ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 ianuarie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/13.12.2013, emis de pârâtă.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată s-a invocat și excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. MP 647/20.12.2012.

Prin sentința civilă nr. 2087 din 01 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 03 iunie 2014 s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecății, formulată de reclamantul A. în temeiul dispozițiilor art. 413 C. proc. civ. și s-a dat părților cuvântul asupra dezbaterii în fond a cauzei.

Împotriva sentinței civile nr. 2087/01.07.2014, precum și împotriva încheierii de ședință din data de 03 iunie 2014, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. (potrivit precizării depuse la dosarul de recurs la data de 04.09.2015), solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În susținerea recursului, reclamantul a învederat că a formulat contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/13.12.2013 al Inspecției de Integritate din cadrul ANI, invocând excepția de nelegalitate a actului de sesizare a acestei instituții, formulată de Direcția Medicala din cadrul M.Ap. N. sub semnătura domnului B., care este un act administrativ subsecvent ordinului de numire in funcție a acestuia, act de numire care era nul și nu putea produce efecte.

Ca o consecință a nulității actului de sesizare, a susținut că și raportul de evaluare contestat, ca act subsecvent, este, de asemenea nul din motive formale.

Consideră că în mod greșit nu s-a încuviințat cererea sa, privind efectuarea unei adrese la M.Ap. N. pentru a se depune înscrisuri, și nu s-a soluționat excepția de nelegalitate a actului de sesizare ANI, având în vedere faptul că această sesizare a fost formulata de domnul B. după eliberarea sa din funcție.

Arată că motivarea respingerii este străina de legea aplicabila (principiul quod nullum est nullum producit efectus), nu au fost analizate argumentele invocate în această privință, ceea ce constituie o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.

Susține că argumentul primei instanțe, în sensul că ANI se putea sesiza și din oficiu, nu este de natură să justifice soluția dată, întrucât în cauză această autoritate nu s-a sesizat din oficiu, și chiar și în această situație ar trebui să existe un act administrativ valabil al conducerii ANI, prin care se dă dispoziție unui inspector, sa verifice o anumita persoana, o perioada sau un anumit act.

Fata de cele de mai sus, apreciază ca fiind greșită respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a ordinului de numire a domnului B., acesta fiind un act administrativ nelegal, emis după ce, prin hotărâre irevocabilă, se admisese cererea de suspendare a ordinului de eliberare din funcție a generalului C. până la soluționarea pe fond a cauzei, cu repunerea acestuia în funcția de sef al Direcției Medicale.

Pe cale de consecință, consideră că în cauză subzistă o situație de minus petita, o situație de respingere in mod nelegal ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, precum și ipoteza unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, neregularități care constituie nulități relative ce trebuie analizate in condițiile art. 174 (3) din Noul C. proc. civ., nulitate unde vătămarea este prezumată.

Pe fondul cauzei, recurentul critică hotărârea primei instanțe atât în ceea ce privește motivarea acesteia, afirmând că hotărâre este redactata la sapirograf și se referă la o alta situație de fapt decât cea reală, cât și sub aspectul aplicării normelor de drept substanțial referitoare la conflictul de interese.

Arată că s-a aflat în confuzie cu privire la semnarea contractelor, urmare faptului că a existat o colaborare intre societatea S.C. D. cu Centrul de Cercetari Medico Militare și cu Universitatea de Medicina și Farmacie, beneficiar și plătitor fiind Ministerul Educației și Cercetării (Anexa 4 la cererea de chemare in judecata, procesul-verbal de control incheiat de M.E.N), însă în mod eronat se pornește de la premisa că reclamantul a semnat in noiembrie 2010 cele trei contracte, și că la încheierea acestora avea un interes de natura patrimonială.

Pentru că au existat dubii asupra autenticității contractelor in discuție, s-a procedat la expertizarea lor grafoscopică, prin care s-a constatat ca cele trei contracte nu au fost semnate de reclamant și că aceste "contracte" au fost făcute de către contabilul șef E., folosindu-se calculatorul și scanerul și aplicând stampila in original pe fotocopii ale semnăturilor.

Această expertiză grafoscopică reprezintă un înscris nou, pe care înțelege să o depună o data cu cererea de recurs, in condițiile art. 492 C. proc. civ. și solicită să fie coroborată cu celelalte probe aflate in dosarul cauzei, astfel:

Conform actului de control emis de Direcția de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor, E., in calitate de contabil sef, facând uz de diverse falsuri și-a însusit bani din Centrul de Cercetări, astfel:

a) pag. 6 nu înregistra chitanțele cu sumele primite (chitanța 83 pe numele doamnei F.) însusindu-și suma de 2332 RON;

b) in registrul jurnal nr. 242 din 05.12.2010 a înregistrat suma de 5000 RON aferenta plații unui echipament, suma pe care și-a însusit-o;

c) in registrul de casa din 30.12.2010, diferența de 1083 RON fără documente justificative și-a însusit-o;

d) se menționează la pag.l 1-12 ca E. întocmea personal documente de plată care nu îndeplineau condițiile de legalitate, folosind înscrisuri neconforme cu realitatea, care nu au fost ordonate de reclamant și de care nu avea cunostiinta.

e) aceste sume au fost recuperate in urma anchetei administrative dispusa de reclamant, E. restituind sumele parțial prin angajament de plata, respectiv parțial prin decizie de imputare.

f) la pag. 17 din actul de control se menționează ca din suma de 26.500 RON domnul E. și-a însusit suma de 22.475,70 RON, pentru care a întocmit state de plata semnate de el ori nesemnate de titulari ori de către reclamant, ca ordonator de credite, plățile nefiind ordonanțate de acesta.

g) in ceea ce privește operațiunile privind plățile efectuate către D. la pag. 19-20 și următoarele in actul de control se retine că plățile au fost efectuate pentru doua contracte cu chitanțe întocmite de E., (Anexa 6 la acțiune).

h) din același act de control rezultă ca E. a depus la Centrul de Cercetări facturi și chitanțe emise de el din partea D., chiar și pentru al treilea contract ca și cum societatea ar fi încasat banii, suma pe care acesta nu a mai apucat sa o sustragă de la Centrul de Cercetări.

i) sumele din cele trei contracte, conform actului de control, erau apropiate cu cele din contractul încheiat cu M.E.N.

j) din nota de constatare din 10.04.2012 a Gărzii Financiare (Anexa 7 la cererea introductiva) încheiata la sediul lichidatorului S.C. D. rezulta ca banii obținuți din cele doua contracte, au fost scoși de E. din societatea D. prin întocmirea unor state de plata pentru el și alte doua persoane, care însă nu au avut cunostiința de acest lucru și prin "restituirea" sumei de 11069,07 RON către el însuși. E. a recunoscut ca a sustras sumele menționate.

Sumele însușite de E. prin cele doua contracte au fost restituite de acesta către centrul de cercetări la sfârșitul anchetei administrative dispuse de recurentul reclamant.

De asemenea, din paginile 11 și 12 din actul de control din 12.11.2012 a Direcției de Prevenire a Corupției și Fraudelor, rezultă ca nu reclamantul a ordonat plata acestor sume de bani către societatea D. ci că numitul E. era cel care întocmea și semna documentele din partea acestei societăți atât pentru încasarea banilor de la Centrul de cercetări cat și pentru încasarea acestora din societate.

Mai mult decât atât, la Centrul de Cercetări scotea bani in numerar, fără respectarea procedurii și fără aprobarea sau ordonanțarea reclamantului, fapt ce rezultă din actul de control paginile 11 și 12, astfel: "Execuția celor doua bugete s-a derulat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 și ale O.M.F.P. 1792/2002, fostul contabil sef al unității, domnul E., întocmind personal documente de plata care, in marea lor majoritate, nu îndeplineau, la data plății, condițiile de legalitate, acesta folosind înscrisuri neconforme cu realitatea".

"a) au fost efectuate plăți fără ca în prealabil acestea sa fie angajate, lichidate și ordonanțate, asa cum este prevăzut la art. 14 și 52 din Legea nr. 500/2002, respectiv la punctul 1, 2, 3 și 4 din O.M.F.P. 1792/2002; majoritatea documentelor aferente acestor operațiuni nu au fost semnate de persoanele responsabile sau au aplicate semnaturi în cazul cărora exista indicii temeinice ca nu ar aparține acestora (detalii la pct. 2.3 din prezentul Act de control);"

In concluzie, aceste constatări ale actului de control, constatările gărzii financiare la controlul efectuat la S.C. D. nota explicativa ce conține recunoașterea numitului E., privind însușirea banilor, documentele din care rezulta restituirea acestor sume de către acesta, sunt in concordanta cu raportul de expertiza grafoscopica, din care rezultă ca cele trei contracte au fost contrafăcute de către domnul E..

Menționează că la data redactării recursului, a luat cunostiinta de existenta dosarului nr. x, soluționat la 03.07.2015 de Judecătoria Sector 1 București în sensul declinării competentei de soluționare a contestației, formulata de MApN in dosarul E..

Din controalele efectuate, a rezultat nu numai că recurentul reclamant și familia sa nu a beneficiat de nici un folos material injust, dar și faptul că acesta are calitate de creditor atât al Centrului de Cercetări (pentru cheltuieli de transport suportate in această perioada și nedecontate), pentru onorar avocațial plătit din bani proprii pentru apărarea patrimoniului instituției, (conform anexei) cat și al D. conform tabelului de creanțe din dosarul cauzei. Nu există premise care ar permite concluzia că ar fi urmărit interese materiale injuste iar, expertiza întocmită de expertul autorizat sub egida Ministerului Justiției a demonstrat ca cele trei contracte sunt contrafăcute .

Prin întâmpinarea înregistrată, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., formulând următoarele apărări:

În mod corect prima instanța a menținut ca temeinic și legal, a Raportul de evaluare nr. x/13.12,2013, în ceea ce privește conflictul de interese prevăzut de dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare pronunțată prin sentința civilă nr. 2087/01.07.2014

În mod corect prima instanță a interpretat și aplicat prevederile aplicabile în speță, observând caracterul legal și temeinic al Raportului de Evaluare nr. x/13.12.2013.

Cu referire la motivele de recurs, prin care recurentul reclamant susține că raportul de evaluare ar fi nul întrucât sesizarea care a stat la baza declanșării procedurii de evaluare a fost făcută de o persoană care nu avea calitatea de a sesiza situația în speță, iar instanța în mod nefondat ar fi respins excepția de nelegalitate a ordinului de numire al domnului general B., se arată:

În mod temeinic și legal, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a ordinului de numire al domnului general B. ca inadmisibilă, întrucât este vorba de două situații distincte, pe de o parte, fiind vorba de legalitatea unui act administrativ privitor la o persoană (generalul B.) iar de pe altă parte de un conflict de interese în care se găsește o altă persoană - respectiv recurentul A..

Ca urmare, soluționarea prezentei cauze - al cărui obiect îl constituie anularea raportului de evaluare referitor la A. - nu depinde de ordinul de numire al domnului general B..

Din analiza dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, conform cărora: "Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.", rezultă în mod evident faptul că nu este necesară nici o condiție referitoare la calitate, funcție sau interes pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană care înaintează o sesizare către Agenția Națională de Integritate. Astfel, împrejurarea că actul de numire al generalului B. în funcția de Director al Direcției Medicale București este sau nu legal, nu are relevanță în raport cu speța de față și nici nu influențează concluziile raportului de evaluare, sesizarea păstrându-și valabilitatea și în cazul în care respectivul ordin ar fi fost nul.

Pe de altă parte, după cum rezultă din dispozițiile art. 2 al Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor:

"prin petiție se înțelege cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulată in scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite in continuare autorități și instituții publice." Consideră că sesizarea nu este un act administrativ a cărei nulitate să poată fi constatată de instanța de contencios, așa cum susține in mod eronat recurentul, având caracterul unei petiții pe care orice cetățean, indiferent de funcția sau calitatea sa, o poate adresa instituțiilor/autorităților publice.

Consideră că sunt neîntemeiate și susținerile reclamantului, în sensul că în seama sa nu poate fi reținut un conflict de interese, întrucât nu a semnat cele trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare cu S.C. D. S.A., acestea fiind încheiate în fals, în numele său, de către o altă persoana, iar în urma încheierii contractelor amintite, nici el și nici soția sa nu au obținut vreun avantaj patrimonial.

După cum rezultă din raportul de evaluare contestat, în urma parcurgerii procedurii de evaluare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 176/2010, din analiza documentației transmise de instituțiile competente, au rezultat elemente referitoare la existența unui conflict de interese în sarcina recurentului, generate de semnarea de către acesta, în calitate de director al Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naționale, a unor contracte de prestări servicii cu S.C. D. S.A., societate în cadrul căreia soția sa deținea calitatea de acționar și funcția de cenzor.

În acest fel au fost încălcate prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediu de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

In ceea ce privește pretinsa inexistență a conflictului de interese, pe motiv că cele trei contracte de prestări servicii au fost semnate de către o altă persoană, în fals, respectiv de către contabilul șef al Centrului de Cercetări Medico - Militare, arată că aceste afirmații sunt contrazise de susținerile anterioare pe care însuși recurentul le face în cuprinsul punctului de vedere transmis Agenției Naționale de Integritate precum și în cuprinsul contestației formulate în fata instanței de fond. Astfel în punctul de vedere înregistrat sub nr. x, recurentul susține că a semnat cele trei contracte de prestări servicii la inițiativa contabilului șef, și că, în lipsa unui jurist al instituției, nu a avut posibilitatea de a identifica un conflict de interese.

De asemenea, în contestația formulată în fața Curții de Apel București, recurentul nu neagă semnarea contractelor, afirmând doar că acestea i-ar fi fost prezentate de către contabilul șef, deja contrasemnate de către acesta.

Mai mult decât atât, relevă că apărările recurentului, exprimate prin punctul de vedere și contestația menționată anterior - nu fac referire în nici un moment la o eventuală falsificare a semnăturii, dimpotrivă, recurentul a recunoscut faptul că a semnat contractele în speță, axându-se doar pe inexistența vreunui interes patrimonial pentru sine sau soția sa, pe care să-l fi urmărit prin încheierea acestora.

Din aceste motive, solicită respingere probei cu expertiza extrajudiciară propusă de recurent, considerând că fiind ca irelevante concluziile formulate prin Raportul de expertiză nr. x/29.10.2014, depus de către recurent odată cu cererea de recurs, având în vedere în același timp și faptul că este vorba de o expertiză extrajudiciară, efectuată la inițiativa recurentului și nu a instanței, și care privește aspecte care nu au făcut obiectul judecății în prima instanță, problema falsificării semnăturilor nefiind ridicată de A. doar prin recursul formulat, nu și în fața Curții de Apel.

În același timp, fiind vorba de o expertiză extrajudiciară, nu există certitudinea că documentele prezentate de recurent expertului, pentru a fi supuse expertizei, sunt aceleași cu cele care au fost avute în vedere la stabilirea conflictului de interese.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a interesului material, invocată de către recurent, reiterează definiția conflictului de interese prin prisma prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, arătând că, din analiza celor trei contracte, rezultă că în urma serviciilor prestate Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare se obligă să achite S.C. D. sume de bani în cuantum de 17.360 RON, 29.760 RON respectiv 23.188 RON.

Aplicând dispozițiile art. 70 la situația de fapt, existența conflictului de interese este evidentă, A., prin semnarea contractelor de prestări servicii având un interes personal, reprezentat de încasarea de către societatea comercială la care soția sa avea calitatea de asociat și cenzor, prestatorul serviciilor, a sumelor de bani amintite mai sus.

Faptul că această societate, după cum pretinde recurentul, nu a încasat prețul contractelor, este irelevant, și nu înlătură conflictul de interese, întrucât, după cum rezultă din definiția enunțată de art. 70, existența conflictului de interese nu este condiționată de obținerea efectivă a câștigului patrimonial, fiind suficient doar ca recurentul să îl urmărească, să aibă un interes.

Ca urmare, prin participarea sa activă reprezentată de semnarea contractelor în calitate de director al Centrului, recurentul a urmărit ca societatea comercială al cărei asociat și cenzor este soția sa să obțină venituri, punându-se în evidență folosul material sub dublu aspect, atât pentru sine cât și pentru soție (prin dividendele obținute).

Prin acțiunile sale, recurentul nu a manifestat o atitudine neutră, imparțială și obiectivă fată de interesele patrimoniale ale sale și ale familiei sale.

Încheierea celor trei contracte de prestări servicii reprezintă manifestări de voință săvârșite cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv ca soția recurentului să obțină venituri.

Astfel, A. s-a aflat în situația în care, datorită interesului personal de natură patrimonială, nu și-a îndeplint atribuțiile ce îi revin în calitate de director, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării funcției sale publice. Tocmai de aceea în art. 71 teza finală din Cartea I. Titlul IV, Capitolul II al Legii nr. 161/2003 a fost reglementat principiul supremației interesului public.

Față de cele ce învederate, solicită respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant A. ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 02.12.2015, acesta depunând răspuns la întâmpinare la data de 09.12.2015.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2017, recurentul-reclamant a învederat că achiesează la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ în vederea verificării legalității Raportului de evaluare nr. x/13.12.2013, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care aceasta a reținut încălcarea de către reclamantul A., director în cadrul Centrului de Cercetări Științifice Medico- Militare al M.A.N., a legislației privind conflictele de interese, întrucât în perioada exercitării funcției de conducere, având un interes personal de natură patrimonială ce a influențat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau, a semnat în cursul lunii noiembrie 2010 trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Științifice Medico- Militare al M.A.N. cu o societate comercială la care soția sa deține calitatea de acționar și funcția de cenzor, în temeiul cărora societatea comercială urma să încaseze suma totală de 52.960 RON.

Prima instanță, în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. 647/20.12.2012. În motivare, a reținut că soluționarea litigiului având ca obiect anularea raportului de evaluare nu depinde de actul administrativ cu caracter individual invocat de reclamant: Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 647/20.12.2012 privind numirea în funcția de director al Direcției Medicale București din cadrul M.A.N. a domnului B., persoana care a semnat sesizarea către Agenția Națională de Integritate cu privire la verificarea stării de compatibilitate a reclamantului .

În acest context, reamintind că în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, ANI îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002", respectiv că pentru îndeplinirea acestei activități poate fi sesizată de "orice persoană fizică sau juridică", fără a fi necesară îndeplinirea vreunei condiții referitoare la calitatea persoanei sau interesul acesteia, prima instanță a statuat că legalitatea numirii dlui B. în funcția de director al Direcției Medicale București nu are relevanță asupra litigiului privind anularea raportului de evaluare, sesizarea fiind valabilă și în situația în care actul administrativ de numire în funcția publică a persoanei care a semnat sesizarea ar fi fost nul.

Pe fond, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată apreciind că sunt neîntemeiate apărările reclamantului, în sensul că, prin semnarea contractelor nu a urmărit niciun fel de interes material sau foloase de orice natură, nici direct, nici indirect, pentru sine sau pentru soția sa, iar în ceea ce privește împrejurările invocate prin acțiune - contabilul șef i-a prezentat aceste contracte deja semnate, reclamantul nu a ordonat vreo plată către această societate - a reținut că nu pot fundamenta concluzia inexistenței unui conflict de interese.

Prima instanță a analizat și susținerile reclamantului, în sensul că cele trei contracte au fost "denaturate" de contabilul șef, care a reținut din contractul încheiat, în realitate, ultima filă, cea cu semnăturile, celelalte file fiind înlocuite și apoi xeroxate, arătând că nu le poate reține, având în vedere chiar situația de fapt invocată prin acțiune - "contabilul șef mi-a prezentat contractele de prestări servicii cu această firmă, deja contrasemnate de acesta, spunându-mi că erau cerințe necesare în cadrul contractului comun de sub egida Ministerului Educației Naționale", precum prin răspunsul la adresa ANI nr. x/07.10.2013, în care reclamantul a arătat că a semnat Contractul nr. X/11.11.2010, în valoare de 17.360 RON și Contractul nr. X/19.11.2010, în valoare de 29.760 RON din inițiativa fostului contabil-șef, întrucât vremea respectivă, neavând un consilier juridic încadrat în instituție, nu a identificat un conflict formal de interese. Contractul nr. X/26.11.2010, în valoare de 23.188 RON, nu s-a derulat și a fost anulat, așa cum rezultă din PV de cercetare administrativă nr. X din 25.09.2012.

O primă critică a recurentului reclamant se referă la soluționarea excepției de nelegalitate, la lipsa unei soluții față de excepția nelegalității actului de sesizare al ANI, din care rezultă încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, sancționată cu nulitate relativă în condițiile art. 174 alin. (3) C. proc. civ., unde vătămarea este prezumată.

Înalta Curte împărtășește atât soluția primei instanțe, de respingere a excepției de nelegalitate a OMAN nr. 647/20.12.2012 cât și considerentele invocate în susținerea acesteia. Prima instanță a observat, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și(2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în coroborare cu prevederile O.G. nr. 27/2002, privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, că legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate nu depinde validitatea numirii în funcția de director al Direcției Medicale București din cadrul MAN a numitului B., semnatarul actului de sesizare pentru presupuse fapte prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Răspunzând la criticile recurentului reclamant, Înalta Curte subliniază că acesta invocă în mod greșit principiul quod nullum est, nullum producit effectum, (ceea ce este nul nu poate produce niciun efect) adagiu latin care exprimă, în procesul civil, unul din efectele nulității, adică regula potrivit căreia ceea ce este nul (un act de procedură) nu poate produce efectele urmărite la îndeplinirea lui, întrucât raportul de evaluare nu constituie "efectul" actului de sesizare. Raportul de evaluare întocmit de ANI nu poate fi considerat nici act subsecvent actului de sesizare, pentru a atrage aplicabilitatea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), întrucât acest principiu consacră regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice și desființării dreptului transmițătorului (a unui drept real sau de creanță).

Astfel, prima instanță a arătat că actul de sesizare care stă la baza activității de evaluare efectuate de agenție, la care face referire art. 12 din Legea nr. 176/2010, poate fi formulat de orice persoană fizică sau juridică.

Înalta Curte observă că în situația în care s-ar constata că actul de numire în funcția sau calitatea în virtutea căreia o persoană fizică ar reprezenta o persoană juridică ar fi nelegal, actul de sesizare nu ar putea fi declarat nul sau inexistent, întrucât persoana juridică în cauză ar avea posibilitatea să confirme/ratifice actul în cauză, știut fiind că actele săvârșite de o persoană care nu are calitate de reprezentant sunt anulabile și nu sunt lovite de nulitate absolută (art. 82 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, actul de sesizare ar fi valabil chiar în lipsa calității de reprezentant al persoanei juridice în numele căreia s-a întocmit, dacă acesta a fost semnat de către o persoana fizică. Așa fiind, prima instanță a reținut în mod corect că formularea actului de sesizare nu necesită îndeplinirea unor condiții speciale referitoare la calitatea persoanei sau interesul în privința formulării sesizării, sesizarea fiind valabilă și în situația în care actul administrativ de numire în funcție ar fi nul.

Față de cele reținute, Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate drepturile procedurale ale recurentului reclamant, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, au fost corect argumentate de prima instanță atât respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate, invocată de recurentul reclamant, cât și excepția de nulitate a raportului de evaluare, ca o consecință a nulității actului de sesizare a Agenției Naționale de Integritate, formulată de numitul B., în calitate de director al Direcției Medicale București din cadrul MAN. Așa fiind, Înalta Curte nu poate reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanța de recurs reține că prima instanță în mod corect a apreciat că elementele identificate în perioada exercitării funcției de către persoana evaluată A., reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul conflictului de interese, reglementat prin dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003.

In ceea ce privește susținerea recurentului reclamant, potrivit cărora cele trei contracte de prestări servicii au fost întocmite în fals de către o altă persoană, respectiv de către contabilul șef al Centrului de Cercetări Medico - Militare, prin xerocopierea semnăturii, instanța de recurs achiesează la cele arătate de intimată, în sensul că aceste afirmații sunt contrazise de susținerile anterioare pe care însuși recurentul le face în cuprinsul punctului de vedere transmis Agenției Naționale de Integritate, precum și în cuprinsul contestației formulate în fata instanței de fond. Astfel, trebuie reamintit că recurentul reclamant a susținut că a semnat cele trei contracte de prestări servicii la inițiativa contabilului șef, și că, în lipsa unui jurist al instituției, nu a avut posibilitatea de a identifica un conflict de interese.

În acest context, Înalta Curte apreciază că afirmațiile recurentului reclamant, în sensul că s-a aflat într-o stare de confuzie în ceea ce privește semnarea în calitatea sa de director a contractelor încheiate între Centrul de Cercetări și S.C. D. S.A., unde soția sa G. avea calitate de acționar cu cotă de participare la beneficii și pierderi de 32% și funcția de cenzor, sunt lipsite de credibilitate și constituie afirmații nedovedite.

Este neîntemeiată și apărarea acestuia, în sensul că dubiile în ceea ce privește autenticitatea acestor contracte au determinat efectuarea unei expertize grafoscopice, care să confirme starea de fapt pe care își fundamentează apărările.

În recurs, instanța de control judiciar a încuviințat cererea de probațiune formulată de recurentul reclamant, în temeiul art. 492 C. proc. civ., privind depunerea Raportului de expertiză extrajudiciară nr. 1451/29.10.2014, întocmit de expertul criminalist H., autorizat în specialitățile grafica și tehnica documentelor, traseologie și balistică, la cererea Cabinetului de Avocat I..

Prin concluziile formulate, expertul a arătat că documentele intitulate Contract de servicii nr. x, Contract de cercetare științifică - prestare de servicii nr. x și Contract de cercetare științifică -prestare de servicii nr. x sunt alcătuite din copii ale unor file care provin de la contracte diferite, asamblate astfel încât să sugereze existența unor acte, așadar nu sunt nici unitare, nici autentice.

Pentru a ajunge la această concluzie, expertul arată că în baza examinării celor trei contracte a constatat existența unor elemente care indică că acestea sunt realizate prin copierea/asamblarea/montarea unor reproduceri care să creeze aparența unui act original. La această concluzie s-a ajuns ca urmare a constatării faptului că s-a aplicat impresiunea de ștampilă pe o filă cu semnături reproduse, dar și ca urmare a problemelor constatate în legătură cu interconectarea filelor sub raportul continuității logice și materiale.

Instanța de recurs nu poate însuși aceste concluzii, care nu pot fi coroborate cu alte probe, pentru a reține temeinicia apărărilor recurentului reclamant, în sensul că fostul contabil șef E. ar fi contrafăcut contractele care au format obiect de analiză prin xerocopierea și asamblarea unor file care conțineau semnătura sa din cuprinsul altor contracte.

Contrar susținerilor formulate de avocatul recurentului, în sensul că examinările efectuate de expert au avut la bază exemplarele originale, aflate în posesia entităților deținătoare între care contractul a fost încheiat, puse la dispoziția sa de către aceste entități, aceste împrejurări de fapt nu rezultă din partea descriptivă a raportului întocmit, unde se arată doar că solicitantul lucrării este Dl avocat I., avocatul recurentului reclamant.

Este lipsită de credibilitate și verosimilitate susținerea recurentului reclamant în sensul că s-a apărat inițial afirmând că a semnat respectivele contracte la inițiativa fostului contabil șef E., fără a-și da seama că se află în stare de conflict de interese, datorită unei confuzii în legătură cu semnarea contractelor încheiate între Centrul de Cercetări și S.C. D. S.A., însă ulterior a constatat că acestea au fost contrafăcute de același contabil șef prin xerocopierea filei care conținea semnăturile, ceea ce l-a determinat să-și modifice apărările.

Nu sunt concludente, pentru a forma convingerea instanței de recurs, nici apărările formulate în recurs, în sensul că existând dubii cu privire la autenticitatea contractelor, s-a procedat la expertizarea lor grafoscopică. Concluziile expertizei extrajudiciare, prin care s-a constatat că aceste contracte au fost contrafăcute prin folosirea scanerului și aplicarea ștampilei în original pe fotocopii ale semnăturilor, nu au puterea de a convinge instanța în sensul urmărit, având în vedere că nu există certitidinea că examinarea efectuată a vizat exemplarele originale aflate în evidențele entităților care au încheiat respectivele contracte, înscrisurile care au stat la baza stabilirii conflictului de interese, și nici că activitatea de contrafacere a fost săvârșită de numitul E..

În consecință, în lipsa unei baze faptice care să confirme afirmația în sensul că actele au fost contrafăcute de către fostul contabil șef al unității, care a deținut aceeași funcție și la societatea D. S.A., în condițiile în care aceste afirmații nu au putut fi coroborate cu celelalte probe administrat în cauză, dar având în vedere și faptul că nu se poate stabili cu certitudine că examinarea a avut ca obiect contractele originale care au fundamentat reținerea conflictului de interese, Înalta Curte va înlătura concluziile formulate prin expertiza extrajudiciară depusă la dosarul cauzei.

Cu referire la apărările recurentului, că nu a beneficiat, pentru sine sau pentru soția sa, în urma contractelor care au atras constatările din raportul de evaluare, de niciun fel de interes material sau foloase de orice natură, nici direct, nici indirect, că nu a ordonat vreo plată către această societate, Înalta Curte împărtășește concluzia primei instanțe, în sensul că nu pot fundamenta concluzia inexistenței unui conflict de interese.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, în momentul în care reclamantul a constatat că prestarea serviciilor urma a fi realizată de societatea comercială la care soția sa era acționar, acesta avea obligația de a nu participa la decizia de a încheia respectivul contract, chiar dacă aprecia că poate realiza o evaluare obiectivă a elementelor care au stat la baza acordului juridic. Conform definiției date de art. 70 din Legea nr. 161/2003, subzistă interesul personal patrimonial dacă acesta este, de natură să afecteze obiectivitatea, întrucât "ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor" legale.

Având în vedere că reclamantul a semnat contractele în calitatea sa de director al Centrului de Cercetări Științifice Medico - Militare, sub aspectul legalității raportului de evaluare și a existenței conflictului de interese nu prezintă relevanță nici concluziile actului de control a Direcției de Prevenire a Corupției și a Fraudelor în legătură cu activitatea fostului contabil șef, E., privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 și ale OMF nr. 1792/2002, și nici împrejurările de fapt din care rezultă că fostul contabil șef, E. și-a însușit sumele rezultate din executarea contractelor iar ulterior a restituit aceste sume.

De asemenea, față de definiția legală a conflictului de interese, Înalta Curte apreciază că nu sunt concludente nici aspectele invocate prin concluziile scrise depuse, referitoare la clasarea cauzei, dispusă față de recurentul reclamant A. prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București din data de 12.08.2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât măsura nu conduce la concluzia că acesta nu a semnat contractele în discuție, așa cum este nerelevant sub acest aspect și soluția de renunțare la urmărire penală față de fostul contabil șef E., întrucât nu conține nicio constatare în legătură cu acțiunea de contrafacere a contractelor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este motivată în mod convingător, considerentele reținute fundamentează în fapt și în drept soluția asupra fondului cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului aplicând în mod corect dispozițiile de drept material referitoare la conflictul de interese, prin urmare nu pot fi reținute motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că, deși reclamantul a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 03.06.2018, prin care prima instanță a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a dat părților cuvântul în dezbateri asupra fondului, nu a formulat critici față de dispoziția atacată sau considerentele care o susțin. Așa fiind, instanța de recurs apreciază că nu se impune o analiză distinctă a conformității acestei încheieri premergătoare cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2087 din 1 iulie 2014 și a încheierii din data de 3 iunie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2018.