ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1059/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 30.12.2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Aeriene și Centrul Militar Zonal Timiș, a solicitat în temeiul art. 8 raportat la art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată, obligarea pârâților să-i comunice în copie conformă cu originalul dosarul de cercetare disciplinară care a făcut obiectul cercetării disciplinare a reclamantului, prin care, la finalizarea procedurilor administrative, comandantul Regimentului 94 Elicoptere (Unitatea Militară 01878 Alexeni), unitate în care era încadrat ca maistru militar, a înaintat, ierarhic, ministrului apărării naționale, propunerea privind trecerea reclamantului în rezervă, împreună cu dosarul conținând documentele de cercetare a faptelor.

Prin precizarea de acțiune din data de 08.01.2016 reclamantul a solicitat, sub "sancțiunea" plății unei sume de 100 RON/zi/întârziere de la data introducerii acțiunii (având ca temei art. 16 din Legea nr. 554/2004), obligarea ministerului pârât de a depune la dosar următoarele documente: ordinul de mutare de la Regimentul 39 aviație de vânătoare la Regimentul 94 elicoptere; documentul oficial din care să rezulte că secretarii de partid numiți în regimentele de aviație aveau competența să propună trecerea în rezervă a cadrelor militare din M.Ap. N.; ordinul de mutare MC 133/04.10.1985, așa cum este menționat în Nota de lichidare întocmită la UM 01878 Alexeni; Ordinul de trecere în rezervă de la Regimentul 59 (propunerea de trecere în rezervă, OZU nr. 239/08.11.1985, dosarul de cercetare disciplinară format cu acea ocazie la Regimentul 59 Elicoptere, așa cum este precizat în întâmpinarea nr. DLJ 2827/25.05.2015 depusă în dosarul nr. x/2014).

Prin notele de ședință din data de 19 ianuarie 2016, reclamantul a solicitat să-i fie "comunicate prin instanță", și să fie depuse de pârâți odată cu întâmpinarea și următoarele înscrisuri: nota de lichidare în care este menționat temeiul legal al trecerii în rezervă, dosarul nr. x care conține 128 file și care se află în arhiva M.Ap. N. (după cum rezultă din raportul aviației, pag. 2), sentința Tribunalului Militar și rezoluția Parchetului militar - despre care susține că nu i-au fost comunicare niciodată, contrar susținerilor pârâților.

Prin sentința civilă nr. 92 din 11 aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Aeriene și Centrul Militar Zonal Timiș.

Împotriva sentinței civil atacate a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că instanța trebuia să solicite pârâtelor dosarul personal de cercetare disciplinară care a fost declasificat la data de 04.10.2015, astfel încât instanța putea să-l administreze ca probă la dosarul cauzei, dosarul nemaiavând regim secret.

De asemenea, a susținut recurentul că în mod greșit a reținut instanța că reclamantul nu justifică un interes legitim în această acțiune promovată.

În concluzie, a susținut recurentul că nu cunoaște motivul pentru care a fost trecut în rezervă, întrucât pârâtele au refuzat să-i comunice dosarul care a condus la această soluției de trimitere a sa în rezervă, iar instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind întemeiate susținerile pârâtelor.

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. întrucât criticile invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul Apărării Naționale, Înalta Curte constată că cererea de recurs cuprinde mențiunile prevăzute de art. 486 C. proc. civ., motivele de recurs se circumscriu criticilor de casare invocate, astfel încât nu există motive care să atragă nulitatea, excepția invocată de intimată fiind neîntemeiată.

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei și la soluția sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele argumente:

A. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar trebuie să verifice dacă prin hotărârea dată, instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile recurentului se întemeiază, însă, pe faptul că instanța trebuia să solicite pârâtelor dosarul de cercetare disciplinară a reclamantului, care a stat la baza procedurii de trecere a sa în rezervă.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici ale recurentului care vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Obligarea pârâților să îi comunice dosarul de cercetare disciplinară care a făcut obiectul cercetării disciplinare a reclamantului a format chiar obiectul cererii de chemare în judecată.

Or, din analiza sentinței instanței de fond, rezultă că instanța de fond, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, a lipsei de obiect și interes a acțiunii reclamantului, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale, respectând dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

B. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Se constată că instanța de fond a prezentat, în conținutul hotărârii recurate, elementele de fapt și de drept care au format opinia sa în raport cu soluția pronunțată.

În cuprinsul sentinței recurate nu există motive contradictorii ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conținutul hotărârii, instanța de fond pronunțându-se cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, a lipsei de obiect și interes a acțiunii reclamantului.

Împrejurarea că nu a fost admisă cererea reclamantului și că nu s-a reținut un interes legitim al acestuia în acțiunea promovată, așa cum ar fi dorit recurentul, nu atrage nelegalitatea acesteia din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, se reține că motivarea hotărârii atacate permite instanței să efectueze controlul judiciar, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalității soluției pronunțate.

C. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nici acesta nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

În mod legal instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind inadmisibilă în raport cu situația invocată, și, totodată, lipsită de un interes legitim și actual, fiind respinsă ca atare, ca urmare a admiterii excepțiilor inadmisibilității, lipsei de obiect și interes, invocate de Ministerul Apărării Naționale .

Nemulțumirea reclamantului a constat, practic, în refuzul intimatelor pârâte de a-i comunica înscrisurile care au stat la baza trecerii sale în rezervă, respectiv a Ordinului de trecere în rezervă Nr. M.C.133 din 04.10.1985, în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară a acestuia, precum și o serie de înscrisuri conexe pe care le consideră relevante, reclamantul întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 8 raportat la art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 11 Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Legalitatea Ordinului de trecere în rezervă Nr. M.C.133 din 04.10.1985 a fost analizată și soluționată definitiv, acțiunea reclamantului fiind respinsă în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 271/19.05.2010 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2009 al acestei instanțe, sentință care a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1397/09.03.2011 pronunțată de ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal.

În mod corect instanța de fond a reținut că refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau faptul de a nu răspunde acestei cereri în termenul legal, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie să se refere la un drept sau interes legitim"al persoanei vătămate, în sensul dispozițiilor specifice ale art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, așa cum sunt definite aceste noțiuni în cuprinsul art. 2 alin. (1) din aceeași lege.

Nu poate fi vorba despre un drept legitim al reclamantului, în condițiile în care dreptul pretins se referă la legalitatea unui act administrativ care a format deja unei acțiuni în contencios administrativ finalizată în mod irevocabil, documentele și operațiunile care au stat la baza emiterii acestuia au alcătuit elemente de probațiune în acea cauză, în consecință o nouă acțiune de fond în contencios administrativ a reclamantului este inadmisibilă în raport cu cauza invocată, și totodată, lipsită de un interes legitim și actual.

În mod corect acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepțiilor inadmisibilității, lipsei de obiect și interes, invocate de pârât, și totodată, având în vedere că admiterea acestor excepții făcea de prisos fondului cauzei, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., acesta nu a mai fost analizat.

Înalta Curte constată, din perspectiva analizei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corect a normelor de drept material, nefiind motive care să conducă la admiterea recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Apărăii Naționale.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2019.