ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 11.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții UM 01961 Otopeni și Comisia Juridică a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a solicitat anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20.06.2014, anularea Hotărârii A 3499/18.02.2014, anularea deciziei de imputare nr. A18/16.01.2014, suspendarea efectelor deciziei de imputare nr. A18/16.01.2014 și a Hotărârii A 3499/18.02.2014 până la soluționarea acțiunii, precum și exonerarea sa de la plata sumei de 4.308,75 RON.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 116 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Ministerului Apărării Naționale-Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară 01961 -Otopeni.

A anulat Hotărârea nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, a anulat Hotărârea nr. A 3499/18.02.2014 emisă de Comandantul UM nr. 01961 Otopeni și a anulat decizia de imputare nr. A18/6.01.2014 emisă de UM 01961 Otopeni.

A exonerat reclamantul de la plata sumei de 4308,75 RON.

A suspendat executarea deciziei de imputare nr. A18/6.01.2014 și a Hotărârii nr. A 3499/18.02.2014, până la soluționarea definitivă a cauzei.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară 01961 Otopeni, prin Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Procedura derulată în recurs

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

În motivarea recursului s-a arătat că în sentința nr. 116/2019 din 10.06.2019 instanța de fond a reținut în mod corect faptul că Decizia nr. 8/CJ51/20I2 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.Ap. N. reprezintă un act administrativ-jurisdicțional care produce efecte, nefiind anulat de nicio hotărâre judecatorescă definitivă, motiv pentru care el nu poate face obiectul acestei cauze.

De asemenea, instanța a respins ca neîntemeiată critica reclamantului cu privire la tardivitatea emiterii Deciziei de imputare nr. A 18/06.01.2014 pe numele său, reținând în mod corect faptul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin, (1) di» O.G. nr. 121/1998 curge de la data luării la cunoștință a pagubei produse de către membrii celei de a doua comisii de cercetare administrativă și nu de la data când s-a cunoscut paguba produsă de m.B..

Instanța de fond a reținut în mod corect și faptul că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 33 din M.5/1999 care prevăd determinarea răspunderii materiale proporțional cu solda lunară netă a fiecărui militar din luna constatării faptei, deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale ale pct. 98 din aceleași norme, care prevăd că, în cazul nerespectării termenului de efectuare a cercetării administrative, suma ce urmează a fi imputată celor vinovați este egală cu cea care ar fi trebuit să se recupereze de la persoanele vinovate de producerea pagubei, împărțită în mod egal.

De asemenea, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 121/1998 care reglementează recuperarea pagubei în cazul constatării insolvabilității autorului direct al prejudiciului, deoarece nu ne aflăm în această ipoteza, ci în cea prevăzuta de art. 34 din același act normativ.

Cu toate acestea, instanța a aplicat în mod greșit prevederile O.G. nr. 121/1998, reținând că "cercetarea administrativă s-a efectuat în termenul legal maxim de 120 de zile, întrucât prelungirea de 60 de zile se raportează Ia termenul de 60 de zile reglementat de dispozițiile ort. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998."

În mod eronat susține reclamantul că cea de-a doua cercetare administrativă) la care a participat, ca membra al comisiei, s-ar fi desfășurat cu respectarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Textul de lege invocat prevede că "termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștința de producerea pagube, iar alin. (2) din același articol Stipulează că " pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris".

în susținerea afirmației, reclamantul invocă dispozițiile pct. 54 din instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M.Ap. N.", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M5/1999, cii modificările și completările ulterioare, pe care însă le interpretează greșit, susținând în mod eronat ca legea nu prevede decât prelungirea termenului de 60 de zile cu încă 60 de zile.

Faptul că interpretarea reclamantul este eronată rezultă din dispozițiile pct. 52 din aceleași instrucțiuni, potrivit cărora " termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din ordonanță este termenul maxim până la care trebuie efectuată cercetarea. Comandanții sau șefii care ordonă cercetarea administrativă fixează termenul de efectuare a acestor cercetări în cadrul 60 de zile, în raport de cuantumul pagubei, de actele și faptele ce trebuie verificate și analizate, ..."

Din interpretarea normelor invocate rezultă în mod indubitabil că șefii sau comandanții unităților militare au dreptul să stabilească orice termen pentru efectuarea cercetării administrative în cadrul celor 60 de zile și nu obligatoriu cel maxim de 60 de zile, având în vedere în concret elementele menționate la pct. 52 teza a n-a din instrucțiuni.

Prin urmare, comandantul U.M. 01961 Otopeni a procedat legal atunci când a stabilit un termen de 43 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, începând cu data de 26.06.2012 (data comunicării Deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 57/CJ 303/2012 din 16.05.2012 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, înregistrată la U.M. 01961 Otopeni cu nr. x/26.06-2012) și până la data de 10.08.2012, termen ce a fost apoi prelungit cu încă 60 de zile, în baza aprobării șefului eșalonului superior (UJM 01836) pe raportul nr. x/08.08.2012.

Dispozițiile pct. 54 din instrucțiuni care prevăd prelungirea termenului de 60 de zile cu un alt termen de 60 de zile, trebuie interpretate în sensul că primul termen poate fi de 60 de zile, numai dacă șeful sau comandantul care a dispus cercetarea administrativă a stabilit termenul maxim de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. însă, așa cum am arătat, în acord cu dispozițiile pct. 52 din instrucțiuni, acesta poate stabili inițial un termen mai mic de 60 de zile, având posibilitatea ca, dacă intervin anumite evenimente și cercetarea administrativă nu poate fi finalizată în termenul stabilit inițial, să solicite prelungirea acestuia cu cel mult 60 de zile, în temeiul alin. (2) din același text de lege.

În consecință, faptul că a fost stabilit inițial un termen de 43 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, iar ulterior termenul a fost prelungi cu 60 de zile, nu poate duce decât la concluzia că s-a prelungit termenul inițial, stabilit de comandant, nu cel maxim de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Prin urmare, data la care trebuia finalizată cercetarea administrativă era 11.10.2012, însă procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076 a fost înregistrat la data de 16.10.2013, cu depășirea termenului) astfel că deveneau incidente dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

După parcurgerea căilor de atac prevăzute de art. 30 și 31 O.G. nr. 121/1998, așa cum am arătat, prin Decizia administrativ-jurisdictională nr. S/CJ 37/2013 din 27.02.2013, rămasă definitivă, nefiind contestată nici de reclamant și nici de vreo altă persoană, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a admis excepția depășirii termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisia din care a făcut parte și reclamantul, a anulat deciziile de imputare emise cu nr. A 9319-9322/25.10.2012, în considerente precizând că sunt aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) fi (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen."

A mai arătat recurenta că în același sens prin sentința civilă nr. 242/2014 din 24.11.2014, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 247 din 01-02.2017, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea privind anularea Hotărârii nr. 24/CJI/160/2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale,

Astfel se relevă că deși prin hotărârea Curții de Apel Ploiești sus amintită s-a analizat și reținut faptul că "cercetarea administrativă nu a fost efectuată în termenul stabilit", iar instanța de recurs a reținut aceasta apreciind că în mod "corect s-au stabilit răspunderii materiale în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea în termen a cercetării", în prezenta cauză instanța de fond a făcut o cercetare proprie a acestui aspect, inclusiv din pricina faptului că aspectul autorității/puterii de lucru judecat nu a fost ridicat nici de recurentă din prezenta cauză.

La data pronunțării sentinței analizate - 10 iunie 2019, Înalta Curte stabilise prin Decizia nr. 247 1 februarie 2017 în mod definitiv, în legătură cu aceeași hotărâre nr. 24/CJI/2006,2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale faptul că cercetarea administrativă în cauză nu s-a efectuat, "în termenul stabilit".

Tranșându-se acest lucru în mod diferit nu mai putea fi repus în discuție fără a se încălca autoritatea de lucru judecat.

Cum celelalte aspecte invocate de către părți la fond nu fost reținute de către instanță, iar reclamantul nu a promovat calea de atac a recursului (incident)față de aspectele deja tranșate în mod definitiv, dat fiind și rolul unificator al jurisprudenței de către Înalta Curte, aceasta urmează să respingă acțiunea reclamantului.

Cum motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004va admite recursul, va casa sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea 'Militară 01961 Otopeni, prin Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor împotriva sentinței nr. 116 din 10 iunie 2019 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2022