ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 165/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a deciziei administrativ-jurisdicționale din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și diminuarea debitului în cuantum de 17.343 RON cu valoarea aferentă costurilor anilor I și V de studiu în cadrul Academiei Militare. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 07 septembrie 2006 a fost trecut în rezervă ca urmare a demisiei, iar prin decizia de imputare din 14 ianuarie 2007 a fost obligat la plata sumei de 17.343 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de școlarizare.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 491 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a anulat decizia din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor și decizia de impunere din 14 ianuarie 2007, obligând pârâtul la plata 2.004,30 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că sumele imputate reclamantului au fost calculate pentru toți anii de școlarizare, însă în condițiile în care Academia Tehnică Militară nu deține o metodologie privind calculul acestor cheltuieli, decizia de impunere conținând, astfel, sume inexacte.

De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că aceste cheltuieli au fost calculate în baza actelor normative prevăzute de pentru anul 2006, iar nu conform celor în vigoare la data la care au fost făcute. Referitor la perioada pentru care s-au calculat sumele imputate, instanța de fond a reținut că, deși pârâtul a avut în vedere întregul ciclu de școlarizare, totuși din coroborarea textelor prevăzute de art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996 rezultă că reclamantul nu datorează cheltuielile reținute în sarcina sa pentru primul an de școlarizare, întrucât beneficia de gratuitate, fiind asimilat efectivelor incorporate. În ceea ce privește ultimul an de studiu, prima instanță a constatat că, având în vedere prevederile art. 1 și 2 coroborate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 46/1996 , reținerea cheltuielilor aferente anului V de studiu nu are nu are nicio bază legală, contrar susținerilor pârâtului.

3. Recursul pârâtului Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât apreciază că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că baza de calcul a fost corect stabilită și că actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, cuantumul cheltuielilor a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire și intendență aflate în vigoare pe parcursul școlarizării, fiind actualizat anual cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, iar expertul contabil desemnat a stabilit că sumele aferente cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării sunt în conformitate cu prevederile normative aplicabile cauzei.

Cu privire la primul an de facultate, menționează că acesta nu reprezintă stagiul militar ca militar în termen fiind evidentă deosebirea între un student militar și un militar în termen. Cheltuielile cu echipamentul din anul V de studii sunt imputabile, în baza pct. 1 lit. c) din Ordinul General nr. 45/1991 al Ministrului Apărării Naționale, care prevede că prin „cheltuieli de întreținere care urmează a fi recuperate se înțelege: cheltuieli cu (...) echiparea, hrănirea, cazarea, precum și alte drepturi primite de studenți și suportate de Ministerul Apărării Naționale”, iar studenții din anul V de studii nu îndeplinesc atribuțiile specifice unei funcții de ofițer, din statul de organizare/încadrare a unei unități militare și în mod corelativ nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofițer.

4. Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant P.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate prin care Curtea de Apel București a anulat decizia administrativ-jurisdicțională din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și decizia de imputare din 14 ianuarie 2007. Referitor la cheltuielile aferente anului I de studiu, care potrivit legii, era asimilat stagiului militar obligatoriu, cheltuielile urmează a fi suportate de către bugetul de stat. În ceea ce privește cheltuielile aferente anului V de studii, intimatul-reclamant în acord cu concluzia primei instanțe arată că studenții în anul V în cadrul instituțiilor superioare de învățământ sunt, în accepțiunea legii, considerați cadre militare active și, prin urmare, beneficiază de toate drepturile conferite de lege acestora.

Cu privire la modul de stabilire a cuantumului cheltuielilor de școlarizare, susține că modalitatea de stabilire a debitului este echivocă, Ministerul Apărării Naționale nefăcând proba prejudiciului suferit efectiv, evaluarea fiind făcută doar pe baza unor valori estimative cuprinse în niște Ordine de ministru care în orice situație nu pot contraveni legii, ordinul fiind emis pentru aplicarea legii și în nicio situație printr-un ordin nu se poate modifica legea. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant P.A.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune, având ca obiect anularea deciziei de imputare din 2007 prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 17.343 RON, reprezentând cota parte a cheltuielilor de întreținere efectuate de Ministerul Apărării Naționale pe timpul cât acesta a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare, cheltuieli imputabile ca urmare a neexercitării profesiei de cadru militar pentru perioada din contract rămasă de efectuat. Prin actul administrativ contestat a fost stabilită obligația de restituire a sumei de 17.343 RON cu titlu de cheltuieli de școlarizare, ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor prin demisie la data de 07 septembrie 2006, iar contestația formulată împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin decizia administrativ-jurisdicțională din 2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

La data de 30 noiembrie 2001 s-a încheiat între părți contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, prin care intimatul-reclamant se obligă ca după terminarea studiilor militare să îndeplinească serviciul militar activ pe o durată de 8 ani, iar în anul 2004 s-a încheiat un alt contract pentru o perioadă de 6 ani în baza art. 41 1 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, modificată și completată prin O.U.G.nr. 90/2001. Cu referire expresă la motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 34 din Legea nr. 46/1996, „Tinerii admiși în instituțiile de învățământ, cu excepția celor din liceele militare sunt considerați încorporați”.

Art. 6 din H.G. nr. 612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei Militare Tehnice (care a stat la baza angajamentului de plată încheiat de intimatul-reclamant la data de 31 septembrie 1997) dispune „Candidații admiși la Academia Tehnică Militară, care nu au satisfăcut stagiul militar obligatoriu sunt considerați încorporați (…)”. Pe cale de consecință, perioada anului I de studii în Academia de Poliție este doar asimilată stagiului militar și nu constituie un stagiu militar propriu-zis, studenții beneficiind în cursul acestei perioade de pregătirea profesională specifică unei instituții de învățământ superior. Textul legal mai sus citat instituie un beneficiu în favoarea candidaților admiși într-o astfel de instituție de învățământ superior cărora nu li se cere, la înscrierea în vederea admiterii, satisfacerea prealabilă a stagiului militar.

În această perioadă evident cheltuielile efectuate de către pârât au reprezentat cheltuieli de școlarizare și nu cheltuieli de întreținere a unui militar în termen. În concluzie, intimatul-reclamant nu a îndeplinit serviciul militar obligatorii, ci a fost considerat în serviciu militar, ca efect al calității de student al unei instituții militare de învățământ. În aceste condiții anul I este asimilat stagiului militar, iar cheltuielile suportate de recurentul-pârât în această perioadă au avut natura unor cheltuieli de școlarizare și nu cea a unor cheltuieli de întreținere a unui militar în termen cum în mod corect se motivează în recurs, fiind evidentă deosebirea între un student militar și un militar în termen.

Mai mult, în momentul în care reclamantul era student al anului I în Academia Tehnică Militară, prin art. 52, alin. (2), 55 alin. (2) din Constituția României - în vigoare la acea dată - se stabilea obligativitatea satisfacerii stagiului militar - prevedere actualmente abrogată. Prin art. 16 din Legea nr. 46/1996 erau stabilite drepturile la hrană, echipament, etc. pentru militarii în termen, elevii și studenții instituțiilor de învățământ.

Or, militarii în termen erau cei care satisfăceau stagiul militar obligatoriu stabilit prin Constituție, elevii - cei care urmau cursurile liceelor militare, școlilor de subofițeri și maiștri militari, iar studenții - cei care urmau cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Academiei Tehnice Militare, Facultății de Medicină Militară, etc. Prin această enumerare distinctă legiuitorul a evidențiat că nu poate fi vorba despre aceleași cheltuieli și aceleași cuantumuri/valori ale serviciilor pentru categoriile de persoane din enumerare. De asemenea, compensarea dintre aceste forme de pregătire nu poate opera atât timp cât reclamantul a obținut un grad militar de ofițer (locotenent), deci nu de soldat, iar gradul este un drept al titularului, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Compensarea ar putea fi realizabilă dacă reclamantul nu ar fi obținut gradul militar și statutul de cadru militar în rezervă. Nici critica privind cheltuielile cu echipamentul din anul V de studii nu este fondată, în condițiile în care studenții din anul V de studii nu îndeplinesc atribuțiile specifice unei funcții de ofițer și nu beneficiază de drepturile depline cuvenite unui ofițer. La sfârșitul anul IV de studii, studenții din instituțiile militare de învățământ, sunt avansați în grad corespunzător gradului de sublocotenent, dar nu ocupă o funcție militară, fiind înmatriculați în continuare ca studenți ai instituției de învățământ. În ceea ce privește modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare se constată că actele normative care au stat la baza emiterii deciziei contestate sunt O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și Ordinului General nr. 45/1991 al Ministrului Apărării. Este adevărat că expertul desemnat în cauză a menționat că a întâmpinat probleme în privința calculului cheltuielilor efective pentru școlarizare în lipsa unei metodologii stabilite în acest sens, însă este de necontestat că aceste cheltuieli s-au făcut în procesul normal de desfășurare a activității în Academia Tehnică Militară în beneficiul tuturor absolvenților inclusiv al reclamantului, iar cuantumul acestor cheltuieli a fost stabilit în conformitate cu normele de cazare, cazarmament, echipament, hrănire și intendență aflate în vigoare pe parcursul școlarizării.

În consecință, se constată ca fiind îndeplinite condițiile privind fapta ilicită, paguba și raportul de cauzalitate pentru atragerea răspunderii materiale pentru prejudiciul care s-a produs, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin angajament și contract, în condițiile în care raporturile de serviciu au încetat la solicitarea intimatului-reclamant. 2. Termenul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale și se va modifica în tot sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. 491 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2011.