ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1729/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 1760/89 din 11 iunie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. Buzău și Ministerul Apărării Naționale: anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. R 6667 din 7.11.2013 și a Deciziei de Imputare nr. R 6702 din 8.11.2013, emise de UM Buzău; anularea Deciziei Administrativ Jurisdicționale nr. 10/CJI/66/2014, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3272 RON și la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că: efectuarea cercetării administrative s-a făcut în termenul de 60 de zile, de la data când șeful unității a luat cunoștință de producerea pagubei; decizia de imputare încalcă puterea de lucru judecat stabilită prin Decizia Administrativ Jurisdicțională nr. 129/CJ/708/2012; cercetarea administrativă s-a făcut de UM Buzău, iar răspunzător de stabilirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative este comandatul UM Buzău; aplicarea sancțiunii este tardivă prin raportare la art. 24 din O.G. 121/1998; prin aprobarea prelungirii termenului de cercetare administrativă, UM Buzău își invocă propria culpă.

Ministerul Apărării Naționale, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a B. Buzău.

Prin sentința nr. 948/CA din 10.11.2014, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială, invocat din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin sentința nr. 7 din 19.01.2015, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a B. Buzău, excepție ce a fost ridicată de către pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a admis excepția tardivității aplicării sancțiunii, excepție ce a fost ridicată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, a anulat procesul-verbal de cercetare administrativă R 6667 din 7.11.2013 și Decizia de Imputare nr. R 6702 din 8.11.2013, acte administrative ce au fost emise de B. Buzău, a anulat Decizia Administrativ Jurisdicțională nr. 10/CJI/66/2014 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 3.272 RON, reținută în baza actelor administrative contestate; s-a luat act că reclamantul nu solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru B. Buzău invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin hotărârea recurată, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului de a angaja răspunderea materială a reclamantului, iar pe fondul cauzei a admis acțiunea și a anulat Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. R.6667 din 07 noiembrie 2013, Decizia de imputare nr. R 6702 din 08 noiembrie 2013, emise de M.Ap. N. - B. Buzău, Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 10/CJI/66/2014, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din M.Ap.N. și a dispus obligarea noastră la restituirea sumei de 3.272 RON, reținută în baza actelor administrative contestate.

Prescripția extinctivă, rămasă în sistemul nostru de drept, este considerată o instituție de drept material.

Curtea de Apel Iași a reținut, în motivarea admiterii excepției invocate de contestator, referitoare la prescripția dreptului de a angaja răspunderea materială a reclamantului-intimat, astfel:

" răspunderea materială a militarilor considerați vinovați de producerea ei, indiferent pentru ce motive, putea fi angajată numai în cazul în care paguba - în speță plata necuvenită a unor drepturi bănești - ar fi fost constatată în cel mult trei ani de la producerea acesteia, respectiv de la data plăților nedatorate,,.

Prima instanță a identificat norma aplicabilă, a extrapolat prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor Ia norma specială (art. 2517 N. C. civ.), ajungând la concluzia incidenței dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Ordonanță, astfel "răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba, dar nu mai târziu de trei ani de la această dată ".

Critica formulată vizează interpretarea greșită a Curții de Apel Iași referitoare la norma privind regula generală aplicabilă începutului prescripției extinctive și a dreptului la acțiune în repararea pagubei.

Dispozițiile art. 2523 și ale art. 2528 alin. (1) din noul C. civ., precum și ale art. 24 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 121/1998, sunt ignorate de instanță.

Prin urmare, termenul de decădere prevăzut de actul normativ menționat curge de la data producerii pagubei până la data constatării acesteia. Din actele depuse la dosarul cauzei se poate observa că fapta culpabilă, săvârșită de reclamant, și imputată prin decizia administrativ-jurisdicțională atacată, s-a materializat la data de 10.10.2011. În calitate de înlocuitor la comanda unității militare, reclamantul a dispus prin Ordinul de Zi pe Unitate nr. 198/2011, ca termenul limită de finalizare a cercetării administrative privind sumele plătite persoanelor care au executat activități de asanare, să fie data de 08.12.2011. Acest ordin, dat de către reclamant, prin care practic s-a depășit termenul legal până la care trebuia făcută cercetarea administrativă, a viciat întreaga procedură administrativă, a făcut imposibilă recuperarea sumei de 3.272 RON, sumă ce i-a fost imputată prin decizia contestată.

Prima instanță a raportat motivarea soluției la termenul de decădere calculat de la "perioada cuprinsă între 21 mai 2008 și 09 aprilie 2009" .

Acesta apare, în interpretarea Curții de Apel Iași, astfel se reține "momentul cert și obiectiv al producerii pagubei".

Prima instanță nu a putut identifica, cu certitudine, care este data producerii pagubei, dată de la care să raporteze termenul de prescripție, deși din probatoriul existent la dosarul cauzei apare data producerii prejudiciului ca fiind 17.10.2008 (conform OZU nr. 205/2008). Constatarea prejudiciului s-a făcut în data de 19.09.2011, dată la care s-a întocmit Actul de constatare nr. D. 2893/2011. Pe cale de consecință, nu a fost îndeplinit termenul de decădere prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Stabilirea răspunderii materiale în sarcina reclamantului s-a făcut la data de 08.11.2013 (data emiterii Deciziei de imputare nr. R. 6702 din 08 11 2013). Între data de 0.10.2011 și data de 08.11.2013 s-au scurs 2 ani și 1 lună, nu mai mult de 3 ani, astfel încât excepția invocată nu trebuia să fie reținută de către Curtea de Apel Iași.

Astfel, nu are relevanță în această speță împrejurarea că faptele care au determinat constituirea pagubei în unitatea militară sunt identificate a fi fost săvârșite în perioada 2008-2009 (conform Actului de constatare încheiat la data de 08.09.2011), atâta timp cât cercetarea propriu-zisă a acestora nu s-a materializat pe fond din vina exclusivă a reclamantului-intimat (nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 21/1998 și a pct. 48 lit. d) din Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.5/1999, sub aspectul modului de stabilire a termenului pentru efectuarea cercetării administrative).

Aceste apărări sunt consemnate în motivațiile date de comisiile de contestații, care au fost sesizate de reclamant pe parcursul derulării cercetării administrative, în faza premergătoare judecății, reținute și de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din Ministerul Apărării Naționale în deciziile pronunțate în speță.

Înscrisurile dosarului de cercetare administrativă evidențiază aspectele susținute în recursul formulat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 9 februarie 2017, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 3 martie 2017, dispunând citarea părților.

Recursul este fondat, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În mod greșit instanța de fond a considerat că reclamantului A. i-a fost imputată plata unor drepturi bănești necuvenite în perioada 2008/2009, iar termenul în care se poate angaja răspunderea materială se calculează de la data primirii sumelor nedatorate, și că în raport de prevederile art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, imputarea acestuia s-a produs după împlinirea a trei ani de la data respectivă.

Or, constată Înalta Curte, ceea ce i se impută reclamantului nu este efectuarea plăților nedatorate, caz în care într-adevăr termenul prevăzut de art. 24 alin. (2) s-ar raporta la data plăților, ci faptul că acesta nu a respectat prevederile art. 23 alin. (1) și (2) din același act normativ, ceea ce a atras incidența prevederilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

În concret, reclamantul, la data de 10.10.2011, în calitate de înlocuitor la comanda C. Huși, a emis ordinul de zi pe unitate nr. 198/2011 prin care, pentru angajarea răspunderii materiale a persoanelor răspunzătoare pentru plata nedatorată a unor sume cu titlu de spor de pericol (asanare), a numit comisia de cercetarea administrativă, fixând termen limită pentru această activitate data de 8.12.2011.

Procedând astfel, reclamantul a încălcat însă prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, text legal care stabilește că cercetarea administrativă se face în cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei. Termenul de finalizare a cercetării administrative trebuia stabilit în maxim 60 de zile de la 19.09.2011, care reprezintă data înregistrării actului de constatare D.2893, iar nu de la data de 10.10.2011 când a fost emis ordinul de zi pe unitate.

Prin actul de constatare nr. D.2893 din 19.09.2011 s-a propus declanșarea cercetării administrative pentru paguba constatată cu ocazia verificării întreprinse, acesta fiind, în speță, pentru reclamant, în calitate de înlocuitor la comanda unității militare, momentul când a luat cunoștință de producerea pagubei, în sensul art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Prin urmare, în mod legal, reclamantului i-a fost imputată suma de 3.272 RON în considerarea prevederilor exprese ale art. 34 din actul normativ precitat, care stipulează în termeni categorici că după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative, or, în speță, finalizarea cercetării s-a produs peste termenul legal din vina exclusivă a reclamantului.

În concluzie, emiterea deciziei de imputare nr. R 6702 din 8.11.2011 în sarcina reclamantului s-a făcut cu respectarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, în condițiile în care fapta imputabilă acestuia s-a produs la 10.10.2011.

Față de cele ce preced, recursul promovat de către Ministerul Apărării Naționale, este fondat, astfel că va fi admis ca atare, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și va fi casată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale în nume propriu și pentru B. Buzău împotriva sentinței nr. 7 din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2017.