ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2016

Decizia nr. 2063/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal la data de 8 aprilie 2014, sub nr. 264/45/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, anularea Deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 177/CJ/1189/2013 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de jurisdicție a imputațiilor, decizie prin care au fost menținute actele contestate și în baza căreia comandantul UM X Buzău a emis o nouă decizie de imputare, cu nr. A732 din 27 martie 2014.

De asemenea, reclamantul a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. A 1797 din 12 noiembrie 2013 emisă de comandantul UM X Buzău, pentru rezolvarea contestației formulate în legătură cu Decizia de imputare nr. R 5733 din 25 septembrie 2013 emisă de comandantul UM X Buzău, precum și a Deciziei de imputare nr. R 5733 din 25 septembrie 2013, cu anexele care stabilesc valoarea de înlocuire a produsului butoi din tablă.

Totodată, s-a solicitat suspendarea executării Deciziei de imputare nr. R 573 din 25 septembrie 2013, precum și anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. R 5521 din 12 septembrie 2013 al UM X Buzău, ce a stat la baza emiterii acestei decizii de imputare.

Prin Sentința nr. 150 din 7 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus:

- admiterea excepției prescripției dreptului pârâtului de a angaja răspunderea materială a reclamantului;

- admiterea acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale;

- anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. R 5521 din 12 septembrie 2013 al UM X Buzău, Deciziei de imputare nr. 5733 din 25 septembrie 2013, Hotărârii nr. A 1797 din 12 noiembrie 2013, emise de UM X Buzău, a Deciziei nr. 177/CJ/1189/2013 din 22 ianuarie 2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și a Deciziei nr. A 732 din 27 martie 2014 emisă de UM Y Buzău;

- respingerea cererii reclamantului privind cheltuielile de judecată, ca nedovedită;

- suspendarea executării actelor administrative anulate până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Împotriva Sentinței nr. 150 din 7 iulie 2014 a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Apărării Naționale, susținând că aceasta este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, au fost invocate, în esență, următoarele:

Reclamantul este cadru militar în activitate, astfel că îi este incidentă Legea nr. 80/1995, cu modificările ulterioare, și nicidecum Legea nr. 188/1999 - art. 85 alin. (3), la care face trimitere prima instanță.

Critica adusă sentinței recurate vizează regula generală aplicabilă începutului prescripției extinctive și dreptului la acțiunea în repararea pagubei.

Dispozițiile art. 2523 și art. 2528 (1) C. civ., precum și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 121/1998 nu au fost aplicate de prima instanță, deși ele sunt incidente cauzei.

Din interpretarea acestora rezultă că termenul de decădere curge de la data producerii pagubei până la data constatării acesteia.

Din actele depuse la dosarul cauzei se poate observa că paguba a fost produsă în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 octombrie 2009, respectiv în intervalul de timp trecut de la ultima inventariere generală a bunurilor materiale din Unitatea Militară Z Huși.

Data constatării lipsurilor este data încheierii Procesului-verbal de predare primire a gestiunii depozitului C.L., document înregistrat cu nr. A 1502 din 30 octombrie 2009. Acest termen (în care s-a produs paguba) are o durată de 10 luni. Constatarea producerii pagubei imputate intimatului-reclamant s-a făcut la data de 12 august 2011, odată cu luarea la cunoștință despre disjungerea dispusă de Parchetul militar (Dosar nr. x/P/2009) și constituirea unui nou Dosar (nr. y/P/2011), având ca obiect lipsa a 55 butoaie în gestiunea depozitului C.L a UM Z Huși, finalizat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 2 februarie 2012.

Rezultă fără echivoc faptul că între data constatării pagubei și data procedurii acesteia nu este depășit termenul de decădere de 3 ani.

Referirile la „regula generală aplicabilă începutului prescripției și a dreptului la acțiune în repararea pagubei” aduce în atenția instanței de recurs faptul că prima instanță nu a observat că prescripția nu a început să curgă de la data de 30 octombrie 2009, deoarece titularul dreptului la acțiune - comandantul UM Z Huși nu a cunoscut nașterea acestui drept, neavând la cunoștință aspectul omisiunii de fond decât la data de 12 august 2011.

De asemenea, dreptul la acțiune în repararea pagubei care a fost cauzată prin fapta ilicită imputată intimatului-reclamant (omisiunea de a cerceta administrativ lipsa butoaielor din gestiune) a început să curgă de la data la care unitatea militară reprezentată de comandant - a cunoscut atât paguba cât și pe cel care este răspunzător de producerea acesteia. Aceste exigențe au fost îndeplinite prin înregistrarea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A-5521 din 12 septembrie 2013 și prin emiterea Deciziei de imputare nr. R 5733 din 25 septembrie 2013.

Înscrisurile dosarului de cercetare administrativă evidențiază aspectele susținute pe calea prezentului recurs.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii în tot și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii.

Intimatul A. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Nelegalitatea hotărârii primei instanțe invocată de recurent are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru a dispune admiterea excepției prescripției dreptului pârâtului de a angaja răspunderea materială a reclamantului, prima instanță a constatat că prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor nu stabilesc un termen limită înlăuntrul căruia poate fi angajată răspunderea militară a cadrelor militare.

Considerând că elementele esențiale ale raportului de serviciu între părțile în litigiu nu diferă de modul în care Legea nr. 188/1999 reglementează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 2517 C. civ., respectiv prevederile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 188/199 și a apreciat că dreptul pârâtului de a emite decizia de imputare se prescrie în termen de 3 ani, calculat de la data producerii pagubei.

Un prim-element ce se impune a fi subliniat este acela că în cauză sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, respectiv art. 24 alin. (1) și (4) din acest act normativ, potrivit căruia:

„(1) Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituțiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor.

(..)

(4) Termenele prevăzute de prezentul articol sunt termene de decădere”.

Prin urmare, angajarea răspunderii materiale a militarilor este condiționată de constatarea producerii pagubelor, într-un termen de 3 ani de la data procedurii lor, acest termen fiind unul de decădere.

În speța de față, paguba a fost produsă în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 octombrie 2009.

Fapta imputată reclamantului, în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, a constat în omisiunea cercetării lipsei din gestiune a 55 de butoaie din tablă zincată.

Constatarea producerii pagubei care a fost imputată reclamantului a avut loc la data de 12 august 2011, când autoritatea pârâtă a luat cunoștință de disjungerea dispusă de Parchetul militar în Dosarul nr. x/P/2009 și constituirea unui nou dosar având ca obiect lipsa celor 55 de butoaie în gestiunea depozitului CL al UM Z Huși.

Așadar, a fost respectat termenul de decădere de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 121/1998.

Referitor la începutul prescripției dreptului la acțiune în repararea pagubei, în lipsa unei reguli speciale în O.G. nr. 121/1998, devine aplicabilă regula generală instituită de art. 2528 alin. (1) C. civ., aceea că prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speța de față, dreptul la acțiune în repararea pagubei care a fost cauzată prin fapta imputată reclamantului a început să curgă de la data de 12 august 2011, aceasta fiind data la care unitatea militară prin comandantul acesteia a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care este răspunzător de producerea acesteia.

Prin urmare, la emiterea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. R-5521 din 12 septembrie 2013 și a Deciziei de imputare nr. R 5733 din 25 septembrie 2013 a fost respectat termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 2517 C. civ., astfel că în mod eronat prima instanță a admis excepția prescripției dreptului pârâtului de a angaja răspunderea materială a reclamantului.

În aceste condiții, constatând că celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant în susținerea acțiunii nu au făcut obiectul cercetării în primă instanță, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva Sentinței nr. 150 din 7 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM