Decizia nr. 1597/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată și soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 14 iunie 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2010, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor ("MAI") și Unitatea Militară 0465 București, a solicitat: (i) anularea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI și, implicit, a actelor administrative emise cu privire la acțiunea sa, inclusiv a Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009 emisă de UM 0465 București a Jandarmeriei Române; (ii) exonerarea sa de la plata sumei de 21.034,18 RON, care i-a fost imputată; (iii) repararea prejudiciului material și moral cauzat prin emiterea și executarea actului administrativ atacat; (iv) suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009 emisă de UM 0465 București a Jandarmeriei Române, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. 1.

Prin încheierea din 23 martie 2011, instanța de fond a admis cererea de suspendare, soluție rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3241 din 3 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

La data de 29 noiembrie 2011, reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a următoarelor acte: - Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecționare, stagii de practică, în țară și străinătate și modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-și respectă angajamentele încheiate, nepublicat - Instrucțiunile MAI nr. 830/20.01.1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagube produse, nepublicate - Ordinul Ministerului Apărării nr. 117/3.12.2008, nepublicat - Ordinul MAI nr. 533/2003 pentru aprobarea regulamentului privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în MAI, nepublicat 1.

Prin încheierea din 19 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013. 1.

Prin sentința civilă nr. 3881 din 26 mai 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. 1.

Prin decizia nr. 3492 din 26 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 1.

Prin sentința civilă nr. 1162 din 6 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 1122/05.01.2006, Instrucțiunilor MAI nr. 830/20.01.1999, Ordinului MAI nr. 117/03.12.2008, Ordinului MAI nr. 553/2003, ca nefondată; - a admis, în parte, acțiunea reclamantului, a anulat Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 emisă de UM 0465 București și Hotărârea nr. 13/24.03.2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, exonerând reclamantul de plata sumei imputate, și a respins pretențiile reclamantului privind plata de daune, ca nefondat; - a obligat pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial redus de instanță. 1.

Prin decizia nr. 3888 din 07 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curtea de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de Ministerul Afacerilor Interne și de Unitatea Militară 0465 București împotriva sentinței nr. 1162 din 6 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte hotărârea recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând dispozițiile referitoare la soluționarea excepției de nelegalitate și cererii privind plata daunelor solicitate de reclamant. 1.

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23 iulie 2021, sub nr. x/2017. 2. Hotărârea instanței de fond pronunțată în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 268 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea (capetele privind anularea actelor contestate și obligarea la cheltuielile de judecată, pentru care s-a dispus rejudecarea prin decizia nr. 3888/2017 a ICCJ) formulată de reclamantul reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Unitatea Militară 0465 București, ca neîntemeiată. În motivarea soluției astfel dispuse, prima instanță a reținut că, în limitele deciziei de casare, îi revine obligația de a verifica dacă suma de 21.034,18 RON stabilită în sarcina reclamantului prin Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 cu titlu de cheltuieli de întreținere suportate de către Ministerul Administrației și Internelor pe timpul școlarizării acestuia, respectiv în perioada în care a urmat cursurile Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza și în perioada în care a urmat cursul de la Ilea - Ungaria, a fost legal cuantificată. Calculul sumei imputate se regăsește în cuprinsul Hotărârii nr. 268757/10.12.2009 prin care a fost respinsa contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare, prejudiciul fiind compus din: - 13.882,56 RON reprezentând cheltuieli de școlarizare aferente perioadei de 1499 zile pe care reclamantul nu a desfășurat-o în unitățile MAI din cei 10 ani pentru care și-a luat angajamentul nr. x/13.09.1999 la începerea cursurilor Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", respectiv din cei 10 ani - 3650 zile a lucrat efectiv 2.151 zile, rămânând 1.499 zile. Cheltuielile de școlarizare în cuantum de 13.882,56 RON ce trebuiau recuperate de la reclamant s-au calculat după formula: (cheltuieli totale X diferența de zile rămase de desfășurat activitatea) împărțit la total zile cât trebuia să își desfășoare activitatea = (33.803,44 RON x 1.499 RON) împărțit la 3650 zile. Cheltuielile de școlarizare de 33.803,44 RON aferente celor 10 ani s-au compus din: 16.722 RON - cheltuieli cu hrană (929 zile x 18/ron/zi, fiind scăzute zilele de învoiri, permisii și vacante); 10.759,44 RON - cheltuieli cu cazarea; 4644 RON - cheltuieli cu echiparea (4 ani x 1161 RON (cota parte lunară) = 4.644 RON); 1.678 RON - cheltuieli cu solda lunară (perioada oct. 1999- iulie 2003 inclusiv). - 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) și drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului in perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria. A mai reținut instanța de fond că în primul ciclu procesual a fost administrată proba cu expertiza contabila judiciară, completată ca urmare a încuviințării obiecțiunilor formulate de părți, iar conform acestei expertize valoarea totală a prejudiciului ar fi de 19.702,35 RON (16.683,35 +3.019). Pe de altă parte, expertul contabil B., consilier al reclamantului, a stabilit valoarea prejudiciului la suma de 10.151,75 RON, compusă din: hrana -3862,68 RON, cazare - 1.467,45 RON, echipamente - 0 RON, alte drepturi - 689 RON, diurna - 4.132,62 RON. În raport de prevederile legale incidente cauzei, redate în cuprinsul sentinței, prima instanță a considerat neîntemeiate criticile reclamantului relativ la cuantumul sumei de 21.034,18 RON stabilita în sarcina sa. Referitor la cheltuielile efectuate pentru anul I de studiu, care, în opinia reclamantului, se constituia ca stagiu militar obligatoriu și gratuit, curtea de apel a constatat că nu există nicio prevedere legală, de altfel reclamantul nici nu a indicat vreuna, care să îl exonereze de plata acestor cheltuieli. Nu a fost reținută nici susținerea reclamantului în sensul că adresele folosite drept documente justificative nu arată proveniența sumelor de bani care au fost cheltuite de către reclamant, neavând posibilitatea de a stabili dacă paguba se regăsește într-adevăr în patrimoniul MAI, întrucât chestiunea că paguba s-a produs în patrimonial MAI a fost tranșată definitiv prin decizia de casare din primul ciclu procesual. Cu privire la documentele justificative depuse de pârâți în susținerea întinderii prejudiciului, Curtea a reținut că suma de 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) și drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului în perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria a fost dovedita cu ordinele de plată prin care au fost virate în contul în euro al reclamantului sumele cu titlu de diurna, iar drepturile salariale plătite au fost dovedite cu statele de plată din lunile ianuarie- martie 2009. Contrar susținerilor expertului contabil judiciar din răspunsul la obiecțiuni, Curtea a constatat că, raportat la dispozițiile art. 5 și art. 5 1 din H.G. nr. 518/1995, plata diurnei pentru cursul efectuat în străinătate nu ar fi putut fi efectuată în lipsa unui angajament al reclamantului prin care acesta avea obligația de a comunica și contul deschis în acest scop, astfel că pentru dovada plătii sumelor cu titlu de diurna era suficientă doar depunerea ordinelor de plată ceea ce s-a făcut de către pârâți. Cu privire la numărul zilelor de școlarizare, numărul zilelor de vacanță/permisii/zile de învoire, respectiv costul cazării, costul echipamentelor, Curtea a avut în vedere numai înscrisurile comunicate de Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza", pentru că numai aceste înscrisuri pot fi luate în considerare conform art. 11 din OMAI nr. 1122/2006. Totodată, structura anilor universitari a fost comunicată de Academie în cuprinsul respectivelor înscrisuri, iar față de dispozițiile art. 11 de ordin care impun a fi avute în vedere numai documentele comunicate de Academie, Curtea a considerat nelegal modul de calcul al zilelor de vacanță, permisii, practică, sărbători - 232 zile, respectiv al zilelor de școlarizare - 916 zile efectuat de expertul contabil judiciar, precum și modul de calcul al expertului parte al reclamantului, care a stabilit 594 zile vacanță, respectiv 554 zile de școlarizare. Calculul ambilor experți a fost apreciat greșit și prin prisma dispozițiilor art. 9 din ordin, care stabilesc că pentru cheltuielile cu hrană nu se iau în calcul, adică se scad, zilele de vacanță/concediu/permisii, nu și zilele de practică, cum au procedat cei doi experți. Or, zilele care au fost scăzute au fost expres indicate de Academie și preluate de pârâți în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. În concluzie, numărul zilelor de școlarizare calculat conform art. 9 din ordin este de 929 RON, cum corect au indicat pârâții în decizia de imputare. Cele 929 zile de școlarizare sunt diferite cele 1499 zile pe care reclamantul le mai avea de lucrat în cadrul MAI până la împlinirea termenului de 10 ani, primele fiind parte a calculului ce a condus la stabilirea cotei parte. Cu privire la cheltuielile de cazare, reclamantul a susținut că valoarea de 7,62 RON/zi a fost luată în calcul fără a se preciza modul de calcul. Curtea a considerat susținerea neîntemeiată întrucât calculul tarifului de cazare a fost detaliat în adresa depusă de Academie, în care sunt menționate și actele normative în baza cărora a efectuat calculul, respectiv O.U.G. nr. 39/1999, Ordinul MAI nr. 1122/2006 și modelul de baza de calcul nr. 320610/15.03.1995 stabilită de Direcția Intendenta și Administrarea Patrimoniului Imobiliar. Au fost apreciate a fi neîntemeiate și susținerile reclamantului în sensul că pârâții estimează fără bază financiară cheltuielile cu echiparea sa (4644 RON), raportat la modul de calcul stabilit prin art. 9 din Ordinul MAI nr. 1122/2006 și la valoarea financiara a Normei nr. 5 pentru echiparea studenților din Academia de Politie, stabilită prin H.G. nr. 1850/2005 privind stabilirea uniformei personalului militar din Jandarmeria Română, a însemnelor distinctive, a formei și conținutului insignei și ale documentelor de legitimare a acestuia, precum și a siglei Jandarmeriei Române, Ordinul nr. 262/2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor militare, precum și a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor. Instanța de fond a mai arătat, că în conformitate cu art. 17 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 294/2007, temei de drept reținut și în decizia de casare, în cazul nerespectării angajamentului, din motive imputabile lui, absolventul sau, după caz, studentul este obligat să restituie cheltuielile de întreținere efectuate pe timpul școlarizării, actualizate, potrivit procedurii stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor; cheltuieli de întreținere efectuate pe timpul școlarizării cuprind cheltuielile cu hrănirea, echiparea, cazarea pe timpul studiilor, transportul dus și întors pe timpul vacanțelor, precum și drepturile salariale, după caz. Văzând aceste prevederi și modul de calcul stabilit prin art. 3 lit. b), 5, 6, 8-11 din Ordinul MAI nr. 1122/2006, Curtea a constatat că suma 13.882,56 RON reprezentând cheltuieli de școlarizare aferente perioadei de 1499 zile pe care reclamantul nu a desfășurat-o în unitățile MAI din cei 10 ani pentru care și-a luat angajamentul nr. x/13.09.1999 la începerea cursurilor Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", constituie un prejudiciu efectiv, cert și actual, fiind legal stabilită. Aceleași considerente se impun și cu privire la suma de 7.151,62 RON reprezentând diurna (4.4132,62 RON) și drepturi salariale (3.019 RON) plătite reclamantului in perioada 12.01.2009-06.03.2009 când a urmat cursul de la ILEA- Ungaria, sumă imputată pentru nerespectarea obligației de a lucra în cadrul MAI timp de 2 ani de la absolvirea cursului, temeiul de drept al recuperării acestor sume fiind reprezentat de art. 5 și 5 1 din H.G. nr. 518/1995 și art. 28 din OMAI nr. 665/2008, ce prevăd restituirea atât a cheltuielilor efectuate de Ministerul Apărării Naționale, respectiv de Ministerul de Interne, cât și a cheltuielilor suportate de diferite organizații sau partenerii externi, la solicitarea acestora, pentru transport, hrană, cazare, bursă, precum și alte cheltuieli efectuate în acest scop. Susținerea reclamantului că nu se face dovada finanțării de către partenerii străini a cursului la care a participat în Ungaria a fost considerată de curtea de apel ca fiind irelevantă, deoarece contravaloarea în RON a diurnei pe care a primit-o pe perioada deplasării la curs a fost achitată după cum reiese din cuprinsul celor două ordine de plată aflate la filele x. Iar potrivit dispozițiilor susmenționate, pârâții erau îndreptățiți la restituirea sumelor primite de reclamant pe durata cursului, atât diurna cât și drepturile salariale. Concluzionând, Curtea a constatat că valoarea prejudiciului de 21.034,18 RON (RON) stabilită în sarcina reclamantului prin Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 cu titlu de "cheltuieli de întreținere suportate de către Ministerul Administrației și Internelor pe timpul școlarizării acestuia, respectiv în perioada în care a urmat cursurile Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și în perioada în care a urmat cursul de la Ilea - Ungaria, a fost legal cuantificată și, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca neîntemeiată cererea (capetele privind anularea actelor contestate și obligarea la cheltuielile de judecată, pentru care s-a dispus rejudecarea prin decizia nr. 3888/2017 a ICCJ). 3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 268 din 22 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 - 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința anulării actelor administrative contestate. În motivarea căii de atac, reclamantul invocă efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 34/2016, prin care a fost constatată neconstituționalitatea sintagmei "după epuizarea acestor căi de atac" din cuprinsul art. 43 din O.G. nr. 121/1998, susținând că a fost obligat să urmeze procedura administrativ-jurisdicțională, care a fost instrumentată discreționar. Constatarea neconstituționalității acestui text de lege determină nulitatea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI și, implicit, a actelor administrative relative la această hotărâre, Decizia de imputare nr. 231542/12.10.2009 și Hotărârea IGJR nr. 268757/2009. Mai susține recurentul-reclamant că procedura administrativ-jurisdicțională nu a respectat dreptul la apărare și la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul egalității între cetățeni și principiul nediscriminării. Întrucât decizia de impunere are valoare de titlu executoriu, conform art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, dar nu poate fi atacată direct la instanța de contencios administrativ decât după urmarea procedurii administrativ-jurisdicționale, recurentul-reclamant invocă excepția de neconstituționalitate a art. 25, art. 27 - 43 și art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, arătând că Curtea Constituțională s-a pronunțat deja cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 25 din O.G. nr. 121/1998, prin decizia din data de 15.12.2022, încă nepublicată. Printr-un alt rând de critici, susține recurentul-reclamant că instanța de fond a pus în discuție necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar (o nouă expertiză), dar întrucât pârâții nu au fost de acord, a considerat cercetarea judecătorească încheiată și s-a pronunțat doar în baza expertizei deja administrată în primul ciclu procesual. Or, instanța a procedat eronat, întrucât putea să dispună din oficiu o nouă expertiză sau să solicite lămuriri expertului. Afirmă că instanța de fond a înlăturat din analiza sa înscrisuri considerate relevante de expert, avându-le în vedere doar pe cele transmise de unitățile de învățământ. Deși art. 11 din OMAI nr. 1122/2016 prevede că documentele sunt puse la dispoziție de unitățile de învățământ, expertul a verificat corectitudinea acestora cu ajutorul înscrisurilor pe care instanța de fond le-a înlăturat din materialul probatoriu, afectând astfel însăși concluziile raportului de expertiză. Instanța de judecată poate admite ori respinge concluziile expertului tehnic, însă nu poate înlătura părți ale raportului de expertiză unde sunt prezentate metodele sau înscrisurile folosite, respectiv partea introductivă și cea expozitivă, care prezintă procesele intelectuale specifice de extragere a concluziilor raportului de expertiză. Prin urmare, concluzionează recurentul-reclamant, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii și a probelor administrate în cauză, dând valoare situațiilor unilaterale întocmite și comunicate de pârâți. 3.2. Prin notele înregistrate în dosarul instanței de recurs la data de 20 martie 2023, recurentul-reclamant a solicitat ca instanța de recurs să analizeze cu prioritate aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 649 din 15.12.2022, cu consecința admiterii recursului și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare. În esență, recurentul-reclamant a învederat că prin decizia amintită, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 25, art. 27-43 și art. 47 din O.G. nr. 121/1998, iar această decizie se aplică și cauzelor pendinte la data publicării sale în Monitorul Oficial, inclusiv în cauza de față, aflată în stadiul procesual al recursului. Odată constatată neconstituționalitatea textelor de lege indicate, acestea și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru emiterea și executarea deciziei de imputare. 4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În raport de motivele de recurs referitoare la incidența în cauză a deciziilor Curții Constituționale pronunțate la datele de 09.02.2016 și 15.12.2022, intimatul-pârât susține că, raportat la dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel că actele atacate sunt legale, fiind emise cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 121/1998, în vigoare la data emiterii. Cât privește criticile referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului imputat reclamantului, susține că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, corespunzător motivată, sens în care redă considerentele sentinței recurate. 4.2. Intimata-pârâtă Unitatea Militară 0465 București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Apreciază intimata-pârâtă că instanța de fond a respectat normele de procedură civilă referitoare la motivarea corespunzătoare a hotărârii, făcând o analiză completă a susținerilor părților. Referitor la criticile recurentului-reclamant întemeiate pe considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 34/2016 și nr. 649/2022, învederează intimata-pârâtă că aspectele invocate cu privire la prima decizie au fost susținute pentru prima dată în recurs, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond neanalizarea cauzei prin prisma acestei decizii, iar cea de-a doua decizie a fost publicată la un an de la pronunțarea sentinței atacate. Totodată, subliniază că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru viitor doar de la publicarea lor în Monitorul Oficial, conform art. 147 din Constituție, astfel că nu produc efecte asupra actelor administrative contestate în cauză, emise anterior publicării acestor decizii și a procedurii administrativ-jurisdicționale derulate până la acest moment. Intimata-pârâtă susține că nu pot fi primite nici criticile recurentului-reclamant cu privire la nedispunerea de către prima instanță a unei noi expertize, apreciind că recurentul-reclamant avea el însuși posibilitatea de a solicita administrarea acestei probe. Consideră că sunt neîntemeiate și criticile referitoare la înlăturarea de către instanța fondului a unor documente din cadrul expertizei contabile, pe care expertul tehnic le-a apreciat a fi relevante. Instanța fondului a verificat sumele în litigiu atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât și din punct de vedere al probatoriului, singura divergență de calcul față de cea expusă de expert fiind datorată valorificării de către judecătorul cauzei a prevederilor art. 9 și 11 din OMAI nr. 1122/2016. Mai arată intimata-pârâtă că instanța de fond a analizat cauza în limitele rejudecării dispuse de instanța de casare, analiza sa fiind una detaliată și motivată cu privire la cuantumul sumei imputate. 5. Alte aspecte procesuale 5.1. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25, art. 27-43 și a art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, formulată de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, a fost constituit dosarul asociat nr. x/2017, conform dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 5.2. Excepțiile netimbrării recursului, nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare, invocate de intimații-pârâți prin întâmpinări, au fost respinse, ca neîntemeiate, la termenul de judecată din 22 martie 2023, pentru motivele indicate în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 13/24 03.2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI și a Deciziei de imputare nr. 251542/12.10.2009, emisă de UM 0465 București a Jandarmeriei Române, cu consecința exonerării sale de la plata debitului imputat, în sumă de 21.034,18 RON, actele atacate fiind emise în urma derulării procedurii administrative și administrativ-jurisdicționale reglementate de art. 25, art. 27 - 43 și art. 47 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Prin sentința recurată, pronunțată în rejudecarea cauzei în limitele stabilite prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București a constatat că actele contestate sunt legale, prejudiciul imputat reclamantului fiind corect calculat de autoritățile pârâte în raport de temeiurile de drept incidente. În recurs, principalele critici de nelegalitate aduse sentinței recurate au fost formulate în raport de efectele produse de Deciziile Curții Constituționale nr. 34/2016 și nr. 649/2022, pronunțate în controlul de constituționalitate al unor texte de lege din cuprinsul O.U.G. nr. 121/1998, iar în subsidiar, reclamantul a contestat modalitatea în care instanța de fond a administrat și valorificat probatoriul cauzei, în raport de temeiurile de drept incidente. Înalta Curte apreciază că este necesară cercetarea cu prioritate a motivelor referitoare la aplicabilitatea în cauză a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 649/2022, care ar putea face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant. În acest sens, Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 649/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/07.02.2023, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 25, art. 27-43 și art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, fiind relevante următoarele considerente: "29. Curtea, în jurisprudența sa, a calificat comisia de jurisdicție a imputațiilor ca fiind o jurisdicție administrativă specială ce își desfășoară activitatea după o procedură administrativ-jurisdicțională [a se vedea Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016, precitată, paragraful 34, și mutatis mutandis Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 20 iulie 2022, paragrafele 21-26]. Ca urmare a deciziei de admitere a Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016, persoanele lezate într-un drept legitim prin hotărârea dată în contestație de către emitentul deciziei de imputare au beneficiat de posibilitatea de a se adresa direct instanței judecătorești, fără să mai apeleze la comisia de jurisdicție a imputațiilor [a se vedea paragraful 39 a deciziei antereferite]. 30. În cauza de față, critica de neconstituționalitate nu privește încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție, în sensul că actul normativ ar obliga la parcurgerea obligatorie a unei proceduri administrativ-jurisdicționale [așadar, situația analizată prin Decizia nr. 34 din 9 februarie 2016], ci faptul că persoana care constată sau ia cunoștință de producerea unei pagube are competența - în urma desfășurării unei proceduri administrative - de a emite o decizie de imputare cu caracter executoriu și că, prin modul lor de compunere, comisiile de cercetare administrativă nu asigură caracterul echitabil al procedurii de cercetare.(...) 36. Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003. Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunțat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanței judecătorești. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că, în condițiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituție, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanțele de judecată, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituție, înfăptuiesc justiția în numele legii. (...). 37. Totodată, Curtea constată că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile legislative necorelate în substanța lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenței legislative. Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii și care trebuie înlăturată, întrucât logica ansamblului legislativ este afectată în condițiile coexistenței unor prevederi discordante. Certitudinea juridică, precizia și claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate [Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, paragraful 29]. 38. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reglementarea competenței autorității pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum și conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept și al securității juridice, inducând arbitrariul, subiectivismul și un caracter aleatoriu în desfășurarea raporturilor de muncă. Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziție, potrivit art. 21 din Constituție, posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în vederea recuperării prejudiciului suferit, și nu de a impune el însuși imputarea pretinsului prejudiciu. În consecință, dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituționale în raport cu art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție cu referire la statul de drept și la securitatea juridică. Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea va constata și neconstituționalitatea acestora pentru aceleași motiv, astfel că întregul art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 este neconstituțional. 39. De asemenea, având în vedere legătura indisolubilă existentă între art. 25, pe de o parte, și art. 27-29, pe de altă parte, Curtea reține că art. 27-29 încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție cu referire la soluția legislativă ce vizează decizia de imputare pentru că, pe de o parte, acoperirea pagubelor nu poate fi făcută în baza unei decizii de imputare, iar, pe de altă parte, anularea sau reducerea despăgubirilor stabilite nu le poate viza pe cele ce decurg din decizia de imputare pentru că aceasta pur și simplu nu poate fi emisă în sistemul de drept consacrat prin Constituția României. 40. Totodată, având în vedere că întreaga procedură ulterioară administrativă sau administrativ-jurisdicțională, după caz [contestație, plângere, revizuire], precum și cea judiciară [acțiunea în fața instanței judecătorești cu privire la hotărârea dată în contestație asupra deciziei de imputare executorie] se grefează pe examinarea legalității și temeiniciei deciziei de imputare și pe caracterul ei executoriu, Curtea constată că art. 30-43 și 47 încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție cu referire la soluția legislativă ce vizează decizia de imputare." În cauza de față recurentul-reclamant, fost cadru militar, a fost supus cercetării administrative cu privire la împrejurările și cauzele care au condus la crearea pagubei în sumă de 21.034,18 RON, procedură finalizată prin emiterea Deciziei de imputare nr. 231542/12.10.2009 de către comandantul Unității Militare 0465 București. Contestația formulată de recurent împotriva deciziei de imputare a fost respinsă prin Hotărârea nr. 268757/10.12.2009 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul U.M. 0465 București, iar prin Hotărârea nr. 3/24.03.2010, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a respins plângerea recurentului-reclamant, menținând dispozițiile Hotărârii nr. 268757/10.12.2009 și ale Deciziei de imputare nr. 231542/12.10.2009. Or, decizia de imputare și hotărârile indicate au fost emise în temeiul unor proceduri de natură administrativă, respectiv administrativ-jurisdicțională, care au fost constatate neconstituționale de Curtea Constituțională, conform deciziei anterior indicate, împrejurare ce determină caracterul nelegal al acestor acte administrative. Înalta Curte constată că efectele deciziei Curții Constituționale se produc cu privire la toate situațiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, fiind neîntemeiate apărările formulate de intimații-pârâți, prin care se susține că această decizie nu ar putea fi aplicată actelor administrative emise anterior și că nu ar putea conduce la reformarea sentinței instanței de fond. Situația actelor contestate de reclamant nu era definitivată la data de 07.02.2023, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 649/2022, acestea fiind supuse contestării în procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ, aflată în faza procesuală a recursului. La momentul verificării legalității actelor contestate, instanța de recurs are obligația de a ține cont de statuările Curții Constituționale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial, iar cum întreaga procedură de stabilire și imputare a prejudiciului s-a derulat în temeiul unor texte de lege declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că actele administrative atacate sunt afectate de un viciu de nelegalitate, ca urmare a declarării neconstituționalității temeiului de drept avut în vedere la emiterea lor. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este incident motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. fiind fondat din perspectiva criticilor întemeiate pe efectele produse în cauză de Decizia Curții Constituționale nr. 649/2022. Întrucât consecința admiterii recursului o reprezintă modificarea în tot a sentinței instanței de fond, este inutilă analiza celorlalte critici susținute de recurentul-reclamant. Ca urmare a admiterii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va modifica sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în judecată, anulând Hotărârea nr. 13/24.03.2010, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Decizia de imputare nr. 251542/12.10.2009, emisă de UM 0465 București. În condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimații-pârâți Ministerul Afacerilor Interne și UM 0465 București la plata către recurentul-reclamant A. a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu expert în sumă de 2000 de RON și onorariu avocațial în sumă de 2000 RON, redus de la suma de 6000 RON, în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea îndeplinită de avocat.