ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2466/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Procedura în primă instanță. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat suspendarea deciziei de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010 precum și anularea deciziei de imputare emisă de Direcția Generală de Control și Audit Intern din cadrul pârâtului, a Hotărârii nr. 252186 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului și a Hotărârii nr. 108 din 07 decembrie 2010 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Totodată, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a admis plângerea împotriva Hotărârii nr. 2266630/2010, a desființat hotărârea și a anulat decizia de imputare nr. 2837804/2009 pe motiv că nu s-a respectat termenul de efectuare a cercetării administrative și există neclarități în ceea ce privește elementul esențial al cercetării administrative, respectiv stabilirea valorii pagubei. A mai arătat reclamantul că,în cauză, este vorba despre o depășire a limitelor legale instituite de normele legale de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, aceasta neavând competența sau posibilitatea legală să dispună efectuarea unei noi cercetări administrative.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a depus la dosar documentația care a stat la baza actelor contestate. La termenul de judecată din 07 septembrie 2011, Curtea de apel, la solicitarea reclamantului, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Academiei de Poliție „A.I.C.” conform art. 161 din Legea nr. 554/2004. 2.Hotărârea Curții de apel. Prin Sentința nr. 7749 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia de Poliție „A.I.C.”, ca neîntemeiată și a admis excepția de nelegalitate, constatând nelegalitatea pct. 4 din Hotărârea nr. 19 din 18 aprilie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din M.A.I.

Totodată, Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție „A.I.C.” și a anulat atât decizia de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010 emisă de Direcția de Control Audit Intern din Ministerul Administrației și Internelor, Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministrului Administrației și Internelor, precum și Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că susținerea reclamantului în sensul că nu era competentă Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor să dispună efectuarea unei noi cercetări administrative este întemeiată, având în vedere că potrivit art. 38 pct. 189, alin. (2) din Instrucțiunile Ministrului Internelor nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Internelor, Comisia are posibilitatea de a cere executarea unor cercetări de către organele de control financiar și de gestiune, organele din unități, specialiști și tehnicieni, precum și efectuarea de expertize tehnice și contabil judiciare, însă în cauză nu s-a cerut din partea emitentului, la ComisiaJurisdicțională a Imputațiilor repunerea în termenul de cercetare administrativă.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, deși Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a constatat și alte aspecte cu privire la prejudiciu stabilit în sarcina reclamantului pentru care se impunea efectuarea unei cercetări administrative, de această dată din cadrul Corpului de Control din Ministerul Administrației și Internelor și nu de la Oficiul Român pentru Imigrări, totuși nu a motivat de ce era competentă această structură să efectueze o nouă cercetare, cu un nou termen de efectuare, cercetare dispusă cu lezarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului, motiv pentru care a constatat că pct. 4 din dispozitivul Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Ministerul Administrației și Internelor este nelegal.

Prin urmare, instanța de fond, reținând că pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor este nelegal, a constatat că și actele administrative, respectiv decizia de imputare nr. 251479 din 19 iulie 2010, Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 și Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010, emise în temeiul acestui punct, sunt nelegale. Conchizând, prima instanță a apreciat că pârâta Academia de Poliție „A.I.C.” are calitate procesuală în cauză, întrucât soluția cuprinsă în pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2010 de efectuare a unei noi cercetări administrative s-a datorat și lipsei de claritate în comunicarea modului de calcul a sumei imputate de către Academie, astfel că se justifică chemarea sa în judecată.

3. Recursurile declarate de pârâți. Împotriva hotărârii Curții de apel au declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție „A.I.C.”, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 299 și 3041 C.proc.civ. Prin memoriul de recurs, Academia de Poliție „A.I.C.” critică hotărârea pentru soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesual pasive a acestei instituții, motivând că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor și de către Direcția Generală de Control și Audit Intern din cadrul M.A.I., iar nu de către Academia de Poliție, între reclamant și Academie nu s-a născut în mod direct un raport juridic de drept administrativ.

Sub acest aspect solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin critici comune, recurentele arată că în mod eronat instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 19 din 08 aprilie 2010, în ceea ce privește punctul 4 din dispozitivul acesteia, în raport cu prevederile art. 51 din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora „în situațiile neprevăzute de prezenta ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și legislației civile”, precum și de pct. 189 din I.M.I. nr. 830/1999,cu modificările și completările ulterioare,care prevăd că în virtutea rolului activ, Comisa de jurisdicție a imputațiilor poate cerere executarea unor cercetări de către organele de control financiar de gestiune”.

Mai susțin că Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 a Comisei de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul M.A.I., inclusiv punctul 4 dispozitivul acesteia, a rămas definitivă în condițiile statuate de prevederile art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998. 4. Apărarea intimatului-reclamant. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant M.I. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii recurate. În acest sens insistă asupra faptului că pct. 4 din Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 nu putea avea ca temei legal dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și nici pct. 189 din Instrucțiunile Ministerului de Interne nr. 830/1999 subliniind că O.G. nr. 121/1998 nu a reglementat posibilitatea „extinderii” sau „refacerii” cercetării administrative.

Verificând din oficiu regularitatea recursului declarat de Academia de Poliție „A.I.C.” în raport cu temeiul prevăzut de art. 4 alin. (39) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, reține că recursul este tardiv. Astfel potrivit dispozițiilor legale menționate ”soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare”. Sentința atacată a fost comunicată recurentei la data de 27 ianuarie 2012, iar recursul a fost declarat la data de 14 februarie 2012, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege. În cauză s-a dispus introducerea în cauză a autorității publice care a desfășurat anumite operațiuni administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate,precum și potrivit art. 304 C.proc.civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente: Prin ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/11/4368 din 15 septembrie 2009 conform prevederilor art. 69 alin. (1) lit. f), art. 70 și 73 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, intimatului-reclamant i-au încetat raporturile de serviciu cu Oficiul Român de Imigrări, instituție din cadrul M.A.I., prin demisie, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani,potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

În urma cercetării administrative desfășurată la nivelul O.R.I., s-a încheiat procesul verbal de cercetare administrativă nr. 2837266 din 30 octombrie 2009 și s-a emis Decizia de imputare nr. 2837804 din 25 noiembrie 2009 pentru suma de 18.374,43 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare/întreținere suportate de M.A.I., proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului minim de10 ani asumat prin angajament la data de 23 noiembrie 2001. Prin Hotărârea nr. 2266630 din 28 ianuarie 2010, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul O.R.I. a respins contestația formulată împotriva deciziei de imputare. Totodată, prin Hotărârea nr. 19 din 08 aprilie 2010 Comisia de jurisdicție din cadrul M.A.I.

a admis plângerea formulată de reclamant, a desființat Hotărârea nr. 2266630/2010 și a anulat decizia de imputare și la punctul 4 a dispus efectuarea unei cercetări administrative de către specialiști din cadrul D.G.C.A.I. Corpul de control, având în vedere discrepanța în ceea ce privește termenele de efectuare a cercetării administrative și stabilirea cu certitudine a valorii pagubei. În urma cercetării administrative desfășurate în cauză, Comisia de cercetare administrativă constituite la nivelul Corpului de control al ministrului administrației și internelor, a constatat potrivit procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 251477 din 19 iulie 2010 că suma de 16.341,096 lei, stabilită în sarcina reclamantului, constituie prejudiciu în conformitate cu prevederile art. 2 din O.G.

nr. 121/1998, pct. 4 și pct. 5 alin. (1) lit. j). din I.M.I. nr. 830/1999 și s-a emis Decizia de impunere nr. 251479 din 19 iulie 2010, prin care a fost angajată răspunderea materială împotriva reclamantului. Această decizie a fost contestată și prin Hotărârea nr. 252286 din 22 septembrie 2010 Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația. Reclamantul a contestat și această hotărâre la Comisia de jurisdicție a imputațiilor constituită la nivelul M.A.I., care, prin Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010 a dispus în sensul respingerii plângerii astfel formulate și menținerii dispozițiile Hotărârii nr. 252286 din 22 septembrie 2010 și celor ale Deciziei de imputarenr. 251479 din 19 iulie 2010. Instanța de contencios administrativ a fost sesizată de reclamant cu cererea având ca obiect suspendarea și respectiv anularea Deciziei de imputare nr. 25479 din 19 iulie 2010 emisă de Direcția Generală Control și Audit Intern din cadrul M.A.I.

și,pe cale de consecință,și a actelor administrative subsecvente, respectiv Hotărârea nr. 252186 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de Control al Ministerului, și Hotărârea nr. 108 din 07 decembrie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție al Imputațiilor din cadrul M.A.I., invocând totodată excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 19 din 08 aprilie 2010, pronunțată de Comisia de Jurisdicție al Imputațiilor din cadrul M.A.I.,excepție care vizează numai punctul 4 din dispozitivul hotărârii menționate. Prin cele expuse anterior se constată că în cauză s-a urmat o procedură administrativ-jurisdicțională, în cadrul căreia s-au emis actele menționate de autoritatea administrativă învestită cu atribuții de a soluționa un conflict.

Excepția de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate viza un act administrativ-jurisdicțional.

În ceea ce privește obiectul de reglementare al art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sintagma „act administrativ unilateral”, utilizată în alin. (1) al textului menționat cu referire la obiectul excepției de nelegalitate se impune a fi interpretată prin raportare la definițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) al aceleiași legi, în care se face distincție între actul administrativ unilateral [art. 2 alin. (1) lit. c)] și actul administrativ-jurisdicțional [art. 2 alin. (1) lit. d)]. Prin urmare, contrar celor reținute de Curtea de apel, a pus semnul egalității între admisibilitatea acțiunii directe și admisibilitatea excepției de nelegalitate vizând acest tip de acte, fără a avea în vedere trăsăturile distinctive ale actelor administrativ-jurisdicționale, Înalta Curte reține că, deși art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu exclude expres actul administrativ jurisdicțional din câmpul de aplicabilitate al procedurii excepției de nelegalitate, sensul normei enunțate rezultă cu claritate din contextul legal la care s-a făcut referire.

Întrucât excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă, iar prima instanță reținând nelegalitatea pct. 4 din Hotărârea nr. 19/2000 a Comisia de soluționare a Imputațiilor a constat că și actele administrative emise în temeiul acestui punct sunt nelegale, fără a mai analiza legalitatea acestora practic nu a mai intrat în cercetarea fondului cauzei. În concluzie,Înalta Curte apreciază că în cauză se impune casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care vor fi avute în vedere toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant, competența comisiei din cadrul M.A.I. pentru a dispune refacerea cercetării administrative, inclusiv termenul de prescripție a atragerii răspunderii materiale reținut prin actul final emis în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale și cuantumul prejudiciului imputat în temeiul dispozițiilor O.G.

nr. 121/1998. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II. 1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) C.proc.civ. și art. 20 alin. (39) din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul Ministerului Administrației și Internelor și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul Ministerului Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 7749 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță. Respinge recursul Academiei de Poliție „A.I.C.” împotriva Sentinței nr. 7749 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012