ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2016

Decizia nr. 1932/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale anularea Deciziei nr. 90/CJ 424/2013 emisă la data de 19 iunie 2013 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă acest minister.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imediat după primirea Dispoziției nr. 6/S 1104 din 21 octombrie 2011 ar fi trebuit să se dispună asupra menținerii sau retragerii indemnizației de conducere și că ezitările de care au dat dovadă persoanele responsabile au conduse la emiterea deciziei de impunere.

A mai arătat reclamantul că sistarea indemnizației de conducere s-a dispus abia la momentul în care unitatea militară s-a efectuat un audit intern.

Ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul a susținut faptul că nu se mai impunea să nu îi mai fie acordată acea indemnizație deoarece a continuat să desfășoare aceeași activitate.

Prin Sentința civilă nr. 37 din data de 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva Sentinței civile nr. 37 din 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 din Vechiul C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că recursul este nul, completul urmând a se pronunța asupra incidenței art. 493 alin. (6) sau art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 23 martie 2016 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), raport prin care s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de constatare a nulității recursului.

Intimatul Ministerul Apărării Naționale a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză prin care achiesează la constatările menționate în raport.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este lovit de nulitate pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Din conținutul cererii de recurs rezultă că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs recurentul descrie situația de fapt în ceea ce privește derularea modului de contestare a deciziei de imputare, faptul că nu s-au solicitat copii ale documentelor emise de organul administrativ jurisdicțional, precum și „încălcarea mai multor acte normative” în ceea ce-l privește.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cererea de recurs formulată, recurentul-reclamant nu indică și nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de acest text. În concluzie, în raport cu argumentele invocate de recurentul-reclamant se constată că acestea nu se subsumează motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.: „Recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”, iar la alin. (3) se menționează în mod expres că: „Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 37 din data de 24 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM