ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5889/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată sub nr. 8094/112/2011 inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamantul L.N.C.I. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Militară nr. X și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X, anularea ca nelegală și netemeinică a Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X și anularea ca nelegală și netemeinică a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 40/CJ 186/2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

În motivare, reclamantul arată, în esență, că a fost angajat în cadrul M.A.N, până la data de 10 octombrie 2008, fiind trecut în rezervă în baza Ordinului nr. MP 982 din 3 octombrie 2008. În anul 2006 a urmat un curs pentru ofițeri de transmisiuni cu o durată de 4 luni și 10 zile, la Ford Gordon, Georgia, SUA. Prin procesul-verbal de cercetare-administrativă nr. A-335 din 20 ianuarie 2010 (anexa 1), Comisia stabilită prin OZU nr. 231 din 26 noiembrie 2009 din cadrul Unității Militare nr. X propune stabilirea răspunderii materiale în cuantum de 16.072,18 RON în sarcina reclamantului respectiv emiterea unei decizii de imputare. Drept urmare, comandantul UM X emite în baza acestui proces verbal Decizia de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 (anexa 2), act administrativ prin care reclamantul ar datora sumele arătate mai sus.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 104/2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea, anulată Decizia administrativ jurisdicțională nr. 40/CJ186/2010 din data de 26 mai 2010 a pârâtei Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, și respinse restul capetelor de cerere, inclusiv cererea vizând plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii a arătat că prin Decizia de impunere nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X s-a angajat răspunderea materială în sarcina reclamantului în valoare de 16.072,18 RON reprezentând cheltuieli de întreținere pe timpul școlarizării aferente contractului neonorat integral, prin Hotărârea nr. A-1191 din 17 martie 2010 a aceleiași unități militare respingându-se contestația formulată împotriva Deciziei de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 și menținerea răspunderii materiale pentru suma de 16.072,18 RON. Ulterior, prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 40/CJ 186/2010 a Ministerului Apărării Naționale - Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, a fost respinsă plângerea reclamantului împotriva Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010, ca fiind nulă întrucât a fost formulată de către o persoană fără calitate procesuală nemaifiind militar-ca urmare a demisiei la data promovării ei.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței în discuție a formulat recurs reclamantul invocând următoarele motive: - soluționarea pricinii de către o instanță necompetentă, aceasta revenind în fond Tribunalului Bistrița-Năsăud; - greșita respingere de către instanța de fond a excepției privind prescripția răspunderii materiale; - greșita respingere a excepției vizând nerealizarea (nefinalizarea) cercetării administrative prealabile în termenul prevăzut de O.G. nr. 121/1998. Intimata prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului, arătând, pe de o parte că răspunderea materială a militarilor este una generală „raportată la data producerii pagubei și nu la cea a cercetării administrative”.

Referitor la prescripție raportându-se la data trecerii în rezervă, prin demisie stabilirea răspunderii materiale s-a făcut în intervalul de 3 ani prevăzut de O.G. nr. 121/1998. Cât privește tardivitatea efectuării cercetării administrative, s-a arătat că în mod legal s-a dispus repunerea în termen pentru efectuarea acestui aspect ce se raportează și la existența unei singure cercetării administrative finalizate, finalizare ce presupune luarea unei decizii în cazul de față una de imputare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, raportat la faptul că actul atacat este emis de o autoritate locală în speță UM X Bistrița, aceasta nu este dată, reclamantul arătând, prin însăși cererea introductivă, faptul că solicita anularea și a Deciziei administrativ-jurisdicționale nr. 40/CJ 186/2010 emisă de Ministerului Apărării Naționale.

Or, aceasta este autoritate centrală ce atrage competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva ei, conform prevederilor art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în prima instanță Curtea de Apel Cluj, în a căror rază teritorială domiciliază reclamantul. Raportat la prescripția dreptului de a dispune antrenarea răspunderii materiale de la care curge termenul de prescripție, data este cea a trecerii în rezervă a recurentului - respectiv 10 octombrie 2008. Totuși, similar cu procedura de drept comun a Codului Muncii, termenul de 60 de zile în care trebuia efectuată cercetarea administrativă prevăzută de art. 23 de O.G. nr. 121/1998 de care se prevalează reclamantul nu curge de la această dată, a demisiei, ci de la cea a cunoașterii nu doar a existenței ci și a întinderii pagubei cu încadrarea în termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998, ori, aceasta este cea a înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativ nr. A-335 din 20 ianuarie 2010, comisia de cercetare fiind numită în data de 26 noiembrie 2009, astfel că activitatea acesteia s-a încadrat în termenul prescris de 60 de zile. Referitor la tardivitatea efectuării cercetării administrative, aceasta nu este dată, întrucât s-a dispus de către comandantul unității militare repunerea în termenul de efectuare a acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998. În fapt a fost vorba despre o cercetare administrativă nefinalizată din motive independente de speță, repusă în termen și finalizată de intervalul perioadei de 60 de zile de la acea dată.

De aceea, se apreciază că în cauză nu au fost efectuate două cercetării prealabile, ci doar una, în modalitatea descrisă mai sus astfel că nici această critică, nu poate fi primită. Cu privire la greșita, nelegala repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative instituția repunerii în termen nu ar avea legătură cu cea a prelungirii termenului cercetării, una neexcluzând-o pe cealaltă. De altfel, nelegalitatea repunerii în termen nu este dată nici raportat la admiterea cererii de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, deși hotărârea sa pe fondul diferendului respectiv Decizia administrativ jurisdicțională nr. 40/CJ 186/2010, a fost anulată de către instanța de judecată, această dispoziție nefiind atacată cu recurs de către niciuna dintre părți.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În aceste condiții, cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind din perspectiva acestora, temeinică și legală în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.N.C.I. împotriva Sentinței civile nr. 104 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2013. Procesat de GGC - LM