ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1983/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.11.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01961 Otopeni, desființarea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. l/CJI 1452/2016 din data de 03.03.2016, pronunțate de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale si a Hotărârii nr. 2 din data de 07.09.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni; desființarea Hotărârii nr. 3 din data de 26.10.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni și a Procesului-verbal de soluționare a Contestației nr. A. 14653/20.10.2016, aferent hotărârii; anularea Deciziei de Imputare nr. A. 13063 din data de 22.09.2016, emise de Comandantul UM 01961 Otopeni și a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 12278 din data de 06.09.2016, ce a stat la baza emiterii Deciziei de imputare menționate si a Hotărârii nr. 2 din data de 07.09.2016 mai sus menționate; suspendarea executării deciziei de imputare sus-menționate până la pronunțarea unei soluții definitive în prezenta cauză; obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1957 din 26 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza art. 406 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare.

A fost admisă acțiunea în anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară 01961 Otopeni.

Au fost anulate Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 1/CJI 1452/2016 din data de 03.03.2016, hotărârea nr. 2 din 07.09.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni, Hotărârea nr. 3 din 26.10.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni, procesul-verbal de soluționare a contestației nr. A 14653/20.10.2016, decizia de imputare nr. A 13063 din 22.09.2016 și procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 12278/06.09.2016.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 2200 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Apărării Naționale pentru Unitatea Militară 01961 Otopeni, care poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod eronat instanța de fond a apreciat că faptul că ar fi fost realizată o greșită excludere a cheltuielilor ocazionate de urmarea cursului de bază aviație naviganți la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" nu ducea la concluzia că cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă era întemeiată, deoarece nu era vorba de o împrejurare nouă, ce nu fusese cunoscută la data deciziei inițiale.

A menționat că nu pot fi acceptate cele reținute de instanța de fond conform cărora ar fi fost vorba de un aspect ce fusese detaliat în cadrul primei cercetări administrative, iar comandantul unității emitente a deciziei de impunere nu ar fi luat decizia de a nu se include cheltuielile aferente.

Totodată, instanța de fond a apreciat în mod greșit că neanalizarea cheltuielilor respective ar fi fost intenționată, și nu omisă din eroare.

Potrivit prevederilor pct. 8 lit. a) din Precizările Direcției financiar-contabile nr. 2672/23.03.2012 referitoare la aplicarea unitară în Ministerul Apărării Naționale a Normelor de restituire a cheltuielilor pe timpul școlarizării, prin "timpul școlarizării" se înțelege perioada de timp de la data începerii cursurilor în instituția militară de învățământ, școala de aplicație și/sau centrul de instruire și până la numirea în prima funcție de cadru militar în activitate/soldat profesionist, inclusiv perioada de urmare a cursului de bază.

Cadrele militare care nu respectă angajamentul încheiat cu Ministerul Apărării Naționale sunt obligate să restituite cheltuielile suportate pentru întreținerea și instruirea acestora, conform legilor în vigoare la data prezentării demisiei.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că data la care comandantul unității a luat cunoștință de producerea pagubei reprezentate de cheltuieli de școlarizare este 25.09.2014, iar încheierea procesului-verbal de cercetare administrativă la 06.09.2016 este tardivă, actul fiind lovit de nulitate.

Faptul că recurenta a realizat o greșită excludere a acestor cheltuieli nu conduce la concluzia că cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă este întemeiată, întrucât nu este vorba despre o împrejurare nouă, ce nu fusese cunoscută la data emiterii deciziei inițiale. În mod corect a apreciat instanța de fond că această situație nu se încadrează în dispozițiile art. 33 din O.G. nr. 121/1998 (decizia de imputare s-a emis pentru o pagubă mai mică decât cea reală).

Instanța de fond a apreciat în mod corect că, din perspectiva cheltuielilor de școlarizare, paguba materială se apreciază prin raportare la contractul semnat și la normele juridice legal care reglementează drepturile și obligațiile fiecărei părți.

A mai arătat intimatul că nu a semnat nici un act adițional la contractul încheiat cu Ministerul Apărării Naționale la 15.10.2003, în situația sa fiind aplicabile doar dispozițiile legale în vigoare la data semnării contractului.

A susținut, totodată, că la momentul începerii cursului de bază la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene fusese deja numit în prima funcție și beneficia de toate drepturile care decurgeau din calitatea de angajat al Ministerului Apărării Naționale, astfel că nu îi puteau fi imputate nici cheltuielile de cazare și de întreținere aferente școlarizării privind acest curs de bază.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat desființarea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. l/CJI 1452/2016 din data de 03.03.2016, pronunțate de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale si a Hotărârii nr. 2 din data de 07.09.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni; desființarea Hotărârii nr. 3 din data de 26.10.2016 a Comandantului UM 01961 Otopeni și a Procesului-verbal de soluționare a Contestației nr. A. 14653/20.10.2016, aferent hotărârii; anularea Deciziei de Imputare nr. A. 13063 din data de 22.09.2016, emise de Comandantul UM 01961 Otopeni și a Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 12278 din data de 06.09.2016, ce a stat la baza emiterii Deciziei de imputare menționate si a Hotărârii nr. 2 din data de 07.09.2016 mai sus menționate.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurentul-pârât nu a încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică adusă de recurent hotărârii instanței de fond este că aceasta a apreciat în mod eronat că faptul că ar fi fost realizată o greșită excludere a cheltuielilor ocazionate de urmarea cursului de bază aviație naviganți la Școala de aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" nu ducea la concluzia că cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă era întemeiată, deoarece nu era vorba de o împrejurare nouă, ce nu fusese cunoscută la data deciziei inițiale. Totodată, a susținut recurentul că instanța de fond a reținut în mod greșit că neanalizarea cheltuielilor respective ar fi fost intenționată, și nu emisă din eroare.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond, în ceea ce privește decizia administrativ-jurisdicțională nr. l/CJI 1452/2016 din data de 03.03.2016, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, că repunerea în termen pentru situația în care decizia de imputare a fost emisă pentru o pagubă mai mică decât cea reală are în vedere situația subevaluării eronate, ca urmare a calculului, din omisiune sau ca urmare a apariției unor consecințe neprevăzute ale prejudiciului avut în vedere inițial.

Astfel, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 avute în vedere la emiterea deciziei administrativ-jurisdicționale prin care s-a dispus admiterea cererii de repunere în termenul de cercetare administrativă formulate de comandantul UM 01961 Otopeni:

"(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen."

În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că în mod greșit s-a reținut că aspectele privind cheltuielile ar fi fost detaliate în cadrul primei cercetări administrative, iar comandantul unității emitente a deciziei de imputare nu ar fi luat decizia de a nu se include cheltuielile aferente și că neanalizarea cheltuielilor respective ar fi fost intenționată, Înalta Curte constată că acestea sunt contrazise de probatoriul aflat la dosarul cauzei, respectiv adresa nr. x/18.11.2014 emisă de UM 01838 Boboc prin care s-a comunicat faptul că Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene Aurel Vlaicu nu calculează cheltuieli de instruire și întreținere pentru cursurile de bază, deoarece nu intră sub incidența Ordinului nr. M 111/2011. Astfel, s-a reținut în mod corect de instanța de fond faptul că acest aspect, respectiv dacă cheltuielile efectuate de această școală intrau sau nu în calculul sumei ce urma să fie imputată reclamantului, fusese avut în vedere la data emiterii primei decizii de imputare.

În aceste condiții, acest aspect fiind deja analizat și fiind luată hotărârea de a nu se include cheltuielile aferente cursului de bază aviație naviganți la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" în mod intenționat, nu poate fi vorba despre faptul că cererea de repunere în termenul de cercetare administrativă este întemeiată, întrucât, așa cum a reținut instanța de fond, nu este vorba despre o împrejurare nouă, necunoscută la data emiterii deciziei inițiale.

Recurentul a mai invocat obligația cadrelor militare care nu respectă angajamentul încheiat cu Ministerul Apărării Naționale de a restitui cheltuielile suportate pentru întreținerea și instruirea acestora conform legilor în vigoare la data prezentării demisiei.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că legea aplicabilă în speță este determinată de data semnării contractului de angajare nr. x/15.10.2003, iar nu de legea în vigoare la data prezentării demisiei. La momentul încheierii contractului menționat, existența drepturilor și obligațiilor părților era certă, iar întinderea acestora era determinabilă sub aspectul lichidității:

"pe timpul executării Contractului, părțile au drepturile și obligațiile prevăzute de reglementările legale în vigoare."

Totodată, reclamantul nu a semnat un act adiționat la acest contract de angajare pentru a-i fi aplicabile prevederile art. 5 din Ordinul M 111/2011, prin care au fost introduse în categoria cheltuielilor și cele ocazionate de instruire pe timpul școlarizării, pe lângă cele de întreținere pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată, astfel cum se prevedea prin art. 41

1

alin. (6) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare modificată și completată prin O.U.G. nr. 90/2001.

Mai mult, în cuprinsul Angajamentului tip ce era semnat la momentul contractului, sintagma "cheltuieli de întreținere" este definita ca fiind cheltuieli efectuate de Ministerul Apărării pe timpul școlarizării cu hrănirea, echiparea, cazarea și transportul dus-întors din vacanțe.

Totodată, Înalta Curte reține dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și dispozițiile art. 6 din Noul C. civ., potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

În ceea ce privește cheltuielile efectuate la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu", respectiv dacă acestea reprezintă cheltuieli de școlarizare la care reclamantul s-ar fi angajat prin contractul nr. x/15.10.2003, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că obligațiile asumate prin contract vizează strict cheltuielile de întreținere din timpul școlarizării pe perioada Academiei, iar nu cheltuielile cu cursurile ulterioare absolvirii acesteia.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale pentru UM 01961 Otopeni împotriva sentinței civile nr. 1957 din 26 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale pentru UM 01961 Otopeni împotriva sentinței civile nr. 1957 din 26 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.