ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.L. a chemat în judecată pe pârâtul
Ministerul Apărării, solicitând ca prin sentința ce se va
pronunța să se dispună:
a) anularea Ordinului șefului
Statului Major al Forțelor Navale DIN 29 august 2008, precum și a
tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de muncă cu C.O.O.
b) suspendarea executării
ordinului din 9 octombrie 2008 al Stați Major al Forțelor Navale
și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară
și de serviciu a reclamantului;
c) obligarea șefului Statului
Major al Forțelor Navale să emită Ordinul trecere în
rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din
O.G. nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005,
sub sancțiunea unor penalități;
d) obligarea Ministerului
Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și
plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998
și de art. 31 din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflație,
începând cu data 1 septembrie 2008 până la pronunțare;
e) obligarea Ministerului
Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului,
începând cu data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflație la
pensia ce i se va cuveni, de la această dată și până la
pronunțare, sub sancțiunea unor penalități;
f) obligarea Ministerului
Apărării să plătească reclamantului drepturile
bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006,
până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de
inflație;
g) obligarea Ministerului
Apărării să plătească reclamantului daune morale în
valoare de 75.000, pentru suferințele la care a fost supus;
h) obligarea pârâtului la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a
arătat că este ofițer, încadrat la U.M. C.O.O., unitate
aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul
Ministerului Apărării.
A mai arătat că în cadrul
procesului general de restructurare al armatei, la data de 31 iulie 2008
reclamantului i s-a adus la cunoștință ordinul privind intrarea
în vigoare a noului stat de organizare al unității din care face
parte, începând cu data de 1 septembrie 2008, prin care se reduceau mai multe
funcții, printre care și aceea pe care era încadrat.
S-a susținut că în
această situație, în conformitate cu prevederile art. 1 din Normele
metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr.
M169/2001 al ministrului Apărării Naționale, toate cadrele
militare din unitate trebuie să-și exprime opțiunea în scris,
dacă doresc să treacă în rezervă, în condițiile O.G. nr.
7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.
A invocat reclamantul
dispozițiile art. 27 din ordonanță, potrivit cărora pot
trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanței, chiar
și cadrele militare din unitățile ce nu sunt supuse procesului
de restructurare, arătând că, până în prezent, nu a existat nici
un caz în armata română și cu atât mai mult în unitatea
reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a
trece în rezervă prin disponibilizare.
În continuare s-a afirmat că,
întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare,
acesta a cerut, în scris, prin raportul din 1 august 2008 să fie trecut în
rezervă, prin disponibilizare, însă, unitatea pârâtă, în loc
să procedeze astfel, în mod ilegal și abuziv, prin Ordinul
șefului Statului Major al Forțelor Navale, începând cu data de 31
august 2008, l-a eliberat din funcția pe care o deținea și a
fost pus la dispoziția unității, pentru o perioadă de 3
luni, în vederea încadrării.
A concluzionat reclamantul în sensul
că, prin măsura astfel luată, a fost vătămat în
dreptul și interesul său legitim de a beneficia de măsurile de
protecție socială prevăzute de O.G. nr. 7/1998, de dreptul la
pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulație, de
dreptul la alegerea liberă a muncii, precum și de alte drepturi
și libertăți fundamentale ale omului, iar din punct de vedere
moral, reclamantul se consideră frustrat și umilit, întrucât
îndeplinește atribuțiuni inferioare și incompatibile cu
pregătirea sa, fiind auxiliar al unității.
Prin sentința civilă nr. 187/CA
din 7 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal
a admis în parte cererea formulată de D.L. și a dispus anularea
Ordinului Șefului de Stat Major al Forțelor Navale din 29 august 2008
în partea cu privire la reclamant și a obligat pârâtul să emită
ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condițiile O.G. nr. 7/1998,
cu consecința drepturilor prevăzute de lege. A respins celelalte
capete de cerere ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că reclamantul are statutul de
ofițer în activitate, fiind încadrat la U.M. C.O.O. Astfel cum s-a
precizat în întâmpinare și după cum rezultă din înscrisurile
depuse la dosarul cauzei, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc
la nivelul unității militare menționate, funcția
ocupată de contestator a fost redusă, nemairegăsindu-se pe noul
stat de organizare ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2008.
A mai reținut prima
instanță că, prin raportul personal din 1 august 2008,
reclamantul a solicitat, în baza prevederilor O.G. nr. 7 din 1998 și ale
Legii nr. 80/1005, trecerea în rezervă în condițiile art. 27 din O.G.
nr. 7/1998, iar potrivit art. 3 din Ordinul M 169/2001, contestatorul a fost
evaluat de Comisia de selecție pentru funcțiile de ofițeri ai
Statului Major al Forțelor Navale ierarhizat și propus spre încadrare
în altă funcție, funcție cu care acesta inițial nu a fost
de acord.
Ulterior până la intrarea în
vigoare a noului stat de organizare, reclamantul a acceptat propunerea de
încadrare făcută, menționând prin raportul personal din 29
august 2008 (anexat), că este de acord cu încadrarea pe funcția
propusă.
În acest context, a constatat Curtea
de Apel Constanța că, din coroborarea dispozițiilor art. 6 din
O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a
personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada
restructurării marilor unități, unităților și
formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării
Naționale și ale art. 8 alin. (1) din același act normativ
rezultă, fără echivoc, faptul că, în perioada de
restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul
personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau
fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților
compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită
trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului
Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în
condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995
privind statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.
A mai reținut instanța de
fond că art. 27 stabilește că „în funcție de necesarul de
personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de
protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile
prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care
optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt
supuse restructurării”, ceea ce vine să întărească ideea
că opțiunea de trecere în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998
reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul
facilitării procesului de restructurare a armatei.
În raport de aceste dispoziții
legale, instanța de fond a apreciat că prin ordinul atacat – Ordinul
din 2008 – dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru
trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea
sa a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost
redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare,
iar aserțiunea pârâtului privind incidența dispozițiilor art. 85
lit. e) din Legea nr. 80/1995, nu justifică legalitatea ordinului
contestat. în acest sens s-a reținut că trimiterea cuprinsă în art.
5 din O.G. nr. 7/1998 la dispozițiile art. 85 lit. e) nu face decât
să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie
să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale
abuzuri.
Pentru considerentele expuse, Curtea
de apel a apreciat că Ordinul din 2008 al șefului S.M.F.N.
încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea
opta, în cazul în care unitatea militară este supusă
restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998, iar
în temeiul dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 7/1998 pârâtul trebuie
să dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin
reclamantului în baza ordonanței.
În ceea ce privește celelalte
capete de cerere, prima instanță le-a considerat nefondate
reținând următoarele:
- anularea tuturor actelor
ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu U.M. C.O.O. nu
poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a
indicării motivelor de nelegalitate, precum și a interesului legitim
sau dreptului vătămat prin emiterea lor;
- aplicarea sancțiunii
penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul
pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind
emiterea ordinului de trecere în rezervă.
- referitor la suspendarea
executării Ordinului din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor
ulterioare, reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia a
formulat o astfel de cerere.
- obligarea pârâtului la plata
drepturilor bănești conforme cu cele avute până la data de 31
august 2006, până la trecerea în rezervă, s-a reținut că
întrucât reclamantul nu a tăcut dovada diminuării drepturilor
bănești în perioada punerii la dispoziție, cererea sa este neîntemeiată.
- asupra cererii de acordare a
daunelor morale s-a apreciat că, având în vedere că măsura de
menținere a reclamantului în activitate nu poate fi considerată
frustrantă și umilitoare, astfel cum se susține, intenția
pârâtului nefiind aceea de a-l pune pe reclamant într-o stare de inferioritate
fată de ceilalți colegi, aceasta nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs Ministerul Apărării Naționale, care a invocat în
mod generic dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a
susținut, în esență, că hotărârea instanței de
fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu ignorarea
situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în
cauză.
Astfel, argumentează ministerul
recurent, instanța de fond a omis faptul că prin Ordinul M.O.- din 29
august 2008 emis la aceeași dată cu Ordinul M.O.- din 29 august 2008,
intimatul-reclamant a fost numit într-o funcție militară,
conformă cu gradul și pregătirea acestuia, la U.M. 02150 C.O.,
începând cu data de 1 septembrie 2008, astfel că Ordinul M.O.- din 29
august 2008 a fost anulat de instanță în mod nelegal.
Mai mult, precizează ministerul
recurent, intimatul-reclamant și-a dat acordul expres și în scris
pentru a fi numit în funcția respectivă, astfel că acesta nu a
fost pus la dispoziția unității militare, așa cum
reține instanța de fond în mod greșit.
Recursul este întemeiat.
Așa cum s-a arătat și
în expunerea făcută mai sus, instanța de fond, admițând în
parte acțiunea formulată, a dispus anularea Ordinului M.O. din 29
august 2008 emis de Șeful S.M.F.N., în ceea ce îl privește pe
reclamant și a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unui alt ordin
pentru trecerea în rezervă a reclamantului în condițiile O.G. nr. 7/1998.
Din verificarea dosarului
Curții de Apel, rezultă că instanța de fond a dispus
anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008, fără ca acest ordin
să fi existat la dosar.
În cursul judecării recursului,
Ministerul Apărării Naționale a comunicat ndin 5 mai 2010 faptul
că reclamantul D.L. nu se regăsește în conținutul Ordinului
M.O. din 29 august 2008 și nu a fost pus la dispoziția niciunei
unități militare din cadrul Forțelor Navale.
De asemenea, a fost depus, în copie
conformă, Ordinul M.O. din 29 august 2008, prin care reclamantul D.L., cu
acordul scris al acestuia, fusese eliberat din funcția de șef al
instrucției în statul major din Școala Militară de Maiștri
Militari a Forțelor Navale A.I.M. și a fost numit în funcția de
șef compartiment operații, căutare, salvare și
protecția mediului la Componenta Operațională Navală a
Statului Major al Forțelor Navale.
Deci, din moment ce Ordinul M.O. din
29 august 2008 nu-l privește pe intimatul-reclamant, instanța de fond
a reținut în mod netemeinic faptul că acest ordin ar fi produs efecte
vătămătoare împotriva acestuia, astfel că soluția de
anulare a ordinului este nelegală.
Astfel fiind, în mod greșit a
reținut instanța de fond că intimatul-reclamant, fiind pus la
dispoziția unității militare, ar fi optat pentru trecerea în
rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998, intimatul-reclamant
dându-și acordul scris pentru a fi numit în funcția în care a și
fost numit prin Ordinul M.O. din 29 august 2008.
În concluzie, recursul va fi admis,
sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza,
acțiunea va fi respinsă pentru considerentele prezentate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.
187/CA din 7 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de
reclamantul D.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 mai 2010.