ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.L. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Apărării, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună:

a) anularea Ordinului șefului

Statului Major al Forțelor Navale DIN 29 august 2008, precum și a

tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de muncă cu C.O.O.

b) suspendarea executării

ordinului din 9 octombrie 2008 al Stați Major al Forțelor Navale

și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară

și de serviciu a reclamantului;

c) obligarea șefului Statului

Major al Forțelor Navale să emită Ordinul trecere în

rezervă a reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din

O.G. nr. 7/1998 și ale art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/2005,

sub sancțiunea unor penalități;

d) obligarea Ministerului

Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și

plățile compensatorii prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998

și de art. 31 din Legea nr. 31/1999, cu coeficientul de inflație,

începând cu data 1 septembrie 2008 până la pronunțare;

e) obligarea Ministerului

Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului,

începând cu data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflație la

pensia ce i se va cuveni, de la această dată și până la

pronunțare, sub sancțiunea unor penalități;

f) obligarea Ministerului

Apărării să plătească reclamantului drepturile

bănești conforme cu cele avute până la data de 31 august 2006,

până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de

inflație;

g) obligarea Ministerului

Apărării să plătească reclamantului daune morale în

valoare de 75.000, pentru suferințele la care a fost supus;

h) obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că este ofițer, încadrat la U.M. C.O.O., unitate

aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul

Ministerului Apărării.

A mai arătat că în cadrul

procesului general de restructurare al armatei, la data de 31 iulie 2008

reclamantului i s-a adus la cunoștință ordinul privind intrarea

în vigoare a noului stat de organizare al unității din care face

parte, începând cu data de 1 septembrie 2008, prin care se reduceau mai multe

funcții, printre care și aceea pe care era încadrat.

S-a susținut că în

această situație, în conformitate cu prevederile art. 1 din Normele

metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr.

M169/2001 al ministrului Apărării Naționale, toate cadrele

militare din unitate trebuie să-și exprime opțiunea în scris,

dacă doresc să treacă în rezervă, în condițiile O.G. nr.

7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.

A invocat reclamantul

dispozițiile art. 27 din ordonanță, potrivit cărora pot

trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanței, chiar

și cadrele militare din unitățile ce nu sunt supuse procesului

de restructurare, arătând că, până în prezent, nu a existat nici

un caz în armata română și cu atât mai mult în unitatea

reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a

trece în rezervă prin disponibilizare.

În continuare s-a afirmat că,

întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare,

acesta a cerut, în scris, prin raportul din 1 august 2008 să fie trecut în

rezervă, prin disponibilizare, însă, unitatea pârâtă, în loc

să procedeze astfel, în mod ilegal și abuziv, prin Ordinul

șefului Statului Major al Forțelor Navale, începând cu data de 31

august 2008, l-a eliberat din funcția pe care o deținea și a

fost pus la dispoziția unității, pentru o perioadă de 3

luni, în vederea încadrării.

A concluzionat reclamantul în sensul

că, prin măsura astfel luată, a fost vătămat în

dreptul și interesul său legitim de a beneficia de măsurile de

protecție socială prevăzute de O.G. nr. 7/1998, de dreptul la

pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulație, de

dreptul la alegerea liberă a muncii, precum și de alte drepturi

și libertăți fundamentale ale omului, iar din punct de vedere

moral, reclamantul se consideră frustrat și umilit, întrucât

îndeplinește atribuțiuni inferioare și incompatibile cu

pregătirea sa, fiind auxiliar al unității.

Prin sentința civilă nr. 187/CA

din 7 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal

a admis în parte cererea formulată de D.L. și a dispus anularea

Ordinului Șefului de Stat Major al Forțelor Navale din 29 august 2008

în partea cu privire la reclamant și a obligat pârâtul să emită

ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condițiile O.G. nr. 7/1998,

cu consecința drepturilor prevăzute de lege. A respins celelalte

capete de cerere ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul are statutul de

ofițer în activitate, fiind încadrat la U.M. C.O.O. Astfel cum s-a

precizat în întâmpinare și după cum rezultă din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc

la nivelul unității militare menționate, funcția

ocupată de contestator a fost redusă, nemairegăsindu-se pe noul

stat de organizare ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2008.

A mai reținut prima

instanță că, prin raportul personal din 1 august 2008,

reclamantul a solicitat, în baza prevederilor O.G. nr. 7 din 1998 și ale

Legii nr. 80/1005, trecerea în rezervă în condițiile art. 27 din O.G.

nr. 7/1998, iar potrivit art. 3 din Ordinul M 169/2001, contestatorul a fost

evaluat de Comisia de selecție pentru funcțiile de ofițeri ai

Statului Major al Forțelor Navale ierarhizat și propus spre încadrare

în altă funcție, funcție cu care acesta inițial nu a fost

de acord.

Ulterior până la intrarea în

vigoare a noului stat de organizare, reclamantul a acceptat propunerea de

încadrare făcută, menționând prin raportul personal din 29

august 2008 (anexat), că este de acord cu încadrarea pe funcția

propusă.

În acest context, a constatat Curtea

de Apel Constanța că, din coroborarea dispozițiilor art. 6 din

O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a

personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada

restructurării marilor unități, unităților și

formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării

Naționale și ale art. 8 alin. (1) din același act normativ

rezultă, fără echivoc, faptul că, în perioada de

restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul

personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau

fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților

compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită

trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului

Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în

condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.

A mai reținut instanța de

fond că art. 27 stabilește că „în funcție de necesarul de

personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de

protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile

prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care

optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt

supuse restructurării”, ceea ce vine să întărească ideea

că opțiunea de trecere în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998

reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul

facilitării procesului de restructurare a armatei.

În raport de aceste dispoziții

legale, instanța de fond a apreciat că prin ordinul atacat – Ordinul

din 2008 – dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru

trecerea în rezervă, în condițiile în care nu numai că unitatea

sa a fost supusă restructurării, dar funcția avută a fost

redusă și nu se mai regăsește în noul stat de organizare,

iar aserțiunea pârâtului privind incidența dispozițiilor art. 85

lit. e) din Legea nr. 80/1995, nu justifică legalitatea ordinului

contestat. în acest sens s-a reținut că trimiterea cuprinsă în art.

5 din O.G. nr. 7/1998 la dispozițiile art. 85 lit. e) nu face decât

să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie

să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale

abuzuri.

Pentru considerentele expuse, Curtea

de apel a apreciat că Ordinul din 2008 al șefului S.M.F.N.

încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea

opta, în cazul în care unitatea militară este supusă

restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G. nr. 7/1998, iar

în temeiul dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 7/1998 pârâtul trebuie

să dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin

reclamantului în baza ordonanței.

În ceea ce privește celelalte

capete de cerere, prima instanță le-a considerat nefondate

reținând următoarele:

- anularea tuturor actelor

ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu U.M. C.O.O. nu

poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a

indicării motivelor de nelegalitate, precum și a interesului legitim

sau dreptului vătămat prin emiterea lor;

- aplicarea sancțiunii

penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul

pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind

emiterea ordinului de trecere în rezervă.

- referitor la suspendarea

executării Ordinului din 9 octombrie 2008 și a tuturor actelor

ulterioare, reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia a

formulat o astfel de cerere.

- obligarea pârâtului la plata

drepturilor bănești conforme cu cele avute până la data de 31

august 2006, până la trecerea în rezervă, s-a reținut că

întrucât reclamantul nu a tăcut dovada diminuării drepturilor

bănești în perioada punerii la dispoziție, cererea sa este neîntemeiată.

- asupra cererii de acordare a

daunelor morale s-a apreciat că, având în vedere că măsura de

menținere a reclamantului în activitate nu poate fi considerată

frustrantă și umilitoare, astfel cum se susține, intenția

pârâtului nefiind aceea de a-l pune pe reclamant într-o stare de inferioritate

fată de ceilalți colegi, aceasta nu este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Apărării Naționale, care a invocat în

mod generic dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a

susținut, în esență, că hotărârea instanței de

fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu ignorarea

situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în

cauză.

Astfel, argumentează ministerul

recurent, instanța de fond a omis faptul că prin Ordinul M.O.- din 29

august 2008 emis la aceeași dată cu Ordinul M.O.- din 29 august 2008,

intimatul-reclamant a fost numit într-o funcție militară,

conformă cu gradul și pregătirea acestuia, la U.M. 02150 C.O.,

începând cu data de 1 septembrie 2008, astfel că Ordinul M.O.- din 29

august 2008 a fost anulat de instanță în mod nelegal.

Mai mult, precizează ministerul

recurent, intimatul-reclamant și-a dat acordul expres și în scris

pentru a fi numit în funcția respectivă, astfel că acesta nu a

fost pus la dispoziția unității militare, așa cum

reține instanța de fond în mod greșit.

Recursul este întemeiat.

Așa cum s-a arătat și

în expunerea făcută mai sus, instanța de fond, admițând în

parte acțiunea formulată, a dispus anularea Ordinului M.O. din 29

august 2008 emis de Șeful S.M.F.N., în ceea ce îl privește pe

reclamant și a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unui alt ordin

pentru trecerea în rezervă a reclamantului în condițiile O.G. nr. 7/1998.

Din verificarea dosarului

Curții de Apel, rezultă că instanța de fond a dispus

anularea Ordinului M.O. din 29 august 2008, fără ca acest ordin

să fi existat la dosar.

În cursul judecării recursului,

Ministerul Apărării Naționale a comunicat ndin 5 mai 2010 faptul

că reclamantul D.L. nu se regăsește în conținutul Ordinului

M.O. din 29 august 2008 și nu a fost pus la dispoziția niciunei

unități militare din cadrul Forțelor Navale.

De asemenea, a fost depus, în copie

conformă, Ordinul M.O. din 29 august 2008, prin care reclamantul D.L., cu

acordul scris al acestuia, fusese eliberat din funcția de șef al

instrucției în statul major din Școala Militară de Maiștri

Militari a Forțelor Navale A.I.M. și a fost numit în funcția de

șef compartiment operații, căutare, salvare și

protecția mediului la Componenta Operațională Navală a

Statului Major al Forțelor Navale.

Deci, din moment ce Ordinul M.O. din

29 august 2008 nu-l privește pe intimatul-reclamant, instanța de fond

a reținut în mod netemeinic faptul că acest ordin ar fi produs efecte

vătămătoare împotriva acestuia, astfel că soluția de

anulare a ordinului este nelegală.

Astfel fiind, în mod greșit a

reținut instanța de fond că intimatul-reclamant, fiind pus la

dispoziția unității militare, ar fi optat pentru trecerea în

rezervă în condițiile O.G. nr. 7/1998, intimatul-reclamant

dându-și acordul scris pentru a fi numit în funcția în care a și

fost numit prin Ordinul M.O. din 29 august 2008.

În concluzie, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza,

acțiunea va fi respinsă pentru considerentele prezentate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.

187/CA din 7 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamantul D.L., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2010.