ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5704/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, la data de 26 aprilie 2007 sub nr. 2959/2/2007, reclamantul P.C.A.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat

recalcularea cuantumului cheltuielilor de școlarizare din Decizia de imputare

nr. A-242 din 12 ianuarie 2007, prin scăderea cheltuielilor pentru anul V de

studiu.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că aceste cheltuieli, în cuantum de 3.046 RON,

i-au fost scăzute prin Hotărârea nr. A 6039 din 07 august 2006 pronunțată ca

urmare a contestației formulate împotriva Deciziei de imputare nr. 4267 din 09

iunie 2006, prin care inițial i s-a imputat suma de 22.281 RON.

Reclamantul a

contestat Decizia de imputare nr. A 6039 din 07 august 2006, iar prin Decizia

nr. 39 din 11 octombrie 2006, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a diminuat

cuantumul pagubei cu sumele aferente cheltuielilor de școlarizare pentru anul I

de studii și pentru perioada în care a beneficiat de bursa „Erasmus", însă

au fost readăugate cheltuielile pentru anul V de studii.

Prin cererea

formulată la data de 12 august 2008, reclamantul a precizat obiectul acțiunii,

arătând că solicită diminuarea debitului și cu suma de 4.709 RON, reprezentând

cheltuieli de întreținere, instruire și mijloace, de transport aferente anului

I de studii și cheltuieli de întreținere și instruire pentru perioada cât a

beneficiat de bursa „ Erasmus".

Prin Sentința civilă

nr. 660 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel București a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 4578 din 09

decembrie 2008 a ÎCCJ, recursul a fost admis, hotărârea fiind casată cu

trimitere spre rejudecare.

Instanța de control

judiciar a reținut că pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor

datorate de către reclamant se impunea efectuarea unei expertize contabile care

să verifice dacă despăgubirile imputate în final conform Deciziei nr. 39/2006 a

Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAN se includ și cheltuielile

care a fost deduse prin Hotărârea nr. A 6039 din 07 august 2006, astfel cum

susține recurentul.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 04 februarie 2009 sub nr.

1028/2/2009.

Prin Sentința nr.

2904 din 15 iunie 2010 Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia de impunere nr. A-242 din 12

ianuarie 2007, în privința debitului în cuantum de 3.046 RON, reprezentând

cheltuieli de școlarizare aferente anului V de studiu, cu consecința diminuării

debitului de 17.572 RON stabilit în sarcina reclamantului prin Decizia Comisiei

de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 39 din 11 octombrie 2006, cu suma de 3.046

RON.

Prin Sentința nr. 269

din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de

reclamantul P.C.A. și a dispus completarea Sentinței nr. 2904 din 15 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1028/2/2009 în sensul că

a obligat pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 500 RON.

Pentru a pronunța

aceste hotărâri Curtea a reținut în esență următoarele:

Analizând anexele la

Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 4235 din 08 iunie 2006,

respectiv A 1640 din 11 august 2006, expertul contabil desemnat în cauză a

constatat că baza de calcul nr. 4, reprezentând „ drepturi bănești " în

cuantum de 5.812 RON, a fost diminuată cu suma de 4.570 RON aferentă anului V

de studii ca ofițer student/fiind redusă la nivelul de 1.242 RON.

Conform anexei 1 la

Procesul-verbal privind decizia de imputare nr. 242 din 12 ianuarie 2007 emisă

ca urmare a admiterii contestației reclamantului,baza de calcul nr. 4 apare ca

fiind în cuantum de 5.812 RON, deși, potrivit Hotărârii nr. A 6039 din 07

august 2006 de soluționare a contestației reclamantului, debitul fusese

diminuat cu 3.046 RON, de la 22.281 RON la 19.235 RON.

În aceste condiții,

Curtea a constatat că reclamantului i-a fost agravată situația în propria cale

de atac, astfel că se impune diminuarea debitului cu suma de 3.046 RON,

reținută potrivit Hotărârii nr. A 6039 din 07 august 2006 .

Curtea a apreciat că

cererea reclamantului privind diminuarea debitului cu cheltuielile de

întreținere, instruire și mijloace de transport aferente anului I de studii și

cheltuielile de întreținere și instruire pentru perioada cat a beneficiat de

bursa „Erasmus", este neîntemeiată, Decizia de imputare nr. 242 din 12

ianuarie 2007 neluând în calcul aceste cheltuieli, în concordanță cu Decizia

administrativ-jurisdicțională nr. 39 din 11 octombrie 2006.

În ceea ce privește

soluția pronunțată de Curtea de Apel București prin Sentința nr. 269 din 18

ianuarie 2011, s-a reținut că instanța de fond a admis în parte acțiunea

reclamantului, fără însă a se pronunța în privința capătului de cerere privind

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel Curtea a

reținut culpa procesuală a pârâtului apreciind că se impune, în temeiul art.

274 C. proc. civ. obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată

efectuate către reclamant.

Împotriva Sentinței

nr. 2904 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal și a Sentinței nr. 269 din 18 ianuarie 2011

pronunțată de aceeași instanță a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale.

În motivarea

recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 2904 din 15 iunie 2010,

recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a

apreciat că i s-a agravat reclamantului situația în propria cale de atac, fără

a ține cont de faptul că, din suma imputată au fost deduse cheltuielile

aferente anului I și cele de care a beneficiat pentru bursa Erasmus.

Referitor la

cheltuielile anului V de studiu, recurentul a susținut că acestea sunt

imputabile intimatului-reclamant, în conformitate cu prevederile pct. 1 lit. c)

din Ordinul General nr. 45/1991 al ministrului apărării naționale pentru

aprobarea „Normelor tehnice privind stabilirea și recuperarea cheltuielilor de

întreținere suportate de Ministerul Apărării Naționale, pe timpul școlarizării,

de la personalul care nu-și respectă angajamentele încheiate”.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

În motivarea

recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 269 din 18 ianuarie 2011,

recurentul-pârât a criticat acordarea cheltuielilor de judecată prin această

hotărâre de completare a dispozitivului sentinței anterioare susținând aceleași

motive, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri.

Analizând sentințele

atacate, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate.

În ceea ce privește

recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2904 din 15 iunie 2010,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut de către

instanța de fond, în baza probatoriului administrat inclusiv a expertizei

contabile efectuate în cauză conform dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., faptul că prin Decizia de impunere nr. A-242 din 12 ianuarie 2007 nu a

fost diminuat debitul datorat de reclamant, cu suma de 3.046 RON reprezentând

cheltuieli școlarizare aferente anului V de studiu.

Întrucât aceste

cheltuieli au fost anterior deduse prin Hotărârea nr. A 6039 din 7 august 2006,

iar prin Decizia nr. 39/2006 nu a fost avută în vedere această diminuare, în

mod corect a apreciat instanța de fond că cererea reclamantului este întemeiată

în parte, acestuia fiindu-i agravată situația în propria cale de atac și în

consecință se impunea diminuarea debitului stabilit.

Criticile

recurentului-pârât referitoare la greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale de către instanța de fond, cu privire la cheltuielile

aferente anului V de studiu nu pot fi reținute, întrucât intimatul a fost

avansat la gradul de sublocotenent la sfârșitul anului 4 de studii, respectiv

la data de 16 februarie 2002, beneficiind de gratuitățile prevăzute de

Hotărârea de Guvern nr. 612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei

Tehnice Militare.

În ceea e privește

recursul formulat de recurent împotriva Sentinței civile nr. 269 din 18

ianuarie 2011 prin care a fost admisă cererea de completare dispozitiv

formulată de reclamant, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

În cauză, instanța de

fond a reținut în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. și în consecință, având în

vedere Sentința civilă nr. 2904 din 15 iunie 2010, a admis cererea de

completare a dispozitivului acesteia, obligând pârâtul la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 500 RON reprezentând onorariu de expert, cu aplicarea

dispozițiilor legale, mai sus menționate.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta

Curte, reținând că sentințele atacate sunt legale și temeinice, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate în cauză, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile

declarate de Ministerul Apărării Naționale împotriva Sentinței nr. 2904 din 15

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal și a Sentinței nr. 269 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de aceeași

instanță, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.