ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2541/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 15 iulie 2010, reclamantul C.A. a chemat în judecată

M.A.I., solicitând anularea Hotărârii nr. 39 din 09 iunie 2010 a Comisiei de

jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., a Hotărârii nr. 1 din 15 martie

2010 a Comisiei de soluționare a contestației din cadrul Direcției Generale de

Informație și Protecție Internă și implicit a Deciziei de imputare nr. 1503100

din 20 ianuarie 2010 emisă de D.G.I.P.I. București, prin care i-a fost imputată

suma de 12.627,44 RON, reprezentând cheltuieli de școlarizare în perioada 2007

- 2009; suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie

2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr.

1619 din 2 martie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 39 din

09 iunie 2010 emisă de M.A.I. - Comisia de jurisdicție a imputațiilor și

Hotărârea nr. 1 din 15 martie 2010 a D.G.I.P.I. - Comisia de soluționare a

contestației, ambele în ceea ce îl privește pe reclamant, precum și Decizia de

imputare nr. 1503100 din 20 ianuarie 2010 emisă de D.G.I.P.I., iar cererea de

suspendare a executării deciziei de imputare a fost respinsă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că cercetarea administrativă a

reclamantului a fost efectuată cu încălcarea termenului imperativ de 60 zile

prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Instanța a apreciat

că termenul menționat curge de la data când comandantul sau șeful unității a

constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei, iar potrivit pct. 81 din

Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 prin data constatării

existenței pagubei se înțelege data înregistrării la secretariatul unității a

actului de sesizare, dacă a precedat ordinul de rezoluție.

S-a reținut că actul

de sesizare, cu privire la paguba produsă de reclamant, este adresa M.A.I. nr.

239445 din 02 noiembrie 2009, prin care s-a adus la cunoștința D.G.I.P.I.

exmatricularea și trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a nepromovării

unui examen. Adresa menționată a fost înregistrată la secretariatul D.G.I.P.I.

la data de 04 noiembrie 2009, aceasta fiind data de la care începe să curgă

termenul de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, având

în vedere că actul de sesizare precede dispoziția zilnică nr. S/218 a șefului

D.G.I.P.I. care a fost emisă la data de 12 noiembrie 2009.

Cum procesul-verbal

de cercetare administrativă a fost înregistrat la data de 11 ianuarie 2010,

instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 101 C. proc. civ.,

termenul de 60 zile a fost depășit, reținând că atât decizia de imputare, cât

și hotărârile prin care au fost soluționate căile de atac, au fost adoptate cu

nerespectarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr.

121/1998 mai sus menționate.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării deciziei de imputare atacate, Curtea

apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004,

întrucât nu există dovada posibilității producerii unei pagube iminente în

patrimoniul reclamantului, atâta timp cât, potrivit susținerilor acestuia din

cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu realizează venituri.

exercitată

2.1. Împotriva

acestei soluții a formulat recurs M.A.I., care a invocat motivul prevăzut la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată

atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, argumentează

autoritatea publică recurentă, instanța a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale incidente în cauză, reținând în mod eronat că decizia de

impunere a fost emisă cu nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut la

art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor.

Mai susține

recurentul, data de la care curge termenul de 60 de zile este data când a fost

emisă Dispoziția nr. S/218 din 12 noiembrie 2009 prin care s-a constatat

existența pagubei în legătură cu cheltuielile de școlarizare suportate în cazul

reclamantului exmatriculat.

2.2.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor

recursului, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și

temeinică și solicitând respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

Recursul formulat

este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, potrivit

art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a

militarilor, "termenul pentru efectuarea cercetării administrative și

înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când

comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea

pagubei".

În cauză, este

necontestat că procesul-verbal de cercetare administrativă a fost înregistrat

la data de 11 ianuarie 2010 în baza căruia a fost emisă Decizia de imputare nr.

1503100 din 20 ianuarie 2010, iar instanța de fond a calculat termenul de 60 de

zile începând cu data înregistrării Adresei nr. 239445 din 2 noiembrie 2009

care a fost înregistrată la secretariatul D.G.I.P.I. la data de 4 noiembrie

2009.

Or, prin Adresa nr.

239445 din 2 noiembrie 2009 Direcția de formare inițială și continuă din cadrul

M.A.I. a comunicat comandantului D.G.P.I. faptul că Senatul Academiei Tehnice

Militare, în ședința din 2 octombrie 2009, a hotărât exmatricularea și trecerea

în rezervă a 3 studenți militari, între care și intimatul-reclamant, fără plata

cheltuielilor de școlarizare, cu stagiul militar satisfăcut și cu posibilitatea

de transfer la o altă instituție de învățământ superior.

Având în vedere

conținutul acestui document, instanța de recurs reține că instanța de fond a

apreciat în mod greșit că prin adresa respectivă comandantul unității a luat

cunoștință de producerea vreunei pagube, comunicarea fiind limitată la faptul

exmatriculării, în timp ce referirea la cheltuielile de școlarizare era confuză

și necesita documentare/verificare suplimentară.

Astfel fiind, rezultă

că actul și data când comandantul unității a luat cunoștință de producerea

pagubei îl reprezintă Dispoziția zilnică nr. S/218 din 12 noiembrie 2009,

înregistrarea Procesului-verbal de cercetare administrativă la data de 11

ianuarie 2010 fiind făcută în cadrul termenului de 60 de zile prevăzut la art.

23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

De asemenea, este

întemeiat și motivul de ordine publică invocat în ședința de astăzi, instanța

de fond judecând și admițând o cerere de anulare a Deciziei de imputare nr.

1503100/2009 fără citarea autorității emitente, D.G.I.P.I., care trebuia

introdusă în cauză.

În concluzie,

recursul va fi admis, sentința pronunțată va fi casată, iar cauza va fi trimisă

pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de M.A.I. împotriva Sentinței nr. 1619 din 2 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2012.

Procesat de GGC - GV