ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1789/2016

Decizia nr. 1789/2016

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea supusă recursului

Prin sentința civilă nr. 379 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împotriva sentinței civile nr. 679 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/325/2011.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că revizuentul invocă, în susținerea cererii sale, adresa emisă de intimatul Ministerul Apărării Naționale - U.M. x, din 27 aprilie 2015, care nu exista la data pronunțării hotărârii ce face obiect al revizuirii, fiind adoptată în cursul anului 2012.

Prin urmare, înscrisul invocat nu este preexistent hotărârii atacate.

De asemenea, adresa în discuție a fost emisă la simpla solicitare a revizuentului, de transmitere a unor date referitoare la împrejurările trecerii sale în rezervă, precum și la statutul său actual, astfel încât nu s-ar putea reține că a fost reținut de către partea adversă ori că nu ar fi putut să fie prezentat în procesul anterior din motive mai presus de voința reclamantului de atunci.

Astfel fiind, chiar fără a mai analiza în ce măsură informațiile cuprinse în adresă ar avea caracter determinant, în sensul că ar fi întemeiat o soluție diferită asupra acțiunii soluționate prin sentința Curții de Apel Timișoara nr. 679 din 13 decembrie 2012, instanța conchide că cel puțin două din cele trei condiții cumulative mai sus enumerate nu subzistă, cererea de revizuire apărând astfel inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 379 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat, în termenul legal, cerere de recurs revizuentul A., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea cererii, recurentul a susținut, în esență, că actul invocat ca temei al cererii de revizuire îl constituie „Dosarul de cercetare disciplinară” din anul 1985, care nu i-a fost comunicat anterior, fiind clasificat „secret”, a cărui clasificare a expirat la data de 04 octombrie 2015 și pe care instanța de revizuire avea obligația de a-l solicita.

A depus înscrisuri, reprezentând jurisprudență, acte normative și corespondență cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, și a argumentat caracterul nelegal al trecerii sale în rezervă.

Apărările intimaților

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, și menținerea hotărârii pronunțate în urma soluționării cererii de revizuire ca fiind temeinică și legală.

La rândul său, prin întâmpinare, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în numele Ministerului Finanțelor Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și constatarea, pe cale de excepție, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara în prezenta speță.

Soluția instanței de control judiciar

Examinând actele și înscrisurile dosarului, prin prisma criticilor aduse în recurs și raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată, mai întâi, că argumentele expuse în susținerea excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimatul Ministerul Apărării Naționale, reprezintă, în realitate, critici privind netemeinicia recursului și susțineri privind legalitatea hotărârii atacate.

În continuare, apreciază că analiza curții de apel referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se considera că înscrisurile invocate de recurent se circumscriu temeiului de revizuire invocat, este la adăpost de orice critică.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri (…) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Printre condițiile de admisibilitate cazului de revizuire se numără aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.

Mai mult decât atât, textul impune ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii și nu să fi fost obținut ulterior de către parte.

În speță, înscrisul invocat de recurentul în calea de atac a revizuirii, anume adresa emisă de intimatul Ministerul Apărării Naționale - U.M. x, din 27 aprilie 2015, este ulterior hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat

Nici condițiile expres prevăzute de textul de lege ca înscrisul să fi fost reținut de către partea potrivnică sau să nu fi fost depus dintr-o împrejurare mai presus de voința părții nu sunt îndeplinite, astfel încât în mod corect a respins instanța de fond cererea de revizuire.

Susținerile recurentului privind obligația pe care ar fi avut-o instanța de a solicita intimatului alte documente, deținute de către acesta și care ar fi întrunit condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu pot constitui temeiul reformării hotărârii atacate, având în vedere limitele în care este ținută să se pronunțe instanța în cadrul procesual al revizuirii, strict raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente.

Relevant este și faptul că cea mai mare parte a acestor înscrisuri, desecretizate, a fost deja supusă examinării instanțelor de judecată în alte cauze.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauze precum Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008, sau Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, după ce a fost soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; calea extraordinară de atac nu poate avea semnificația unui „apel/recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, ipoteză care nu se regăsește în prezenta speță.

Pentru aceste considerente, neexistând

motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 379 din 16 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2016.