, respectiva

comisie va proceda la evaluarea cadrelor militare în baza criteriilor de la

art. A din anexa 1 și apoi la ierarhizarea acestora conform art. B din aceeași

anexă.

Interpretarea

contrară a acestor dispoziții, în modalitatea indicată de recurent și raportată

doar la mențiunea „indiferent de opțiune" utilizată la art. 3 din Norme nu

poate fi reținută, întrucât s-ar admite că este posibilă adăugarea la lege

printr-un act normativ cu forță juridică inferioară.

În raport cu

prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar și cu

situația concretă în care s-a aflat intimatul-reclamant, prima instanță a

concluzionat în mod corect că pârâtul recurent era ținut de opțiunea de trecere

în rezervă formulată de acesta, prin ordinul atacat fiindu-i încălcat un drept

recunoscut de lege, astfel încât s-a impus anularea lui.

În

consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

poate fi reținut, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea

corectă a legii.

Considerentele

acestei hotărâri corespund exigențelor impuse de lege, făcând posibilă

exercitarea controlului judiciar, iar indicarea unui argument în plus pentru

înlăturarea aserțiunii pârâtului privind condițiile de aplicare a dispozițiilor

art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, ulterior dezlegării corecte a

problemelor de drept esențiale în soluționarea cauzei, nu poate conduce la

concluzia că acestea ar fi contradictorii, cum se pretinde prin cererea de

recurs, astfel încât nici incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

În ceea ce

privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că

deși

acesta a fost indicat ca temei al cererii de recurs, ulterior el nu a mai

fost

dezvoltat, recurentul omițând să indice sub ce aspect instanța fondului a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

dedus judecății. Cum din examinarea sentinței atacate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ipoteza

de nelegalitate conținută de acest text legal nu poate fi reținută, va respinge

ca nefondat, și acest motiv de recurs.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 39/CA

din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2009.