ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 397/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată înregistrată sub nr. x/2014 la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Unitatea Militară 0x anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20 06 2014 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale:

- Anularea Hotărârii A 3499 din 18.02.2014 emisă de Comandantul UM nr. 0x - Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de imputare;

- Anularea Deciziei de imputare cu nr. A18 din 6.01.2014 emisă în sarcina reclamantului de către UM 0x - Comisia de cercetare administrativă din cadrul Ministerului Apărării Naționale;

- Suspendarea efectelor Deciziei de imputare cu nr. A18 din 6.01.2014 și a Hotărârii nr. A3499 din 18.02.2014 până la soluționarea prezentei acțiuni;

- Exonerarea de la plata sumei de 4.308.75 RON c/val. răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina reclamantului și restituirea sumelor achitate cu acest titlu;

- Obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Prin Sentința civilă nr. 28/F din 4 februarie 2016, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva Sentinței civile nr. 28/F din 4 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond, reținerea cauzei în vederea rejudecării și pronunțarea unei soluții de admitere a cererii de chemare în judecată.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că este eronată interpretarea instanței de fond conform căreia s-a prelungit termenul inițial, stabilit de comandant, nu cel maxim de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 121/1998.

În opinia recurentului-reclamant,faptul că interpretarea instanței de fond este eronată rezultă și din Sentința nr. 1195/28.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/214.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 iunie 2016, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimatul-pârât a susținut că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 121/1998 raportat la dispozițiile prevăzute de pct. 54 din Ordinul nr. M.5/22.01.1999 pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele și în limitele ce vor fi arătate în continuare.

Controlul de legalitate declanșat de recurentul-reclamant a avut ca obiect anularea Hotărârii A 3499 din 18.02.2014 emisă de Comandantul UM nr. 0x - Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de imputare și a Deciziei de imputare cu nr. A18 din 6.01.2014 emisă în sarcina reclamantului de către UM 0x - Comisia de cercetare administrativă din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Curtea de Apel Galați a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil.

În cauză, hotărârea pronunțată de instanța de fond nu satisface cerințele prevăzute de dispozițiile legale menționate, în considerentele acesteia neregăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția de respingere a acțiunii.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv distinct de casare a hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDO 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28 - 30)."

În ceea ce privește hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție, și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantul A.

Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii, prin preluarea integrală a argumentelor părții căreia i-a dat câștig de cauză.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Pentru motivele expuse anterior, în raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant, încadrate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea Sentinței civile nr. 28/F din 4 februarie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 28/F din 4 februarie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN