ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - U.M. București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat:

- anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 iunie 2013, emisă de pârât;

- constatarea inexistenței unui prejudiciu în cauză și anularea sancțiunii aplicate;

- anularea Deciziei nr. x din 07 octombrie 2013 privind soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 iunie 2013.

Prin sentința civilă nr. 1978 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - UM București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Economiei - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice), ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - UM București, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.

Prin decizia nr. 1584 bis din 02 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - UM București împotriva sentinței civile nr. 1978 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cauza fiind înregistrată în vederea rejudecării pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013*.

Prin sentința civilă nr. 4221 din 08 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - UM București, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței civile nr. 4221 din 08 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - UM București, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a arătat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, având în vedere că, în raport de aceste prevederi legale, stabilirea factorului de evaluare privind implementarea stadandarului SCORM 2004 nu putea să conducă la încălcarea principiului asigurării unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Astfel, apreciază că prin stabilirea factorului de evaluare privind implementarea standardului SCORM 2004, nu a fost împiedicată în niciun mod participarea la procedura de achiziție a operatorilor economici care nu dețineau produse certificate SCORM 2004, acest fapt neatrăgând respingerea sau descalificarea ofertei respective ca inacceptabilă sau neconformă. În acest sens, mai arată și că nu s-a solicitat un produs certificat, ci un produs care să asigure compatibilitatea cu sistemele care folosesc standardul în cauză.

Recurentul-reclamant susține că factorul de evaluare asupra căruia s-a reținut suspiciunea de nelegalitate a fost stabilit cu respectarea principiilor atribuirii contractului de achiziție publică, respectiv în mod transparent, proporțional cu necesitățile obiective ale autorității contractante, cu acordarea tratamentului egal și nediscriminatoriu tuturor participanților la procedura de achiziție, precum și cu urmărirea utilizării eficiente a fondurilor publice.

Totodată, a învederat că ANRMAP a verificat și avizat documentația de atribuire, motiv pentru care aceasta a și fost publicată în SEAP, trecând astfel prin încă un filtru de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant arată că sentința recurată a fost pronunțată și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât în cauză nu poate fi reținută existența unei abateri de la respectarea legislației în materia achizițiilor publice care să genereze un prejudiciu bugetului Uniunii Europene.

6.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09 octombrie 2018, intimatul-pârât a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că recurentul-reclamant nu a formulat critici prin cererea de recurs care să se încadreze în dispozițiile temeiului de drept indicat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În subsidiar, intimatul-pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, învederând că în mod corect a reținut instanța de fond că abaterea de la legalitate constatată de autoritatea de management în speță îndeplinește toate condițiile pentru a constitui o neregulă, conform prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - U.M. București este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, apreciind că recurentul - pârât a formulat critici care se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, deși prin cererea de recurs este invocat ca temei de drept al casării pct. 6 al articolului 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat sentința recurată, cu referire concretă la modul în care prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 15 din H.G. nr. 925/2006, ale art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la situația de fapt reținută în cauză.

Pe fondul recursului, instanța de control judiciar are în vedere că, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.06.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantului o corecție financiară de 10% din valoarea totală eligibilă rambursată a contractului de furnizare x/15.03.2010, în sumă de 572.982,64 RON.

S-a reținut astfel că reclamantul a solicitat în cadrul documentației de atribuire ca platforma de eLearning să implementeze standardul SCORM 2004 fără a menționa și alte tipuri "echivalente", iar prin eliminarea termenului de "echivalent" s-a restricționat accesul ofertanților la procedura de licitație, rezultând un tratament neegal al acestora, fiind astfel încălcat principiul asigurării unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Prin Decizia nr. x/07.10.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă a reclamantului împotriva susmenționatei Note de constatare.

Criticile recurentului-reclamant potrivit cărora, în raport de dispozițiile art. 15 din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, stabilirea factorului de evaluare privind implementarea stadandarului SCORM 2004 nu putea să conducă la încălcarea principiului asigurării unui tratament egal și nediscriminatoriu, sunt nefondate.

Înalta Curte reține că neregula imputată concret reclamantului constă în aceea că acesta a solicitat în cadrul documentației de atribuire ca platforma de eLearning să implementeze standardul SCORM 2004 fără a menționa și alte tipuri "echivalente", restricționându-se astfel accesul ofertanților da procedura de licitație.

Deși recurentul-reclamant susține că stabilirea acestui factor de evaluare este în concordanță cu prevederile art. 15 din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziții care statuează principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică și reglementează cu titlu de caracter general modalitățile de stabilire de către autoritatea contractantă a factorilor de evaluare a ofertelor și criteriile de atribuire a contractelor de achiziție publică, acesta nu are în vedere și regulile specifice de elaborare a documentației de atribuire stabilite de art. 35 alin. (6) lit. a) și de art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006.

Potrivit art. 35 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 "Fără a aduce atingere reglementărilor tehnice naționale obligatorii, în măsura în care acestea sunt compatibile cu dreptul comunitar, autoritatea contractantă are obligația de a defini specificațiile tehnice:

a) fie prin referire, de regulă în următoarea ordine de prioritate, la standarde naționale care adoptă standarde europene, la omologări tehnice europene, la standarde internaționale sau la alte referințe de natură tehnică elaborate de organisme de standardizare europene; în cazul în care acestea nu există, atunci specificațiile tehnice se definesc prin referire la alte standarde, omologări sau reglementări tehnice naționale privind utilizarea produselor sau proiectarea, calculul și execuția lucrărilor. Orice astfel de referire trebuie să fie însoțită de mențiunea sau echivalent;"

Conform art. 38 din același act normativ, "(1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se admite o astfel de indicație, dar numai în mod excepțional, în situația în care o descriere suficient de precisă și inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 și 36 și numai însoțită de mențiunea sau echivalent."

În speță, în cuprinsul Caietului de sarcini la subpunctul 1.2.2.1.1. Suport pentru instruirea dirijată, asincronă, neasistată de instructor se prevăd următoarele:

"Aceste activitati vor permite cursanților învățarea individuală, la distanță, fără un orar stabilit. Sistemul va oferi suport pentru cursurile compatibile cu standardul SCORM 2004 care oferă posibilitatea de dirijare a cursantului prin materialul de curs folosind specificațiile de navigare și secventare. Pentru a asigura această compatibilitate se solicită ca platforma să implementeze standardul SCORM 2004".

Procedând astfel, recurentul-reclamant a stabilit cerința minimă obligatorie ca platforma să implementeze standardul SCORM 2004, cu consecințe certe asupra factorului de evaluare aferent. Lipsa mențiunii "echivalent", care ar fi presupus tocmai o asigurare a compatibilității, restricționează apriori participarea operatorilor care ar fi putut să prezinte o altă versiune de SCORM sau un alt standard echivalent (care ar putea asigura aceeași interoperabilitate) cu condiția respectării celorlalte cerințe din caietul de sarcini, urmând desigur ca îndeplinirea cerinței echivalenței să fie analizată de autoritatea contractantă la momentul evaluării ofertei.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că prin Hotărârea din 8 iunie 2017, pronunțată în cauza C-296/15 Medisanus d.o.o. împotriva Splošna Bolnišnica Murska Sobota, CJUE a statuat următoarele:

"76. Astfel, rezultă cu claritate din modul de redactare a acestei din urmă dispoziții a Directivei 2004/18 că o specificație tehnică poate menționa o anumită proveniență numai dacă obiectul contractului de achiziții publice justifică acest lucru și că aceasta poate fi autorizată numai cu titlu excepțional. În orice caz, trimiterea la o specificație tehnică, precum o anumită proveniență sau origine, trebuie să fie însoțită de cuvintele "sau echivalent" (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 1988, Comisia/Irlanda, 45/87, EU:C:1988:435, punctul 22).

În consecință, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că prin impunerea cerinței ca platforma sa implementeze standardul SCORM 2004, fără mențiunea echivalent, recurentul - reclamant a încălcat prevederile legale susmenționate, menite să asigure totodată respectarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal între operatorii economici.

În ceea ce privește argumentele recurentului-reclamant referitor la verificarea și avizarea prealabilă a documentației de atribuire de către A.N.R.M.A.P., Înalta Curte reține că aceste susțineri nu prezintă relevanță în raport de competențele autorităților nominalizate în cuprinsul O.U.G. nr. 34/2006, cu atribuții în constatarea neregulilor și stabilirea corecțiilor financiare.

De asemenea, potrivit art. 32

4

alin. (2) din H.G. nr. 457/2008:

"În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de A.N.R.M.A.P. și U.C.V.A.P. potrivit dispozițiilor art. 32

2

și 32

3

".

Prin urmare, independent de rezultatul verificărilor efectuate de către A.N.R.M.A.P. sau U.C.V.A.P., ministerul pârât are dreptul de a efectua propriile verificări și de a dispune măsurile care se impun, legislația specifică activității de verificare procedurală nelimitând în vreun fel competențele pârâtului, în raport de constatările altor organe cu atribuții în domeniu.

Ca atare, nici atribuțiile instanței de judecată, învestită cu examinarea legalității actelor administrative emise de pârât în exercitarea activității de verificare, nu sunt îngrădite sau afectate în vreun fel de poziția adoptată de A.N.R.M.A.P. și U.C.V.A.P. cu privire la procedura de achiziție publică analizată în speță.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că neregula constatată prin actele administrative contestate nu poate fi considerată o abatere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nefiind generat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene, Înalta Curte are în vedere că în privința prejudiciului, indicarea în concret a acestuia nu este o condiție pentru constatarea neregulii, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, rezultă și din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justieție, secția de contencios administrativ și fiscal (după adoptarea soluției de principiu din 24 noiembrie 2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale (cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului).

Așadar, criticile formulate cu privire la lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate. Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenții care respectă normele de drept al Uniunii și să nu fie utilizate pentru a finanța activități care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria și alții, punctul 108, Concluziile avocatului general A. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, punctul 59). În consecință, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general A. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistență financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni și pentru a urmări în justiție abaterile, să revoce această asistență și să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării menționate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligația să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acțiunile finanțate din fondurile finanțate cu contribuția Uniunii au fost desfășurate corect, pentru prevenirea și cercetarea neregulilor și pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acționează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului Uniunii Europene, fără să fie necesară existența unui prejudiciu concret asupra bugetului Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului U.E., iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, "încălcarea unor obligații a căror respectare prezintă o importanță fundamentală pentru buna funcționare a unui sistem comunitar { . . . . . . . . . .} poate fi sancționată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum și Ordonanța din 16 decembrie 2004, APOL și AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea GUE pronunțată în cauza C-199/03 -punctul 15 și Concluziile avocatului general A. pronunțate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunțat că, în executarea obligațiilor care le revin, statele membre nu au nicio competență de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general A. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 38) și că există o "obligație pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul național, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijențe" (Hotărârea Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de Commerce et d'Industrie de l'Indre, C-465/10, punctul 35).

Prin urmare, obligația de recuperare a fondurilor U.E. intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În speță, așa cum s-a reținut prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/21.06.2013, precum și prin Decizia nr. 304472/07.10.2013, autoritatea contractantă a solicitat în cadrul documentației de atribuire ca platforma de eLearning să implementeze standardul SCORM 2004 fără a menționa și alte tipuri "echivalente", iar prin eliminarea termenului de "echivalent" s-a restricționat accesul ofertanților la procedura de licitație, rezultând un tratament neegal al acestora, fapt ce atrage incidența dispozițiilor din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 - punctul 1.6. - aplicarea de criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale.

Înalta Curte constată că abaterea reținută de către intimatul-pârât este reglementată legal și încalcă prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, care stabilesc principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, respectiv asigurarea unui tratament egal și nediscriminatoriu.

Aceste principii au ca scop favorizarea dezvoltării unei concurențe efective între operatorii economici participanți la o procedură de achiziție publică, prin asigurarea unor șanse egale în elaborarea ofertelor și supunerea acestora acelorași criterii de evaluare. Solicitarea recurentului - reclamant în cadrul documentației de atribuire ca platforma de eLearning să implementeze standardul SCORM 2004 fără a menționa și alte tipuri "echivalente" a avut consecința restricționării participării unor operatori și favorizării altora, limitând totodată participarea unui număr mai mare de agenți economici interesați, care ar fi stimulat competitivitatea și obținerea unor oferte mai avantajoase pentru autoritatea contractantă.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, apreciază că în mod corect s-a reținut că neregula constatată prin actele administrative contestate este o abatere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În consecință, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - U.M. București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General al Jandarmeriei - U.M. București împotriva sentinței civile nr. 4221 din 08 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.