ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1686/2016

Decizia nr. 1686/2016

Asupra conflictului de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/108/2015, reclamantul A. a cerut în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale București, Unitatea Militară B. și Unitatea Militară C., anularea în parte a Deciziei administrativ jurisdicționale nr. 4/CJI 741/2015 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Comisia de jurisdicție a imputațiilor; anularea Deciziei de imputare nr. A 7015 din 14 noiembrie 2014 emisă de UM B., pentru suma de 18.096 lei și anularea actului de constatare nr. A 4478 din 27 iunie 2014 emis de UM C., prin care s-a stabilit că i s-a acordat în mod nelegal compensația lunară pentru chirie.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin Sentința civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2016, Tribunalul Arad a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale București, Unitatea Militară B. și Unitatea Militară C., în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre,Tribunalul Arad, interpretând prevederile O.G. nr. 121/1998 în corelație cu normele-cadru cuprinse în Legea nr. 554/2004 prin raportare la cauza de față, a constatat că decizia de imputare are natura juridică a unui act administrativ tipic, susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții administrative speciale, iar reclamantul a urmat ambele căi de atac administrativ-jurisdicționale prevăzute în art. 30 - 31 din O.G. nr. 121/1998, ultimul act, cu caracter definitiv în sistemul administrativ, fiind decizia Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul ministerului de resort.

Chiar dacă angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantului se face prin decizia de imputare, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul central al acestei din urmă autorități emitente, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 25 februarie 2016.

Prin Sentința nr. 80 din 28 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară B. și Unitatea Militară C., în favoarea Tribunalului Arad.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că reclamantul solicită anularea Deciziei de imputare nr. A 7015 din 14 noiembrie 2014 emisă de UM B., pentru suma de 18.096 lei Timișoara, anularea actului de constatare din 27 iunie 2014 emis de U.M C., acte prin care se impută încasarea unor drepturi de natură salarială, drepturi ce derivă din raporturile de serviciu ale reclamantului.

Ori aceste raporturi de serviciu sunt încheiate cu UM C., instituția angajatoare fiind o autoritate publică de nivel local, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Constatând existența conflictului negativ de competență, în raport de dispozițiile 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Actele administrative contestate în cauză sunt emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Anterior învestirii instanței, împotriva deciziei de imputare au fost exercitate căile de atac administrativ-jurisdicționale reglementate de art. 30 și următoarele din O.G. nr. 121/1998, procedura administrativ-jurisdicțională fiind finalizată prin Decizia administrativ jurisdicționale nr. 4/CJI 741/2015 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, act administrativ-jurisdicțional cu caracter definitiv, potrivit art. 31 alin. (4) din aceeași ordonanță.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 definește actul administrativ-jurisdicțional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (art. 2 alin. (1) lit. d)).

Pe de altă parte, în considerarea caracterului facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale, stabilit prin Constituția României, Legea nr. 554/2004 prevede, la art. 6, reguli procedurale conform cărora actele administrative susceptibile de a face obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura prealabilă administrativă, dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională; dacă, însă, persoana care se consideră vătămată a optat pentru procedura administrativ-jurisdicțională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii, actul administrativ-jurisdicțional prin care este finalizată procedura va constitui obiectul acțiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din lege.

În acest sens sunt dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora în situația în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile acestei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Dispozițiile legii speciale nu prevăd, așadar, în mod explicit care este instanța competentă să soluționeze contestația formulată de persoanele interesate, norma legală în discuție fiind una de trimitere la dreptul comun în materie, care este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Interpretând în corelație prevederile acestei din urmă legi cu cele ale O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte constată că decizia de imputare are natura juridică a unui act administrativ tipic, susceptibil să facă obiectul unei jurisdicții administrative speciale și că reclamantul a urmat căile de atac administrativ-jurisdicționale, prevăzute în art. 30 - 31 din O.G. nr. 121/1998, ultimul act, cu caracter definitiv în sistemul administrativ, fiind hotărârea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul ministerului de resort.

Așadar, deși angajarea propriu-zisă a răspunderii materiale a reclamantului se face prin decizia de imputare, în considerarea efectelor specifice procedurii administrativ-jurisdicționale, competența instanței este determinată de rangul central al autorității emitente a hotărârii cu caracter definitiv în sistemul administrativ, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară B. și Unitatea Militară C. în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.

Procesat de GGC - NN