ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3065/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3065/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la

data de 31 octombrie 2008 și înregistrată sub nr. 2314/36/2008 la Curtea de

Apel Constanta, reclamantul I.L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Apărării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) anularea Ordinului

șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. M.M. 119 din 29 august 2008,

precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile reclamantului de

muncă cu UM 02020 Constanța;

b) suspendarea executării

ordinului nr. A 33100 din 9 octombrie 2008 al Statului Major al Forțelor Navale

și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a

reclamantului;

c) obligarea șefului

Statului Major al Forțelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a

reclamantului, în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 7/1998 și

ale art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/2005, sub sancțiunea unor penalități;

d) obligarea Ministerului

Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii

prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și de art. 31 din Legea nr. 138/1999,

cu coeficientul de inflație, începând cu data de 1 septembrie 2008 până la

pronunțare;

e)

obligarea Ministerului Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului,

începând cu

data de 1 septembrie 2008, cu coeficientul de inflație la pensia ce i se va

cuveni, de la această dată și până la pronunțare,

sub sancțiunea unor penalități;

f)

obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile bănești

conforme cu cele avute până la data de 31 septembrie 2006, până la trecerea în

rezervă, actualizate cu coeficientul de inflație;

g)

obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului

daune morale în valoare de 75.000, pentru suferințele la care a fost supus;

h)

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat

că este ofițer, încadrat la UM 02196 Mangalia, unitate

aflată în subordinea Statului Major al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului

Apărării.

În cadrul

procesului general de restructurare al armatei, la data de 6 mai 2008

reclamantului i s-a adus la cunoștință ordinul privind intrarea în vigoare a

noului stat

de organizare al unității din

care face parte, începând cu data de 31 iulie 2008, prin care

se

reduceau mai multe funcții, printre care și aceea pe care era încadrat.

În această

situație, în conformitate cu prevederile art. l din Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, aprobate prin Ordinul nr. M169/2001 al

ministrului Apărării Naționale, toate cadrele militare din unitate trebuie

să-și exprime opțiunea în scris, dacă doresc să treacă în rezervă, în

condițiile O.G. nr. 7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.

Conform reglementărilor

militare, procedura de trecere în rezervă sau de menținere în activitate are și

asemănări, dar și deosebiri importante, care se referă la procedură, la drept

substanțial și la consecințe juridice.

Astfel,

asemănările se referă la faptul că, potrivit normelor mai sus citate, situația

cadrelor militare, indiferent de opțiune, este analizată de o comisie aflată la

nivelul Statului Major al Forțelor Navale, care are atribuțiuni doar de a face

propuneri sau de a aviza propunerile de rămânere în activitate ori de trecere

în rezervă, iar situația juridică este hotărâtă conform competențelor, de

ministrul Apărării, în cazul ofițerilor și de șeful Statului Major al Forțelor

Navale, în cazul maiștrilor militari și subofițerilor.

De asemenea,

sunt prevăzute anumite termene, care trebuie respectate, atât de cadrele militare,

cât și de comandanți/șefi, în așa fel încât la data prevăzută în ordin,

unitatea să fie restructurată, iar situația cadrelor militare lămurită.

În ceea ce

privește deosebirile, acestea constau, în principal, în faptul că, acele cadre

militare care optează pentru trecerea în rezervă, se consideră

"disponibilizate" și se bucură de toate măsurile de protecție

socială, instituite prin O.G. nr. 7/1998, precum și prin legislația aferentă,

primesc anumite sume de bani, sub forma unor ajutoare și plăți compensatorii,

precum și pensie militară de serviciu, în funcție de vechime.

Conform art. 27

din ordonanță, pot trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanței,

chiar și cadrele militare din unitățile ce nu sunt supuse procesului de

restructurare.

Până în prezent, nu a

existat niciun caz în armata română și cu atât mai mult în unitatea

reclamantului, prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar de a trece

în rezervă prin disponibilizare.

În conformitate

cu legislația în vigoare, odată ce un cadrul militar și-a exprimat dorința de a

trece în rezervă, prin disponibilizare, nimeni, nici comisia, nici

comandanții/șefii și nici chiar ministrul Apărării nu-l pot menține cu forța în

activitate, căci astfel s-ar ajunge la „muncă forțată", ceea ce este

interzis.

Conform

acelorași Norme, cadrele militare ale căror funcții se desființează, dar care

optează, totuși, pentru rămânerea în activitate, sunt supuși evaluării de către

structurile de personal, conform unor criterii valorice, iar comandanții/șefii fac

propuneri de menținere în activitate pentru cei care îndeplinesc criteriile

respective sau propuneri de trecere în rezervă, prin disponibilizare, pentru

cei care nu le îndeplinesc.

Cadrele

militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de

selecție sunt puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni, timp în care

li se va oferi o nouă funcție; în cazul în care refuză iarăși, vor fi trecuți

în rezervă, tot prin disponibilizare.

Întrucât

unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare, acesta a

cerut, în scris, prin raportul nr. A 672 din 08 august 2008, să fie trecut în

rezervă, prin disponibilizare.

În această

situație, trebuia să se ia act de voința reclamantului, manifestată în scris și

să se dea curs legal cererii sale, în sensul că șeful Statului Major al

Forțelor Navale să emită ordinul de trecere în rezervă, începând cu data de 31

august 2008, întemeiat pe prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 7/1998

și art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995, să i se plătească

ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de lege și să se emită decizia de

pensionare, urmând ca pe viitor să se integreze în viața civilă.

În loc să

procedeze astfel, reclamantul nu a fost disponibilizat, ci, în mod ilegal și

abuziv, prin Ordinul șefului Statului Major al Forțelor Navale, începând cu

data de 1 septembrie 2008, a fost eliberat din funcția pe care o deținea și a

fost pus la dispoziția unității, pentru o perioadă de 3 luni, în vederea

încadrării.

În loc să se

urmeze procedura specifică acelor cadre militare care optează pentru trecere în

rezervă, prin disponibilizare, s-a urmat procedura specifică celor care optează

pentru rămânerea în activitate, ceea ce este ilegal și abuziv.

Prin măsura

astfel luată, reclamantul consideră că a fost vătămat în dreptul și interesul

său legitim de a beneficia de măsurile de protecție socială prevăzute de O.G.

nr. 7/1998, de dreptul la pensie militară de serviciu, de dreptul la libera

circulație, de dreptul la alegerea liberă a muncii, precum și de alte drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Din punct de vedere moral,

reclamantul consideră că este frustrat și umilit, întrucât îndeplinește

atribuțiuni inferioare și incompatibile cu pregătirea sa, fiind auxiliar al

unității, consideră că a fost nedreptățit și discriminat, căci, până acum, toți

colegii reclamantului, aflați în situații asemănătoare, au fost disponibilizați

fără probleme, iar reclamantul, datorită stării de incertitudine în care se

află, este într-o continuă stare de nervozitate, este permanent stresat,

salariul s-a diminuat, iar locul de muncă găsit în viața civilă, l-a pierdut.

A susținut

reclamantul că, prin primul raport depus, a îndeplinit și procedura prealabilă

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, sens în care a atenționat, de

altfel, și unitatea ierarhic superioară.

Precizează

reclamantul că seria abuzurilor continuă, căci în loc să se conformeze legii și

reglementărilor militare, să se țină seama de voința sa, Statul Major al

Forțelor Navale a ordonat ca, până la 15 octombrie 2008, comanda unității să

înainteze propuneri de încadrare a personalului aflat la dispoziție, însoțite

de rapoartele personale ale celor în cauză, iar în situația în care aceștia nu

vor opta încadrarea pe o funcție, vor fi numiți în funcții potrivit nevoilor

Forțelor Navale.

Solicită

a se dispune suspendarea executării ordinului nr. A 33100 din 09 octombrie 2008

al Statului Major al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare privind

situația sa

militară

și de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 983/CA din 15 decembrie 2008, a admis, în parte, acțiunea

promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul I.L.D., a anulat,

în parte, Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr. MM 119 din 29

august 2008, cu privire la reclamant, a obligat pârâtul la emiterea ordinului

de trecere în rezervă a reclamantului în condițiile O.G. nr. 7/1998, cu

consecința acordării drepturilor prevăzute de lege.

Totodată a respins celelalte

capete de cerere și a obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că unitatea din care face parte reclamantul a primit

dispoziția cu privire la reducerea funcțiilor, în cadrul procesului general de

restructurare al armatei, astfel încât toate cadrele militare din unitate au

primit ordinul de a-și exprima în scris opțiunea cu privire la trecerea în

rezervă sau continuarea activității.

Reclamantul și-a exprimat voința în scris

în sensul de a fi trecut în rezervă prin disponibilizare .

Instanța de fond a reținut că unitatea

pârâtă, în loc să ia act de voința reclamantului, manifestată expres în cererea

sa și să emită ordinul de trecere în rezervă, a procedat la eliberarea din

funcția deținută și reclamantul a fost pus la dispoziția Școlii de Aplicație a

Forțelor Navale „Viceamirarul Constantin Bălescu”, pentru o perioadă de 3 luni,

în vederea încadrării, astfel încât reclamantului i s-a încălcat dreptul

prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă.

Instanța de fond a apreciat că măsura

dispusă de unitate, privind punerea la dispoziție în vederea încadrării, este

nelegală, întrucât încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela

de a putea opta pentru trecerea în rezervă.

Instanța de fond a apreciat și cu privire

la necesitatea obligării pârâtului la plata drepturilor bănești până la

trecerea în rezervă, în temeiul principiului reparării integrale a

prejudiciului cauzat.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea

tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu

U.M. 02020 Constanța, instanța de fond a respins această cerere, deoarece nu

poate fi analizată în lipsa individualizării acestor acte și a motivelor de

nelegalitate ce ar exista.

De asemenea, instanța a respins acordarea

penalităților solicitate întrucât în cauză nu a fost emis ordinul de trecere în

rezervă, obligația dispusă de instanța de fond pentru a se putea verifica

conformarea dispozițiilor impuse.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Ministerul Apărării Naționale, fiind invocate motivele de modificare a

sentinței, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât, susține, în esență,

prin motivele de recurs formulate, că numai printr-o interpretare greșită a

legii, instanța de fond a reținut că există temei legal pentru a se dispune

trecerea în rezervă a intimatului-reclamant, acesta urmând să beneficieze de măsurile

de protecție socială prevăzute de O.G. nr. 7/1998.

Temeiul legal pentru trecerea în rezervă

a cadrelor militare este cel precizat de art. 85 lit. e) din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, articol conform căruia, ofițerii maiștrii

militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în

retragere, „când în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții

din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați pe alte

funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului

Apărării Naționale”.

Regula în soluționarea situației cadrelor

militare ale căror funcții se reduc în perioada restructurării Armatei, este

încadrarea și nu disponibilizarea acestora.

În speță, precizează recurentul-pârât,

intimatul-reclamant este cadru militar în activitate cu grad de ofițer,

încadrat la U.M. 02196 Mangalia și în cadrul procesului de restructurare funcția

ocupată de acesta a fost redusă, aceasta neregăsindu-se pe noul stat de

organizare.

Susține recurentul-reclamant ca în baza

art. 3 din Ordinul nr. 169/2001 emis de Ministrul Apărării Naționale pentru

aprobarea „Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998

privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care

se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și

formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin

Legea nr. 37/2001” , s-a procedat la evaluarea intimatului-reclamant de către

Comisia de Selecție, acesta fiind ierarhizat și propus pentru a fi încadrat

într-o altă funcție, dar întrucât a refuzat propunerea de încadrare făcută s-a

procedat potrivit art. 6 din Ordin în sensul punerii la dispoziție a acestuia

pe o perioadă de 3 luni prin Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale din

M.O. nr. 120 din 29 august 2008.

Concluzionează recurentul în sensul că

intimatul-reclamant nu se află în situația prevăzută de art. 85 alin. (1) lit.

e) din Legea nr. 80/1995 astfel că anularea Ordinului contestat de către

instanța de fond este greșită.

Solicită admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin O.G. nr. 7/1998 privind unele măsuri

de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în

perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea

Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr. 37/2001, guvernul a

stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil,

aceste măsuri urmând a se aplica în perioada restructurării organismului

militar.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr.

7/1998 „în perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și

subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de

împlinirea vârstei prevăzute de lege”, textul de lege reglementând în

continuare condițiile necesare a fi îndeplinite pentru dreptul la pensie

militară de serviciu.

Alin. (2) al aceluiași text de lege se

referă la atributul Ministerului Apărării Naționale, care poate dispune trecerea

în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată,

personalul respectiv beneficiind la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1).

Ca atare, așa cum corect reține și

instanța de fond, în perioada de restructurare a armatei, legea recunoaște

dreptul personalului militar de a solicita trecerea în rezervă, cu sau fără

drept de pensie, dar cu acordarea unor drepturi, acestea rezultând din

prevederile art. 8 alin. (1), care stipulează „Cadrele militare cu o vechime în

serviciu mai mare de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere, sau pot fi

trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor

de reducere și restructurare a armatei, beneficiind de o plată compensatorie,

corespunzătoare vechimii în serviciu”.

În raport cu aceste reglementări, este

clar stabilit dreptul intimatului-reclamant de a opta pentru trecerea în

rezervă, cu atât mai mult cu cât intimatul-reclamant nu a fost menținut pe

aceeași funcție, ci i s-a oferit o altă funcție pe care de altfel a refuzat-o.

În situația în care recurentul-pârât

considera că intimatul-reclamant nu mai îndeplinește condițiile pentru a ocupa

funcția pe care a avut-o, recurentul-pârât trebuia să dea eficiență opțiunii

formulate, aceea de trecere în rezervă.

În acest sens sunt și dispozițiile Ordinului

Ministrului Apărării nr. 169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de

aplicare a O.G. nr. 7/1998 care stabilesc procedura de restructurare și care

prevăd că „în situația în care cadrele militare puse la dispoziție refuză

oferta de numire în funcția vacantă propusă, vor înainta comandanților

structurilor militare rapoarte scrise prin care vor solicita trecerea în

rezervă în condițiile ordonanței și vor menționa articolul pentru care

optează”.

Susținerea recurentului-pârât cum că, în

speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995,

conform căruia se poate da curs opțiunii de trecere în rezervă ca urmare a

reorganizării unității și a reducerii unei funcții din statul de organizare, numai

atunci când nu sunt posibilități pentru ca persoana solicitantă să fie

încadrată în altă funcție sau unitate, este așadar neîntemeiată.

De altfel, așa cum susține

intimatul-reclamant, prevederea de la art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

80/1995, nu face altceva decât să sublinieze faptul că disponibilizarea

cadrelor militare trebuie să se desfășoare numai cu respectarea legii, și anume

doar în acele situații în care, în urma reorganizării unor unități și a

reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a

fi încadrate în alte funcții sau unități, precum și pentru alte nevoi ale

Ministerului Apărării Naționale.

Or, în speță, intimatului reclamant i s-a

propus spre încadrare o altă funcție, aceea de instructor șef în catedra de

arme de marină la instrucție și educație din Școala de Aplicație a Forțelor

Navale, funcție cu care reclamantul nu a fost de acord, optând pentru trecerea

în rezervă, opțiune ce nu i-a fost respectată, prin Ordinul atacat fiind pus la

dispoziția Școlii pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Interpretând în mod corect actul

dedus judecății și făcând o aplicare corectă a legii, instanța de fond a

stabilit în mod just că Ordinul Șefului Statului Major al Forțelor Navale nr.

M0 – 119 din 3 noiembrie 2008 a încălcat un drept legitim al

reclamantului-intimat, acela de a putea opta, în situația în care unitatea

militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit O.G. nr.

7/1998.

Însăși sintagma folosită de legiuitor în

art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998 „pot trece în rezervă”, semnifică

posibilitatea de exercitare sau nu a dreptului respectiv și nu a existenței

unei simple vocații în favoarea cadrelor militare respective.

Cât privește evaluarea de către Comisia de

Selecție la care face referire recurentul-pârât, este de observat că așa cum a

reținut și instanța de fond „competența acestei comisii este stabilită prin MRU

– 1/9, Metodologia privind modul de soluționare a situațiilor personalului

militar și civil din structuri ale Ministerului Apărării Naționale, în

cuprinsul acestei Metodologii fiind proceduri conform cărora sunt supuse evaluării

numai cadrele militare care optează pentru menținerea în activitate, iar pentru

cele care optează pentru trecerea în rezervă nu sunt verificate decât aspectele

legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute în O.G. nr. 7/1998 pentru trecerea

în rezervă, urmând a se face propuneri în acest sens.

Având în vedere considerentele expuse, se

constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică,

pârâtul fiind obligat la emiterea ordinului de trecere în rezervă cu

respectarea condițiilor prevăzute de O.G. nr. 7/1998, cu consecința acordării

drepturilor prevăzute de lege, sentință ce urmează a fi menținută.

Recursul se privește astfel ca nefondat

și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

Dată fiind dezlegarea dată recursului, în

raport cu natura și gradul de complexitate a cauzei, în temeiul art. 274 C.

proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat către intimatul-reclamant la plata sumei

de 300 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, acordate

prin apreciere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 983/CA din 15

decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 300

lei, cheltuieli de judecată, prin apreciere, reprezentând onorariu de avocat,

către intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

iunie 2009.