ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamanții: A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu U.M. "X" Buzău, anularea Deciziilor de imputare nr. 188, 184, 185 și 186 din 24 ianuarie 2014, precum și a Deciziei nr. 26/CJI174 din 4 iunie 2014, emisă de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, apreciind că: " Încercarea de a face discriminare între cadrele militare și gradații profesioniști, în privința drepturilor de transport, este de neînțeles".

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 106 din 15 iunie 2015 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a Unității Militare "X" Buzău, a admis acțiunea formulată de reclamanții: A., B., C. și D., în contradictoriu cu U.M. "X" Buzău, reprezentată legal de Ministerul Apărării Naționale și a anulat deciziile de imputare nr. A-188 din 24 ianuarie 2014, nr. A-184 din 24 ianuarie 2014, nr. A-185 din 24 ianuarie 2014, emise de U.M. "X" Buzău, precum și Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 26/CJI174/2014 din 4 iunie 2014, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din Cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 106 din 15 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și pentru UM "X" Buzău, a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Principala critică vizează identificarea eronată și interpretarea greșită dată normei privind regula generală aplicabilă în ceea ce privește dreptul la decontul cheltuielilor de transport pentru categoria de militari "soldați și gradați profesioniști" . Recurenții consideră că, în raport cu motivarea sentinței recurate, instanța de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare, ce se constituie în cadrul normativ propriu acestei categorii de militari, adăugând la lege, observând existența unui drept acolo unde acesta nu apare a fi reglementat (dreptul la decontul cheltuielilor de transport). În opinia recurenților, prima instanță impută instituției militare, în mod greșit, faptul că nu s-a făcut o "actualizare sau o corelare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ menționat cu noua realitate - juridică, organizatorică și socială, ce s-a creat în cadrul instituției militare, odată cu adoptarea evocatei legi". Instanța, referindu-se la "restrângerea, pe cale de interpretare a voinței legiuitorului a drepturilor de transport acordate întregului personal al ministerului apărării naționale", motivează soluția de admitere prin aceea că Ministerul Apărării Naționale a acționat în relația cu reclamanții prin " exces de putere" deoarece i-a găsit pe aceștia vinovați de achitarea sumelor cu titlu de decont drepturi de transport pentru soldații și gradații profesioniști menționați în cercetarea administrativă din unitatea militară "Y" Huși. Norma care reglementează drepturile de transport ale militarilor este H.G. nr. 372/1990, modificată prin H.G. nr. 502/1993, iar la data emiterii acestor norme, în Ministerul Apărării Naționale nu există categoria de militari care acum se numește "soldați și gradați profesioniști". Chiar și în aceste condiții, prima instanță a trecut cu ușurință peste argumentul legii și a extrapolat prevederi normative din anul 1990, care stipulează dreptul în discuție pentru categoria "militari", timpului prezent, anului 2015, când există deja o lege organică - Legea nr. 384/2006, care este chiar Statutul corpului de soldați și gradați profesioniști, în conținutul căreia legiuitorul nu a prevăzut beneficiul decontului pentru cheltuielile cu transportul la și de la locul de muncă. Din această perspectivă, recurenții consideră că aplicarea principiului simetriei juridice pentru extinderea cadrului legislativ și la situația categoriei de militari denumită "soldați și gradați profesioniști", raportată la categoria cadrelor militare, apare ca lipsită de orice fundament. Analogia nu poate fi însă utilizată în cazul legilor care privesc statutele corpurilor de personal militar, care sunt legi de strictă interpretare și aplicare. Or, pentru a limita, a restrânge sau a extinde sfera de aplicare a textului unei astfel de norme, trebuie să se pornească de la considerarea rațiunii legii (ratio legis), să se recurgă la distincții și la argumentul per a contrario. Astfel, formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 30 martie 2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 3097/89 din 11 noiembrie 2014, reclamanții: A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu U.M, "X" Buzău, anularea deciziilor de imputare nr. 188, 184, 185 și 186 din 24 ianuarie 2014, precum și a Deciziei nr. 26/CJI174 din 4 iunie 2014, emisă de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale, apreciind că: " Încercarea de a face discriminare între cadrele militare și gradații profesioniști, în privința drepturilor de transport, este de neînțeles". Unitatea Militară "Z" Buzău, reprezentată legal de Ministerul Apărării Naționale, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de exercițiu; pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii, apreciind ca: "temeinice și legale toate motivările pe care le cuprind actele administrative emise de minister și atacate de către reclamanți..motivări pe care înțelegem să le reiterăm și să le susținem ca apărări pertinente". Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 115/CA din 1 aprilie 2015, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Iași, având în vedere că actul administrativ-jurisdicțional contestat a fost emis de către Ministerul Apărării Naționale și că, prin O.G. nr. 121/1998, soluționarea litigiilor născute din faptul emiterii deciziilor atacate nu a fost dată în competența tribunalelor. Reclamanții au statut de cadre militare și respectiv de personal contractual, în cadrul U.M. "Y" Huși, și că, urmare unei cercetări administrative, inițiate de U.M. "X" Buzău, s-a apreciat că s-a produs o pagubă, în valoare totală de 62.264 RON, ca urmare a acordării contravalorii transportului la și de la locul de muncă pentru 5 gradați profesioniști din cadrul unității menționate, absolvenți ai modulului de pregătire din unitățile de instrucție/centrele de pregătire din cadrul școlilor de aplicație; fapt pentru care s-a încheiat Procesul-verbal nr. A(S)19 din 17 ianuarie 2014. Astfel, au fost emise deciziile de imputare nr. A-184, A-185, A - 186 și A-188 din 24 ianuarie 2014, decizii prin care reclamanților li s-au imputat suma de 8.739 RON, 2.412 RON, 7.525 RON și respectiv suma de 5.109 RON, reprezentând sumele ce nu au mai putut fi recuperate de la beneficiarii direcți ai respectivelor plăți, în sarcina acestora reținându-se faptul că și-au îndeplinit cu superficialitate atribuțiile funcționale, avizând sau aprobând documentele justificative privind decontarea lunară a cheltuielilor pentru transportul la și de la locul de muncă pentru cei 5 gradați profesioniști, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, și a art. 29 din Normele metodologice aprobate prin O.M.A.N, nr. M 123/2003. Împotriva deciziilor de imputare menționate cei în cauză au formulat contestație, care a fost soluționată de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor, comisie care, prin Decizia administrativ - jurisdicțională nr. 26/CJI174/2014 din 4 iunie 2014, a hotărât respingerea plângerilor și menținerea răspunderii materiale, așa cum a fost stabilită prin deciziile de imputare emise, apreciindu-se că: "dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde acest drept și gradaților profesioniști nu ar fi utilizat expresia "pentru cadrele militare" la lit. g)" și că; "pentru situația de față, expresia "militari", de la art. 18 al Instrucțiunilor L-17/2006 nu poate excede reglementării date de art. 5 lit. g) din H.G. nr. 372/1990, respectiv nu poate include și gradații profesioniști". Ceea ce li se impută reclamanților este faptul că ei și-au îndeplinit: "cu superficialitate atribuțiile funcționale", prin "aprobarea" sau "avizarea" documentelor justificative privind decontarea lunară a cheltuielilor pentru transportul la și de la locul de muncă, pentru un număr de cinci gradați profesioniști, invocându-se, de către emitentul deciziilor de imputare contestate, faptul că cei în cauză ar fi încălcat prevederile Legii nr. 500/2002 și respectiv Ordinului ministrului apărării naționale nr. M 123/2003. Înalta Curte constată că prin adresa nr. A-11925 din 2 decembrie 2013, Direcția financiar-contabilă transmite că: "nu poate formula un punct de vedere de specialitate cu privire la acordarea sau neacordarea drepturilor de transport ale soldaților și gradaților profesioniști, până la clarificarea situație juridice a acestora de către structurile cu responsabilități în domeniu". Instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanții nu pot fi făcuți răspunzători, în mod indirect, de faptul că între momentul la care au fost reglementate "drepturile de transport ale personalului Ministerului Apărării Naționale", respectiv anul 1990, când a fost emisă, de către Guvernul României, Hotărârea nr. 372, și momentul emiterii deciziilor de imputare contestate (24 ianuarie 2014), este un interval de peste 20 de ani, timp în care organismul militar a suferit repetate și profunde schimbări, care au inclus și apariția unei noi categorii de personal, anume aceea unui "corp distinct de personal militar", format din soldați și gradați profesioniști, personal al cărui regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 384/2008; fără ca autoritățile de reglementare să considere ca fiind necesară o actualizare sau o corelare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ menționat cu noua realitate -juridică, organizatorică și socială - ce s-a creat în cadrul instituției militare, odată cu adoptarea evocatei legi. Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 384/2006, soldații și gradații profesioniști constituie un corp distinct de personal militar, funcțiile pe care aceștia le ocupă sunt prevăzute în statele de organizare a unităților militare; fapt ce-i pune, din punct de vedere organizatoric și funcțional, pe același plan cu "cadrele militare", sub aspectul drepturilor de transport pe care Guvernul României, prin Hotărârea nr. 372/1990, a înțeles să le acorde tuturor cadrelor - în sensul de angajat - care își desfășoară activitatea în alte localități decât cele în care domiciliază. Nici Legea nr. 384/2006 și nici H.G. nr. 372/1990 nu exclud în mod explicit personalul militar, al cărui regim juridic este reglementat prin Legea privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, de la beneficiul drepturilor de transport cuvenite personalului Ministerului Apărării Naționale, în condițiile în care, în Hotărârea nr. 372/1990, se folosește, în mod repetat, atât termenul de "militar", cât și termenul de "cadre militare". Recurenții consideră că instanța de fond a adăugat la lege, observând existența unui drept acolo unde acesta nu apare a fi reglementat. Astfel, recurenta consideră că militarii "gradați profesioniști" nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, la și de la serviciu, deoarece actele normative care reglementează decontările nu se referă în mod expres la această categorie de militari. Prin mai multe acte normative soldații și gradații profesioniști sunt considerați și denumiți cu termenul generic de militari, sunt asimilați și beneficiază de aceleași drepturi ca și militarii. Legea nr. 384/2006 conține sintagmele: " Soldații și gradații profesioniști beneficiază de ... în condițiile legii, aplicabile cadrelor militare în activitate" sau "Soldații și gradații profesioniști beneficiază de.. în aceleași condiții ca și cadrele militare în activitate". Chiar dacă soldații și gradații profesioniști nu ar avea un regim juridic identic cu cel al "cadrelor militare" (ofițeri și subofițeri), nu pot fi excluși pe baza unei interpretări restrictive (justificată pe o presupusă voință a legiuitorului) de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 384/2006 și H.G. nr. 372/1990. Nu există niciun temei logico-juridic pe baza căruia acest corp de personal din M.Ap. N. să fie tratat altfel decât celelalte categorii de personal. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.