ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Militara nr. 02574 București și Comisia de Jurisdicție a imputațiilor, reprezentate prin Ministerul Apărării Naționale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în totalitate a următoarelor acte: Decizia de imputare nr. A 2 2671/05.11.2014, Hotărârea comandantului UM 02574 București nr. 21164 din 15.12.2014, Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L.18.835 din 06.12.2013, Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L 17610 din 15.10.2014; Decizia administrativ-jurisdicțională nr. l/CJI 718/2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor la data de 25.03 2015; obligarea pârâtelor la plata de daune materiale și morale în cuantum de 10.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, în vederea prevenirii unei pagube iminente, s-a solicitat să se dispună, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de imputare nr. A.2 2671/05.11.2014 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare.

Cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr. A.2 2671/05.11.2014 fost respinsă prin încheierea nr. 11 din 24.02.2016, care a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3237/2018, urmare a respingerii recursului declarat de reclamant.

Prin sentința nr. 54 din 10 martie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Militară 02574 București și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor reprezentate prin Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în întregime a sentinței nr. 54/2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 și, în principal, retrimiterea cauzei la instanța de fond care a soluționat procesul, aceasta soluționând cauza fără a intra în judecata fondului iar, în subsidiar, rejudecarea pe fond a cauzei, urmând ca prin Decizia ce se va pronunța în recurs să se admită în întregime acțiunea așa cum a formulată și precizată în fața instanței de fond, și pe cale de consecință, instanța de recurs să dispună anularea în totalitate a următoarelor acte: Decizia de imputare nr. A 2 2671/05.11.2014 a UM 02574 București; Hotărârea Comandantului UM 02574 București sub nr. x din 15.12.2014; Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L 18,835 din 06.12,2013 al Comisiei de cercetare administrativă a UM 02574 București; Procesul-verbal de cercetare administrativa nr. L 17610 din 15.10.2014 al Comisiei de cercetare administrativă a UM 02574 București, împreună cu actele care au stat la baza emiterii acestui proces-verbal, respectiv: Decizia administrativ- jurisdicțională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor prin care s-a respins plângerea împotriva Deciziei de imputare A2.3497 din 17.12.2013 și Decizia administrativ jurisdicționala nr. 42/CJI304/2014 din 25.06.2014 privind repunerea în termenul a cercetării administrative; Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 1/CJI 718/2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor la data de 25.03 2015.

În drept au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul a arătat că, în condițiile în care instanța nu și-a verificat și nu și-a determinat competența, litigiul a fost judecat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Albă Iulia, deși în speță era vorba de un litigiu de muncă, pentru a cărui judecată era competent Tribunalul Hunedoara, secția Litigii de muncă. În consecință, calea de atac prevăzută de lege în cazul litigiilor de munca este apelul la secția specializată de litigii de muncă a Curții de Apel și nicidecum recursul în fața înaltei Curți de Casație și Justiție.

În sprijinul acestei susțineri se invocă Decizia RIL nr. 23/2018.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acest lucru decurgând firesc din calificarea greșită a naturii juridice a Deciziei de imputare, care nu este un act administrativ și care astfel nu poate fi supus controlului jurisdicțiilor administrative. În opinia recurentului întreaga motivare a Sentinței recurate s-a fundamentat pe greșita abordare a Deciziei de impunere ca fiind un act administrativ, emis în cadrul unui raport de muncă, interpretare care vine în conflict cu cele statuate de Decizia nr. 23/2018 a ICCJ care arată ca doar raporturilor de serviciu ale militarilor și funcționarilor publici li se aplică legislația contenciosului administrativ.

Un alt aspect de contradictorialitate a motivelor din Sentința recurată este cel referitor la reținerea momentului producerii prejudiciului raportat la calitatea de gestionar a recurentului. Instanța de fond a preluat fără vreo analiză soluția Comisiei administrativ jurisdicționale din Decizia nr. 1/CJI/716/2015, concluzionând că paguba s-a produs între momentul decembrie 2000 până la data proceselor-verbale de inventariere de 15.01.2001 și 18.01.2001. Prin aceste considerente instanța de fond își anulează argumentele reținute prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L17610 din 15.10,2014 și preluate de instanța de fond fără o analiză referitoare la faptele imputate recurentului-reclamant. Recurentul arată că era imposibil ca toate faptele reținute în sarcina sa să se fi petrecut în intervalul 29 decembrie 2000 -18 ianuarie 2001 și astfel să se înregistreze o pagubă de ordinul a 479.221 kg motorină în valoare de 571.249.10 RON.

Al treilea motiv de recurs se referă la încălcarea autorității de lucru judecat a instanței penale care nu a reținut vinovăția recurentului cu privire la niciuna dintre faptele penale de care a fost acuzat.

Recurentul arată că prin Rezoluția nr. 374/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru delapidare și abuz în serviciu, încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de fals intelectual si uz de fals și neinceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de furt calificat si neglijenta in serviciu față de acesta. Plângerea ministerului împotriva Rezoluției nr. 374/P/2009 a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin Rezoluția nr. 3/11/2/2013 din 18.01.2013. Ulterior, prin sentința penală nr. 56 din 07.05.2013, Judecătoria Hațeg a respins plângerea formulată de către Ministerul Apărării Naționale împotriva Rezoluției nr. 302/2013 din data de 18.01.2013, menținând soluția data în dosarul nr. x/2009.

Instanța de fond a ales să înlăture susținerile privind autoritatea de lucru judecat a sentinței penale, cu consecința intervenirii prescripției răspunderii materiale. Instanța de fond s-a raportat strict la prevederile art. 45 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și la pct. 126 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor. Recurentul arată că Ordinul de ministru este un act administrativ și este emis în aplicarea legii, neputând adăuga la lege în sensul suspendării termenului de prescripție și neputând înfrânge prevederile prevăzute într-o lege privitoare la intervenirea prescripției. Astfel, la încetarea procesului penal, neurmată de o condamnare, unitatea militară mai putea emite decizia de imputare dacă se afla în interiorul termenului de prescripție de 3 ani al răspunderii pentru daune a salariatului, care anterior datei de 13 mai 2011 (intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011), se raporta la momentul constatării daunei de către angajator, iar ulterior acestui moment se raportează la data producerii pagubei.

În sens similar a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19/2019 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu controlul Curții de Conturi.

Recurentul afirmă că este evident că faptele pentru care s-a antrenat răspunderea patrimonială a salariatului sunt aceleași cu cele pentru care a fost sesizat parchetul, din cuprinsul O.G. nr. 121/1998 nu se prevede nicăieri că sesizarea parchetului ar impieta asupra stabilirii unei răspunderi patrimoniale a salariatului civil.

Se mai arată că, în viziunea noului C. civ. în materie de prescripție, art. 1.394 stabilește că "Termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică si dreptului la acțiunea în răspundere civila".

În ceea ce privește motivul de recurs privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material pe lângă motivele legate de calificarea greșită a litigiului ca fiind unul de contencios administrativ si stabilirea eronată a competenței materiale, dezvoltate mai sus, se arată că momentul la care s-a raportat instanța ca fiind cel al constatării pagubei și implicit calculul termenelor de decădere sunt eronat determinate.

Instanța de fond a stabilit că momentul constatării pagubei este acela al înregistrării actului de constatare nr. E 1315/16.05.2001. În mod eronat susține instanța că doar la această dată s-ar fi constatat lipsa unei cantități de motorina in urma unei activități de inventariere, termen de la care începe calculul termenului de 60 de zile de decădere privitor la efectuarea cercetării administrative.

În sensul că momentul constatării pagubei nu poate constitui subiect de arbitrariu, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit în esență că "începutul cursului prescripției extinctive nu poate fi condiționat de un eveniment viitor și incert/nesigur".(i.e. momentul la care unitatea păgubită decide că un anumit act de inventariere este corespunzător), fiind invocată, în acest sens, Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curti de Casație și Justiție.

Or, în condițiile în care comisia de cercetarea administrativă a fost numită doar la data de 18.05.2001 prin C. nr. 96/18.05.2001, rezultă că termenul de numire a acestei comisii era de mult expirat astfel că toate actele emise în temeiul procesului-verbal întocmit de această comisie sunt lovite de nulitate.

O interpretare de natura celei reținute de intanța de fond, potrivit căreia, numirea comisiei de cercetare administrativă trebuie făcută doar la momentul cunoașterii cu certitudine a prejudiciului și a persoanelor responsabile este de natură a anula momentul începerii curgerii. Cu alte cuvinte, momentul începerii curgerii termenului de prescripție extinctivă va fi lăsat la latitudinea exclusivă a unității păgubite care poate prelungi la nesfârșit procedurile "premergătoare" (i.e. operațiunile de inventariere) numirii comisiei de cercetare administrativă.

În ceea ce privește repunerea în termenul de prescripție, recurentul arată că odată ce cercetarea administrativă (cu toate carențele acesteia) a fost finalizată, instituția repunerii în termenul de cercetarea administrativă de către o jurisdicție administrativă este de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la facultativitatea acestor jurisdicții.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esență, în opinia sa, sentința recurată fiind dată cu corecta aplicare a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, a apreciat că cererea principală privind casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța care a judecat procesul, întrucât aceasta ar fi soluționat cauza fără a intra în judecata fondului, nu poate fi primită întrucât prima instanță a judecat fondul cauzei, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, fiind motivată pe larg și temeinic, în considerentele sentinței recurate la filele x.

A mai susținut că, prin cererea de recurs, reclamantul a modificat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. 15/CJI93/2014 din 23.04.2014 și a Deciziei nr. 42/CJI 304/2014, modificare cu care nu este de acord, în plus, fiind inadmisibilă în acest stadiu procesual.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat, în esență, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 10 februarie 2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2015, creat în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a ÎCCJ, s-a admis cererea formulată de recurentul-reclamant A. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în M.Of. nr. 328 din 29 august 1998, cu modificările și completările ulterioare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că în data de 21.01.2001, la U.M.02284 Baru Mare, unitate subordonată Comandamentului logistic, s-a produs un eveniment constând în sustragerea de către 2 militari în termen (sold. D. și sold. E.) a cantității de 240 litri motorină. Deși cantitatea respectivă a fost recuperată integral, cercetarea evenimentului s-a finalizat prin transmiterea dosarelor la Parchetul Militar Craiova care a comunicat, cu adresa din 07.02.2001, că a dispus trimiterea în judecată a militarilor.

Avându-se în vedere cele declarate de militarii în termen, comandantul U.M. 02284 Baru Mare a dispus, prin C. nr. 24 din 05.02.2001, inventarierea rezervoarelor nr. 3 și 19 din unitate. În urma acestei activități, la data de 09.02.2001, a fost întocmit procesul-verbal de inventariere înregistrat la nr. x din 15.02.2001, constatându-se că în rezervoarele amintite exista o cantitate de apă, precum și lipsa a 63.093 litri de motorină.

În consecință, prin C. nr. 30 din 13.02.2001, comandantul UM 02284 Baru Mare a dispus cercetarea cauzelor care au determinat lipsa de motorină. În cadrul cercetării, s-a făcut o nouă inventariere, iar prin actul de constatare nr. S.A. 102/12.03.2001 s-au constatat lipsuri mult mai mari și anume cantitatea de 572.566 litri motorină. Față de aceste aspecte a fost sesizat Parchetul militar Craiova, cu adresa nr. x/16.03.2001, precum și Comandamentul logistic.

Comandantul Comandamentului logistic a dispus, prin C. nr. 33/16.02.2001, verificarea gestiunii CL (carburanți-lubrefianți) a U.M.02284 Baru Mare de către o comisie a comandamentului împreună cu un ofițer din cadrul DDL. Activitatea a fost finalizată prin actul de constatare nr. G.2I9I din 05.03.2001, fără a se putea stabili cu certitudine cantitatea de motorină lipsă.

Prin urmare, în perioada 19.03.2001-07.05.2001, o comisie a Comandamentului logistic a participat la inventarierea, prin distribuție, a produsului motorină din gestiunea secției de resort a Unității Militare 02284 Baru Mare.

Comisia a constatat o serie de nereguli în gestiunea U.M.02284 Baru Mare, motiv pentru care s-a dispus efectuarea inventarierii întregii cantități de carburanți existentă în patrimoniul unității. Conform Actului de constatare nr. E.1315/16.05.2001, s-a identificat lipsa unei cantități de 903.051 litri motorină și s-a propus la pct. 5.6. efectuarea cercetării administrative în conformitate cu prevederile O.G.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și înaintarea dosarului la Parchetul Militar.

Prin Ordinul de zi pe unitate (C.) nr. 96 din 18.05.2001, comandantul U.M.02574 București a numit o comisie de cercetare administrativă pentru cercetarea pagubei de la U.M.02284 Baru Mare. Comisia a efectuat cercetarea administrativă și a încheiat Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. SG. 1530 din 05.06.2001 prin care a constatat lipsa cantității de 900.293 litri motorină (15) din gestiunea stoc a secției asigurare cu carburanți-lubrifianți și tehnică de resort.

Au fost reținute drept cauze ale producerii pagubei: lipsa de fermitate și profesionalism a comandantului unității în exercitarea actului de comandă, sustragerea de carburant: neîntocmirea documentelor justificative pentru cantitățile consumate pe timpul executării probelor tehnologice; neprimirea unor cantități de motorină pentru care au fost emise documente de primire; neîndeplinirea atribuțiilor funcționale de către persoane cu funcții de conducere pe linia organizării, conducerii și gestionării produsului; întocmirea unor documente de gestiune fictive: inducerea în eroare prin raportări false despre existența pe teren a produsului: nerespectarea prevederilor actelor normative legate de modul de executare a măsurătorilor: folosirea unor tabele de calibrare modificate; introducerea apei în rezervoarele de depozitare: executarea defectuoasă a inventarierilor, folosind date preluate exclusiv din evidența contabilă: modul de recepționare și întocmire a documentelor la primirea de produs, neîndeplinirea atribuțiilor de către gestionarul produsului motorină, reclamantul din cauză: neîndeplinirea atribuțiilor de către personalul din serviciul de zi și de gardă.

Comisia de cercetare administrativă a propus aprobarea procesului-verbal și înaintarea acestuia, împreună cu toate documentele, la Parchetul Militar Craiova și la Direcția Administrativă și Contencios din M.Ap. N., precum și luarea în evidență a debitului.

Comandantul U.M.02574 București a emis Decizia nr. G.6090 din 05.06.2001 pentru înregistrarea în evidență a pagubei și, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.G. nr. 121/1998, a dispus înaintarea dosarului cercetării la Parchetul Militar Craiova.

În temeiul acestei sesizări, prin Rezoluția din 04.07.2001, unitatea de parchet menționată și-a declinat competența de soluționare în cauză în favoarea Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul București, care a dispus trimiterea în judecată a 4 persoane. Prin sentința penală nr. 63 din 30.03.2005, Tribunalul Militar Teritorial București a restituit cauza în vederea completării urmăririi penale. După restituirea cauzei, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara - Biroul Craiova a dispus efectuarea unei expertize contabile. Ulterior, prin Ordonanța din 10.12.2007, Parchetul Militar Timișoara și-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, care a solicitat preluarea cazului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Acesta a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților F., A., G. și H.. Ministerul Apărării Naționale a formulat plângere către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și apoi către Tribunalul Hunedoara care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Hațeg. Judecătoria Hațeg, în 2010, a respins plângerea Ministerului Apărării Naționale. Recursul ministerului a fost admis de către Tribunalul Hunedoara, s-a admis plângerea MApN, s-a desființat ordonanța și rezoluția atacată și s-a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea redeschiderii urmăririi penale. Prin Rezoluția nr. 374/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru delapidare și abuz în serviciu, încetarea urmăririi penale pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de furt calificat și neglijență în serviciu cu privire la cei 4 inculpați. Plângerea ministerului împotriva Rezoluției nr. 374/P/2009 a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin Rezoluția 3/II/2/2013 din 18.01.2013.

Ulterior, prin sentința penală nr. 56 din 07.05.2013, Judecătoria Hațeg a respins plângerea formulată de către Ministerul Apărării Naționale împotriva Rezoluției nr. 3/II/2/2013 din data de 18.01.2013, menținând soluția dată în dosarul nr. x/2009.

Urmare a procesului de restructurare a Ministerului Apărării Naționale, cu data de 30.06.2005, U.M.02284 Baru Mare a fost desființată, debitul fiind preluat inițial de U.M.02332 Hațeg, desființată la rândul ei, în cursul anului 2007, ulterior paguba fiind înregistrată în evidența financiar-contabilă a U.M.01420 Hațeg.

După data primirii sentinței penale nr. 56 din 07.05.2013 a Judecătoriei Hațeg, prin rezoluția șefului SMG pe Raportul nr. x.4665 din 24.10.2013 al comandantului Comandamentului logistic, conform art. 23 alin. (2) din O.G.121/1998 s-a aprobat prelungirea termenului de efectuare a cercetării administrative cu 60 de zile.

Activitatea de cercetare administrativă s-a desfășurat în perioada 24.10-03.12.2013, în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale Ordinului ministrului apărării naționale nr. M5/1999 pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 121/1998, cu modificările și completările ulterioare și s-a finalizat prin întocmirea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 17.12.2013 .

Prin acest act s-a apreciat că răspunderea materială pentru paguba suferită de M.Ap. N. revine în sarcina a 11 persoane, printre care și reclamantul, propunându-se emiterea deciziilor de imputare pentru fiecare dintre acestea.

Prin același act s-a propus și scăderea din evidența contabilă a U.M.01420 Hațeg a cantității de 475.983 litri motorină în valoare de 645.820,24 RON, reținându-se că, potrivit prevederilor pct. 65 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.5/1999, acest prejudiciu nu mai putea fi recuperat, având în vedere că această pagubă s-a produs în perioada 08.07.1996 - 04.04.1997 și a fost constatată în 16.05.2001.

În concluzie, s-a reținut că partea din pagubă care a putut fi imputată a fost de 424.256 litri motorină, în valoare de 575.588,10 RON.

Pentru toate cele 11 persoane considerate vinovate de producerea pagubei (Col. F., comandant al U.M. 02284 Baru Mare; Lt. col. I., șef de stat major al U.M. 02284 Baru Mare; Mr. G., șef secție carburanți - lubrifianți și tehnică de resort la U.M.. 02284 Baru Mare; Plt. J., ajutor pentru aprovizionare materiale tehnice și carburanți lubrifianți la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. H., contabil la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. A., gestionar motorină la U.M. 02284 Baru Mare; plt. adj. K., ajutor pentru evidență la secția asigurare cu carburanți lubrifianți și tehnică de resort a U.M. 02284 Baru Mare; Plt. maj. L., șofer și șef PS1 la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. M., lăcătuș mecanic la U.M. 02284 Baru Mare; s.c. N., lăcătuș mecanic la U.M. 02284 Baru Mare și s.c. O., sudor electric și autogen la U.M. 02284 Baru Mare) a fost emisă Decizia de imputare nr. A2.3497 din 17.12.2013 .

Această decizie a fost contestată de către toate persoanele obligate la plată.

Prin procesele-verbale nr. L.1100-1110 din 24.01.2014, a fost analizată temeinicia contestațiilor formulate, iar prin hotărârile nr. L1246-1256 din 27.01.2014 acestea au fost respinse, comandantul UM 02574 București menținând răspunderea materială așa cum fusese stabilită inițial.

Persoanele obligate la plata prejudiciului au formulat plângeri împotriva acestor hotărâri.

Prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a admis plângerile petenților, cu excepția reclamantului din cauză A., și a anulat Decizia de imputare A2.3497 din 17.12.2013. S-a constatat că paguba pentru care poate fi stabilită răspunderea materială este de 421.072 litri motorină și că răspunderea materială s-ar putea stabili numai în sarcina gestionarului A..

Ca urmare a acestei decizii, în temeiul art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, raportat la teza potrivit căreia decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba, comandantul Comandamentului logistic întrunit a formulat, sub nr. A.3132 din 02.06.2014, cerere de repunere în termenul de cercetare administrativă.

Prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 42/CJI 304/2014 din 25.06.2014, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a admis cererea formulată.

Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. L. 17610 din 15.10.2014, întocmit de comisia din cadrul U.M. 02574 București, atacat în cauză, s-a finalizat cercetarea administrativă privind paguba în valoare de 575.588,1 RON, reprezentând 424.256 litri motorină (15), înscrisă în evidența contabilă a U.M. 01420 Hațeg și s-a propus stornarea operațiunii de scădere din evidență a sumei de 645.820.24 RON, efectuată în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 06.12.2013; scăderea din evidența contabilă a sumei de 650.159,13 RON corespunzătoare noii cantități, respectiv 479.221 litri motorină, pentru care nu se poate stabili răspunderea materială; emiterea deciziei de imputare în vederea recuperării pagubei în valoare de 571.249,10 RON pentru A..

În temeiul Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 17610 din 15.10.2014 s-a emis Decizia de imputare nr. A2 2671 din 05.11.2014, atacată în cauză, prin care s-a angajat răspunderea materială cu privire la suma de 571.249,10 RON, reprezentând contravaloarea cantității de 421.072 litri motorină, în sarcina reclamantului A..

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestația înregistrată la U.M.01420 Hațeg sub nr. x din 24.11.2014 și înaintată la U.M. 02574 București cu nr. x din 28.11.2014.

În urma analizei, comisia pentru soluționarea contestației a întocmit, potrivit prevederilor pct. 85 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 5/1999, cu modificările și completările ulterioare, Procesul-verbal de soluționare a contestației nr. L.21020 din 11.12.2014 din care rezultă motivarea în fapt și în drept a hotărârii luate.

În baza propunerilor comisiei de soluționare a contestației, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, prin Hotărârea nr. L 21164/15.12.2014 a Comandantului U.M. 02574 București s-a respins contestația ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat plângere, care a fost respinsă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor prin Decizia administrativ jurisdicțională nr. 1/CJI 718/2015 . Totodată, au fost respinse excepția autorității de lucru judecat și excepția depășirii termenului de decădere prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În raport de această situație de fapt Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiat motivul de recurs prin care se solicită să se valorifice aspectele stabilite în cadrul litigiului penal finalizat cu scoaterea inculpaților de sub urmărire penală cu privire la infracțiunile de delapidare și abuz în serviciu și încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de neglijență în serviciu. Or, în perioada 21.01.2001, când s-a sesizat furtul de motorină și a fost anunțat Comandamentul logistic au fost numite si și-au desfășurat activitatea 4 comisii de inventariere.

Chiar dacă nu se poate vorbi de o veritabilă autoritate de lucru judecat, nu este mai puțin adevărat că, dat fiind paralelismul celor două proceduri, penală și administrativă, acestea nu puteau conduce la rezultate divergente. În acest sens, în cauza Lungu și alții c. României, CEDO a statuat că "derularea simultană și în paralel a două proceduri independente cu privire la aceleași fapte, care a condus secția penală a Curții de Apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secției comerciale de la aceeași Curte de Apel, a adus atingere principiului securității juridice (…) În consecință, prin aceea că a revenit asupra unui punct al litigiului, care a fost deja tranșat și care a făcut obiectul unei hotărâri definitive, și în absența unui motiv întemeiat, Curtea de Apel a înfrânt principiul securității raporturilor juridice."

Or, prin sentința penală nr. 56/2013 a Judecătoriei Hațeg s-a reținut că "de la inițierea activităților infracționale (anul 1996) și până la ultimul act de executare care se presupune că a avut loc în luna decembrie 2000, s-a scurs o perioadă de timp extrem de lungă astfel încât nu s-a mai putut stabili vinovăția vreunor persoane în producerea prejudiciului, întinderea răspunderii penale precum și a împrejurărilor în care s-au comis faptele, astfel încât probele și-au pierdut caracterul de a mai fi concludente, pertinente și utile cauzei"

În aceste condiții, reluarea cercetării administrative în anul 2014, la mai mult de 13 ani de la constatarea faptelor, și finalizarea ei exclusiv pe baza probelor administrate în anul 2001, probe a căror pertinență a fost înlăturată în cadrul procesului penal, este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil.

La momentul emiterii deciziei de imputare contestate nu exista certitudine nici cu privire la valoarea reală a pagubei (în perioada ianuarie 2001-mai 2001 au existat mai multe încercări de identificare a prejudiciului cu rezultate diferite și care au fost puse la îndoială în cadrul dosarului penal, expertizele efectuate în cadrul respectivului dosar nefiind în măsură să lămurească situația) și nici cu privire la modalitatea de producere a acesteia.

Sub acest din urmă aspect, este evident că, în condițiile în care este vorba de dispariția unei cantități de 421.000 kg motorină (valoarea imputată fiind de 571,249 RON), prejudiciul nu putea fi consecința directă a unei gestiuni defectuoase, ci rezultatul unei activități mult mai complexe, cel mai probabil de natură infracțională, contribuția recurentului la săvârșirea faptelor fiind dificil de stabilit.

Nu există certitudine nici cu privire la momentul la care ar fi fost sustras carburantul constatat lipsă la inventarierea din data de 16.05.2001. Din actul constatator nr. E 1315/16.05.2001 rezultă că o parte din lipsurile constatate au fost produse în perioada 1996-1997, indicându-se, în acest caz, modalitatea concretă de sustragere a motorinei, iar în ceea ce privește restul cantității lipsă se apreciază că "se poate concluziona că în perioada verificată, din unitate au fost sustrase 335.133 Kg motorină". Este vorba, așadar, doar de o prezumție potrivit căreia sustragerea acestei cantități ar fi avut loc în perioada ulterioară anului 1998, fără, însă să se poată stabili un interval precis și o modalitate concretă de sustragere.

În același mod a procedat și instanța de fond atunci când a apreciat că, în condițiile în care au fost întocmite inventare cu privire la situația stocului de motorină pe luna decembrie 2000, din care rezultă că nu au fost constate lipsuri la inventariere "concluzia logică este că paguba s-a produs în perioada care a trecut de la ultima inventariere fără lipsuri, respectiv decembrie 2000".

Este vorba de o manieră extrem de formală prin care se pune în sarcina unei singure persoane un prejudiciu de o valoare considerabilă, la un moment la care, datorită scurgerii unei perioade forte lungi de timp, posibilitatea persoanei cercetate de a-și proba nevinovăția este limitată.

Prevederile art. 25 din Legea nr. 22/1969 nu pot constitui temei pentru o astfel măsură întrucât aceste prevederi se referă la pagubele pe care gestionarul "le-a cauzat" în gestiunea sa nu pentru orice minus în gestiune. Cât privește instrucțiunile cuprinse în Ordinul M.5/1999 referitoare la instituire unei prezumții de culpă în sarcina gestionarului, în condițiile în care o astfel de răsturnare a sarcinii probei nu este cuprinsă într-o lege, prevederea infralegală nu poate fi interpretată decât în sensul că nu se referă și la situațiile în care este exclus ca lipsa în gestiune să fie doar rezultatul neglijenței gestionarului. Or, în speță, așa cum am menționat mai sus, este evident faptul că prejudiciul extrem de mare pretins nu putea să fie decât rezultatul unei activități infracționale de durată în care nu există certitudinea că a fost implicat și recurentul, iar nu consecința directă a unei gestiuni defectuoase.

În concluzie, Înalta Curte reține că, în condițiile în care, în cadrul dosarului penal deschis ca urmare a constatării lipsei unei cantități de motorină nu s-a mai putut proceda la stabilirea situației de fapt, apreciindu-se că probele nu mai sunt concludente, comisia de cercetare administrativă nu putea proceda la imputarea automată a întregului prejudiciu pretins gestionarului în temeiul aceluiași probatoriu sumar, îndoielnic și obținut în urmă cu un interval mare de timp.

În consecință, se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea în parte a acțiunii în sensul anulării Deciziei de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 București nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014), a Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor.

În ceea ce privește celelalte acte menționate în recurs, respectiv Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 15/CJI 93/2014 din 23.04.2014 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor prin care s-a respins plângerea împotriva Deciziei de imputare A2.3497 din 17.12.2013 și Decizia administrativ jurisdicționala nr. 42/CJI304/2014 din 25.06.2014 privind repunerea în termenul a cercetării administrative Înalta Curte constată că acestea nu au făcut obiectul acțiuni la instanța de fond și, în consecință nu vor putea fi analizate nici în cadrul recursului.

În ceea ce privește cererea de plată a daunelor materiale și morale în cuantum 10.000 RON se constată că nu au existat critici concrete în cadrul recursului, recurentul nedemonstrând faptul că ar fi suferit un prejudiciu material sau moral ca urmare a actelor atacate.

Temeiul de drept al soluției adoptate

Față de aceste considerente și în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea, va anula Decizia de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 București nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014, a Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor și va menține în rest sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 54 din 10 martie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare:

Admite în parte acțiunea.

Anulează Decizia de imputare nr. A.2- 2671/05.11.2014, a Hotărârii comandantului U.M.02574 București nr. 21164/15.12.2014, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L. 18.835/06.12.2013, a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. L.17610/15.10.2014, a Deciziei administrativ-jurisdicțională nr. l/CJI 718/2015 din 25.03.2015, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.