ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2013, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Academia Tehnică Militară, a solicitat anularea Deciziei nr. 105/CJ 600/2012 din 12.09.2012 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă din 23 noiembrie 2013 și a completării acestuia, înregistrat sub nr. x/11.12.2012, anularea Deciziei de imputare nr. A 9021 din 18.12.2012, precum și a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 86/CJ 380/2013 din 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Prin Sentința nr. 1542 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate atât excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia Tehnică Militară și a pârâtului Ministerul Apărării Naționale, cât și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Academia Tehnică Militară și pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în esență, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața primei instanțe de judecata, invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând că motivul principal pe care se întemeia cererea de chemare în judecată viza nelegalitatea Deciziei nr. 105/A din data de 12 septembrie 2012 emisă de pârâta MApN - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor (în continuare "CJI"), care a admis o cerere de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară, permițându-i acesteia din urmă să emită o nouă decizie de imputare, la data de 18.12.2012, deși decizia anterioară fusese anulată ca urmare a parcurgerii procedurii administrativ jurisdicționale și a rămânerii definitive a hotărârii administrativ jurisdicționale.

A mai arătat recurentul că deși din apărările formulate în cauză de cele două pârâte a reieșit aceeași concluzie, în sensul că cererea de repunere în termen a fost admisă, deși motivele invocate în cuprinsul ei nu se încadrau în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, instanța de fond apreciind greșit că Decizia nr. 105 este temeinică și legală, întrucât pe calea unei cereri de repunere în termen nu se poate contesta o decizie anterioară a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor rămasă definitivă.

S-a susținut că singurul motiv invocat a fost nemulțumirea Academiei Tehnice Militare privind modul în care Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a soluționat plângerea cu care fusese învestită de subsemnatul împotriva primei decizii de imputare din data de 15 decembrie 2011.

De altfel, analizând și circumstanțele particulare ale speței apare ca evident că niciunul dintre motivele enumerate de art. 33 nu era incident întrucât se respectaseră termenele pentru efectuarea cercetării administrative și emiterea deciziei de imputare, iar în ceea ce privește corecta identificare a persoanei vinovate și a debitului nu exista nici un dubiu.

În opinia recurentului, confruntată cu o soluție nefavorabilă pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor care anulase decizia inițială de imputare, pârâta Academia Tehnică Militară avea la dispoziție calea formulării unei acțiuni în justiție în fața Instanței de contencios administrativ prin care să solicite anularea deciziei din data de 25.04.2012 și menținerea deciziei de imputare din data de 15.12.2011.

În loc să urmeze calea legală de atac, Academia Tehnică Militară a ales să utilizeze o altă instituție juridică prin care putea să lipsească de efecte Decizia CJI din data de 25.04.2012, și anume formularea unei cereri de repunere în termen pentru efectuarea cercetării administrative.

Fraudarea legii apare ca evidentă din împrejurarea că această cerere de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară nu avea absolut nicio legătură sau întemeiere în fapt, pe motivele limitativ impuse de lege pentru repunerea în termen, fiind formulată exclusiv în scopul fraudării dispozițiilor care impuneau calea de atac în fața instanței de contencios administrativ.

Recurentul a mai susținut că deși a invocat existența unui act de transfer emis de rectorul și decanul Academiei Tehnice Militare, instanța de fond a considerat că acest înscris nu este relevant, deoarece rectorul nu putea aproba un transfer, conform unei reglementări specifice aprobată prin ordin la nivelul MapN, motiv pentru care apreciază că instanța a făcut o greșită aplicare a normelor legale care delimitează competențele în cadrul instituției de învățământ și totodată, în lipsa unei hotărâri judecătorești sau de altă natură care să fi anulat Acordul de transfer în baza căruia raporturile sale cu Academia Tehnică Militară au încetat.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a înlăturat argumentele reclamantului și a apreciat că cererea de repunere în termen formulată de Academia Tehnică Militară se încadra în dispozițiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998.

În fine, în opinia recurentului, instanța de fond nu explică cum ar fi putut fi încadrate motivele invocate de Academia Tehnică Militară în vreuna din tezele reglementate de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, singurul text legal avut în vedere la motivarea cererii de repunere în termen și la admiterea acesteia.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 14 februarie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatelor, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Academia Tehnică Militară, a solicitat anularea Deciziei nr. 105/CJ 600/2012 din 12 septembrie 2012 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, anularea procesului-verbal de cercetare administrativă din 23 noiembrie 2013 și a completării acestuia, înregistrat în 11 decembrie 2012, anularea Deciziei de imputare nr. A 9021 din 18.12.2012, precum și a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 86/CJ 380/2013 din 05.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Instanța de fond a respins acțiunea, opinie împărtășită și de Înalta Curte, în considerarea următoarelor aspecte.

Se reține că la data de 10.10.2011, în Consiliul Facultății de sisteme electronice și informatice militare s-a propus exmatricularea reclamantului din anul I, școlarizat la studii universitare de licență pe locurile de la buget, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) lit. g) din Statutul studentului militar, respectiv pentru nepromovarea formelor de verificare aprobate în mod excepțional, după sesiunea de reexaminări a anului universitar, fiind emis Ordinul nr. EIU-8 din 18.10.2011 de către comandantul Academiei Tehnice Militare (U.M. 02648 București), prin care s-a dispus exmatricularea reclamantului cu plata cheltuielilor de școlarizare.

Reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de imputare nr. A-10923 din 15.12.2011, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 15.912,1 RON, iar prin Hotărârea nr. A-918 din 03.02.2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare, contestația a fost admisă în parte, fiind menținută răspunderea materială stabilită în sarcina reclamantului pentru suma de 15.912,1 RON.

De asemenea, împotriva hotărârii menționate reclamantul a formulat plângere, admisă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 37/CJ 219/2012 din 25.04.20/2 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, constatându-se că Academia Tehnică Militară nu avea calitate și capacitate procesuală administrativ-jurisdicțională și nu se putea dispune exmatricularea și trecerea în rezervă a reclamantului la data de 18.10.2011, întrucât acesta nu mai făcea parte din studenții acestei instituții de la data transferului, respectiv 11.10.2011. De asemenea, s-a reținut că nu a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului.

În temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998, prin cererea din 4 iulie 2012, comandantul Academiei Tehnice Militare a solicitat repunerea în termenul de executare a cercetării administrative, iar prin Decizia nr. 105/CJ 600/2012 din 12.09.2012, în baza art. 39 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, a pct. 115 lit. a) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul nr. M.5/1999, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a admis cererea de repunere în termen privind recuperarea cheltuielilor de școlarizare efectuate cu reclamantul.

Reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei de imputare nr. A-9021 din 18.12.2012, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 16.011,77 RON, iar prin Hotărârea nr. A-1736 din 06.03.2013 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare, a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare.

Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 86/CJ 380/2013 din data de 05.06.2013, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins plângerea împotriva Hotărârii nr. A-1736 din 06.03.2013 și a menținut răspunderea materială stabilită în sarcina reclamantului prin Hotărârea nr. A-1736 din 06.03.2013.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor O.G. nr. 121/1998 "Art. 31 - (1) Împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.

(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidență debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicție a imputațiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.

(3) Comisia de jurisdicție a imputațiilor soluționează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.

(4) Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputațiilor se consideră definitivă și se comunică unității care are în evidență debitul, precum și celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunțare.

…………….

Art. 33 - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen.

(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză."

Iar, conform art. 51 din ordonanță, în situațiile neprevăzute de prezenta ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile.

Din analiza și interpretarea textelor de lege redate mai sus, rezultă că anularea Deciziei de imputare nr. A-10923 din 15.12.2011, singura posibilitate de recuperare a pagubei din evidența contabilă a instituției militare era refacerea procedurii administrative, urmare a admiterii unei cereri de repunere în termen, în temeiul prevederilor O.G. nr. 121/1998.

Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că reclamantul nu poate să invoce existența unei decizii administrative definitive pentru a fi exonerat de răspundere privind plata cheltuielilor de întreținere efectuate pentru întreținerea sa pe timpul școlarizării.

De asemenea, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că nu se justifică scutirea reclamantului de la plata cheltuielilor de școlarizare pe baza unui așa zis act de transfer emis de rectorul și decanul Academiei Tehnice Militare, câtă vreme transferul studenților în instituțiile militare de învățământ este reglementat de dispozițiile Normelor privind transferul și înmatricularea elevilor și studenților în instituțiile militare de învățământ, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.22/2002, iar în cuprinsul ordinului menționat nu este prevăzută posibilitatea transferului unui student înmatriculat într-o instituție de învățământ militară la o instituție de învățământ civilă, stabilindu-se la art. 8 faptul că "alte transferuri/înmatriculări în instituțiile militare de învățământ, în afara prevederilor prezentelor norme, nu se admit".

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nu este fondată.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, instanța constată, contrar susținerilor recurentului, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părților, astfel că și acest motiv de recurs, este nefondat.

Așadar, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1542 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL