ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3853/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară B. București, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 108/CJ 566/2013 din data de 10.07.2013 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, pronunțata în Dosarul nr. 108/CJ 566/2013, anularea Hotărârii nr. A 85 din 05.12.2012 emisă de Unitatea Militară B. București, precum și anularea Deciziei de imputare nr. A 9259 din 10.10.2012 și exonerarea de la plata sumei de 7876 RON; a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei de imputare până la soluționarea cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară B. București.

A dispus anularea Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, a Hotărârii nr. A 85/05.12.2012 și a Deciziei de imputare nr. A 9259/10.10.2012 emise de MAN, respectiv UM B. București și exonerarea de la plata sumei de 7876 RON.

Pentru a dispune astfel, cu privire la situația de fapt, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia de imputare nr. A 9259/10.12.2012 emisă de Unitatea Militară Nr. B. București s-a angajat răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 7876 RON, reprezentând compensația lunară pentru chirie primită necuvenit pentru perioada 01.01.2010-01.06.2011, în temeiul O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și H.G. nr. 1387/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din MAN . La baza emiterii acestei decizii a stat procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A9198/08.10.2012.

S-a reținut că între reclamant, cadru militar în activitate, în calitate de chiriaș, și numita C., în calitate de proprietar, s-a încheiat contractul de închiriere a unei locuințe nr. 58039/09.06.2009, pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, prețul chiriei fiind de 530 RON/lună. În baza acestui contract, reclamantul a beneficiat de compensația lunară pentru chirie, începând cu data de 09.11.2009 și până la data expirării contractului, respectiv 01.06.2010.

Din adresa nr. x/27.04.2012 emisă de AFP Sector 5 București s-a reținut că, în evidențele organului fiscal, contractul de închiriere figurează ca fiind încheiat pentru perioada 01.06.2009 - 31.12.2009; având în vedere acest fapt, întrucât reclamantul a primit compensația pentru chirie până la data de 01.06.2011, s-a reținut că acesta a primit necuvenit compensația lunară pentru chirie pentru perioada 01.01.2010-01.06.2011, compensație în cuantum total de 7876 RON. S-a mai reținut că reclamantul nu a raportat în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, respectiv rezilierea înainte de termen a contractului de închiriere.

Împotriva Deciziei de imputare nr. A9259/10.12.2012, reclamantul a formulat contestație. Prin Hotărârea nr. A-85/05.12.2012 emisă de Unitatea Militară Nr. B. București, contestația formulată de reclamant a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAN. Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, plângerea formulată de petent a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală. S-a reținut ca plângerea nu a fost semnată de reclamant, ci de către avocatul D., fără ca acesta să anexeze împuternicirea avocațială care să dovedească mandatul dat de reclamant.

Împotriva Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, reclamantul a formulat acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, Curtea de Apel Craiova a constatat că este nelegală; s-a constatat ca plângerea formulată de reclamant a fost semnata prin avocat D., însă fără anexarea împuternicirii avocațiale, că, în cuprinsul plângerii, reclamantul a solicitat ca actele de procedura sa-i fie comunicate la domiciliul ales, respectiv la sediul cabinetului avocatului D., și s-au încălcat dispozițiile procesual civile ce reglementează procedura de citare și procedura de completare a lipsurilor cererii de chemare în judecată, soluția pronunțată, respectiv respingerea plângerii formulate de reclamant ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, fiind nelegală.

Instanța de fond a reținut că nu este fondată critica ce vizează nemotivarea deciziei de imputare, în cuprinsul acesteia fiind menționate motivele de fapt și de drept ce au condus la emiterea sa. De asemenea, s-a reținut că nu este fondată nici critica ce vizează emiterea deciziei peste termenul de 60 de zile de la data la care comandantul a luat cunoștință de producerea pagubei. Din actele cauzei rezultă că, în speță, comandantul Unității Militare Nr. B. București a luat cunoștință de paguba la data de 26.09.2012, data la care s-a primit adresa nr. x/26.09.2012 a Unității Militare 01546 Tunari, astfel încât cercetarea administrativă finalizată prin procesul-verbal de cercetare administrativa nr. A9198/08.10.2012 se încadrează în termenul de 60 de zile prevăzut de lege.

În ceea ce privește legalitatea angajării răspunderii materiale a reclamantului, Curtea de Apel Craiova a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii materiale. Astfel, a constatat că între reclamant, în calitate de chiriaș, și numita C., în calitate de proprietar, s-a încheiat contractul de închiriere a unei locuințe nr. 58039/09.06.2009 pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, prețul chiriei fiind de 530 RON/luna. În baza acestui contract, reclamantul a beneficiat de compensația lunară pentru chirie până la data expirării contractului, respectiv 01.06.2010.

Din înscrisurile înaintate de AFP Sector 5 București și din depoziția de martor, dată în fața instanței, a numitei C., a rezultat că aceasta din urma a redactat actul adițional la contractul de închiriere, prin care chiria a fost modificată la suma de 150 RON/luna începând cu data de 01.01.2010, și care a fost depus la organul fiscal la data de 28.01.2010.

Coroborând rezultatul procedurii verificării semnăturii reclamantului de pe acest act adițional, potrivit art. 301 - 303 noul C. proc. civ., cu depoziția de martor a numitei C., depoziție în care aceasta a precizat expres că reclamantul nu a participat la întocmirea acestui act, iar semnătura din dreptul numelui reclamantului nu a fost efectuată de acesta, ci de către numita C., instanța de fond a constatat că actul adițional la contractul de închiriere nu reflectă realitatea, reclamantul fiind semnat în fals de către proprietara imobilului închiriat, astfel încât nu a intervenit în mod legal o modificare a contractului de închiriere sub aspectul cuantumului chiriei. De asemenea, din înscrisurile înaintate de AFP Sector 5 București și din depoziția de martor dată în fata instanței de fond a numitei C., a rezultat că aceasta din urma a redactat actul prin care reclamantul a solicitat AFP Sector 5 București rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 01.05.2010, acest act fiind depus la organul fiscal în data de 25.05.2010.

S-a reținut, așadar, că în speță contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadență, acesta producându-și efectele în condițiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului și pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011.

De asemenea, s-a reținut că pârâții nu au făcut dovada că reclamantul nu a locuit în locuința obiect al contractului de închiriere și nici că acesta a avut cunoștință de actul adițional și de cel de reziliere, redactate și semnate în numele reclamantului de către numita C..

În concluzie, Curtea de Apel Craiova a constatat că în mod legal reclamantul a beneficiat de compensația pentru chirie până la data de 01.06.2011, în baza contractului de închiriere nr. x/09.06.2009.

Împotriva Sentinței civile nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară B. București, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții au susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii materiale a reclamantului, nefiind săvârșită o faptă imputabilă și nefiind vreo pagubă. Compensația pentru chirie este în mod legal acordată de Ministerul Apărării Naționale doar dacă acel contract de închiriere este înregistrat la organele fiscale, așa cum rezultă din prevederile art. 2 lit. e) din H.G. nr. 1867/2005. Prin urmare, chiar dacă respectivul contract de închiriere este valabil încheiat și produce efecte între părți, dacă nu este și înregistrat la organele fiscale plata compensației pentru chirie nu are temei legal.

Au mai susținut recurenții că instanța de fond a reținut că în speță contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadență, acesta producându-și efectele în condițiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului și pentru perioada 01.06.2009-01.06.2011. Or, chiar dacă actul adițional și cererea de reziliere a contractului au fost semnate în fals doar de către una din părți și nu au produs efecte în ceea ce privește raporturile dintre părțile contractului de închiriere, ele au produs totuși efecte pentru terți, în sensul că organul fiscal nu a mai înregistrat contractul de închiriere începând cu 01.01.2010, iar pe cale de consecință, începând cu aceeași dată, compensația pentru chirie plătită de Ministerul Apărării Naționale reclamantului nu a avut temei legal.

Astfel, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond, recurenții au susținut că există o pagubă constând în suma de bani pe care Ministerul Apărării Naționale a plătit-o reclamantului cu titlu de compensație pentru chirie, pe perioada cât contractul nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, chiar dacă contractul a continuat să existe și să producă efecte între părți.

Prin urmare, concluzia instanței de fond, potrivit căreia în lipsa faptei imputabile a reclamantului nu poate fi antrenată răspunderea materială a acestuia, este în totală contradicție cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor care prevede că:"militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligați să le restituie", fiind incidente și dispozițiile art. 2 pct. 6 alin. (2) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr. M.5/1999 (prin care s-a reglementat aplicarea unitară în MAN prevederile O.G. nr. 121/1998), "în situația în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt. fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de mai sus" (n.n. condițiile angajării răspunderii civile). Prin urmare, pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului, care a încasat sume necuvenite cu titlul de compensație lunară pentru chirie deoarece contractul său de închiriere nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, nu este necesară existența unei fapte ilicite, imputabile lui, fundamentul unei atare răspunderi fiind îmbogățirea fără justă cauză.

Așadar, chiar dacă nu din vina reclamantului contractul de închiriere nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, acesta totuși, ca urmare a acestui fapt, a încasat sume necuvenite cu titlu de compensație lunară pentru chirie, sume pe care este obligat să le restituie, în temeiul art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea formulării recursului în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. A mai invocat excepția nulității recursului, arătând că recursul nu a fost motivat în termenul legal, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., dar și că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus la dosar Ordonanța din 04.08.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București (privind-o pe C.) în dosarul x/2014, din care rezultă clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", fapte prevăzute și pedepsite de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 și art. 38 din Noul C. pen., întrucât a intervenit termenul de prescripție al răspunderii penale aplicării acestor infracțiuni.

În fața instanței de control judiciar în cadrul dezbaterii recursurilor, intimatul-reclamant nu a mai susținut excepțiile invocate prin întâmpinare, Înalta Cure urmând a nu le mai analiza.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare ca neîntemeiate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin raportul întocmit, raportorul a apreciat că cele două excepții, respectiv cea a tardivității și nulității recursului sunt neîntemeiate iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate .

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate din motivele de recurs prin prisma probelor administrate la dosarul cauzei raportate la sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut nicio critică concretă care să vizeze lipsa motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea sau motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Instanța de fond, în propria analiză, a analizat situația de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acțiunea reclamantului și cu apărările formulate de intimată, evaluând și valorificând din perspectivă proprie temeinicia acțiunii formulate, făcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea și împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant și cu cele ale apărării, astfel încât se constată că hotărârea este motivată corespunzător.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Înalta Curte constată că s-a reținut cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale că în mod legal reclamantul a beneficiat de compensația pentru chirie până la data de 01.06.2011, în baza contractului de închiriere nr. x/09.06.2009.

Din adresa emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice - Serviciul Gestiune Declarații Persoane Fizice București, depusă la dosarul de fond, rezultă că în baza de date a acestei instituții figurează înregistrat contractul de închiriere nr. x/09.06.2010 încheiat între C., în calitate de proprietar, și A., în calitate de chiriaș, pentru perioada 01.06.2009-01.06.2011, chiria lunară prevăzută în contract fiind în cuantum de 530 RON; la data de 28.01.2010, Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice a înregistrat sub nr. x actul adițional la contractul de închiriere, împreună cu Declarația privind venitul estimat pe anul 2010 nr. 24154 din aceeași dată, privind modificarea chiriei începând cu data de 01.01.2010, de la suma de 530 RON la suma de 150 RON pe lună; la data de 25.05.2010 a fost înregistrată la organul fiscal Declarația privind venitul estimat pe anul 2010 sub nr. 71699, depusă de C., însoțită de solicitarea numitului A. de a se aproba rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/09.06.2009 începând cu data de 01.05.2010 .

Potrivit probatoriului administrat de instanța de fond, numita C. (proprietara imobilului în discuție) a fost audiată în calitate de martor, iar din declarație rezultă că aceasta a semnat, în numele chiriașului A., atât actul adițional la contractul de închiriere nr. x/09.06.2009 cât și solicitarea numitului A. de a se aproba rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/09.06.2009, începând cu data de 01.05.2010.

Coroborând rezultatul procedurii verificării semnăturii reclamantului, potrivit art. 301-303 C. proc. civ., cu depoziția de martor a numitei C., instanța de fond a constatat că actul adițional la contractul de închiriere și actul prin care s-a solicitat AFP Sector 5 București rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 01.05.2010 nu reflectă realitatea, fiind semnate de proprietar pentru chiriaș, astfel încât nu a intervenit în mod legal o modificare a contractului de închiriere sub aspectul cuantumului chiriei, iar contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadență, acesta producându-și efectele în condițiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului și pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011.

De asemenea, instanța de fond a constatat că pârâții nu au făcut dovada că reclamantul nu a locuit în locuința obiect al contractului de închiriere și nici că acesta a avut cunoștință de actul adițional și de cel de reziliere, redactate și semnate în numele reclamantului de către numita C..

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, incidente în cauză, "(1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligați să le restituie".

De asemenea, conform art. 2 pct. 6 alin. (2) din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militari/or și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naționale nr. M.5/1999, "în situația în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de mai sus" (condițiile menționate se referă la condițiile angajării răspunderii materiale).

Aceste dispoziții sunt invocate de către recurenți, însă sunt interpretate eronat și au fost aplicate greșit prin emiterea deciziei de imputare.

Compensația pentru chirie se acordă în condițiile H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării. Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005, forma în vigoare în perioada în cauză, 01.01.2010-01.06.2011, cadrul militar în activitate beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ mai multe condiții, printre care, invocată în cauză, este aceea de a prezenta "(...) un contract de închiriere a unui spațiu de locuit, încheiat în nume propriu și înregistrat la organele fiscale (...)" [lit. e)].

Raportat la aceste dispoziții, având în vedere situația de fapt reținută din probatoriul administrat, reclamantul nu a încasat sume nedatorate, respectiv compensație pentru chirie nedatorată.

Potrivit contractului de închiriere semnat de reclamant, în calitate de chiriaș, și proprietarul locuinței, înregistrat la organul fiscal la nr. 58039/09.06.2009, perioada de închiriere a fost de 01.06.2009 - 01.06.2011, iar chiria lunară în cuantum de 530 RON, fiind îndeplinită condiția prevăzută de a prezenta "(...)un contract de închiriere a unui spațiu de locuit, încheiat în nume propriu și înregistrat la organele fiscale (...)", potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005. Celelalte condiții necesare pentru plata compensației pentru chirie nu au fost contestate.

Ceea ce se contestă, în fapt, în cauză, este îndeplinirea unei condiții de formă care privește exercitarea dreptului la plata compensației pentru chirie, înregistrarea la organul fiscal a contractului de închiriere, ulterior momentului la care contractul de închiriere semnat de ambele părți a fost înregistrat cu respectarea dispozițiilor legale, condițiile de fond care vizează existența dreptului la plata compensației pentru chirie nefiind contestate.

Faptul că, ulterior înregistrării la organul fiscal, la data de 09.06.2009, a contractului de închiriere semnat de ambele părți, încheiat pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, la organul fiscal s-au efectuat noi înregistrări, cu privire la cuantumul chiriei, începând cu 01.01.2010, și rezilierea acestuia, începând cu 01.05.2010, exclusiv de către proprietar, care a semnat și pentru chiriaș, în condițiile în care acesta nu a avut în niciun fel cunoștință despre modificări, nu conduce la concluzia că reclamantul a încasat nedatorat compensația pentru chirie, nefiind invocat și probat faptul că reclamantul nu a locuit în locuința obiect al contractului de închiriere și nu a achitat chiria stabilită conform contractului în baza căruia a primit compensația pentru chirie, condiții de fond în ceea ce privește dreptul de a beneficia de compensația pentru chirie.

Nu i se poate imputa reclamantului faptul că a încasat nedatorat compensația pentru chirie, solicitată în baza contractului de închiriere semnat de ambele părți, înregistrat la organul fiscal la nr. 58039/09.06.2009, ca urmare a faptului că ulterior au fost efectuate înregistrări la organul fiscal privind modificarea acestuia, în condițiile în care nu a avut cunoștință despre modificările efectuate exclusiv de proprietar, care a semnat și pentru chiriaș, și cu atât mai mult nu i se poate imputa lipsa raportării, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației privind rezilierea înainte de termen a contractului de închiriere, împrejurare despre care nu a avut cunoștință.

Compensația pentru chirie a fost încasată de reclamant cu respectarea condiției de formă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005, înregistrarea la organul fiscal a contractului de închiriere semnat de ambele părți, a cărei neîndeplinire a fost reținută în mod greșit de către pârâți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că Decizia de imputare nr. A 9259 din 10.10.2012 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care prevăd restituirea sumelor nedatorate, compensația pentru chirie nefiind datorată de reclamant, pe cale de consecință fiind nelegale și Hotărârea nr. A 85 din 05.12.2012 emisă de Unitatea Militară B. București și Decizia administrativ - jurisdicțională nr. 108/CJ 566/2013 din data de 10.07.2013 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, nefiind incidente motivele de casare a sentinței prin care acestea au fost anulate, invocate prin cererea de recurs.

Pentru toate aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară B. București împotriva Sentinței nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și Unitatea Militară B. București împotriva Sentinței nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

GGC - GV