ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.07.2014, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor solicitând: - anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - anularea Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 și A 3241 din 13.02.2014 emise de Comandantul U.M. nr. 01961 Otopeni - Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva deciziilor de imputare; - anularea Deciziilor de imputare nr. x și A 19 din 06.01.2014 emise de C. Otopeni - Comisia de cercetare administrativă din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - suspendarea efectelor deciziilor de imputare nr. x și A 19 din 06.01.2014 și a Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 și A 3241 din 13.02.2014 până la soluționarea prezentei acțiuni; - exonerarea de la plata sumei de 4.308,75 RON, reprezentând contravaloarea răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina reclamantelor și restituirea sumelor achitate cu acest titlu. 1.

Soluția primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1195 din 28 aprilie 2015: - a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a C. Otopeni; - a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare executare; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni și Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor; - a anulat Hotărârea nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., Hotărârile nr. A 3240/13.02.2014 și nr. A 3241/13.02.2014 emise de comandantul C. Otopeni și deciziile de imputare nr. x și A 19 din 06.01.2014 emise de C. Otopeni. 1.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în urma rejudecării, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate recurentul pârât a susținut că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea greșită a prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, precum și de neaplicarea dispozițiilor punctului 49 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și personalului civil din M.Ap. N., aprobate cu Ordinul ministrului apărării naționale nr. M5/1999. Instanța de fond a apreciat eronat faptul că o cercetare administrativă poate fi efectuată obligatoriu în termen de cel mult 60 de zile de la data când comandantul a luat la cunoștință de producerea pagubei, nerecunoscând dreptul comandantului de a stabili un alt termen de efectuare a cercetării în interiorul termenului general de 60 de zile. Astfel, art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 reglementează faptul că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.", respectiv "Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris." De asemenea, conform dispozițiilor punctului 49 din Ordinul M5/1999, "Comandantul sau șeful unității care a constatat existența pagubei dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau ordine în rezoluție date pe actele de sesizare a pagubei, executarea cercetării administrative, stabilind organul competent să efectueze cercetarea, precum și termenul până la care aceasta trebuie efectuată". Interpretând aceste texte normative, se apreciază că este clară obligația instituită în sarcina comandanților ca, la momentul sesizării unui prejudiciu, să dispună efectuarea unei cercetări administrative, precum și posibilitatea acordată acestora de a nominaliza componența comisiei și stabili termenul de efectuare a cercetării administrative, care poate fi mai mic de 60 de zile (termenul prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 fiind unul maximal). În fapt, Decizia Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 57/CJ 303/2012 a fost înregistrată la C. Otopeni la nr. A. 5471 din 26.06.2012. În rezoluție pe acest document, precum și prin O.Z.U. nr. 130 din 05.07.2012, comandantul C. Otopeni a desemnat o comisie pentru efectuarea cercetării administrative a prejudiciului, în perioada 29.06 - 10.08.2012, respectiv în 43 de zile, fără depășirea termenului general de 60 de zile. Ulterior, în rezoluție pe Raportul nr. x din 08.08.2012, întocmit de locțiitorul comandantului C. Otopeni, comandantul eșalonului superior (D. București) a aprobat prelungirea termenului de cercetare administrativă cu 60 de zile. Astfel, perioada legală pentru efectuarea cercetării administrative, legal prelungită, a fost următoarea: 29.06.- 10.10.2012, fiind formată din următoarele: 29.06 - 10.08.2012 - perioada inițială și 11.08-10.10.2012 - perioada prelungită, termenul de prelungire de 60 de zile începând să curgă de la data de 11.08.2012 (inclusiv). Comisia de cercetară administrativă din care au făcut parte și reclamantele au finalizat cercetarea administrativă la data de 16.10.2012 (cu 5 zile mai târziu decât termenul legal), prin înregistrarea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076/16.10.2012, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, în urma unei noi cercetări administrative finalizate prin Procesul-verbal de cercetare administrativă A 1403/13.12.2013, a fost angajată răspunderea materială a membrilor comisiei pentru nefinalizarea în termenul legal a cercetării administrative (P.V. 9076/16.10.2012). Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998, "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen." De asemenea, pct. 98 din Instrucțiunile aprobate cu Ordinul M5/1999 reglementează faptul că "Nerespectarea termenului de executarea cercetării administrative sau de emiterea deciziei de imputare atrage pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei. În această situație, pentru repararea pagubei urmează a se stabili răspunderii materiale în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea cercetărilor administrative sau pentru emiterea deciziei de imputare, dacă nu s-a obținut repunerea în termen." Din cele menționate mai sus rezultă, fără echivoc, faptul că în cauză, după depășirea termenului de cercetare administrativă, răspunderea materială nu mai poate fi stabilită în sarcina persoanei care a produs paguba, respectiv a maistrului militar care și-a dat demisia înainte de îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de exercitare a profesiei. Este adevărat că art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 instituie regula generală potrivit căreia "Militarii care (...) au primit bunuri care nu li se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptățiți, sunt obligați să plătească contravaloarea lor, calculată în condițiile legii." Dar în cuprinsul actului normativ sunt prezentate și situații exceptate de la această regulă, reglementate la art. 12, 19, 24 alin. (2) sau 34. Prin urmare, art. 19, care stipulează stabilirea răspunderii materiale și în sarcina altor persoane în situația constatării insolvabilității autorului direct al prejudiciului constituie tot o excepție de la regula generală prevăzută la art. 20, ca de altfel și situația reglementată la art. 34. Or, potrivit regulii de interpretare juridică a normelor, "exceptio est strictissimae interpretationis" (excepția este de strictă interpretare și aplicare), ținându-se astfel cont și de raportul dintre norma generală (regula) exprimată în acest caz de art. 20 și normele speciale (excepțiile), reglementate la art. 19 și 34, raport exprimat prin expresiile "generalia specialibus non derogant" și "specialia generali derogant". Prin urmare, în cauza de față nu pot fi aplicabile decât prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prevederi care au ca ipoteză aceeași situație ca și cea în temeiul căreia a fost stabilită răspunderea materială. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-reclamante A. și B. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate. În esență, reclamantele intimate au susținut că nu s-a încercat atragerea răspunderii de la autorul pagubei, considerându-se în mod eronat că acesta ar fi insolvabil și că cercetarea a fost efectuată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 și a pct. 54 din instrucțiunile aprobate cu Ordinul M5/1999, instanța reținând, în mod temeinic și legal faptul că, în speță, termenul de efectuare a cercetării administrative a început să curgă de la data de 26.06.2012, comandantul C. Otopeni a dispus efectuarea cercetării administrative până la data de 10.08.2012, după care s-a aprobat prelungirea termenului cu 60 de zile, procesul-verbal de cercetare administrative nr. A 9076 fiind înregistrat la data de 16.10.2012. cercetarea administrativa s-a efectuat in termenul de maxim 120 de zile reglementat de dispozițiile legale anterior menționate, prelungirea cu 60 de zile referindu-se la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, astfel ca nu poate fi vorba de o depășire a acestui termen și implicit, despre săvârșirea faptei ilicite. 1.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 20 noiembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin încheierea din 12 februarie 2018, față de obiectul pricinii, contestație act administrativ fiscal, s-a considerat de toți membrii completului de filtru că, neexistând o jurisprudență constantă la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a fixat termen în ședință publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul pârâtului Ministerul Apărării Naționale este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. În discuție este legalitatea angajării răspunderii materiale a reclamantelor, în calitate de militari în cadrul Ministerului Apărării Naționale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni, prin actele administrative emise în cauză, pentru efectuarea cercetării administrative în vederea stabilirea răspunderii materiale și recuperarea prejudiciului de 17.235 RON, cu depășirea termenului legal de 103 de zile. Prima instanță a reținut că cercetarea administrativă a fost efectuată de reclamante în termenul maxim de 120 de zile reglementat de dispozițiile O.G. nr. 121/1998, prelungirea referindu-se la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din actul normativ menționat, așa încât nu se poate vorbi despre o depășire a acestui termen, apreciindu-se în consecință că nu există fapta ilicită a reclamantelor de neluare a măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative în termen. Soluția primei instanțe este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Criticile pârâtului referitoare la posibilitatea comandantului unității de dispunere a efectuării cercetării administrative conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 într-un termen mai mic de 60 de zile, care ulterior putea fi prelungit cu încă 60 de zile conform alin. (2) al normei menționate, cu consecința constatării neefectuării cercetării administrative în termenul astfel rezultat, sunt nefondate. Prin art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 s-a stabilit că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei". Acesta este un termen legal, fiind stabilit de legiuitor, imperativ, întrucât în intervalul de timp fixat organul administrativ este obligat a finaliza cercetarea administrativă sub sancțiunea decăderii, și invariabil, limitele acestuia neputând a fi modificate prin manifestarea de voință a subiecților de drept administrativ cărora dispoziția legală le reglează conduita. În cauză, acest termen a început să curgă, așa cum a reținut instanța de fond, la data de 26.06.2012, când comandantul C. Otopeni a dispus efectuarea cercetării administrative și s-a împlinit la expirarea celor 60 de zile impuse de legiuitor, adică la 26.08.2012, coordonatele sale temporare neputând a fi influențate sau modificate de O.Z.U. nr. 130 din 05.07.2012 emis de comandantul C. Otopeni. Într-adevăr, conform dispozițiilor punctului 49 din Ordinul M5/1999, "Comandantul sau șeful unității care a constatat existența pagubei dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau ordine în rezoluție date pe actele de sesizare a pagubei, executarea cercetării administrative, stabilind organul competent să efectueze cercetarea, precum și termenul până la care aceasta trebuie efectuată". Această dispoziție nu poate fi interpretată decât în sensul că prin ordinul de zi se stabilește printre altele și termenul legal prevăzut de lege, fără ca acesta să poată fi micșorat prin ordinul comandantului, pentru că printr-o asemenea abordare interpretativă s-ar transforma un termen legal și obiectiv, într-un termen administrativ și subiectiv. Opțiunea comandantului unității exercitată în limitele competențelor acordate de art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 de a prelungi acest termen pe o perioadă de încă 60 de zile, a determinat ca perioada în care trebuia finalizată cercetarea administrativă cu care au fost învestite reclamantele să fie de 120 de zile. Or, prin depunerea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076 la data de 16.10.2012, acest termen nu era împlinit. Prin urmare, în mod corect și temeinic a apreciat instanța de fond că nu se poate reține în sarcina reclamantelor săvârșirea faptei ilicite a neluării tuturor măsurilor necesare pentru efectuarea cerecetării administrative în termen și în consecință nu se poate antrena răspunderea materială a acestora prin actele administrative contestate. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâților ca nefondat.