Decizia nr. 1602/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1608/2017 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel București la 29.09.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară 02439 București - Garnizoana București și Comisia De Jurisdicție A Imputațiilor, a solicitat să se dispună: - anularea deciziei de imputare nr. A8799/24.08.2015 emisă de către Unitatea Militară nr. 02439, Garnizoana București; - anularea hotărârii nr. A10836/23.10.2015 emise de către Unitatea Militară nr. 02439, Garnizoana București; - anularea deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 95/CJI 1359/31.12.2015 emise de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor;

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 1608 din data de 04 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei de imputare nr. A8799/24.08.2015 emisă de Unitatea Militară nr. 02439 Garnizoana București, a hotărârii A10836/23.10.2015 emisă de Unitatea Militară nr. 02439 Garnizoana Bucureșt și a deciziei administrativ jurisdicțională nr. 95/CJI 1359/31.12.2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței nr. 1608 din data de 04 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru Unitatea Militară 02439 și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, învocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenții au arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu se poate imputa reclamantului modul în care a fost realizată inventarierea produselor. Potrivit dosarului de cercetare administrativă, intimatul - reclamant, în calitate de șef de secție, la data luării la cunoștință despre faptul că termenul de valabilitate al protezelor a expirat, avea obligația să informeze în scris conducerea unității despre existența unei posibile pagube, potrivit pct. 47 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. 5/1999, fapt ce a determinat neluarea măsurilor necesare și neefectuarea cercetării administrative la data expirării termenului de valabilitate al protezelor. Recurenții au susținut că atât procesul-verbal de cercetare administrativă cât și decizia de imputare emisă în baza acestei cercetări, conțin motivele de fapt și de drept în baza cărora s-a stabilit răspunderea materială. De asemenea, cercetarea administrativă a fost efectuată cu respectarea termenului prevăzut de art. 23 din O.U.G. nr. 121/1998. Recurenții au mai arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că autoritățile publice au avut o atitudine oscilantă în ceea ce privește motivele pentru care a fost sancționat reclamantul, precum și că motivele ar fi formulate ambiguu. De asemenea, au apreciat că nu sunt întemeiate aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora nu ar exista niciun raport de cauzalitate între omisiunea de încunoștiințare a conducerii unității cu privire la expirarea unor produse care nu se mai puteau utiliza datorită modificării protocoalelor medicale și pierderea valorii de inventar a acestor produse.

Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant A. a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei de imputare nr. A8799/24.08.2015 emisă de Unitatea Militară nr. 02439 Garnizoana București, a Hotărârii A10836/23.10.2015 emisă de Unitatea Militară nr. 02439 Garnizoana Bucureșt și a Deciziei administrativ jurisdicțională nr. 95/CJI 1359/31.12.2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. Referitor la efectuarea cercetării administrative cu nerespectarea termenului prevăzuit de lege, Înalta Curte constată că din cuprinsul sentinței recurate rezultă că instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității actelor contestate, fără a analiza tardivitatea emiterii acestora. Concluzia judecătorului fondului, care după analiza detaliată a tuturor susținerilor părților, a reținut nelegalitatea actelor administrative contestate, este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale care prevăd îndeplinirea cumulativă a condițiilor atragerii răspunderii militarilor. Potrivit pct. 6 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinum M5/1999, pentru atragerea răspunderii militarilor este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: paguba sa fie reală și certă, corect atribuită, determinată cantitativ și calitativ; existența unor fapte ilicite producătoare de prejudicii, fapta ilicită să fie comisă de militar și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu; să existe o legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal și paguba produsă; existența vinovăției. Cu privire la pagubă, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut că nu există suficiente elemente de fapt care să permită să se tragă concluzia că dacă organele de conducere ar fi fost informate ar fi fost posibilă valorificarea în vreun mod a produselor uzate moral. Cu atât mai puțin se poate susține că aceste produse ar fi putut fi valorificate la valoarea lor de inventar or paguba a fost calculată la această valoare ca și cum o recuperare integrală a valorii protezelor uzate moral ar fi fost posibilă. Referitor la legătura de cauzalitate, instanța de control judiciar constată că protezele au expirat din cauza faptului că după achiziționare s-a constatat că nu mai pot fi utilizate datorită modificării protocoalelor de tratament, respectiv a începerii folosirii unei noi tehnici chirurgicale. Prin urmare, produsele s-au depreciat anterior momentului expirării lor și independent de acest aspect. Prin urmare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în speță, nu există un raport de cauzalitate între omisiunea de încunoștințare a conducerii unității cu privire la expirarea unor produse a căror utilizare nu mai era recomandată în raport cu noile protocoale medicale și pierderea valorii de inventar a acestor produse. În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant de obligare a recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că nu a fost depusă la dosar dovada cheltuielilor de judecată, Potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în dosarul în legătură cu care se solicită cheltuieli de judecată. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia în sensul art. 488 din C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale va fi respins ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților. Totodată, va respinge cererea intimatului-reclamant privind obligarea recurenților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. PENTRU ACESTE MOTIVE,