ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 7822 din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul T.R.M. în contradictoriu cu pârâta UM X și Ministerul Apărării Naționale,

a anulat parțial decizia din 23 iulie 2009, hotărârea din 11 mai 2009 în ceea ce

privește suma de 3.639,17 RON, a menținut actele administrative contestate pentru

suma de 33.224,18 RON, a respins acțiunea în ceea ce privește capătul de cerere

privind anularea deciziei din 7 ianuarie 2009 și a obligat pârâtul la plata către

reclamant a sumei de 2.330 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin decizia de imputare din

19 mai 2008 emisă de UM X București, i s-a imputat reclamantului suma de 49.851,03

RON reprezentând c/v cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, decizie

anulată prin decizia din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor.

Prin decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei de

Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale s-a admis

cererea de repunere în termen formulată de comandantul UM X București, dispunându-se

efectuarea unei noi cercetări administrative.

Cercetarea administrativă a fost finalizată prin

procesul-verbal de cercetare administrativă din 20 martie 2009, iar prin decizia

de imputare din 23 martie 2009 emisă de UM X București i s-a imputat reclamantului

suma de 55.845,77 RON reprezentând c/v cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării,

stabilite ca urmare a demisiei înainte de expirarea contractului încheiat cu Ministerul

Apărării Naționale.

Prin hotărârea din 11 mai 2009 emisă de comandantul

UM X a fost admisă în parte contestația formulată de reclamant, în ceea ce privește

stabilirea cheltuielilor de școlarizare prin aplicarea eronată a coeficienților

de inflație și neluarea în calcul a timpului îndeplinit efectiv, dispunându-se emiterea

unei noi decizii de imputare pentru suma de 36.863,35 RON.

Prin decizia de imputare din 1 iunie 2009, emisă

de UM X București, în baza procesului-verbal de cercetare administrativă încheiat

la data de 28 mai 2009 s-a angajat răspunderea materială a reclamantului pentru

suma de 36.863,35 RON.

Împotriva hotărârii din 11 mai 2009 emisă de comandantul

UM X și a deciziei de imputare din 1 iunie 2009 petentul a formulat plângere, iar

prin decizia din 23 iulie 2009 a Comisei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării Naționale a fost respinsă plângerea formulată, fiind menținută

răspunderea materială pentru suma de 36.863,35 RON.

La data de 13 august 2009, reclamantul s-a adresat

instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București solicitând anularea

deciziei de imputare și a actelor administrativ-jurisdicționale contestate.

Referitor la susținerea că din suma imputată nu

au fost scăzute cheltuielile aferente stagiului militar obligatoriu și gratuit,

în raport de dispozițiile art. 34 și art. 35 din Legea nr. 46/1996 raportat la

art. 16 și art. 19 din aceeași lege, invocată o dată cu solicitarea efectuării probei

cu expertiza contabilă, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată având în vedere că

reclamantul nu era militar în termen, iar în perioada 2002-2006 instituția de învățământ

nu desfășura activități de instruire cu militari în termen.

Reclamantul a semnat la data de 12 noiembrie 2000

un contract pentru exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, înregistrat

la UM Y Sibiu din data de 12 noiembrie 2000 cu Ministerul Apărării Naționale pe

o durată de 8 ani, în condițiile art. 41

1

din Legea nr. 80/1995, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 90/2001.

În acest context, Curtea a apreciat că nu se poate

pune semnul egalității între cheltuielile aferente pentru întreținerea unui militar

în termen cu cele necesare pentru o persoană care urmează cursurile unei instituții

militare de învățământ pentru dobândirea gradului de ofițer și nu se poate proceda

la o asimilare a celor două situații, esențial diferite.

Urmare a nerespectării duratei contractului, întrucât

reclamantul a solicitat trecerea în rezervă prin demisie, cu Ordinul Ministerului

Apărării din data de 25 februarie 2008, acesta datorează cheltuielile așa cum s-a

angajat și cum ele au fost în mod cert efectuate, în mod corespunzător, prin raportare

la data semnării, corespunzător cu perioada rămasă neîndeplinită din cei 8 ani.

Față de susținerea reclamantului că decizia de

imputare este netemeinică, întrucât în raport de prevederile art. 25 alin. (5)

și alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 pârâtul avea obligația de a dovedi atât existența

cât și întinderea prejudiciului, prejudiciul neavând la bază niciun înscris justificator,

nefiind dovedit, Curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există ordinele de zi

pe unitate prin care s-au stabilit cheltuielile de școlarizare, în raport de

art. 2 și art. 4 din Ordinul din 12 aprilie 2007.

Pârâții au depus la dosarul cauzei un extras cu

valorile cheltuielilor de întreținere pe fiecare an de studiu, fundamentarea cheltuielilor

de echipament și cazarmament, rechizite, materiale igienă, alte materiale, cheltuieli

de hrană și cazare, pe fiecare an de studiu, iar din procesul-verbal de cercetare

administrativă rezultă că acesta conține 17 anexe, cuprinzând adrese prin care au

fost comunicate cheltuielile de întreținere atât de la UM Y Sibiu cât și de la Z

Făgăraș, nota explicativă, nota de calcul privind determinarea cotei-părți din cheltuielile

de întreținere suportate de Ministerul Apărării Naționale pe timpul școlarizării,

etc.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a determinat

detaliat, pe fiecare an de studiu și pe categorii de cheltuieli, cheltuielile de

școlarizare, prin raportare la actele justificative contabile identificate de către

expert, stabilind costul actualizat al cheltuielilor la data trecerii în rezervă

a reclamantului, stabilind că suma pentru care se poate impune atragerea răspunderii

materiale a reclamantului este de 33.224,18 RON și nu cea de 36.863,35 RON prevăzută

în decizia de imputare contestată.

Referitor la decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei

de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, despre

care reclamantul arată că a fost emisă cu nerespectarea art. 33 din O.G. nr. 121/1998,

pârâta nedovedind niciun motiv temeinic pentru repunerea în termenul de cercetare

administrativă, întrucât această cercetare a fost efectuată însă procesul-verbal

a fost anulat, Curtea a apreciat că nu poate reține această susținere.

Așadar, este evident, a reținut judecătorul fondului,

că motivul de repunere în termen este cel avut în vedere chiar de dispozițiile legale

invocate, comandantul UM X București solicitând repunerea în termen întrucât, urmare

a constatării nulității deciziei de imputare și a procesului-verbal de cercetare

administrativă, pentru nerespectarea dreptului la apărare, se impunea refacerea

cercetării administrative cu respectarea art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998,

în vederea determinării valorii reale a pagubei, în contextul în care Comisia de

Jurisdicție a Imputaților nu a pronunțat o soluție asupra fondului contestației,

astfel încât cererea de repunere în termen în mod legal a fost încuviințată, prin

decizia din 7 ianuarie 2009 a Comisei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul

T.R.M., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive, respectiv argumente:

Instanța a încălcat dispozițiile legii speciale,

respectiv dispozițiile art. 25 alin. (5) și alin. (6) din O.G. nr. 121/1998, normă

care statuează că proba legalității și temeiniciei deciziei de imputare trebuie

făcută de către unitatea al cărei comandament emite această decizie, în speță de

către U.M. X București. Instanța de fond a apreciat asupra cuantumului prejudiciului

doar pe baza expertizei contabile, expertiză care nu conține actele în baza căruia

a fost calculat acest prejudiciu;

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 33 din O.G. nr. 121/1998. Potrivit acestei norme, instituția

repunerii în termenul legal de efectuare a cercetării administrative funcționează

doar dacă există motive temeinice și doar atunci când cercetarea administrativă

nu s-a efectuat. În cauză pârâtul nu dovedește nici un motiv temeinic pentru a fi

repus în termen și nici nu este vorba de neefectuarea cercetării administrative,

deoarece această cercetare a fost efectuată, dar ulterior, prin decizia din 29 octombrie

2008 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului

Apărării Naționale procesul-verbal de cercetare administrativă a fost anulat.

Recurentul și-a încadrat motivele de recurs în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond,

precum și cu prioritate, motivul de recurs ce vizează încălcarea unor norme de procedură

a căror nerespectare face imposibilă analizarea fondului cauzei, Înalta Curte constată

că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Prejudiciul imputat recurentului-reclamant a fost

stabilit prin decizia de imputare din 23 martie 2009, ca urmare a pronunțării deciziei

administrativ-jurisdicționale din 7 ianuarie 2009 de către Comisia de Jurisdicție

a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, prin care pârâtul a fost

repus în termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative. Anterior acestor

decizii se efectuase o primă cercetare administrativă în cauză, încheindu-se procesul-verbal

din data de 20 martie 2009, dar acest proces-verbal a fost anulat, fiind casată

și o primă decizie de imputare.

Potrivit art. 33 din O.G. nr. 121/1998 „(1) Atunci

când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a

emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), alin. (2)

și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis

împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai

mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei

de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15

zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative

sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității

competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane

decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.

(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând

cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este

definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului

sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen.

(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen,

termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) curg de

la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.”

Astfel cum se poate observa din analiza literală

a texului de lege, pentru repunerea în termenul de efectuare a cercetării administrative,

este necesar ca, din motive temeinice, cercetarea administrativă să nu fi fost efectuată

în termenul prevăzut de lege, ori, în speță, cercetarea administrativă fusese efectuată,

fiind emisă și o primă decizie de imputare, dar cercetarea administrativă a fost

anulată, ca urmare a exercitării unei căi de atac de către reclamant. Simplul fapt

că cercetarea administrativă efectuată în termen a fost anulată în calea administrativă

de atac nu reprezintă un motiv temeinic în sensul art. 33 din O.G. nr. 121/1998,

pentru repunerea în termen.

În raport de aceste considerente, decizia din

7 ianuarie 2009 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor este nelegală, urmând a

fi anulată. Ca efect al acestei anulări, vor fi anulate și actele administrative

anterioare și subsecvente care au condus la stabilirea prejudiciului imputat reclamantului

în prezenta cauză.

În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul

Apărării Naționale, prin care a criticat anularea pațială a actelor administrative,

pentru suma de 3.639,17 RON, acesta urmează a fi respins ca nefondat, față de considerentele

deja expuse cu ocazia analizei motivelor de recurs ale reclamantului.

În baza art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin.

(3) C. proc. civ. recursul formulat de reclamantul T.R.M. va fi admis, dispunându-se

modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării

în totalitate a actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.R.M. împotriva sentinței

civile nr. 7822 din 22 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată.

Admite acțiunea și anulează în totalitate actele

administrative atacate, respectiv decizia din 23 iulie 2009 pronunțată de Comisia

de Jurisdicție a Imputațiilor, hotărârea din 11 mai 2009 emisă de Ministerul Apărării

Naționale, decizia de imputare din 1 iunie 2009 emisă de Ministerul Apărării Naționale,

decizia din 7 ianuarie 2009 pronunțtă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și

procesul-verbal de cercetare administrativă din 20 martie 2009 emis de Ministerul

Apărării Naționale.

Menține dispoziția din sentința atacată de obligare

a pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2.330 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul

Apărării Naționale împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iulie2014.