ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2290/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2290/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 01411 Bârlad, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Apărării Naționale, anularea deciziei de imputare, emisă de comandantul Unității Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu nr. A-1446/11.04.2014; a deciziei administrativ jurisdicțională nr. 48/CJ 352/2013 din data de 23.07.2013 privind soluționarea plângerii înregistrate cu CR 1074 din 25.06.2014, formulată împotriva deciziei de imputare și a Hotărârii nr. A-2196/16.06.2014, document ce i-a fost comunicat prin adresa x din 14.10.2014 de către UM 01411 Bârlad pe data de 23.10.2014; a deciziei de diminuare a deciziei de imputare, emisă de comandantul Unității Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu A-3670/22.10.2014; a deciziei administrativ jurisdicțională nr. 88/CJI 622/2014 din data de 17.12.2014, privind soluționarea revizuirii formulate împotriva deciziei nr. 48/CJ 352/2013 din data de 23.07.2013 comunicată cu adresa x din 05.06.2015; a deciziei administrativ jurisdicțională nr. 43/CJI 1003/2015 din data de 17.06.2015, privind soluționarea revizuirii formulată de comandantul UM 01411 Bârlad, comunicată prin adresa x din 07.09.2015 de către UM 01411 Bârlad la data de 14.09.2015; a deciziei de imputare, emisă de comandantul Unității Militare 01411 din Bârlad, înregistrată cu A-330/25.09.2015.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 25 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererii privind anularea deciziei de imputare nr. A-1446 din 11.04.2014 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01411 Bârlad și a deciziei administrativ-jurisdicțională nr. 48/CJ 352/2013 pronunțată la data de 23.07.2014 de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară 01411 Bârlad și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale; a dispus anularea parțială a deciziei de imputare nr. A 3300 din 25.09.2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01411 Bârlad, în ceea ce-l privește pe reclamantul A., și a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul A., neîncadrat în drept, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond nu a ținut cont și nu a analizat definiția termenului de garnizoană/localitate avut în vedere de legiuitor la data adoptării actelor normative care au stabilit dreptul la compensație lunară pentru chirie.
Prin Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și, ulterior, prin H.G. nr. 1867/2007, privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare, legiuitorul a folosit sintagma de garnizoană/localitate și dosar de garnizoană, tocmai pentru a se crea un cadru concret a limitelor administrativ teritoriale în care un militar să poată beneficia de compensație lunară pentru chirie.
A arătat recurentul că, în principiu, modificarea limitelor administrativ teritoriale se face prin lege, ceea ce se încadrează în prerogativele art. 53 din Constituția României. Ori, în cazul garnizoanei, acestea se stabilesc și se modifică prin ordine ale comandanților de divizie la propunerea comandantului unității militare din garnizoana respectivă, care are gradul cel mai mare.
Ordinul prin care se stabilesc sau se modifică limitele de garnizoană este clasificat și nu se publică în Monitorul Oficial.
În interpretarea voinței legiuitorului de a lua în considerare doar sintagma de garnizoană și nu cea de garnizoană/localitate, modificarea limitelor garnizoanei prin extinderea nejustificată a acesteia la distanțe de câteva zeci de kilometri duce la îngrădirea dreptului militarilor de a beneficia de compensație lunară pentru chirie.
În acest sens, recurentul face referire și la Dispoziția nr. A-6651 din 10.07.2013 a Direcției Financiar Contabile din cadrul MApN, aceasta fiind și inițiatorul Normelor metodologice care stabilesc acordarea compensației lunare pentru o altă categorie de militari.
A mai arătat recurentul că UM 01411 Bârlad, până în anul 2013, a interpretat voința legiuitorului, în sensul că acesta s-a referit la localitate, tocmai pe considerentul că, până în acest an, nu se efectuau anchete sociale decât la militarii care aveau domiciliul în municipiul Bârlad.
Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru UM 01411 Bârlad și Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MApN a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor formulate de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Criticile recurentului se referă la faptul că nu poate fi atrasă răspunderea sa materială, întrucât nu s-a dovedit că a încasat în mod nejustificat compensația pentru chirie și nu a fost lămurită problema de interpretare a sintagmei "garnizoană/localitate".
Din actele întocmite pe parcursul cercetării administrative rezultă că modificarea intervenită prin Ordinul nr. A23/05.01.2010, în sensul extinderii limitelor garnizoanei Bârlad, prin includerea localității Pogana, județul Vaslui, fără a da reclamantului posibilitatea dovedită de a cunoaște această situație, nu a constituit motivul legal pentru încetarea dreptului la compensație lunară pentru chirie.
De altfel, nici nu prezintă relevanță susținerea că nu a cunoscut aceste limite, în condițiile în care actul administrativ de stabilire a limitelor garnizoanei există și produce efecte juridice.
Mai mult, modificarea limitelor garnizoanei militare se comunică în fiecare an de către eșalonul superior, fiind adusă la cunoștința personalului unității, iar faptul că registrele în care reclamantul a semnat de luare la cunoștință a acestor limite de garnizoană au fost distruse, potrivit prevederilor legale interne ale ministerului referitoare la termenele de păstrare a documentelor, nu înseamnă că reclamantul nu a avut cunoștință de aceste prevederi.
În orice caz, motivul care a stat la baza emiterii deciziei de imputare l-a constituit nerespectarea de către reclamant a obligației prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1867/2005, respectiv de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condițiile care au stat la baza acordării compensației lunare pentru chirie.
Dreptul la compensația pentru chirie este prevăzut de art. 20
1
din Legea nr. 80/1995, acesta fiind și textul în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 1876/2005.
În mod corect a apreciat instanța de fond că, din perspectiva îndreptățirii reclamantului de a beneficia de compensația în discuție, prezintă relevanță împrejurarea dacă acesta deține sau nu în proprietate un imobil în garnizoana Bârlad, atât dispozițiile art. 20
1
din Legea nr. 80/1995, cât și prevederile H.G. nr. 1867/2005 stabilind în mod neechivoc condiția ca militarul "să nu dețină locuință proprietate personală nici el și nici soția/soțul în garnizoana/localitatea de domiciliu".
Potrivit art. 2 și art. 3 din H.G. nr. 1867/2005, condițiile privind dreptul la acordarea indemnizației pentru chirie sunt aceleași, indiferent dacă militarul este mutat într-o altă garnizoană decât cea în care are domiciliul sau în garnizoana în care își are domiciliul. În ambele situații trebuie îndeplinită condiția de a nu deține o locuință proprietate personală în garnizoana unde activează. Situația de la art. 3 prevede, în plus, obligativitatea efectuării unei anchete sociale în scopul stabilirii dacă, la adresa de domiciliu militarul deține un spațiu de locuit corespunzător sau există motive obiective pentru care acesta nu poate locui la adresa de domiciliu.
Înalta Curte constată că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP B., sub nr. x, reclamantul-recurent a dobândit, la data de 28.12.2010, imobilul casă de locuit situat în comuna Pogana, jud. Vaslui, aflată în limitele garnizoanei Bârlad.
Localitatea Pogana, județul Vaslui face parte din garnizoana Bârlad, aspect ce rezultă din Ordinul A.23 din 05.01.2010 privind refacerea limitelor garnizoanei Bârlad.
Prin urmare, acesta nu putea beneficia legal de dreptul la compensație lunară pentru chirie, întrucât nu îndeplinea cerința de a nu deține locuință proprietate personală în garnizoana în care a fost numit în prima funcție sau a fost mutat în interesul serviciului.
În contextul expus, în mod judicios instanța de fond a admis în parte acțiunea, dispunând anularea parțială a deciziei de imputare nr. A 3300 din 25.09.2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01411 Bârlad și respingând, în rest, acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a devenit proprietar al imobilului din localitatea Pogana, care face parte din garnizoana Bârlad, unde reclamantul își desfășoară activitatea de cadru militar, nefiind îndeplinită una dintre condițiile legale pentru acordarea compensației, și anume să nu dețină locuință proprietate personală în garnizoană.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 25 din 15 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2019.