ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3237/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 octombrie 2015, sub Dosar nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D. București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, reprezentate prin Ministerul Apărării Naționale, a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014 și a Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 1/CJI 718/2015; suspendarea efectelor Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare; obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale și morale, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 11 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele D. București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, reprezentate prin Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva încheierii menționate la pct. 2, reclamantul A., prin mandatar B., a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

Referitor la cazul bine justificat, recurentul-reclamant a arătat că există o îndoială serioasă asupra legalității Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014, astfel cum rezultă din înscrisurile pe care le-a depus la dosar, respectiv Sentința nr. 56/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Hațeg, Sentința nr. 70/05.05.2004 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara și Sentința nr. 63/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București. Prezumția de legalitate a actului administrativ a fost răsturnată de aceste hotărâri judecătorești pronunțate în penal, prin care s-a constatat că paguba a fost produsă la data de 25.11.1996 de alte persoane, iar operațiunile gestionar contabile efectuate de către C. pentru scăderea din gestiune a cantității de 553.663 kg de motorină au fost avizate și aprobate de pârâta D. București. Or, potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.: "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o".

Totodată, a arătat recurentul-reclamant, îndoiala serioasă asupra legalității deciziei de imputare rezidă din faptul că acest act administrativ a fost emis cu încălcarea mai multor prevederi legale din cuprinsul O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum și din Instrucțiunile pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M-5/1999.

A reiterat recurentul-reclamant că se impune suspendarea executării deciziei de imputare întrucât aceasta conține dispoziții a căror îndeplinire îi vor produce un prejudiciu grav și imposibil de înlăturat în ipoteza anulării ulterioare a actului administrativ.

Legal citate, intimatele-pârâte Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și D. București, reprezentate prin Ministerul Apărării Naționale, nu au depus întâmpinare în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 23 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea atacată în raport cu motivele de casare invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

În cauza dedusă judecății, reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. A2 2671/05.11.2014 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Motivele prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ. Existența pagubei și a persoanei care a săvârșit-o este o chestiune litigioasă care poate fi tranșată exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Mai mult, prin Sentința civilă nr. 54 din 10 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii în anulare, formulată de reclamant.

Această soluție dată acțiunii în anularea actului administrativ vine să confirme constatarea primei instanțe, în sensul neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Cum cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt cumulative, nu se mai impune analiza condiției existenței unei pagube iminente, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de pârâta D. București, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestui act administrativ.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva încheierii de ședință nr. 11 din 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV