ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 983/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 01.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01961 Otopeni, a solicitat: desființarea/constatarea nulității absolute a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și desființarea Hotărârii nr. 3/26.10.2016 a Comandantului U.M. 01961 Otopeni și a procesului-verbal de soluționare a contestației nr. A.14653/20.10.2016, aferent hotărârii; anularea Deciziei de imputare nr. Al7945/22.12.2016 și a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A17598/15.12.2016; obligarea intimaților la restituirea sumelor încasate cu titlu de impunere până la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate.

La data de 08.12.2017, reclamantul a depus la dosar o cerere completatoare a acțiunii introductive, solicitând inclusiv anularea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, prin care s-a dispus admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă. De asemenea, a invocat excepția autorității de lucru judecat, considerând că este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți, iar chestiunea litigioasă a mai fost soluționată, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 58/1131/09.12.2015.

Prin sentința civilă nr. 651 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamant;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01961 Otopeni, astfel cum a fost modificată și completată;

- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, doar în ceea ce privește admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON;

- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017 pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, doar în ceea ce privește respingerea plângerii formulată de reclamant pentru suma imputată de 94.512,46 RON și a menținut în rest celelalte dispoziții.

- a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 3/26.10.2016 a comandantului U.M. 01961 Otopeni și a procesului-verbal de soluționare a contestației nr. A.14653/20.10.2016, aferente hotărârii, pentru suma imputată reclamantului în cuantum de 94.512,46 RON și a menținut în rest celelalte dispoziții.

- a dispus anularea în parte a Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016 și a procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 17598/15.12.2016, pentru suma imputată reclamantului în cuantum de 94.512,46 RON și a menținut în rest celelalte dispoziții.

- a respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea la restituirea sumelor reținute.

Împotriva sentinței civile nr. 651 din 16 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea, în parte, a hotărârii în ceea ce privește menținerea actelor administrative atacate pentru suma reprezentând cheltuieli de școlarizare și, în rejudecare, admiterea acțiunii în totalitate.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menționate, recurentul-reclamant a formulat, în esență, următoarele critici:

Prin sentința civilă recurată a fost respinsă, ca nefondată, solicitarea de constatare a nulității absolute a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, bazată pe art. 19 din Ordinul M.Ap. N. nr. 27/2014, raportat la faptul că doi dintre membrii Comisiei de jurisdicție au judecat atât cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cât și cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 23/CJI 2411/20.07.2017 (B. și C.), iar Președintele B. a judecat și cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 33/CJI 1700/2016.

Totodată, aceste decizii au fost adoptate de Comisia de jurisdicție a imputațiilor cu încălcarea prevederilor art. 41 din Ordinul M.Ap. N. nr. 27/2014.

Argumentele reținute de instanța de fond pentru respingerea acestui motiv de nulitate a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, sunt în contradicție cu Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, prin care s-a analizat fondul pricinii referitoare la suma de 94.512,46 RON, neputându-se susține că reclamantul a beneficiat de imparțialitatea și obiectivitatea Comisiei de jurisdicție, în condițiile în care aceleași persoane au analizat pe fond, într-o primă plângere, aspectele referitoare la cheltuielile de întreținere imputate reclamantului, iar ulterior, au admis cererea de repunere în termen vizând același raport juridic.

În ceea ce privește Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, soluția instanței de fond este dată cu încălcarea art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, întrucât nu s-a indicat nici un motiv temeinic pentru care nu s-a efectuat cercetarea administrativă și nu s-a emis decizia de imputare și pentru suma de 63.977,26 RON, în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.

Deși prin cererea de chemare în judecată s-a invocat faptul că atât cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă, cât și Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, sunt nelegale, nefiind stabilită data la care comandantul unității ar fi luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis pentru o paguba mai mică decât cea reală, instanța de fond și-a motivat soluția în raport de data primirii la unitate a Deciziei nr. 58/CJI 1331/09.12.2015, motivare străină de cererea de repunere în termen și contradictorie în raport de art. 96 din Ordinul nr. M.5/1999.

Sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de menținere a actelor administrative atacate pentru suma stabilită suplimentar, diferența dintre suma de 94.512,46 RON, înscrisă în procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A1485/02.02.2015, și suma de 158.489,72 RON, pentru care s-a dispus angajarea răspunderii materiale prin Decizia nr. A17945/22.12.2016, corespunzând, în opinia intimaților, costurilor cheltuielilor de școlarizare efectuate de U.M. 01838 Boboc.

Numirea reclamantului în prima funcție a avut loc prin Ordinul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene nr. APO 275/30.07.2010, cursul de la U.M. 01838 Boboc a fost urmat și absolvit după data numirii reclamantului în prima funcție, rezultând că perioada contractuală rămasă de executat din contract începe se se calculeze de la data primei numiri, respectiv 30.07.2010.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres asupra susținerii din cererea introductivă, conform căreia cheltuielile solicitate de U.M. 01838 Boboc, fiind ulterioare primei numiri în funcția de bază, nu pot intra sub incidența art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, întrucât s-ar încălca prevederile art. 11 din Legea nr. 35/1990.

Suma de 63.977,26 RON reprezentând cheltuieli de școlarizare efectuate de U.M. 01838 Boboc, nu este certă și nici obiectiv determinată, în condițiile în care: perioada rămasă de executat din contract este mai mică cu aproximativ 1 an de zile; arhivele de la Brașov aferente anilor 2007-2009, au fost distruse cu procesul-verbal nr. A435/30.0.1.2015.

Valoarea pagubei este calculată greșit și din perspectiva faptului că la cuantumul cheltuielilor, publicat în Buletinul Informativ al Armatei, s-a adăugat în mod nelegal un spor reprezentat de înmulțirea cuantumului cheltuielilor cu un procent de 13,5% reprezentând rata de inflație pentru perioada 2010 - 2014. Astfel, a fost aplicat în mod greșit Ordinul MApN nr. 5/1999, care la pct. 133 stabilește că imputarea pagubei se face la valoarea de înlocuire, iar la pct. 135 prevede în mod expres modurile în care se determină valoarea de înlocuire, fără a se referi la utilizarea indicelui de inflație.

Intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01961 Otopeni, nu au depus întâmpinări la dosarul cauzei.

Prin notele scrise depuse la dosar la termenul din 21 ianuarie 2021, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Sentința recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în motivarea hotărârii fiind expuse argumentele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate efectiv problemele esențiale ridicate de părți.

Din parcurgerea considerentelor sentinței atacate rezultă că judecătorul fondului a analizat motivele de nelegalitate și respectiv, apărările formulate de părțile în proces, reținându-se că motivul de casare examinat nu are în vedere regăsirea literală în conținutul hotărârii a tuturor susținerilor prin care o parte a înțeles să convingă instanța de judecată.

Instanța de control judiciar nu poate primi nici criticile recurentului în sensul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, susținerile sub acest aspect reflectând dezacordul recurentului în privința argumentelor primei instanțe care au stat la baza dezlegării date problemelor în litigiu.

În contextul arătat, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic prezentat de instanța de fond în cuprinsul sentinței, nu poate conduce la incidența motivului de casare mai sus examinat.

Astfel, susținerile reclamantului vizând nulitatea absolută a Deciziei nr. 23/CJI 2411/20.07.2017, cu motivarea că doi dintre membrii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor au judecat atât cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cât și cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 23/CJI/2411/20.07.2017 (B. și C.), iar Președintele B. a judecat și cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, au fost înlăturate în mod corect de către instanța de fond.

În raport de prevederile art. 19 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. 27/2014, care fac trimitere la dispozițiile art. 41 și art. 42 din C. proc. civ. în ceea ce privește constituirea completelor, se apreciază că nu sunt aplicabile cazurile de incompatibilitate invocate de către reclamant.

În acest sens, se constată că prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 58/CJI 1131/09.12.2015 a fost anulată Decizia de imputare nr. A1983/10.02.2015, prin care s-a dispus angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului pentru paguba în valoare de 94.512,46 RON, motivele reținute de Comisia de jurisdicție a imputațiilor fiind următoarele: numărul de zile luat în considerare pentru evaluarea pagubei a fost calculat eronat de către reprezentanții unității; nu a fost analizată includerea în cheltuielile de școlarizare și a celor ocazionate de Cursul de bază aviație naviganți la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu"; cheltuielile efectuate de instituția de învățământ trebuiau actualizate pentru anul 2014 prin utilizarea indicelui de inflație al prețurilor de consum publicat de INS; nu au fost prezentate suficiente dovezi privind modul de calcul al cheltuielilor de școlarizare.

Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 23/CJI/2411/20.07.2017, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a respins plângerea formulată de reclamant și a menținut răspunderea materială stabilită prin Decizia de imputare nr. A17945/22.12.2016 pentru paguba în valoare de 158.489,72 RON, reprezentând cheltuieli de instruire și întreținere pe timpul școlarizării la trecerea în rezervă prin demisie, înainte de îndeplinirea primului contract de 8 ani cu Ministerul Apărării Naționale.

La pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, prin care s-a admis cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă, această decizie aflându-se la baza emiterii Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016.

În consecință, în cauza soluționată prin Decizia nr. 23/CJI/2411/20.07.2017 s-a avut în vedere cercetarea administrativă refăcută în urma admiterii cererii de repunere în termen, soluție ce a fost dispusă prin Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, fără ca prin această ultimă decizie să se procedeze la soluționarea cauzei pe fond.

În contextul evidențiat, întrucât nu se poate reține că membrii Comisiei de jurisdicție au formulat puncte de vedere sau opinii cu privire la problema care a constituit obiectul dosarelor soluționate, urmează a fi înlăturată și susținerea recurentului în sensul că deciziile administrativ-jurisdicționale mai sus menționate au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 41 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. 27/2014.

Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către reclamant în privința Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, constând în tardivitatea efectuării cercetării administrative și a emiterii Deciziei de imputare nr. A17945/22.12.2016, în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative, formulată de comandantul U.M. 01961 Otopeni, respectă termenul de 15 zile prevăzut de art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, reținându-se că acest termen a început să curgă de la data când comandantul unității a luat cunoștință de faptul că răspunderea materială nu a fost stabilită conform prevederilor legale. Această situație de fapt a fost prezentată prin Decizia nr. 58/CJI 1131/09.12.2015, cu privire la care autorul cererii de repunere în termen a luat cunoștință la data de 25.04.2016.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs constată a fost respectat termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare, reglementat de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, având în vedere că a fost admisă cererea de repunere în termen prin Decizia nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 și ulterior comunicării acestei decizii, cercetarea administrativă s-a desfășurat în perioada 27.10.2016 - 15.12.2016.

Contrar susținerii recurentului-reclamant în sensul că termenele trebuiau calculate de la prima constatare a producerii pagubei, se reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 33 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, care prevăd că în cazul admiterii cererii de repunere în termen, termenele stabilite la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.

În mod judicios prima instanță a înlăturat și motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 vizând inexistența documentelor necesare în vederea formulării cererii de repunere în termen, întrucât admiterea acestei cereri a avut în vedere atât aspectul refacerii actului de procedură, urmare a anulării actului pentru vicii de procedură, cât și aspectul referitor la producerea unei pagube mai mari decât paguba pentru care s-a emis decizia de imputare, iar în această situație, documentația anexată cererii de repunere în termen se consideră a fi suficientă.

Referitor la soluția de anulare în parte a Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 doar în ceea ce privește admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON, judecătorul fondului a reținut că, deși în temeiul art. 33 din O.G. nr. 121/1998, repunerea în termen poate fi solicitată în anumite cazuri, în speță, motivele invocate de autorul cererii de repunere în termen, ce vizează nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la efectuarea cercetării administrative, nu se regăsesc între cazurile reglementate de articolul mai sus indicat.

În condițiile arătate, întrucât situația de fapt nu era prevăzută de O.G. nr. 121/1998, este corect raționamentul instanței de fond, care aplicând dispozițiile art. 179 din C. proc. civ., a asimilat cercetarea administrativă unui act de procedură.

Procedând, în continuare, la examinarea argumentelor prezentate de Comisia de jurisdicție în motivarea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, în mod întemeiat prima instanță a constatat, în primul rând, caracterul contradictoriu al acestor argumente, întrucât, deși s-a reținut că situația invocată de autorul cererii nu se încadrează între cazurile prevăzute de art. 33 din O.G. nr. 121/1998, au fost aplicate aceste prevederi concomitent cu cele ale art. 179 din C. proc. civ.

Un al doilea aspect reținut a fi contradictoriu cu referire la argumentele Comisiei de jurisdicție, îl constituie faptul că, deși în motivarea Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016 s-a arătat că se face aplicarea art. 179 alin. (2) din C. proc. civ., situație în care se impune refacerea actului de procedură, dispozitivul deciziei nu cuprinde dispoziții în sensul arătat.

În raport de aceste motive de nelegalitate constatate în privința Deciziei nr. 33/CJI 1700/02.06.2016, judecătorul fondului a concluzionat în mod judicios că se impune anularea în parte a deciziei doar în ceea ce privește admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă pentru suma de 94.512,46 RON, cu consecința anulării în parte și a actelor subsecvente acestei decizii pentru suma imputată în cuantum de 94.512,46 RON, context în care s-a apreciat că nu se mai impune analizarea pe fond a celorlalte susțineri formulate de reclamant cu privire la imputarea acestei sume.

Examinând criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, soluția primei instanțe reflectând încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Conform Contractului privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate înregistrat sub nr. x din 08.10.2007, încheiat între reprezentantul Unității Militare 01932 Brașov și reclamant, rezultă că perioada pentru care a fost încheiată acest contract este de 8 ani de la numirea în prima funcție (pct. 1 din contract), stabilindu-se că pe timpul executării contractului, părțile au drepturile și obligațiile prevăzute de reglementările legale în vigoare (pct. 3 din contract).

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se constată că în perioada 08.10.2007 - 31.07.2010, reclamantul a urmat cursurile Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă", la data de 31.07.2010 a fost numit în funcția de pilot, prin Ordinul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene nr. APO 275/30.07.2010, iar în perioada 31.07.2010 - 29.07.2011, a urmat Cursul de bază aviație naviganți la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu".

În dezacord cu opinia exprimată de instanța de fond, potrivit căreia perioada contractuală începe să curgă de la 30.07.2011, dată la care reclamantul a absolvit Cursul de bază la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu", se reține că reclamantul a fost numit în prima funcție la data de 31.07.2010, astfel că de la această dată se calculează perioada contractuală rămasă de executat, conform Contractului nr. x/A3595/08.10.2007.

Instanța de control judiciar constată că reclamantul a urmat Cursul de bază aviație naviganți la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" ulterior finalizării pregătirii sale profesionale, respectiv după absolvirea Academiei Forțelor Aeriene "Henri Coandă", iar obligațiile asumate prin Contractul nr. x/A3595/08.10.2007 vizează restituirea cheltuielilor de întreținere efectuate pe timpul școlarizării, potrivit Angajamentului încheiat de reclamant la momentul încheierii contractului, în cuprinsul căruia este definită sintagma "cheltuieli de întreținere".

Totodată, se reține că legea aplicabilă în cauză nu este determinată de legea în vigoare la data trecerii în rezervă prin demisie, ci este determinată de data semnării Contractului nr. x/A3595/08.10.2007, întrucât la acea dată era certă existența drepturilor și obligațiilor părților, iar întinderea acestora era determinabilă sub aspectul lichidității, potrivit clauzei înscrise la pct. 3 din contract.

În consecință, la data încheierii Contractului nr. x/A3595/08.10.2007, erau în vigoare dispozițiile art. 41

1

alin. (6) din Legea nr. 80/1995, care stabileau obligația cadrelor militare de a restitui cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada rămasă neexecutată din contract, reținându-se că modificarea adusă acestor dispoziții prin Legea nr. 53/2011, în sensul introducerii obligației de restituire și a cheltuielilor de instruire, nu poate fi aplicată retroactiv contractului în discuție încheiat sub imperiul legii vechi, întrucât ar încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din C. civ.

Ulterior, la Contractul nr. x/A3595/2007 a fost încheiat actul adițional nr. x/30.05.2012, potrivit căruia la data de 15.11.2011, au intervenit modificări cu privire la modalitatea de restituire de către cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, și de la acel moment devin aplicabile prevederile art. 5 din Ordinul nr. M.111/2011, prin care au fost introduse în categoria cheltuielilor și cele ocazionate de instruire pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada din contract rămasă neexecutată.

Alături de considerentele prezentate anterior, ce evidențiază stabilirea în mod eronat de către prima instanță a perioadei rămase de executat din Contractul nr. x/A3595/08.10.2007, precum și aplicarea greșită a prevederilor legale în vigoare la data la care reclamantul a trecut în rezervă prin demisie, Înalta Curte apreciază întemeiate și criticile recurentului vizând modul de calcul al cheltuielilor care i-au fost imputate prin actele atacate.

Sub acest ultim aspect, instanța de fond a constatat că din cuantumul cheltuielilor au fost scăzute cheltuielile de întreținere și instruire, aferente zilelor în care reclamantul a beneficiat de învoiri, permisii, concedii medicale sau alte situații în care nu a fost prezent la unitate, împrejurare care a rezultat din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A17978/23.12.2016, ce a avut la bază adresa nr. x/01.06.2016 emisă de comandantul U.M. 01838 Boboc, prin care s-a comunicat cuantumul cheltuielilor de instruire și întreținere pe timpul școlarizării, precum și perioadele de timp în care reclamantul a beneficiat de permisii/învoiri, potrivit adresei nr. x/22.11.2016.

În acord cu susținerile recurentului-reclamant, instanța de control judiciar apreciază că înscrisurile mai sus menționate nu fac dovada caracterului real și cert al pagubei în sensul prevederilor pct. 6 din Ordinul nr. M5/1999, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, perioada contractuală începe să curgă de la data de 31.07.2010 (data numirii în prima funcție), iar în aceste condiții, perioada rămasă neexecutată din contract este mai redusă cu aproximativ 1 an de zile.

Această concluzie se întemeiază pe faptul că în ceea ce privește evaluarea cheltuielilor de școlarizare sub aspectele analizate în motivarea Deciziei nr. 23/CJI/2411/20.07.2017, Comisia de jurisdicție a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 58/CJI/1131/2015 referitoare la valoarea zilelor de absență legală (învoiri, permisii, concedii, etc.), iar la deducerea contravalorii acestor zile din suma totală a cheltuielilor de școlarizare s-a luat în calcul în mod greșit numărul de zile rămase de executat din contract, în raport de data absolvirii cursului de bază, respectiv 30.07.2011.

Totodată, caracterul incert al pagubei imputate reclamantului reiese și din împrejurarea consemnată în cuprinsul Deciziei nr. 58/CJI/1131/2015, în sensul că pentru anul universitar 2009 - 2010 nu au fost menționate niciuna din informațiile prezentate pentru perioada 2007 - 2009, motivându-se că registrul de evidență cu permisii și învoiri pentru perioada menționată, înregistrat sub nr. x/10.02.2009, a fost distrus cu procesul-verbal nr. x/30.01.2015, conform reglementărilor în vigoare.

În condițiile arătate, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine faptul că din cuantumul cheltuielilor stabilite în mod egal pentru toți studenții, au fost scăzute cheltuielile de întreținere și instruire aferente zilelor în care reclamantul a beneficiat în mod real de învoiri, permisii, concedii medicale sau alte situații în care nu a fost prezent în unitatea de învățământ, nu a beneficiat de cazare, hrănire, instruire sau alte cheltuieli imputate, astfel că instanța de recurs nu poate determina valoarea reală și certă a pagubei.

Așa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea stabilirii cu certitudine a cuantumului cheltuielilor datorate de reclamant, sens în care instanța de fond urmează a aprecia asupra necesității administrării de probe și a oricăror alte măsuri care se impun a fi luate.

Cu ocazia rejudecării litigiului, instanța de fond urmează să analizeze și susținerile recurentului-reclamant vizând modul de calcul al pagubei, sub aspectul actualizării cheltuielilor imputate prin utilizarea indicelui de inflație, în raport de prevederile pct. 133 și pct. 135 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. M.5/1999.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 651 din data de 16 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.