ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3562/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 30 aprilie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Academia Tehnică Militară - B. București, anularea Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 83/CJ341/2013 din 19/06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale și, pe cale de consecință, admiterea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. Al288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. București), prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. București), admiterea contestației împotriva Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. București) și, pe cale de consecință, anularea acestei decizii.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 399 din data de 16 februarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Academia Tehnică Militară (B. București), a anulat în parte următoarele acte: decizia administrativ-jurisdicțională nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Hotărârea nr. A1288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. București), precum și Decizia de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare (B. București) numai în ceea ce privește paguba rezultată din următoarele comenzi neînchise în perioada 19.08.2001-31.07.2004, astfel:

- pentru anul 2001, paguba rezultata din comenzile neînchise indicate cu nr. 4028 din 20 septembrie 2001, 4029 din 27 septembrie 2001, 4031 din 03 octombrie 2001, 4034 din 22 noiembrie 2001, 4043 din 10 decembrie 2001, 4008 din 18 decembrie 2001, 4033 din 15 noiembrie 2001, 2042 din 14 noiembrie 2001, 2041 din 14 noiembrie 2001, 4002 din 29 august 2001, 2030 din 19 septembrie 2001, 2038 din 12 noiembrie 2001, 2040 din 13 noiembrie 2001, 2032 din 04 octombrie 2001, 2033 din 18 octombrie 2001, 2035 din 22 octombrie 2001, 2034 din 18 octombrie 2001,2028 din 13 septembrie 2001,2037 din 05 noiembrie 2001;

- pentru anul 2003 paguba rezultata din comenzile neînchise indicate cu numărul: 2013 din 24 septembrie 2003, 2015 din 27 octombrie 2003, 2007 din 16 aprilie 2003, 2005 din 03 aprilie 2003, 2006 din 09 aprilie 2003, 2001 din 22 ianuarie 2003, 2009 din 27 mai 2003, 2008 din 19 aprilie 2003, 2012 din 28 august 2003, 2011 din 02 iunie 2003, 2004 din 01 aprilie 2003, 1002 din 13 august 2003, 4001 din 15 ianuarie 2003, 4016 din 30 ianuarie 2003, 4009 din 14 iulie 2003, 4010 din 23 ianuarie 2003, 4005 din 15 ianuarie 2003, 4021 din 05 noiembrie 2003, 4022 din 03 noiembrie 2003, 4008 din 20 mai 2003, 4012 din 10 noiembrie 2003, 4013 din 11 februarie 2003, 4002 din 15 ianuarie 2003, 4014 din 09 aprilie 2003, 4003 din 14 ianuarie 2003, 4011 din 13 noiembrie 2003, 4006 din 20 noiembrie 2003, 4009 din 28 octombrie 2003, 4004 din 09 octombrie 2003, 4007 din 22 ianuarie 2003, 4010 din 28 octombrie 2003;

- a menținut în rest actele contestate în ceea ce privește paguba rezultata din restul comenzilor neînchise în perioada 19.08.2001-31.07.2004;

- a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecata și a obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecata către reclamant în sumă de 2.000 RON onorariu avocat plus 40 RON taxă timbru.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, atât reclamantul A., cât și pârâții Academia Tehnică Militară și Ministerul Apărării Naționale pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor au formulat cereri de recurs.

Prin recursul promovat, recurentul - reclamant A. a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării în întregime a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a Hotărârii nr. 02648 București) și a Deciziei de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de Comandantul Academiei Tehnice Militare (B. București), cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Prin recursul promovat, pârâta Academia Tehnică Militară a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamant, ca netemeinică și nelegală.

În drept, pârâta Academia Tehnică Militară a invocat, ca motive de recurs, dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul promovat, pârâtul Ministerul Apărării Naționale - pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.

În drept, pârâtul Ministerul Apărării Naționale - pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 121/1998 în ceea ce privește cea de a doua cercetare administrativă finalizată cu Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 83 din 10 iunie 2013.

În esență recurentul-reclamant critică soluția de respingere a acțiunii în legătură cu comenzile neînchise care sunt comune cercetării I și cercetării II în condițiile în care în ambele situații pagubele create de aceste comenzi a fost cunoscută de comandantul Academiei Tehnice Militare la data de 9.06.2006 conform procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 9 iunie 2006.

Iar în condițiile în care prima instanță a constatat nulitatea dobânzilor privind repunerile în termen nr. 54/2007 și nr. 52/2012, cercetarea administrativă finalizată cu emiterea deciziei de imputare nr. A8553 din 3.12.2012 este tardivă cu privire la toate cele 368 comenzi neînchise, indiferent dacă au fost sau nu comune cercetării I și cercetării II.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând pe fond anularea actelor contestate constatând ca tardiv formulată cererea disciplinară în raport de dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 121/1998 fiind prescrisă în raport de dispozițiile art. 24 din același act normativ acțiunea vând ca obiect răspunderea recurentului-reclamant în calitate de cadru militar.

Recursurile declarate de recurenții-pârâți se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta Academia Tehnică Militară invocând în plus motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă faptul că soluția de admitere în parte a acțiunii dispusă prin sentința atacată este motivată contradictoriu, cu argumente care nu au legătură cu situația de fapt și care nu analizează succesiunea cronologică a emiterii actelor contestate emise pe parcursul cercetării disciplinare.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ambii recurenții-pârâți invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998 cu privire la un număr de comenzi neînchise care au produs pagube comune cercetării I și cercetării II față de care s-a apreciat greșit în opinia recurenților - pârâți că acestea au fost cunoscute de la data de 24.08.2004 și față de care s-a apreciat ca fiind depășit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998.

Recurenții-pârâți arată că premisa instanței de fond este greșită deoarece paguba care formează obiectul deciziei de imputare constatată nu a fost cunoscută la data de 24.08.2004 ci ulterior în urma cercetării administrative dispusă de comandantul unității la data de 17.04.2006.

Recurenții-pârâți invocă greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de anulare a celor două decizii de repunere în termen în condițiile în care acestea au fost legal emise. Premisa greșită a instanței de fond constă în faptul că s-a reținut ca dată a prejudiciului, data procesului-verbal din 24.08.2004 în condițiile în care paguba nu a fost posibil a fi stabilită la acea dată ci ulterior prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A3310 din 9 iunie 2006. Prin acest proces-verbal la data de 12.06.2006 au fost sesizate organele de urmărire penală, cercetarea disciplinară fiind suspendată pe perioada cercetărilor penale 12.06.2006 - 15.11.2011.

Se solicită admiterea recursurilor și rejudecând pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La dosar părțile au formulat întâmpinări fiecare în raport de pretențiile din fiecare recurs depus la dosar.

Recursurile au fost admise în principiu conform încheierii din 26.04.2017 în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 24 octombrie 2017 Curtea a încuviințat introducerea în cauză a moștenitorilor recurentului-reclamant decedat pe parcursul soluționării cauzei, în calitate de recurenți, cerere formulată la 19.05.2016.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este fondat recursul declarat de recurenții-reclamanți moștenitori ai defunctului A. și că sunt nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A. decedat, recurs însușit de moștenitori este fondat în cauză fiind îndeplinite în parte condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția de menținere în parte a actelor contestate.

Prin sentința atacată a fost admisă în parte acțiunea și anulată în parte actele contestate.

Instanța a constatat că în parte deciziile administrativ jurisdicționale nr. 54/2007 și nr. 52/2007 privind repunerile în termen sunt nelegal emise și în consecință a apreciat că pentru pagubele din comenzile neînchise comune cercetării I finalizată cu Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 și cercetării II finalizată cu Decizia nr. 83 din 19 iunie 2013, cercetarea administrativă este tardivă și a fost admisă în parte acțiunea. Sub acest aspect recurenții-pârâți au formulat recurs apreciat ca nefondat de Curte, considerentele urmând a fi expuse ulterior.

În legătură cu celelalte comenzi neînchise care nu sunt comune cercetării I și cercetării II instanța a apreciat că cercetarea administrativă a fost făcută în termen în condițiile în care s-a apreciat că paguba a fost cunoscută de comandantul academiei Tehnice Militare la data de 9.06.2006 când s-a întocmit procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A3310 din 9 iunie 2006.

Sub acest aspect Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală . Aceasta în condițiile în care în mod corect s-a constatat că data constatării pagubei pentru comenzile neînchise din perioada 1998-2004 352 comenzi este 21.12.2004 conform procesului-verbal nr. A7237 din 21 decembrie 2004 și a fost emisă Decizia administrativă-jurisdicțională nr. 12 din 4.04.2006 prin care s-a constatat că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depășit.

În condițiile în care instanța de fond a constatat nulitatea unor acte premergătoare - deciziile de repunere în termen nr. 54/2007 și nr. 52/2012 acestea au efect asupra cercetării II-finalizată cu decizia administrativ-jurisdicțională nr. 83/2013 în integralitatea sa, adică nu numai referitor la cazurile neînchise comune cercetării I și cercetării II ci și asupra cazurilor neînchise care nu sunt comune cercetării I și cercetării II.

Aceasta deoarece cercetarea II finalizată cu Decizia de imputare din 3.12.2012 a vizat toate cele 368 de comenzi neînchise, indiferent dacă au fost comune celor două cercetări ținând cont de faptul că au avut același proces-verbal nr. A7237 din 21 decembrie 2012 ca dată a constatării pagubei, iar la data de 4.04.2006 s-a constatat că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depășit.

Iar a doua cercetare disciplinară declanșată la data de 17.04.2006 este tardivă și contra celor statuate prin Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 având ca obiect aceeași pagubă: 368 comenzi confencții și reparați neînchise în perioada ianuarie - iulie 2004. Faptul că s-a înregistrat paguba la data de 12.06.2006 și au fost sesizate și organele de urmărire penală nu înlătură tardivitatea cercetării administrative fiind depășit termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 21/1998 și conform Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006 s-a făcut aplicarea art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

În cauză ambele cercetări administrative au fost tardiv formulate în raport de dispozițiile art. 23 din O.G. nr. 121/1998 care termenul pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau refuzul unității a contestat sau a luat cunoștință de procedura pagubei. Iar în cauză data constatării pagubei a fost 21.12.2004 fiind tardivă față de prima cercetare conform Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006 definitivă și atât mai mult față de a 2-a cercetare începută la 17.04.2006.

Iar dosarul penal început la data de 12.06.2006 și încetat la data de 15. XI.2011 conform rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu este de natură a întrerupe cursul unui termen de prescripție pentru perioada 12.06.20+06 -15. XI.2011. Aceasta deoarece în cauză în mod corect s-a constatat pentru ambele decizii tardivitatea cercetărilor administrative, respectiv nulitatea Deciziilor administrativ jurisdicționale nr. 54/2007 și 52/2012 privind repunerile în termen.

În consecință Curtea constată nelegalitatea cercetării administrative începută la data de 17.04.2006 finalizată prin Decizia de impunere nr. A85553 din 3 decembrie 2012 în cauză în raport de dispozițiile art. 23(1) din O.G. nr. 121/1998 fiind depășit termenul de 60 de zile. Astfel data constatării pagubei pentru toate cele 368 comenzi închise menționate în sesizarea din 31.05.2004 a fost 21.12.2004 fiind tardiv formulată atât prima cercetare administrativă finalizată prin Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 și cu atât mai mult cea de-a doua cercetare administrativă care privea aceeași sesizare din 31.05.2004 - 368 comenzi care a început la data de 17.04.2006 adică la 1 an, 3 luni și 60 de zile cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 212/1998.

Prima instanță în mod greșit a apreciat că pentru 14 comenzi cercetarea a II - a fost în termen în condițiile în care comenzile reținute inițial la data de 31.05.2004 au fost în număr de 368 cuprinzând numărul total în care sunt incluse cele 352 comenzi neînchise din prima cercetare și 368 din a II-a cercetare toate comenzile fiind aferente perioadei 1998-2004 și față de care s-a stabilit definitiv prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 12 din 4 aprilie 2006 tardivitatea cercetării disciplinare în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În consecință Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți și va admite în tot acțiunea dispunând anularea actelor contestate.

Va face aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și va obliga recurenții-pârâți la plata sumei de 3050 cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 1240 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Recursurile declarate de recurenții-pârâți sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentința atacată fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și fiind respectate dispozițiile art. 6 din CEDO.

În cauză nu poate fi reținută contradictorialitatea considerentelor ca motiv de recurs, Curtea apreciind că în cauză este fondat recursul declarat de recurentul-reclamant pe motivul de recurs prevăzut de artt. 488 alin. (1) cpt. 8 C. proc. civ. Acest motiv privește aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 pentru a II-a cercetare administrativă ce privește comenzile neînchise apreciate ca nefiind comune celor două cercetări, motiv de recurs apreciat ca fondat pentru considerentele pe care instanța de recurs le-a expuse mai sus.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. comun ambelor recursuri declarate de recurenții-pârâți este nefondat în cauză prima instanță stabilind în mod corect pe situația de fapt nulitatea dispozițiilor administrativ-jurisdicționale nr. 54/2007 și nr. 52/2017 privind a II-a cercetare administrativă finalizată cu emiterea deciziei de impunere nr. A85553 din 3 decembrie 2012.

Curtea nu va reține susținerea recurenților-pârâți în sensul că prima instanță a plecat de la o premisă greșită aceea că paguba pentru prima cercetare a fost cunoscută la data de 24.08.2004 conform procesului-verbal A4489 din 24 august 2004, iar pentru a doua cercetare începută la 17.04.2006 este în termen cu privire la comenzile neînchise - 368 în perioada ianuarie 1998 - iulie 2004.

Curtea apreciază că prima instanță a constatat în mod corect nulitatea deciziilor de impunere în termen .Aceasta deoarece atât prima cercetare finalizată cu Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006 prin care s-a constatat tardivitatea cercetării administrative în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 cât și a doua cercetare administrativă începută la 17.04.2006 și finalizată cu emiterea de imputare din 3.12.2012 privesc aceeași faptă finalizată prin procesul-verbal nr. A7237 din 21.12.2004 când au fost identificate un număr de 352 comenzi neînchise aferente perioadei 1998-20014. Comenzile neînchise care priveau aceeași faptă și aceeași perioadă erau în număr de 368 pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală și s-a început tardiv a doua cercetare disciplinară - respectiv 17.04.2006.

A doua cercetare disciplinară începută la 17.04.2006 este tardivă și nelegal efectuată, cu nerespectarea Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006, iar soluționarea sesizării penale pe perioada 12.06.2006-15.11.2011 nu este de natură a întrerupe cursul prescripției răspunderii materiale. Aceasta deoarece în cauză atât la data începerii celei de-a 2-a cercetări 17.04.2006 cât și la data sesizării penale 12.06.2006 termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative pentru aceeași pagubă constatată la data de 21.12.2004 este depășit fiind tardivă în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În cauză Decizia nr. 12 din 4 aprilie 2006, definitivă este legal emisă fiind nelegal emise deciziile de repunere în termen nr. 52/2007 și nr. 52/2012, pentru o cercetare administrativă începută tardiv la 17.04.2006 la aproape doi ani de la data când emitentul a cunoscut paguba 24.08.2004 și cu nerespectarea Deciziei nr. 12 din 4 aprilie 2006.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți și va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, în cauză cercetarea administrativă fiind tardivă pentru toate comenzile comune și necomune celor două procese-verbale aferente perioadei 19.08.2001 - 31.07.2004, față de data la care această pagubă a fost cunoscută respectiv 24.08.2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți C., D. și E. împotriva sentinței nr. 399 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în tot acțiunea.

Anulează Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 83/CJ341/2013 din 19.06.2013 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Hotărârea nr. A1288 din 19 februarie 2013 a comandantului Academiei Tehnice Militare (B. București), precum și Decizia de imputare nr. A8553 din 03 decembrie 2012 emisă de comandantul Academiei Tehnice Militare.

Obligă recurenții - pârâți Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Academia Tehnică Militară (B. București) la plata către recurenții - reclamanți C., D. și E. a sumei de 3.050 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond, și a sumei de 1240 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Academia Tehnică Militară (B. București) împotriva sentinței nr. 399 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2017.