Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2015

HOTĂRÂRE
02.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iunie 2014, revizuentul N.A. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 32111/325/2011. Prin motivele cererii de revizuire, înregistrate la data de 18 august 2014, revizuentul a precizat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, s-a decis că revizuirea nu poate fi respinsă inadmisibilă, dacă prin hotărârea ce se cere a fi revizuită nu s-a cercetat fondul cauzei.

În ceea ce privește înscrisurile noi de care se prevalează în prezenta cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul le-a precizat ca fiind, în principal, Ordinul de trecere în rezervă din 4 octombrie 1985 și actele care au stat la baza emiterii aceluiași ordin, respectiv, Extrasul din 8 noiembrie 1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă, precum și Certificatul din 15 aprilie 2014 privind situația sa militară. Referitor la aceste acte, revizuentul a susținut că, deși au fost declasificate în anul 2009, M.Ap.N nu le-a depus nici la dosarul nr. 1236/59/2009 și nici la dosarul nr. 32111/325/2011 ci abia la data de 24 februarie 2014 cu întâmpinarea depusă la dosarul nr. 8/59/2014.

Prin întâmpinare, intimatul M.Ap.N. a solicitat respingerea cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 679/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 32111/325/2011. Acesta a invocat cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire în raport cu data la care revizuentul a luat cunoștință de înscrisurile de care se prevalează, precum și respingerea cererii ca inadmisibilă, în condițiile în care acestea nu reprezintă înscrisuri noi, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc civ. Prin întâmpinarea formulata de intimata D.G.R.F.P. Timișoara, aceasta a invocat cu prioritate lipsa calității procesuale pasive, motivat de aceea că această instituție nu poate reprezenta M.F.P., fără ca această instituție să îi transmită mandat de reprezentare.

Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în prezenta speță, motivat de aceea că în cauza dosarului nr. 1236/59/2009, petentul s-a judecat doar cu M.Ap.N. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 325 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul N.A. împotriva Sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 32111/325/2011, în contradictoriu cu intimații M.Ap.N. și M.F.P. prin D.G.F.P. Timișoara. Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimatul M.Ap.N., excepție care primează celorlalte excepții invocate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc civ, Curtea de Apel a constatat că este întemeiată raportat la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. S-a reținut că revizuentul, care își întemeiază cererea pe cazul de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., precizează el însuși că a luat cunoștință de Ordinul de trecere în rezervă nr. MC.133 din 4 octombrie 1985 și celelalte 2 înscrisuri care au stat la baza acestuia, la data de 24 februarie 2014, odată cu întâmpinarea depusă de intimata M.Ap.N. la Dosarul nr. 8/59/2014 - situație în care prezenta cerere de revizuire înregistrată la data de 18 iunie 2014, apare ca fiind tardiv formulată, fiind promovată cu depășirea termenului de 1 lună prevăzut de dispozițiile enunțate. Cât privește înscrisul intitulat "Certificat" din 15 aprilie 2014 eliberat de C.M.Z. Timiș la cererea revizuentului, așa cum rezultă din chiar conținutul său, un certificat similar a mai fost eliberat revizuentului în data de 23 martie 2012, situație necontestată de acesta - dată în raport cu care cererea de revizuire apare ca fiind tardivă și în acest caz.

Referitor la dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. - dispoziții invocate de către revizuent, dar în raport cu care nu și-a motivat cererea, Curtea de Apel a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 de care se prevalează revizuentul, nu are nici o legătură cu cauza în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere. Totodată s-a observat că, potrivit art. 324 alin. (3) C. proc civ, în acest caz, termenul de revizuire este de 3 luni de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României - termen care, de asemenea, a expirat în raport cu data publicării deciziei mai sus amintite. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că, în mod nelegal, a fost admisă excepția de tardivitate, având în vedere că termenul de revizuire este de 1 lună de la data rămânerii definitivă și irevocabilă a cauzei, iar recursul acestuia a fost soluționat definitiv și irevocabil la data de 18 iunie 2014. Invocând pct. 5 din art. 304 C. proc. civ., s-a arătat prin motivele de recurs depuse la data de 30 decembrie 2014, că, în mod nelegal și netemeinic, a fost respinsă cererea re revizuire ca tardivă, deoarece, așa cum prevedere art. 21 pct. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ, constituie un motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea unei hotărâri prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

În ceea ce privește motivarea privind Certificatul din 15 aprilie 2014 eliberat de C.M.Z. Timiș, solicită a se reține notele scrise atașate în fața instanței de fond, prin care a arătat că cel anterior eliberat nu este datat, apreciindu-l ca fiind fals. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ., susține că l-a invocat "preventiv", întrucât, în cauză, a promovat o excepție de neconstituționalitate, respinsă în mod abuziv. Procedura în fața instanței de recurs Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs. Recurentul a depus la dosar concluzii scrise la data de 11 mai 2015, 13 mai 2015 și 28 mai 2015 (două cereri).

La data de 11 mai 2015 a solicitat instanței sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform art. 519 din Noul C. proc. civ. Intimatul-pârât M.Ap.N. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A invocat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform art. 519 din Noul C. proc. civ. Intimata-pârâtă D.G.F.P. Timișoara, prin întâmpinare, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în fața instanței de fond. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform art. 519 din Noul C. proc. civ., instanța va constata inadmisibilitatea acesteia. Astfel, deși recurentul a invocat dispozițiile art. 519 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică principiul general introdus prin art. 24 - 25 din Noul C. proc. civ. și de art. 3 din Legea 76/2012, respectiv al aplicării noilor norme numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare. Or, reținând că recursul vizează cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 32111/325/2011 (înregistrat la data de 29 decembrie 2011), Înalta Curte constată aplicabilitatea în cauză a C. proc.

civ. din 1865, care nu reglementează o astfel de procedură. În ceea ce privește motivul nou de revizuire, respectiv cel prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, invocat doar în recurs, se constată că acesta excede controlului instanței de recurs, în condițiile în care revizuentul nu a investit instanța de fond cu analiza acestuia. Pe fondul recursului, constată Înalta Curte netemeinicia acestuia, soluția atacată fiind legală și temeinică. Astfel, prima instanță a fost sesizată la data de 18 iunie 2014 cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și 10 C. proc. civ., împotriva Sentinței civile nr. 679 din data de 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 32111/325/2011.

Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispozițiile art. 322 - 328 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive sau irevocabile în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 322 - 324 C. proc. civ. Conform art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti [...] 4. în cazurile -prevăzute de art. 322 pct 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; [...] Pentru motivele prevăzute la art. 322 pct. 9 și 10, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv a deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României Partea I." În raport de conținutul normei de drept citată, pe deplin justificată prin prisma principiul siguranței raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, Înalta Curte constată că, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., termenul este de o lună de la data când revizuentul a luat cunoștință de înscrisurile invocate, neavând relevanță data pronunțării instanței de recurs. Or, cum corect a constatat prima instanță, Ordinul de trecere în rezervă din 4 octombrie 1985 și actele care au stat la baza emiterii aceluiași ordin, respectiv, Extrasul din 8 noiembrie 1985, propunerea comandantului Regimentului 94 elicoptere privind trecerea în rezervă, i-au fost aduse la cunoștință revizuentului la data de 24 februarie 2014 odată cu întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 8/59/2014, astfel cum chiar reclamantul a declarat prin motivele depuse la dosar.

Din conținutul Certificatului din 15 aprilie 2014 privind situația militară a revizuentului, Înalta Curte constată că acestuia i-a mai fost eliberat un Certificat în 23 martie 2012, dată în raport de care cererea de revizuire este, de asemenea tardivă, actul bucurându-se de prezumția de validitate. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C. proc. civ., prin motivele de recurs, recurentul-revizuent precizează că acesta a fost invocat "preventiv", confirmându-se astfel concluzia primei instanțe că acesta nu vizează o hotărâre pronunțată de către Curtea Constituțională în prezenta cauză. În raport de Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, invocată prin motivele cererii de revizuire depuse la data de 18 august 2014 în fața instanței de fond, se constată că, în mod corect, s-a constatat că și acest motiv este tardiv formulat, fiind depășit termenul de 3 luni, arătat mai sus.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile. Respinge recursul declarat de N.A. împotriva Sentinței nr. 325 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2016
ală, întrucât un proces definitiv soluționat ar putea fi supus revizuirii pe baza unor acte și dovezi ulterior descoperite, și autoritatea de lucru judecat ar deveni astfel iluzorie. A constatat prima instanță că nu sunt îndeplinite condiți
ÎCCJ 2017-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2017
. 271/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2009 (nu a luat cunoștință de trecerea sa în rezervă). Cererea de "revizuire pe fond a dosar nr. x/2009" în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. era bazată pe "înscrisuri
ÎCCJ 2018-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 122/2018
Decizia nr. 122/2018 Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2013-06-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5828/2013
pretenției dedusă judecății, cererea de revizuire fiind astfel inadmisibilă. împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare N.A., în motivarea căii extraordinare de atac contestatorul N.A. învederând că, la data de 4 octombrie
ÎCCJ 2017-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3531/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin sentința civilă nr. 271 din 19 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. x/59/2009, Curtea de Apel Timișoara a respins
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă