ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2016

Decizia nr. 1913/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a solicitat anularea Deciziei Administrativ Jurisdicționale nr. x/475/2013 pronunțată la data de 05 iunie 2013, de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale în Dosarul nr. x/475/2013, pentru soluționarea cererii de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative formulată de comandantul UM B. Alba Iulia.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 579/2013 din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 579 din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs de reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, și, rejudecând în fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reluând practic susținerile formulate în fața instanței de fond, recurentul-reclamant, în esență, aduce următoarele critici în raport cu sentința primei instanțe:

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 33 pct. 2 din O.G. nr. 121/1998;

- prima instanță a analizat cu superficialitate argumentele prezentate de reclamant;

- instanța de fond trebuia să analizeze, din oficiu, dacă termenul de 15 zile pentru comunicarea hotărârii pronunțate mandatarului sau șefului lui unității care a solicitat repunerea în termen, a fost respectat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 19 aprilie 2016, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant A., în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum reiese din practicaua prezentei decizii, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Administrativ Jurisdicționale nr. x/475/2013 pronunțată la data de 05 iunie 2013, de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale, în Dosarul nr. x/475/2013, pentru soluționarea cererii de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative formulată de comandantul UM B. Alba Iulia.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte consideră că soluția primei instanțe este corectă, pentru că reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ și a cadrului normativ la situația de fapt relevată de înscrisurile administrate, astfel că niciuna din criticile recurentului nu pot fi valorificate pe tărâmul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. x/475 din 05 iunie 2013, emisă de Comisia de Jurisdicție din cadrul Ministerului Apărării Naționale, s-a admis cererea de repunere în termen formulată de comandantul UM B. Alba Iulia, reținându-se, printre altele, că decizia de imputare a fost emisă pentru o pagubă mai mică decât cea reală, datorită aplicării eronate a prevederilor art. 19 lit. b) din Instrucțiunile L4 din 14 privind asigurarea cu echipament și materiale de resortul echipamentului pentru personalul MApN.

Totodată, prin aceeași decizie, s-a reținut că pentru stabilirea cheltuielilor de întreținere și instruire efectuate pentru școlarizarea elevului A., s-a luat în considerare inițial numărul de zile de școlarizare și nu duratele de serviciu înscrise în Instrucțiunile L4/14.

Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de reclamant, ce vizează aspectul că instanța de fond a ignorat practic toate argumentele pe care reclamantul le-a prezentat în cererea sa, Înalta Curte constată că argumentele invocate nu conduc la reevaluarea prevederilor supuse cenzurii în fața instanței de fond, constituind doar o nemulțumire generată de soluția dată de instanța de fond.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În jurisprudența instanței de la Strasbourg, s-a statuat că noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă în sensul strict al termenului precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la cadrul lor legal aplicabil, la pretențiile și apărările formulate de părți dar și la probatoriile administrate.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi critica potrivit căreia instanța de fond își motivează hotărârea luată prin prisma susținerilor pârâtului sau că nu a ținut cont de susținerile recurentului-reclamant.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de recurent referitor la faptul că instanța de fond trebuia să analizeze, din oficiu, dacă termenul de 15 zile pentru comunicarea hotărârii pronunțate mandatarului sau șefului lui unității care a solicitat repunerea în termen, a fost respectat, Înalta Cure constată că nici acesta nu poate fi reținut.

Curtea de apel a respins acțiunea, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în cazul în care decizia de imputare s-a emis pentru o pagubă mai mic decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen.

De asemenea, instanța a reținut că cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință ca decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

Așadar, din considerentele acestei sentințe, reiese în mod clar că cererea de repunere în termen a fost formulată și admisă tocmai în acord cu aceste dispoziții legale iar aspectele prezentate nu pot fi considerate critici de nelegalitate ale deciziei contestate ci o prezentare a modului în care s-a desfășurat cercetarea administrativă.

Mai mult, acuratețea celor reținute de către instanța de fond reiese și faptul că, reclamantul a invocat prevederile art. 33 pct. 2 din O.G. nr. 121/1998 pentru prima dată, după închiderea fazei de cercetare judecătorească.

De altfel, prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., stipulează clar că reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat.

Ca atare, procedura de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor de impunere prin care se angajează răspunderea materială a militarilor este o procedură jurisdicțională specială, reglementată de O.G. nr. 121/1998, care se completează cu legislația muncii și legislația civilă pentru situațiile neprevăzute de Ordonanță, așa cum dispune art. 51 din Ordonanță.

Ceea ce invocă reclamantul nu are niciun suport probatoriu, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul deciziei atacate este specificat concret motivul pentru care s-a considerat că sumele stabilite anterior prin deciziile de imputare nu erau cele reale (dosar recurs, paragraf ultim din Decizia administrativ jurisdicțională nr. x/475/2013).

Toate criticile expuse în susținerea prezentului recurs privind tardivitatea, "motivele temeinice" ale cererii de repunere în termen, nu pot fi primite, astfel că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 486 din C. proc. civ.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 579 din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN