ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2177/2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 29 februarie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară X Huși, solicitând anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 53/CJI 1082/2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și anularea Deciziei de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unității Militare nr. X din Huși, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 126 din 27 iunie 2016, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, Unitatea Militară X Huși, împotriva: Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 53/CJI1082/2015, Decizia de imputare A 1625 din 8 mai 2015 a Comandantului UM X Huși și Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 12/CJI 1523/2016 din 3 martie 2016.

Împotriva Sentinței nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul consideră că Sentința civilă nr. 126 din 27 iunie 2016 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, arătând, în primul rând, că excepția tardivității cercetării administrative a fost în mod greșit respinsa de către instanța de fond, nefiind efectuată în termenul prevăzut de lege, 60 de zile, de la data când comandantul sau șeful unității a luat cunoștința de producerea pagubei, conform art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Prin Adresele nr. x din 2 aprilie 2012 (înregistrata la Unitate cu nr. x din 10 aprilie 2012) și nr. 9099 din 6 iunie 2012 (înregistrată la Unitate cu nr. Y/20120) AFP Huși a înștiințat Unitatea Militară Huși cu privire la rezilierea contractului lt. col. A. Momentul înregistrării în Unitate a adreselor emise de către AFP este momentul luării la cunoștința.

Curgerea termenului de 60 de zile începe de la data de 10 aprilie 2012, data la care comandantul a luat cunoștința de existenta posibilului prejudiciu, urmând ca stabilirea realității și întinderii acestuia sa se înscrie în termenul de prescripție.

Cercetarea administrativa a început în anul 2013, având la baza aceeași comunicare AFP din 10 aprilie 2012, condiții în care nu se poate afirma faptul ca paguba a fost constatata abia în 2013, dar în baza documentului din 2012.

Instanța de fond a motivat ca nu se poate considera ca data la care comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștința de producerea pagubei ar fi data primirii adreselor de la AFP Huși în anul 2012, ci momentul la care în urma comparării acestor informații primite, cu cele aflate în evidenta unității militare, se releva aspecte care țin de acordarea unor sume în mod necuvenit.

Recurentul este de acord cu aceasta concluzie a instanței de fond, și se întemeiază pe aceasta atunci când afirmă ca odată ce a primit informațiile de la AFP în anul 2012 comandantul unității era obligat sa dispună verificarea documentelor, mai precis compararea acestor informații primite, cu cele aflate în evidenta unității militare imediat după ce a primit aceste informații- adică în anul 2012.

Comandantul a dispus o atare verificare; astfel, la dosar, regăsim referatul comandantului UM Huși prin care solicita verificarea acordării compensațiilor pentru chirie: "verificați cu atenție și prezentați referatele", acordând termen pana la data de 18 aprilie 2012. La dosar, exista inclusiv adresa x din 15 iunie 2012, în care comandantul solicita prin referat în mod expres: "verificați legalitatea contractelor".

Prin urmare, comandantul a desfășurat în anul 2012 o operațiune de comparare a acestor informații, cu cele aflate în evidenta unității militare, astfel încât a luat în mod obiectiv la cunoștința de pretinsa neconcordanta intre informații și de pretinsa pagubă, la acel moment.

În aceste condiții, Ordinul pentru efectuarea cercetării administrative emis la data de 26 aprilie 2013, după ce în prealabil se dispusese din nou, la 15 aprilie 2013, verificarea documentelor, apare ca fiind tardiv.

Nu este just ca data constatării sa depindă de voința exclusiva a comandantului, care a dispus aceleași verificări și în anul 2012, dar a ales sa nu dispună începerea cercetării disciplinare.

În al doilea rând, în ceea ce privește tardivitatea aplicării sancțiunii, recurentul susține că în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, după ce a diminuat decizia de imputare cu valoarea sumelor achitate cu titlu de compensație lunara pentru chirie, a menținut sancțiunea pentru perioada 23 aprilie 2012 - 15 aprilie 2013. Sumele au fost primite în aceasta perioada, iar decizia de imputare a fost emisa în anul 2015, fiind depășit termenul de un an de Ia data primirii suinelor. Termenele din cuprinsul art. 24 sunt de decădere și au ca efect pierderea dreptului subiectiv însuși.

Pe fondul cauzei, recurentul susține că deciziile contestate sunt nelegale, deoarece reclamantul A. și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legiuitor.

Astfel, susține recurentul că în raport de prevederile art. 6 alin. (4) Hotărârea nr. 1362/2006 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale, în data de 3 august 2011 a încheiat un nou contract de închiriere cu B. pentru perioada 3 august 2011 - 3 august 2013, iar la data de 1 septembrie 2011 a depus un raport scris adresat comandantului UM X Huși prin care făcea cunoscute aspectele menționate.

Raportul a fost verificat și aprobat, existând rezoluția președintelui comisiei de acordare a compensației lunare pentru chirie.

Astfel, la fila x regăsim Declarația 220, înregistrarea la AFP a noului Contract de închiriere nr. x din 18 noiembrie 2011. De asemenea, la fila x se poate verifica Raportul din 1 septembrie 2011, semnat de președintele comisiei de acordare a compensației. Pe verso-ul acestui înscris exista mențiunea "analizat în cadrul comisiei" și este semnat de către cei 5 membri. Atât înscrisul cat și semnăturile din cuprinsul acestuia au fost analizate de Tribunalul Militar, soluția fiind scoaterea de sub urmărire penala, astfel existând o prezumție de legalitate.

Raționamentul instanței de fond nu este corect, întrucât indiferent de data la care s-a dispus înregistrarea raportului însoțind noul contract de închiriere, acest contract a fost încheiat în realitate, a fost înregistrat la organele fiscale și a fost adus ulterior la cunoștința unității, justificând astfel compensația ce a fost acordată.

Prin emiterea Deciziilor contestate, UM Huși își invoca propria culpa, deoarece a analizat inițial condițiile acordării, a fost aprobat plata chiriei, iar ulterior, constatându-se pretinse încălcări ale prevederilor legale, a emis deciziile contestate.

În detrimentul concluziei instanței de fond, recurentul apreciază ca deciziile contestate încalcă principiile dreptului comunitar, principii aplicabile cu prioritate în dreptul național, respectiv, principiul prevalentei substanței asupra formei și principiul proporționalității, invocând jurisprudență CJUE.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru Unitatea Militară X Huși, a formulat Note scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 aprilie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse de către intimat, precum și în raport de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a solicitat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Iași efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ jurisdicțional reprezentat de Decizia administrativ jurisdicțională nr. 53/CJI 1082/2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și a actului administrativ individual, Decizia de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unității Militare nr. X din Huși, solicitând anularea acestora.

Prin Decizia de imputare nr. x din 8 mai 2015, emisă de comandantul Unității Militare nr. X din Huși, s-a stabilit răspunderea reclamantului pentru suma de 26.358 RON, reprezentând pagubă produsă prin încasarea de către acesta, în perioada 04 august 2011-14 aprilie 2013, de drepturi bănești fără temei legal, reprezentând compensație lunară pentru chirie, având în vedere constatările, concluziile și propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A-1519 din 30 aprilie 2015 prezentate de Comisia de cercetare administrativă.

În ceea ce privește situația de fapt, s-a reținut că reclamantul a formulat cerere de acordare a compensației lunare pentru chirie la 29 aprilie 2010 în baza Contractului de închiriere nr. x din 27 aprilie 2010, înregistrat la Unitatea Militară sub nr. x din 28 aprilie 2010, cu valabilitate 1 mai 2010 - 4 mai 2013, în sumă de 1300 RON/lunar, care i-a fost aprobată prin procesul-verbal din data de 7 mai 2010, până în noiembrie 2011.

La 3 august 2011, reclamantul a reziliat contractul respectiv și a încheiat un alt contract de închiriere, cu alt proprietar, nr. 531 din 18 noiembrie 2011, cu valabilitate până la 3 august 2013, față de care cercetarea administrativă a constatat că, nu a întocmit un raport scris adresat comandantului eșalonului superior, neexistând la dosarul de cercetare procesul-verbal de analiză a condițiilor de acordare a compensației aprobat de acest comandant, în condițiile în care reclamantul era împuternicit începând cu data de 15 iulie 2011 să asigure îndeplinirea funcției de comandant al unității, constatându-se nerespectarea art. 6 și 7, 10 din H.G. nr. 1867/2005 și art. 4 din Ordinul M 34/2006.

Prin Adresa nr. x din 9 martie 2012 comandantul Unității Militare X Huși a solicitat Administrației Finanțelor Publice informații privind valabilitatea contractelor de închiriere încheiate de personalul unității, prin adresa nr. x/02 aprilie 2012 a AFP Huși s-a răspuns că reclamantul avea încheiat Contract de închiriere nr. x din 18 noiembrie 2011 cu valabilitatea 3 august 2011 - 3 august 2013, iar cu adresa, AFP nr. x din 6 iunie 2012 a comunicat că reclamantul avea încheiat pentru perioada 1 mai 2010 - 4 mai 2013 Contractul de închiriere x din 28 aprilie 2010, reziliat la 3 august 2011.

La data de 15 aprilie 2013, comandantul Unității Militare X Huși a dispus verificarea documentelor de acordare a compensației lunare pentru chirie privind pe reclamant, iar la 26 aprilie 2013 a dispus efectuarea cercetării administrative. Prin procesul-verbal din 17 iunie 2013, s-a propus transmiterea dosarului la Parchetul militar pentru efectuarea de verificări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni iar după soluționarea definitivă a dosarul penal, urmare a respingerii plângerii formulate de comandantul Unității Militare X Huși împotriva Ordonanței de clasare din data de 1 august 2014 date în Dosarul penal nr. x/2013, prin încheierea nr. 20 din data de 13 octombrie 2014, prin OZU nr. 63 din 1 aprilie 2015, s-a procedat la continuarea efectuării cercetării administrative.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, reținând în mod judicios situația de fapt și înlăturând în mod legal și temeinic, atât motivele de nelegalitate invocate cu privire la încălcarea art. 23, 24 și 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998 și a Instrucțiunilor din 1999, cât și susținerile pe fond privind neîntrunirea condițiilor de antrenare a răspunderii materiale.

Astfel, referitor la respectarea termenului de 60 de zile, de la data când comandantul sau șeful unității a luat cunoștința de producerea pagubei, conform art. 23 din O.G. nr. 121/1998, nu se poate susține că la data de 10 aprilie 2012, comandantul a luat cunoștința de existenta posibilului prejudiciu, întrucât această adresă era un răspuns la solicitarea acestuia cu privire la situația contractelor de închiriere a tuturor angajaților, care a fost urmată de o nouă adresă cu privire la situația Contractului de închiriere x din 28 aprilie 2010, reziliat la 3 august 2011, înregistrată la unitate 15 iunie 2012.

Este adevărat că de la această dată și până la emiterea OZU nr. 75 din 15 aprilie 2013, prin care s-a decis verificarea documentelor pentru acordarea compensației lunare de chirie pentru reclamant, a trecut aproximativ 10 luni, însă, în condițiile în care nu există vreo dovadă că la data de 15 iunie 2012 existau suficiente elemente pentru a contura existența prejudiciului, făcându-se verificări pentru toți salariații care beneficiau de compensarea chiriei, nu se poate reține că data de la care ar trebui calculat termenul de 60 de zile este 15 iunie 2012 sau o altă dată anterioară datei emiterii OZU nr. 84 din 23 aprilie 2013, prin care comandantul unității a constatat producerea și existența unei pagube.

În condițiile în care verificările au vizat situația contractelor de închiriere referitoare la toți salariații unității, fără a fi particularizate în privința reclamantului, perioada derulării acestora nu poate fi inclusă înlăuntrul termenului de prescripție de 60 de zile de efectuare a cercetării administrative, ci se calculează de la momentul în care a fost determinată luarea la cunoștință a unui prejudiciu produs de subiectul răspunderii.

De altfel și din referatele la care a făcut referire și recurentul în cererea de recurs rezultă că verificările au avut ca obiect legalitatea contractelor în ansamblu și situația acestora, nu particular în ceea ce privește pe reclamant, rezultând că a fost vorba despre o verificare financiar contabilă, care s-a finalizat cu o situație, pe baza căreia comandantul a constatat existența prejudiciului și a dispus efectuarea cercetărilor prealabile.

Instanța de fond în mod corect a apreciat că în cazul de față, primirea unor sume lunare cu titlu de compensație pentru chirie este o faptă continuă în timp, a început a se produce la 3 august 2011, data pretinsei rezilieri a contractului de închiriere, și a încetat la 14 aprilie 2013, când s-a suspendat acordarea compensației pentru reclamant.

Recurentul susține că în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, Comisia de jurisdicție a imputațiilor, după ce a diminuat decizia de imputare cu valoarea sumelor achitate cu titlu de compensație lunara pentru chirie, a menținut sancțiunea pentru perioada 23 aprilie 2012 - 15 aprilie 2013. Sumele au fost primite în aceasta perioada, iar decizia de imputare a fost emisa în anul 2015, fiind depășit termenul de un an de la data primirii sumelor.

În raport de data de 23 aprilie 2013, care este data constatării pagubei, este evident că față de data de 14 aprilie 2013, când s-a suspendat plata compensației, a fost respectat termenul de un an de constatare a pagubei, prin urmare, nu s-a depășit termenul de 3 ani începând cu data de 23 aprilie 2012, dată de la care Comisia de jurisdicție a imputațiilor a menținut sancțiunea.

Pe fondul cauzei, recurentul susține că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de legiuitor, în data de 03 august 2011 a încheiat un nou contract de închiriere cu B. pentru perioada 3 august 2011 - 3 august 2013, iar la data de 01 septembrie 2011 a depus un raport scris adresat comandantului UM X Huși prin care făcea cunoscute aspectele menționate. Raportul a fost verificat și aprobat, existând rezoluția președintelui comisiei de acordare a compensației lunare pentru chirie, pe verso-ul căruia existând mențiunea "analizat în cadrul comisiei" fiind semnat de către cei 5 membri.

Potrivit extrasului din Ordinul de zi al Comandantului Batalionului 202 nr. 146 din 27 iulie 2011, în perioada 15 iulie 2011 - 30 noiembrie 2011, reclamantul a fost împuternicit pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor funcției de comandant al batalionului, calitate în care a avizat bun de plată statele de plată contravaloare compensație chirie pe lunile iunie 2011 - decembrie 2011.

La 17 aprilie 2013, reclamantul a înregistrat la unitatea militară o cerere din 1 septembrie 2011, cu următorul conținut: "Ca urmare a încheierii unui contract de închiriere cu un alt proprietar, completez dosarul cu documentele necesare în vederea continuării acordării compensației lunare pentru chirie.", însoțită de un contract de închiriere înregistrat la administrația finanțelor sub nr. x din 18 noiembrie 2011, încheiat la 3 noiembrie 2011 și cu valabilitate până la 3 august 2013. Pe această cerere există rezoluția: "1 septembrie 2011, Președintele comisiei de acordare a compensației lunare pentru chirie; analiză în cadrul comisiei, în evidență", semnată chiar de reclamant, iar pe verso, cuprinde mențiunea: "Avizat în cadrul comisiei" și prezintă 5 semnături.

Potrivit art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 1867/2005, în cazul în care se modifica valoarea contractului de închiriere prin voința părților, se schimba proprietarul imobilului ori se încheie un contract de închiriere cu un alt proprietar, cadrele militare beneficiare ale compensației lunare pentru chirie au obligația de a comunica schimbările survenite, în termen de 30 de zile, prin raport scris adresat comandatului/șefului unității militare, la care anexează noile documente justificative.

În mod corect prima instanță nu a luat în seamă acest înscris ca fiind depus la data de la 1 septembrie 2011, cum pretinde reclamantul, în condițiile în care a fost înregistrat la organele financiare data de la 18 noiembrie 2011, iar data înregistrării cererii și contractului este menționat cu număr de înregistrare și ștampilă de intrare, A 1000/17 aprilie 2013, rezultând astfel că reclamantul nu a respectat procedura de acordare a compensației, nedepunând în termenul de 30 de zile de la încheierea contractului de închiriere din 3 august 2011 actele necesare acordării în continuare a compensației.

Împrejurarea că atât înscrisul cat și semnăturile din cuprinsul acestuia au fost analizate de Tribunalul Militar, care a dispus scoaterea de sub urmărire penala, nu exclude antrenarea unei răspunderi materiale sau disciplinare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale, aceste forme de răspundere coexistând.

De asemenea, nu se poate susține că este lipsită de relevanță data la care s-a dispus înregistrarea raportului însoțind noul contract de închiriere, dacă acest contract a fost încheiat în realitate, a fost înregistrat la organele fiscale și a fost adus ulterior la cunoștința unității, justificând astfel compensația ce a fost acordata, întrucât astfel cum rezultă din dispoziția mai sus reținută, în cazul în care se modifica valoarea contractului de închiriere prin voința părților, se schimba proprietarul imobilului ori se încheie un contract de închiriere cu un alt proprietar, reclamantul, în calitate de cadru militar beneficiar al compensației lunare pentru chirie avea obligația de a comunica schimbările survenite, în termen de 30 de zile, prin raport scris adresat comandatului/șefului unității militare, la care să anexeze noile documente justificative.

Prin urmare în mod legal s-a reținut neîntocmirea unui raport scris, adresat comandantului eșalonului superior și inexistența unui proces-verbal de analiză a condițiilor de acordare a compensației aprobat de comandant, din care să rezulte că s-au verificat condițiile pe care reclamantul trebuia să le îndeplinească pentru primirea sumelor, potrivit din H.G. nr. 1867/2005.

Împrejurarea că UM Huși a analizat inițial condițiile acordării și a aprobat plata chiriei, nu exclude dreptul ca ulterior, să procedeze la efectuarea de verificări ocazie cu care să constate încălcări ale prevederilor legale, care să conducă la antrenarea răspunderii materiale în condițiile O.G. nr. 121/1998.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinței nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinței nr. 126 din 27 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - LM