ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2016

Decizia

nr. 2891/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59 din 13 aprilie 2016, formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 21 pct. 2 actualizat la data de 20.02.2013, reclamantul B. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 679/2012 pronunțată în Dosar nr. x/325/2011 de Curtea de Apel Timișoara.

În susținerea cererii s-au invocat adresa M.Ap.N. nr. CP-219 emisă la data de 07.04.2016 din care arată că rezultă că ordinul de zi pe unitate a fost clasificat 30 de ani în baza Ordinului Ministrului apărării naționale nr. M.S. 40 din 30 martie 2009; adresa M.Ap.N. nr. A1-1971 din 15 martie 2016 din care arată că reiese faptul că ordinul de zi pe unitate emis la 03.09.1983 al U.M. nr. 01878 Alexeni este nul; adresa M.Ap.N. nr. CA1P-868 din care arată că reiese refuzul de a i se comunica relații; adresa Parchetului Militar București din care arată că reiese că nu a fost în evidența instituției în perioada 1984-1989; adresa M.Ap.N. nr. VII84 din care arată că rezultă faptul că la controlul efectuat în anul 1989 s-a constatat că nu s-au format dosare de corectare disciplinară; adresa M.Ap.N. nr. CR673 din care arată că rezultă că ordinul de zi pe unitate emis de U.M. 01878 Alexeni din data de 03.09.1985 a fost clasificat secret de stat pe o perioadă de 30 de ani.

Prin întâmpinarea depusă de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, constatarea pe cale de excepție a lipsei calității sale procesuale pasive precum și a Ministerului Finanțelor Publice în cauză, arătându-se că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara nu poate reprezenta Ministerul Finanțelor Publice fără ca această instituție să îi transmită mandat de reprezentare; de asemenea, s-a aratat că în dosarul de fond petentul s-a judecat doar cu Ministerul Apărării Naționale.

Prin întâmpinarea depusă de intimatul Ministerul Apărării Naționale s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă și neîntemeiată a cererii de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, aratându-se că în conținutul cererii de revizuire nu este dezvoltat și susținut motivul invocat în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a mai susținut că ordinul de trecere în rezervă ce-l privește pe revizuent a fost contestat de către acesta în mod repetat, toate acțiunile formulate fiind respinse.

S-a considerat de către intimat că cererea de revizuire formulată nu este admisibilă, prin raportare la condițiile strict reglementate de art. 322 C. proc. civ. și în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., întrucât condițiile prevăzute de lege a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea cererii de revizuire nu sunt îndeplinite, cea mai mare parte a înscrisurilor pe care revizuentul le invocă în susținerea cererii formulate fiind emise ulterior datei pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită; de asemenea, cu privire la înscrisurile invocate și datate anterior pronunțării hotărârii, arată că toate acestea s-au aflat în posesia revizuentului, fiind expediate acestuia de structurile emitente ca răspuns la cererile sale, astfel că, deși au existat la data pronunțării hotărârii, nu sunt determinante pentru proces și nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Față de acest aspect s-a invocat și excepția tardivității cererii de revizuire, având în vedere prevederile art. 324 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora termenul de revizuire este de o lună care se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 123 din 10 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara și a Ministerului Finanțelor Publice.

A fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/325/2011, în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ., cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Curtea a reținut că, prin sentința civilă nr. 679 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/325/2011, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, a fost respinsă cererea formulată reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Câtă vreme sentința civilă nr. 679 din 13 decembrie 2012 face referire atât la pârâtul Ministerul Apărării Naționale, cât și la pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, fiind respinsă acțiunea promovată de reclamant în contradictoriu cu ambii pârâți, Curtea a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, respectiv a Ministerului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește cererea de revizuire formulată, prima instanță a reținut că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, care poate fi promovată exclusiv în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor, iar, în susținerea cererii de revizuire formulată, revizuentul a aratat că temeiul legal al acțiunii astfel promovate este reprezentat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că după darea sentinței a cărei revizuire se solicită, a descoperit înscrisuri doveditoare care ar fi stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă nr. MC133 din 04 octombrie 1985, sens în care revizuentul a invocat adresa emisă de Ministerul Apărării Naționale - Centrul militar zonal Timiș nr. CP-219 din 07 aprilie 2016, prin care i se aduce la cunoștință că termenul de 30 de ani de clasificare și arhivare a Ordinului de zi pe unitate menționat în adresa nr. CR673 din 12 august 2009 era prevăzut de Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. MS40 din 30 martie 2009. Totodată, se precizează în adresa invocată că Ordinul de zi pe unitate la care reclamantul face referire în petiția sa nu se află și nu s-a aflat în arhiva Centrului militar zonal Timiș.

A mai constatat Curtea de apel că, în fața instanței de judecată, revizuentul a invocat și adresa nr. PAv46 din 25 aprilie 2016 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01835 prin care se precizează că au fost declasificate și transmise pentru valorificare de către instanța de judecată o serie de înscrisuri, și că Statul Major al Forțelor Aeriene a depus toate diligențele legale pentru a declasifica documentele aflate în păstrarea U.M. 01925 Ploiești.

A reținut, așadar, Curtea în raport de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că prima ipoteză vizată de textul legal anterior enunțat și invocată de către revizuent în susținerea cererii de revizuire are în vedere situația în care la data pronunțării hotărârii atacate instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ o serie de condiții, și anume: partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul invocat să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu se poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.

De asemenea, Curtea a reținut că în această reglementare câmpul de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitat, și o eventuală lărgire a acestuia nu este posibilă, neîndeplinirea uneia dintre condițiile care au fost enunțate atrăgând respingerea cererii de revizuire.

Cerința privitoare la împrejurarea că înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită este esențială, întrucât un proces definitiv soluționat ar putea fi supus revizuirii pe baza unor acte și dovezi ulterior descoperite, și autoritatea de lucru judecat ar deveni astfel iluzorie.

A constatat prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în speța de față.

Astfel, revizuentul invocă în susținerea cererii sale adresa nr. CP-219 din 07 aprilie 2016 emisă de Centrul militar zonal Timiș, precum și adresa nr. Pav-17 din 27 aprilie 2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Statul Major al Forțelor Aeriene - UM 01835, acte care nu existau la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, și anume 13.12.2012. Prin urmare, înscrisurile invocate de către revizuent nu au existat la data când a fost pronunțat hotărârea care se solicită a fi revizuită.

Totodată, Curtea a constatat că adresele anterior menționate au fost emise ca urmare a unor solicitări din partea revizuentului, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă, astfel că nu se poate reține că înscrisurile invocate ar fi fost reținute de partea adversă sau nu ar fi putut fi prezentate în procesul anterior din motive mai presus de voința reclamantului.

A concluzionat judecătorul fonului că atâta timp cât două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de legiuitor pentru incidența motivului de revizuire vizat de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuentul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii Curții de Apel Timișoara și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a fost criticată soluția de respingerea a cererii de revizuire invocându-se prevederile unor decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea inadmisibilității revizuirii sentințelor care au fost pronunțate fără a evoca fondul.

Cu privire la prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că adresele care i-au fost comunicate recurentului începând cu anul 2015 sunt dovezi în sensul că Ministerul Apărării nu a respectat procedura prealabilă în anul 1985 când s-a dispus trecerea în rezervă a acestuia; adresele au fost cunoscute de către intimat din anul 1985 și au fost comunicate după trecerea termenului de 30 de ani în care acestea au avut caracter secret.

S-a considerat de către recurent că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cuprinde motive contradictorii, instanța interpretând greșit actele și înscrisurile noi, schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestora.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9, art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Recurentul-revizuent a depus în susținerea cererii de recurs înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Ministerul Apărării a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, arătând în esență că înscrisurile noi la care face referire revizuentul nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, înscrisurile în discuție sunt emise de către intimat la cererea revizuentului, în termen legal, fără a putea fi dovedită intenția de a fi reținute de către MApN; acestea nu conțin elemente de noutate determinante care să fi putut schimba soluția instanței de fond, multe dintre acestea fiind emise după pronunțarea sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012, iar cele invocate în recurs, chiar după pronunțarea sentinței civile nr. 123 din 10 mai 2016 prin care a fost soluționată cererea de revizuire.

Cu privire la încercarea revizuentului de a obține o rejudecare a cauzei sale, s-a invocat de către intimat Hotărârea din 29.07.2008 pronunțată de C.E.D.O. în cauza Mitrea contra României.

În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 115 C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare:

În ceea ce privește critica vizând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă se constată netemeinicia acestuia, in condițiile in care, prima instanță nu a avut in vedere condiția evocării fondului, ci s-a pronunțat asupra neîntrunirii condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încadrarea înscrisurilor invocate de către revizuent în categoria „înscrisurilor doveditoare” în accepțiunea textului de lege.

Din această perspectivă, invocarea jurisprudenței Curții Constituționale nu prezintă nicio relevanță.

Pe fondul recursului, se constată că revizuentul nu aduce în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, reiterând practic susținerile dezvoltate în motivarea cererii de revizuire formulate în fața primei instanțe.

Considerentele sentinței aflate în control judiciar, prezentate rezumativ în decizia de față, demonstrează că instanța fondului a expus rațiunile de fapt și de drept pentru care a considerat cererea ca neîntemeiată.

Astfel, în mod corect curtea de apel a reținut că, potrivit art. 322 pct. 5 C.proc.civ., adresa emisă de Ministerul Apărării Naționale - Centrul militar zonal Timiș nr. CP-219 din 07 aprilie 2016 și adresa nr. PAv46 din 25 aprilie 2016 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 01835 nu se încadrează în categoria înscrisurilor doveditoare, descoperite după darea hotărârii, pentru că au fost reținute de partea potrivnică sau imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Condițiile impuse de textul legal prevăd ca înscrisul invocat să fi existat la momentul judecării procesului finalizat prin hotărârea atacată; să fi fost descoperit ulterior pronunțării acesteia, deci să nu fi fost cunoscut instanței și revizuentului, iar neprezentarea sa în instanță să se fi datorat reținerii lui de partea potrivnică ori unei împrejurări mai presus de voința părții, asimilabile forței majore.

Jurisprudența CEDO impune ca desființarea unei hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței, numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispoziții relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante.

Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune printre altele ca, atunci când instanțele pronunțată o hotărâre irevocabilă, decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999, Culegere de hotărâri și decizii, 1999 – VII, pct. 61, CEDO).

Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părți nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză.

Or, astfel cum a observat și prima instanță, revizuentul invocă acte care nu existau la data pronunțării hotărârii ce face obiectul revizuirii, acestea fiind emise ca urmare a unor solicitări din partea revizuentului, de transmitere a unor date referitoare la trecerea sa în rezervă.

Împrejurarea că acestea erau documente clasificate nu face dovada pretinsului impediment insurmontabil care nu i-a permis accesul la aceste acte, câtă vreme au fost obținute în urma demersurilor petentului.

Mai amintește instanța de control judiciar că examinarea caracterului determinant al unui înscris, ca cerință de admisibilitate a revizuirii, presupune verificarea aptitudinii înscrisului, din conținutul căruia rezultă faptul probator, de a combate aprecierea instanței ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii asupra faptului principal, astfel încât să fi putut conduce la adoptarea unei alte soluții decât cea efectiv pronunțată.

Or nici din această perspectivă nu se poate reține că sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege in raport de cele reținute in sentința atacată cu cererea de revizuire.

Pentru toate considerentele anterior expuse, considerând că nu s-a făcut dovada că înscrisurile invocate se încadrează in dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 123 din 10 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2016.