ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul P.A., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat

constatarea nulității absolute parțiale a deciziei

administrativ-jurisdicționale din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor

din cadrul Ministerului Apărării Naționale și diminuarea debitului în cuantum

de 17.343 RON cu valoarea aferentă costurilor anilor I și V de studiu în cadrul

Academiei Militare.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că la data de 07 septembrie 2006 a fost trecut în rezervă ca

urmare a demisiei, iar prin decizia de imputare din 14 ianuarie 2007 a fost obligat

la plata sumei de 17.343 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de școlarizare.

Prin sentința nr. 491

din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul

P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a anulat decizia

din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor și decizia de impunere din 14

ianuarie 2007, obligând pârâtul la plata 2.004,30 RON cheltuieli de judecată către

reclamant.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că sumele imputate reclamantului

au fost calculate pentru toți anii de școlarizare, însă în condițiile în care Academia

Tehnică Militară nu deține o metodologie privind calculul acestor cheltuieli, decizia

de impunere conținând, astfel, sume inexacte.

De asemenea, s-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că aceste cheltuieli au fost calculate în baza

actelor normative prevăzute de pentru anul 2006, iar nu conform celor în vigoare

la data la care au fost făcute.

Referitor la perioada

pentru care s-au calculat sumele imputate, instanța de fond a reținut că, deși pârâtul

a avut în vedere întregul ciclu de școlarizare, totuși din coroborarea textelor

prevăzute de art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996 rezultă că reclamantul nu

datorează cheltuielile reținute în sarcina sa pentru primul an de școlarizare, întrucât

beneficia de gratuitate, fiind asimilat efectivelor incorporate.

În ceea ce privește ultimul

an de studiu, prima instanță a constatat că, având în vedere prevederile art. 1

și 2 coroborate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 46/1996 , reținerea cheltuielilor

aferente anului V de studiu nu are nu are nicio bază legală, contrar susținerilor

pârâtului.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât apreciază

că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs se arată că baza de calcul a fost corect stabilită și că actele

contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, cuantumul cheltuielilor

a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire

și intendență aflate în vigoare pe parcursul școlarizării, fiind actualizat anual

cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică,

iar expertul contabil desemnat a stabilit că sumele aferente cheltuielilor de întreținere

pe timpul școlarizării sunt în conformitate cu prevederile normative aplicabile

cauzei.

Cu privire la primul an

de facultate, menționează că acesta nu reprezintă stagiul militar ca militar în

termen fiind evidentă deosebirea între un student militar și un militar în termen.

Cheltuielile cu echipamentul

din anul V de studii sunt imputabile, în baza pct. 1 lit. c) din Ordinul General

nr. 45/1991 al Ministrului Apărării Naționale, care prevede că prin „cheltuieli

de întreținere care urmează a fi recuperate se înțelege: cheltuieli cu (...) echiparea,

hrănirea, cazarea, precum și alte drepturi primite de studenți și suportate de Ministerul

Apărării Naționale”, iar studenții din anul V de studii nu îndeplinesc atribuțiile

specifice unei funcții de ofițer, din statul de organizare/încadrare a unei unități

militare și în mod corelativ nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui

ofițer.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul-reclamant P.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate prin care Curtea de Apel

București a anulat decizia administrativ-jurisdicțională din 2007 a Comisiei de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și decizia

de imputare din 14 ianuarie 2007.

Referitor la cheltuielile

aferente anului I de studiu, care potrivit legii, era asimilat stagiului militar

obligatoriu, cheltuielile urmează a fi suportate de către bugetul de stat.

În ceea ce privește cheltuielile

aferente anului V de studii, intimatul-reclamant în acord cu concluzia primei instanțe

arată că studenții în anul V în cadrul instituțiilor superioare de învățământ sunt,

în accepțiunea legii, considerați cadre militare active și, prin urmare, beneficiază

de toate drepturile conferite de lege acestora.

Cu privire la modul de

stabilire a cuantumului cheltuielilor de școlarizare, susține că modalitatea de

stabilire a debitului este echivocă, Ministerul Apărării Naționale nefăcând proba

prejudiciului suferit efectiv, evaluarea fiind făcută doar pe baza unor valori estimative

cuprinse în niște Ordine de ministru care în orice situație nu pot contraveni legii,

ordinul fiind emis pentru aplicarea legii și în nicio situație printr-un ordin nu

se poate modifica legea.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează:

de drept relevante

Intimatul-reclamant P.A.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune, având ca obiect anularea

deciziei de imputare din 2007 prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligația

de plată a sumei de 17.343 RON, reprezentând cota parte a cheltuielilor de întreținere

efectuate de Ministerul Apărării Naționale pe timpul cât acesta a urmat cursurile

Academiei Tehnice Militare, cheltuieli imputabile ca urmare a neexercitării profesiei

de cadru militar pentru perioada din contract rămasă de efectuat.

Prin actul administrativ

contestat a fost stabilită obligația de restituire a sumei de 17.343 RON cu titlu

de cheltuieli de școlarizare, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu

Ministerul Administrației și Internelor prin demisie la data de 07 septembrie 2006,

iar contestația formulată împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin decizia

administrativ-jurisdicțională din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor

din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

La data de 30 noiembrie

2001 s-a încheiat între părți contractul privind exercitarea profesiei de cadru

militar în activitate, prin care intimatul-reclamant se obligă ca după terminarea

studiilor militare să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de 8 ani,

iar în anul 2004 s-a încheiat un alt contract pentru o perioadă de 6 ani în baza

art. 41

1

din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, modificată

și completată prin O.U.G.nr. 90/2001.

Cu referire expresă la

motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 34 din Legea

nr. 46/1996, „Tinerii admiși în instituțiile de învățământ, cu excepția celor din

liceele militare sunt considerați încorporați”.

Art. 6 din H.G. nr. 612/1992

privind organizarea și funcționarea Academiei Militare Tehnice (care a stat la baza

angajamentului de plată încheiat de intimatul-reclamant la data de 31 septembrie

1997) dispune „Candidații admiși la Academia Tehnică Militară, care nu au satisfăcut

stagiul militar obligatoriu sunt considerați încorporați (…)”.

Pe cale de consecință,

perioada anului I de studii în Academia de Poliție este doar asimilată stagiului

militar și nu constituie un stagiu militar propriu-zis, studenții beneficiind în

cursul acestei perioade de pregătirea profesională specifică unei instituții de

învățământ superior.

Textul legal mai sus citat

instituie un beneficiu în favoarea candidaților admiși într-o astfel de instituție

de învățământ superior cărora nu li se cere, la înscrierea în vederea admiterii,

satisfacerea prealabilă a stagiului militar.

În această perioadă evident

cheltuielile efectuate de către pârât au reprezentat cheltuieli de școlarizare și

nu cheltuieli de întreținere a unui militar în termen.

În concluzie, intimatul-reclamant

nu a îndeplinit serviciul militar obligatorii, ci a fost considerat în serviciu

militar, ca efect al calității de student al unei instituții militare de învățământ.

În aceste condiții anul

I este asimilat stagiului militar, iar cheltuielile suportate de recurentul-pârât

în această perioadă au avut natura unor cheltuieli de școlarizare și nu cea a unor

cheltuieli de întreținere a unui militar în termen cum în mod corect se motivează

în recurs, fiind evidentă deosebirea între un student militar și un militar în termen.

Mai mult, în momentul

în care reclamantul era student al anului I în Academia Tehnică Militară, prin

art. 52, alin. (2), 55 alin. (2) din Constituția României - în vigoare la acea dată

- se stabilea obligativitatea satisfacerii stagiului militar - prevedere actualmente

abrogată.

Prin art. 16 din Legea

nr. 46/1996 erau stabilite drepturile la hrană, echipament, etc. pentru militarii

în termen, elevii și studenții instituțiilor de învățământ. Or, militarii în termen

erau cei care satisfăceau stagiul militar obligatoriu stabilit prin Constituție,

elevii - cei care urmau cursurile liceelor militare, școlilor de subofițeri și maiștri

militari, iar studenții - cei care urmau cursurile Academiei de Înalte Studii Militare,

Academiei Tehnice Militare, Facultății de Medicină Militară, etc.

Prin această enumerare

distinctă legiuitorul a evidențiat că nu poate fi vorba despre aceleași cheltuieli

și aceleași cuantumuri/valori ale serviciilor pentru categoriile de persoane din

enumerare.

De asemenea, compensarea

dintre aceste forme de pregătire nu poate opera atât timp cât reclamantul a obținut

un grad militar de ofițer (locotenent), deci nu de soldat, iar gradul este un drept

al titularului, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare. Compensarea ar putea fi realizabilă dacă reclamantul nu ar fi

obținut gradul militar și statutul de cadru militar în rezervă.

Nici critica privind cheltuielile

cu echipamentul din anul V de studii nu este fondată, în condițiile în care studenții

din anul V de studii nu îndeplinesc atribuțiile specifice unei funcții de ofițer

și nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofițer.

La sfârșitul anul IV de

studii, studenții din instituțiile militare de învățământ, sunt avansați în grad

corespunzător gradului de sublocotenent, dar nu ocupă o funcție militară, fiind

înmatriculați în continuare ca studenți ai instituției de învățământ.

În ceea ce privește modul

de calcul al cheltuielilor de școlarizare se constată că actele normative care au

stat la baza emiterii deciziei contestate sunt O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea

materială a militarilor și Ordinului General nr. 45/1991 al Ministrului

Apărării.

Este adevărat că expertul

desemnat în cauză a menționat că a întâmpinat probleme în privința calculului cheltuielilor

efective pentru școlarizare în lipsa unei metodologii stabilite în acest sens, însă

este de necontestat că aceste cheltuieli s-au făcut în procesul normal de desfășurare

a activității în Academia Tehnică Militară în beneficiul tuturor absolvenților inclusiv

al reclamantului, iar cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în conformitate

cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire și intendență aflate în vigoare

pe parcursul școlarizării.

În consecință, se constată

ca fiind îndeplinite condițiile privind fapta ilicită, paguba și raportul de cauzalitate

pentru atragerea răspunderii materiale pentru prejudiciul care s-a produs, ca urmare

a nerespectării obligațiilor asumate prin angajament și contract, în condițiile

în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea intimatului-reclamant.

adoptate

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat

de Ministerul Apărării Naționale și se va modifica în tot sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. 491 din 26 ianuarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința, în

sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2011.