ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată,inițial, pe rolul Judecătoriei Baia Mare reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor O.M.A.L. a solicitat anularea hotărârii din 12 mai 2009 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul pârâtului Ministerul Administrației și Internelor.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Baia Mare, iar prin sentința civilă nr. 10058 din data de 26 noiembrie 2009, Judecătoria Baia-Mare a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de pârât și a declinat în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a plângerii formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. În considerentele sentinței, s-a reținut că hotărârea atacată are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional de autoritate emis de un organ al administrației publice centrale, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. combinat cu art. 43 din O.G. nr. 121/1998 raportat la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și 10 alin. (1) și (3) din același act normativ, a admis excepția necompetenței sale materiale.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 341 din 29 septembrie 2010 a admis acțiunea formulată de către reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, și, în consecință, a anulat hotărârea din 12 mai 2009. Pentru a se pronunța astfel instanța a constatat, așa cum reiese din considerentele sentinței,următoarele: Prin procesul-verbal de cercetare administrativă din data de 27 februarie 2007, a fost aprobată „emiterea, în scris a deciziei de imputare, în temeiul art. 25 alin. (1) din instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, de către contabilul șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în sarcina col.(r) C.M., în valoare de 2.013,75 RON”.

Decizia de imputare în discuție a fost menținută prin hotărârea din data de 18 septembrie 2007, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Prin hotărârea din data de 19 decembrie 2007 Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a admis plângerea formulată de către reclamant împotriva hotărârii din 18 septembrie 2007, a desființat actul administrativ - jurisdicțional menționat, a anulat decizia de imputare și a dispus efectuarea unor noi cercetări administrative de către o comisie din cadrul Corpului de Control al ministrului administrației și internelor (în prezent Direcția Generală Control și Audit Intern).

Ulterior, prin hotărârea din data de 31 decembrie 2007, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a admis cererea de repunere în termen formulată de directorul general al Corpului de control, chestor de poliție C.M.A., în vederea efectuării cercetării administrative în cauza privind paguba reținută in sarcina domnului C.M. Prin procesul-verbal de cercetare administrativă din data de 24 februarie 2008, s-a propus „emiterea deciziei de imputare, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, pentru suma de 2.401,77 RON, în sarcina col.(r) C.M. reprezentând contravaloarea unor curse efectuate nelegal, cu autovehiculul L. cu nr. de înmatriculare XXX și N.T.

cu nr. de înmatriculare YYY, în zilele de 30 august; 1 septembrie; 30 septembrie; 1 octombrie; 3 octombrie; 4octombrie; 5 octombrie și 25 octombrie 2006, când figura internat în spital sau în concediu medical și fără aprobarea inspectorului-șef dată pe foile de parcurs, pentru cursele executate în afara planului de transport”. A fost emisă o nouă decizie de imputare din 27 februarie 2008, de către Corpul de control al ministrului internelor și reformei administrative (în prezent Direcția Generală Control și Audit Intern). Prin hotărârea din data de 4 februarie 2009, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Corpului de control al ministrului internelor și reformei administrative a respins ca neîntemeiată calea de atac promovată de către persoana în discuție.

În cauză, plângerea formulată de către reclamant împotriva hotărârii a fost respinsă prin hotărârea din data de 12 mai 2009, pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, hotărâre a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune. Pentru a ajunge la concluzia anulării hotărârii din 12 mai 2009, instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a dat eficiență principiului neagravării situației în propria cale de atac, principiu care se aplică și etapei administrative, prealabilă etapei judiciare, aceasta pentru că în cursul procedurii administrative prevăzută de O.G. nr. 121/1998, în calea de atac a reclamantului contestator nu i se poate agrava propria situație, astfel spus în cadrul noii cercetări administrative nu se putea stabili în sarcina acestuia un prejudiciu mai mare decât cel stabilit cu ocazia primei cercetări administrative, pentru că noua cercetare este urmare admiterii plângerii sale.

În al doilea rând, instanța de fond a reținut că în cauză s-a dispus efectuarea unor noi cercetări administrative prin hotărârea din 19 decembrie 2007 de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, ori noua cercetare trebuia efectuată în maximum 60 de zile începând cu data de 19 decembrie 2007, adică până cel mai târziu la 27 februarie 2008, după împlinirea termenului de 60 de zile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, formulând, în esență, următoarele critici: - instanța de fond a pronunțat sentința cu ignorarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., nepunând în discuția părților, deși era obligată, excepția de nulitate a actului administrativ atacat și a admis acțiunea exclusiv pentru motive de fapt și de drept invocate din oficiu, fapt ce determină nulitatea hotărârii formulată în cauză.

Instanța de fond a încălcat astfel principiul contradictorialității; - în raport de faptul că hotărârea din 19 decembrie 2007 a fost comunicată Corpului de control din cadrul Ministerului Administrației și Internelor la data de 28 decembrie 2007, iar pe de altă parte, hotărârea prin care Comisia de jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a aprobat cererea de repunere în termen formulată de Corpul de control, a fost pronunțată la data de 31 decembrie 2007, este evidentă legalitatea cercetării administrative dispusă împotriva intimatului-reclamant, în raport de cele două date mai sus menționate, urmând a se calcula termenul de 60 de zile în care era obligatoriu a se finaliza cercetarea prealabilă; - cererea de repunere în termen, formulată de șeful Corpului de control și admisă de către Comisia de jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin hotărârea din 31 decembrie 2007, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.G.

nr. 121/1998 este definitivă și a produs efecte juridice de la data pronunțării, astfel că numai printr-o eroare instanța de fond a considerat că nu a fost respectat termenul de 60 de zile de efectuare a noii cercetări administrative, reținând tardivitatea realizării acesteia; - instanța de fond a ignorat faptul că repunerea în termen s-a dispus pentru că „în cauză nu a fost efectuată o cercetare administrativă completă, în sensul dispozițiilor pct. 90 din instrucțiunile Ministerului Administrației și Internelor nr. 830/1999 și cu referire expresă la lit. a) a acestuia, respectiv stabilirea unei valori certe a pagubei”, apreciind greșit că este aplicabil principiul neagravării situației în propria cale de atac.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce urmează. Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ.: „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”. Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M. și a dispus anularea Hotărârii nr. 40 din 12.05.2009 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, reținând că nu a fost respectat principiul neagravării situației în propria cale de atac și că noua cercetare administrativă dispusă s-a efectuat tardiv, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998, aspecte ce nu au fost puse în discuția părților, procedând la soluționarea cauzei în baza altui temei juridic decât cel ce a făcut obiectul dezbaterilor. Din conținutul încheierii pronunțate în ședința publică din 22 septembrie 2010, în care s-au consemnat dezbaterile cu ocazia soluționării de fond a cauzei, încheiere ce face corp comun cu sentința pronunțată și atacată cu recurs, rezultă că nu au fost puse în discuție și nu s-a făcut referire la aspectele de nulitate pe care instanța le-a avut în vedere la pronunțarea soluției și în baza cărora a constatat că este nulă hotărârea din 12 mai 2009 emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Față de prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., enunțat mai sus, este limpede că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, lipsind părțile de posibilitatea de a se apăra, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate în sensul prevăzut de art. 105 C. proc. civ. Așa fiind, recursul declarat se privește ca fondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis, iar sentința casată, cauza urmând a fi trimisă la aceeași instanță spre rejudecare. Având în vedere soluția adoptată de casare cu trimitere, judecata urmând a fi reluată cu respectarea tuturor principiilor de drept, inclusiv cel al contradictorialității, instanța de control judiciar consideră că este inutil a mai analiza și celelalte critici aduse sentinței și care privesc aspectele pentru care instanța de fond a considerat nulă hotărârea atacată, toate acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 341 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.