ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5889/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5889/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată sub nr.
8094/112/2011 inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamantul
L.N.C.I. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Militară nr. X și Comisia de
Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale,
solicitând anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei de imputare nr. A-346
din 21 ianuarie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X, anularea ca
nelegală și netemeinică a Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010 emisă de
către Unitatea Militară nr. X și anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei
administrativ-jurisdicționale nr. 40/CJ 186/2010 a Comisiei de Jurisdicție a
Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În motivare,
reclamantul arată, în esență, că a fost angajat în cadrul M.A.N, până la data
de 10 octombrie 2008, fiind trecut în rezervă în baza Ordinului nr. MP 982 din
3 octombrie 2008.
În anul 2006 a urmat
un curs pentru ofițeri de transmisiuni cu o durată de 4 luni și 10 zile, la
Ford Gordon, Georgia, SUA.
Prin procesul-verbal
de cercetare-administrativă nr. A-335 din 20 ianuarie 2010 (anexa 1), Comisia
stabilită prin OZU nr. 231 din 26 noiembrie 2009 din cadrul Unității Militare
nr. X propune stabilirea răspunderii materiale în cuantum de 16.072,18 RON în
sarcina reclamantului respectiv emiterea unei decizii de imputare.
Drept urmare,
comandantul UM X emite în baza acestui proces verbal Decizia de imputare nr.
A-346 din 21 ianuarie 2010 (anexa 2), act administrativ prin care reclamantul
ar datora sumele arătate mai sus.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința civilă
nr. 104/2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios
administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea, anulată Decizia
administrativ jurisdicțională nr. 40/CJ186/2010 din data de 26 mai 2010 a
pârâtei Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării
Naționale, și respinse restul capetelor de cerere, inclusiv cererea vizând
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
hotărârii a arătat că prin Decizia de impunere nr. A-346 din 21 ianuarie 2010
emisă de către Unitatea Militară nr. X s-a angajat răspunderea materială în
sarcina reclamantului în valoare de 16.072,18 RON reprezentând cheltuieli de
întreținere pe timpul școlarizării aferente contractului neonorat integral,
prin Hotărârea nr. A-1191 din 17 martie 2010 a aceleiași unități militare
respingându-se contestația formulată împotriva Deciziei de imputare nr. A-346
din 21 ianuarie 2010 și menținerea răspunderii materiale pentru suma de
16.072,18 RON.
Ulterior, prin
Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 40/CJ 186/2010 a Ministerului
Apărării Naționale - Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, a fost respinsă
plângerea reclamantului împotriva Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010, ca
fiind nulă întrucât a fost formulată de către o persoană fără calitate
procesuală nemaifiind militar-ca urmare a demisiei la data promovării ei.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva sentinței
în discuție a formulat recurs reclamantul invocând următoarele motive:
- soluționarea
pricinii de către o instanță necompetentă, aceasta revenind în fond
Tribunalului Bistrița-Năsăud;
- greșita respingere
de către instanța de fond a excepției privind prescripția răspunderii
materiale;
- greșita respingere
a excepției vizând nerealizarea (nefinalizarea) cercetării administrative
prealabile în termenul prevăzut de O.G. nr. 121/1998.
Intimata prin
concluzii scrise a solicitat respingerea recursului, arătând, pe de o parte că
răspunderea materială a militarilor este una generală „raportată la data
producerii pagubei și nu la cea a cercetării administrative”.
Referitor la
prescripție raportându-se la data trecerii în rezervă, prin demisie stabilirea
răspunderii materiale s-a făcut în intervalul de 3 ani prevăzut de O.G. nr.
121/1998.
Cât privește
tardivitatea efectuării cercetării administrative, s-a arătat că în mod legal
s-a dispus repunerea în termen pentru efectuarea acestui aspect ce se
raportează și la existența unei singure cercetării administrative finalizate,
finalizare ce presupune luarea unei decizii în cazul de față una de imputare.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Referitor la excepția
necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, raportat la faptul că actul
atacat este emis de o autoritate locală în speță UM X Bistrița, aceasta nu este
dată, reclamantul arătând, prin însăși cererea introductivă, faptul că solicita
anularea și a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 40/CJ 186/2010 emisă
de Ministerului Apărării Naționale. Or, aceasta este autoritate centrală ce
atrage competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva ei,
conform prevederilor art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în
prima instanță Curtea de Apel Cluj, în a căror rază teritorială domiciliază
reclamantul.
Raportat la
prescripția dreptului de a dispune antrenarea răspunderii materiale de la care
curge termenul de prescripție, data este cea a trecerii în rezervă a
recurentului - respectiv 10 octombrie 2008.
Totuși, similar cu
procedura de drept comun a Codului Muncii, termenul de 60 de zile în care
trebuia efectuată cercetarea administrativă prevăzută de art. 23 de O.G. nr.
121/1998 de care se prevalează reclamantul nu curge de la această dată, a
demisiei, ci de la cea a cunoașterii nu doar a existenței ci și a întinderii
pagubei cu încadrarea în termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (1) din
O.G. nr. 121/1998, ori, aceasta este cea a înregistrării procesului-verbal de
cercetare administrativ nr. A-335 din 20 ianuarie 2010, comisia de cercetare
fiind numită în data de 26 noiembrie 2009, astfel că activitatea acesteia s-a
încadrat în termenul prescris de 60 de zile.
Referitor la
tardivitatea efectuării cercetării administrative, aceasta nu este dată,
întrucât s-a dispus de către comandantul unității militare repunerea în
termenul de efectuare a acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin.
(1) din O.G. nr. 121/1998.
În fapt a fost vorba
despre o cercetare administrativă nefinalizată din motive independente de
speță, repusă în termen și finalizată de intervalul perioadei de 60 de zile de
la acea dată.
De aceea, se
apreciază că în cauză nu au fost efectuate două cercetării prealabile, ci doar
una, în modalitatea descrisă mai sus astfel că nici această critică, nu poate
fi primită.
Cu privire la
greșita, nelegala repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative
instituția repunerii în termen nu ar avea legătură cu cea a prelungirii
termenului cercetării, una neexcluzând-o pe cealaltă.
De altfel,
nelegalitatea repunerii în termen nu este dată nici raportat la admiterea
cererii de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului
Apărării Naționale, deși hotărârea sa pe fondul diferendului respectiv Decizia
administrativ jurisdicțională nr. 40/CJ 186/2010, a fost anulată de către
instanța de judecată, această dispoziție nefiind atacată cu recurs de către
niciuna dintre părți.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
În aceste condiții,
cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond
fiind din perspectiva acestora, temeinică și legală în baza dispozițiilor art.
312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de L.N.C.I. împotriva Sentinței civile nr. 104 din 9 februarie 2012 a
Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM