ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și UM 01026 București, a formulat contestație la Decizia nr. 6/CJI 745/2015, pronunțată la data de 25.03.2015 de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor a MApN, solicitând anularea deciziei contestate și a Deciziei de imputare nr. 6/2014 emisă de UM 01026, ca fiind nelegale și netemeinice.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3903 din 07 decembrie 2016, a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și modificată/completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară (UM 01026) București.

Împotriva Sentinței civile nr. 3903 din 07 decembrie 2016 a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererii de recurs

Într-o posibilă sistematizare a motivelor de recurs, un prim argument al reclamantului pe care le-a încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ. se referă la existența unui înscris nou necunoscut la data pronunțării instanței de fond care ar releva identificarea și recuperarea pagubei de la "persoana real vătămată", în speță, angajamentul de plată dat de B. la 27.07.2014.

Motivul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la interpretarea în mod greșit a dispozițiilor Ordonanței nr. 121/1998, apreciind că dispozițiile acestui act normativ îi sunt aplicabile cât privește modalitatea de stabilire și atragere a răspunderii materiale a personalului (militari, funcționari publici, salariați etc) Ministerului Apărării Naționale.

La același temei de drept se raportează și o pretinsă omisiune a instanței a se pronunța asupra unui capăt de cerere, și totodată incluzând în acest temei și nedovedirea legăturii de cauzalitate, o împiedicare a dreptului la apărare și o denegare de dreptate.

Cât privește motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că Ordinul ministrului apărării naționale M5/1999, nefiind publicat ar fi inopozabil la data apreciată ca esențială pentru dezlegarea pricinii a comunicării unei rezoluții a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, precum și neluarea în considerare a unor înscrisuri precum ordinul de trecere în rezervă și fișa de lichidare.

Celelalte argumente se leagă de același dosar penal dar nu pot fi încadrate ca motive de recurs, majoritatea aspectelor fiind reiterări ale susținerilor în fața instanței de fond, fie simple aprecieri fără suport probator deși sarcina probei revenea recurentului.

În analiza acestor motive de recurs, instanța va porni de la existența pentru situații precum cea de speță, a unei legislații speciale respectiv O.G. nr. 121/1998, a Ordinelor de ministru date în aplicarea acestui act normativ derogatoriu de la dreptul comun dat fiind segmentul căruia se adresează, respectiv militarilor.

Faptul invocat în primul motiv de recurs al nepublicării Ordinului Ministrului apărării naționale nu este incident întrucât prin dispozițiile prevăzute de art. 24, alin. (3) din H.G. nr. 851/1997 pentru aprobarea Metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea propunerilor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum și procedurile de supunere spre adoptare a acestora, în vigoare în perioada 07 ianuarie 1998 - 13 iunie 2000 s-a statuat că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".

Astfel, raportat la legislația din momentul emiterii ordinului nu exista obligația publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Referitor la motivele pe care reclamantul le-a subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere, se soluționează conform dispozițiilor art. 444, 445 din C. proc. civ. printr-o cerere de completare a hotărârii și nu pe calea aleasă de reclamant.

De altfel, reclamantul oscilează dacă excepția tardivității emiterii și comunicării deciziei de impunere este "excepție ori apărare de fond". Or, câtă vreme instanța de fond explicitează în mod amplu termenul de prescripție, perioada sa de suspendare, iar afirmațiile recurentului sunt doar generice neindicând în ce constă greșeala, o reluare a argumentației nu are a fi făcută neexistând dispoziții care să impună acesta instanței de recurs.

Celelalte argumente imputate la același moment nu se raportează nici ele la hotărârea instanței de fond, fiind simple afirmații preluate din dezbaterile în fond, astfel că nici din această perspectivă o altfel de analiză a susținerilor nu are cum a fi făcută.

Aspectele privind așa zise denegări de dreptate, împiedicarea dreptului la apărare reclamate se referă la cercetarea administrativă din anul 2014 fără legătură cu procedura de judecată în primă instanță, ceea ce are a se analiza la acest moment procedural.

Cât privește motivul de recurs cel mai extins detaliat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., inopozabilitatea Ordinului M5/1999 a fost analizată anterior, și data fiind calitatea de militar a reclamantului la data indicată ca fiind cea a săvârșirii faptelor, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Ordinul potrivit căruia "Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar". Astfel, în situația în care se apreciază că un militar produce un prejudiciu, dar până la stabilirea răspunderii materiale acesta pierde calitatea de militar, indiferent de motiv, pentru stabilirea răspunderii în sarcina sa se aplică prevederile răspunderii materiale, nu cele ale răspunderii patrimoniale reglementate de Codul muncii. Acesta este și sensul reglementării amintite, respectiv că, în urma producerii unui prejudiciu ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, o persoană nu poate fi exonerată de răspundere doar pentru faptul că anterior producerii acesteia persoana respectivă nu mai deține calitatea de angajat al persoanei juridice păgubite. însă în cazul foștilor militari se aplică prevederile răspunderii materiale, și nu patrimoniale.

Aspectele legate Ordinul de trecere în rezervă a recurentului și de fișa de lichidare pretins a nu fi fost administrate ca probe relevanța lor nu există pe de o parte nefiind contestate, pe de alta, situația premisă în prezenta cauză apărând abia după comunicarea Rezoluției Parchetului Militar din 9.01.2013.

Teoriile referitoare la imposibilitatea Unității Militare de a sesiza Parchetul și toate celelalte afirmații legate de cercetare penală nu au a fi analizate în prezenta cauză.

Toate celelalte aspecte legate de competențe calificarea și procedura Comisiei de cercetare administrativă sunt nereale, după cum a reținut și instanța de fond, conform art. 3 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 3 din Ordinul M5/1995, răspunderea militarilor subzistă și după momentul în care ei au calitatea de militar, evident pentru fapte petrecute în această calitate.

Conchizând, reclamantul nu realizează o critică în concret a soluției instanței de fond, respectiv a aprecierilor proprii ale acesteia, ci reia susținerile inițiale ce au fost combătute prin sentință.

În raport de critica ce a fost subsumată și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a actului nou reprezentat de angajamentul de plată din 27.08.2014, răspunderea materială a acestuia a fost atrasă într-un alt dosar și pentru o altă sumă, cercetările administrative fiind în dos A 6136, iar angajamentele acestuia fiind pentru altă sumă.

Toate cele analizate vădesc legalitatea și temeinicia sentinței.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 3903 din 07 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2019.

GGC - OB