ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: a) anularea Ordinului șefului Statului Major al Forțelor Navale DIN 29 august 2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de muncă cu C.O.O. b) suspendarea executării ordinului din 9 octombrie 2008 al Stați Major al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului; c) obligarea șefului Statului Major al Forțelor Navale să emită Ordinul trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea unor penalități; d) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G.

nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflație, începând cu data 1 septembrie 2008 până la pronunțare; e) obligarea Ministerului Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflație la pensia ce i se va cuveni, de la această dată și până la pronunțare, sub sancțiunea unor penalități; f) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006, până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflație; g) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000, pentru suferințele la care a fost supus; h) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este ofițer, încadrat la U.M. C.O.O., unitate aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării. A mai arătat că în cadrul procesului general de restructurare al armatei, la data de 31 iulie 2008 reclamantului i s-a adus la cunoștință ordinul privind intrarea în vigoare a noului stat de organizare al unității din care face parte, începând cu data de 1 septembrie 2008, prin care se reduceau mai multe funcții, printre care și aceea pe care era încadrat. S-a susținut că în această situație, în conformitate cu prevederile art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr. M169/2001 al ministrului Apărării Naționale, toate cadrele militare din unitate trebuie să-și exprime opțiunea în scris, dacă doresc să treacă în rezervă, în condițiile O.G.

nr. 7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate. A invocat reclamantul dispozițiile art. 27 din ordonanță, potrivit cărora pot trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanței, chiar și cadrele militare din unitățile ce nu sunt supuse procesului de restructurare, arătând că, până în prezent, nu a existat nici un caz în armata română și cu atât mai mult în unitatea reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a trece în rezervă prin disponibilizare.

În continuare s-a afirmat că, întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare, acesta a cerut, în scris, prin raportul din 1 august 2008 să fie trecut în rezervă, prin disponibilizare, însă, unitatea pârâtă, în loc să procedeze astfel, în mod ilegal și abuziv, prin Ordinul șefului Statului Major al Forțelor Navale, începând cu data de 31 august 2008, l-a eliberat din funcția pe care o deținea și a fost pus la dispoziția unității, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării. A concluzionat reclamantul în sensul că, prin măsura astfel luată, a fost vătămat în dreptul și interesul său legitim de a beneficia de măsurile de protecție socială prevăzute de O.G.

nr. 7/1998, de dreptul la pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulație, de dreptul la alegerea liberă a muncii, precum și de alte drepturi și libertăți fundamentale ale omului, iar din punct de vedere moral, reclamantul se consideră frustrat și umilit, întrucât îndeplinește atribuțiuni inferioare și incompatibile cu pregătirea sa, fiind auxiliar al unității. Prin sentința civilă nr. 187/CA din 7 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de D.L. și a dispus anularea Ordinului Șefului de Stat Major al Forțelor Navale din 29 august 2008 în partea cu privire la reclamant și a obligat pârâtul să emită ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condițiile O.G.

nr. 7/1998, cu consecința drepturilor prevăzute de lege. A respins celelalte capete de cerere ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul are statutul de ofițer în activitate, fiind încadrat la U.M. C.O.O. Astfel cum s-a precizat în întâmpinare și după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc la nivelul unității militare menționate, funcția ocupată de contestator a fost redusă, nemairegăsindu-se pe noul stat de organizare ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2008. A mai reținut prima instanță că, prin raportul personal din 1 august 2008, reclamantul a solicitat, în baza prevederilor O.G.

nr. 7 din 1998 și ale Legii nr. 80/1005, trecerea în rezervă în condițiile art. 27 din O.G. nr. 7/1998, iar potrivit art. 3 din Ordinul M 169/2001, contestatorul a fost evaluat de Comisia de selecție pentru funcțiile de ofițeri ai Statului Major al Forțelor Navale ierarhizat și propus spre încadrare în altă funcție, funcție cu care acesta inițial nu a fost de acord. Ulterior până la intrarea în vigoare a noului stat de organizare, reclamantul a acceptat propunerea de încadrare făcută, menționând prin raportul personal din 29 august 2008 (anexat), că este de acord cu încadrarea pe funcția propusă. În acest context, a constatat Curtea de Apel Constanța că, din coroborarea dispozițiilor art. 6 din O.G.

nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale și ale art. 8 alin. (1) din același act normativ rezultă, fără echivoc, faptul că, în perioada de restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.

A mai reținut instanța de fond că art. 27 stabilește că „în funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării”, ceea ce vine să întărească ideea că opțiunea de trecere în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998 reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat că prin ordinul atacat – Ordinul din 2008 – dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea sa a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare, iar aserțiunea pârâtului privind incidența dispozițiilor art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995, nu justifică legalitatea ordinului contestat. în acest sens s-a reținut că trimiterea cuprinsă în art. 5 din O.G. nr. 7/1998 la dispozițiile art. 85 lit. e) nu face decât să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri.

Pentru considerentele expuse, Curtea de apel a apreciat că Ordinul din 2008 al șefului S.M.F.N. încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea opta, în cazul în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998, iar în temeiul dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 7/1998 pârâtul trebuie să dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin reclamantului în baza ordonanței. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, prima instanță le-a considerat nefondate reținând următoarele: - anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu U.M. C.O.O.

nu poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a indicării motivelor de nelegalitate, precum și a interesului legitim sau dreptului vătămat prin emiterea lor; - aplicarea sancțiunii penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă. - referitor la suspendarea executării Ordinului din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor ulterioare, reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia a formulat o astfel de cerere. - obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006, până la trecerea în rezervă, s-a reținut că întrucât reclamantul nu a tăcut dovada diminuării drepturilor bănești în perioada punerii la dispoziție, cererea sa este neîntemeiată.

- asupra cererii de acordare a daunelor morale s-a apreciat că, având în vedere că măsura de menținere a reclamantului în activitate nu poate fi considerată frustrantă și umilitoare, astfel cum se susține, intenția pârâtului nefiind aceea de a-l pune pe reclamant într-o stare de inferioritate fată de ceilalți colegi, aceasta nu este întemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale, care a invocat în mod generic dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu ignorarea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, argumentează ministerul recurent, instanța de fond a omis faptul că prin Ordinul M.O.- din 29 august 2008 emis la aceeași dată cu Ordinul M.O.- din 29 august 2008, intimatul-reclamant a fost numit într-o funcție militară, conformă cu gradul și pregătirea acestuia, la U.M.

02150 C.O., începând cu data de 1 septembrie 2008, astfel că Ordinul M.O.- din 29 august 2008 a fost anulat de instanță în mod nelegal. Mai mult, precizează ministerul recurent, intimatul-reclamant și-a dat acordul expres și în scris pentru a fi numit în funcția respectivă, astfel că acesta nu a fost pus la dispoziția unității militare, așa cum reține instanța de fond în mod greșit. Recursul este întemeiat. Așa cum s-a arătat și în expunerea făcută mai sus, instanța de fond, admițând în parte acțiunea formulată, a dispus anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008 emis de Șeful S.M.F.N., în ceea ce îl privește pe reclamant și a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unui alt ordin pentru trecerea în rezervă a reclamantului în condițiile O.G.

nr. 7/1998. Din verificarea dosarului Curții de Apel, rezultă că instanța de fond a dispus anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008, fără ca acest ordin să fi existat la dosar. În cursul judecării recursului, Ministerul Apărării Naționale a comunicat ndin 5 mai 2010 faptul că reclamantul D.L. nu se regăsește în conținutul Ordinului M.O. din 29 august 2008 și nu a fost pus la dispoziția niciunei unități militare din cadrul Forțelor Navale. De asemenea, a fost depus, în copie conformă, Ordinul M.O. din 29 august 2008, prin care reclamantul D.L., cu acordul scris al acestuia, fusese eliberat din funcția de șef al instrucției în statul major din Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale A.I.M.

și a fost numit în funcția de șef compartiment operații, căutare, salvare și protecția mediului la Componenta Operațională Navală a Statului Major al Forțelor Navale. Deci, din moment ce Ordinul M.O. din 29 august 2008 nu-l privește pe intimatul-reclamant, instanța de fond a reținut în mod netemeinic faptul că acest ordin ar fi produs efecte vătămătoare împotriva acestuia, astfel că soluția de anulare a ordinului este nelegală. Astfel fiind, în mod greșit a reținut instanța de fond că intimatul-reclamant, fiind pus la dispoziția unității militare, ar fi optat pentru trecerea în rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998, intimatul-reclamant dându-și acordul scris pentru a fi numit în funcția în care a și fost numit prin Ordinul M.O.

din 29 august 2008. În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă pentru considerentele prezentate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 187/CA din 7 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul D.L., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.