ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4690/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1033/91/2011 la Tribunalul Vrancea, reclamanta SC C. SA Vrancea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună anularea deciziei nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea și exonerarea sa de plata sumelor stabilite prin acest act administrativ fiscal. La data de 11 mai 2011, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat anularea deciziei nr. 157/2010 și obligarea pârâtei să-i soluționeze contestația pe fondul cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la data de 11 noiembrie 2008 a încheiat cu SC MLC SA Focșani un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunuri imobile pentru suma de 10,94 RON/m 2 . În urma unui control efectuat de inspecția fiscală s-a stabilit că prețul imobilului vândut ar fi trebuit să fie de 20 euro/m 2 astfel că a fost emisă decizia de impunere din 08 iulie 2009 prin care s-a constatat că reclamanta trebuie să plătească suma de 721.234 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, 102.415 RON cu titlu de majorări aferente impozitului pe profit, 856.460 RON reprezentând TVA suplimentar și suma de 163.519 RON cu titlu de majorări de întârziere.

Considerând constatările pârâtei nelegale, reclamanta a contestat atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere la organul emitent și, fără a aștepta pronunțarea unei decizii de către acesta, a formulat acțiune la Curtea de Apel Galați prin care a solicitat anularea celor două acte administrative fiscale. Prin sentința nr. 52 din 05 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, însă înainte de soluționarea acestuia, prin adresa din 18 iunie 2010, a solicitat pârâtei suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei hotărâri de către instanța de recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (2) C. proc. fisc., cererea reclamantei a fost admisă. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 a respins recursul reclamantei cu motivarea că în mod greșit aceasta a formulat acțiune în justiție înainte de soluționarea de către organele fiscale a contestației, astfel că din acest punct de vedere acțiunea este inadmisibilă. După pronunțarea deciziei de instanța de recurs pârâta a reluat procedura de soluționare a contestației reclamantei, iar prin decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect. Reclamanta consideră această decizie nelegală, apreciind că organul de soluționare a contestației trebuia să se pronunțe pe fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1078 din 11 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost trimis dosarul spre competentă soluționare la Curtea de Apel Galați. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 33 din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vrancea, a anulat decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Vrancea și a obligat pârâta să soluționeze contestația reclamantei pe fondul cauzei, precum și la plata sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că reclamanta a contestat la organele fiscale raportul de inspecție încheiat la data de 07 iulie 2009 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere din 08 iulie 2009. Această contestație a rămas în nelucrare prin admiterea cererii de suspendare a soluționării acesteia, cerere înregistrată sub nr. 127 din 18 iunie 2010. Potrivit pct. 12 lit. c) din Ordinul nr. 519/2005 contestația va putea fi respinsă ca rămasă fără obiect în două situații: - să se reia procedura administrativă anterioară suspendată; - să se ia act de soluția pronunțată de o instanță penală.

Curtea a constatat că prima situație nu este aplicabilă în cauză întrucât organul fiscal nu putea relua procedura administrativă de soluționarea a contestației întrucât aceasta nu fusese pornită până la admiterea cererii de suspendare formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 127 din 18 iunie 2010. De altfel, această situație de fapt este reținută și în considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție care arată că pârâta nu a soluționat contestația reclamantei prin pronunțarea unei decizii astfel că acțiunea adresată instanței de judecată este inadmisibilă. Nici a doua situație arătată în Ordinul nr. 519/2003 nu este aplicabilă în cauză întrucât nu putem vorbi de o soluție pronunțată de o instanță penală.

În aceste condiții, pârâta trebuia să soluționeze contestația reclamantei prin pronunțarea unei decizii privind fondul cauzei. Decizia care va fi pronunțată în acest sens va putea să fie contestată de reclamantă în condițiile în care aceasta nu îi va fi favorabilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție considerând acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă a statuat că este de prisos să mai analizeze motivele de recurs invocate de aceasta. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că prin decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 D.G.F.P.

Vrancea a respins contestația administrativă ca rămasă fără obiect, luând act de sentința nr. 52 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel Galați irevocabilă prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspectele ridicate de petentă intrând în puterea de lucru judecat. Chiar dacă prin decizia instanței supreme s-a reținut că acțiunea este inadmisibilă, pentru faptul că reclamanta nu a înțeles să urmeze procedura prealabilă, nu însemnă că organul fiscal este obligat să soluționeze pe fond contestația administrativă. În opinia recurentei, instanța a achiestat la punctul de vedere al intimatei -reclamante fără să motiveze care sunt argumentele pentru care nu poate fi primită excepția autorității de lucru judecat, față de hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în cauză, care nu poate fi anulată de către o decizie a unui organ admistrativ.

În altă ordine de idei, recurenta a susținut că acțiunea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate proceduală activă, deoarece nu s-a făcut dovada că lichidatorul judiciar al SC C. SA Vrancea, aflată în procedura insolvenței, și-a însușit acțiunea. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune vizând anularea deciziei nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Vrancea prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva raportului de inspecție fiscală din 07 iulie 2009 și a deciziei de impunere din 18 iulie 2009 emise de pârâtă, ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative.

Anterior învestirii instanței, intimata-reclamantă s-a adresat autorității fiscale cu contestație administrativă împotriva deciziei de impunere din 18 iulie 2009 a D.G.F.P. Vrancea, potrivit art. 205 C. proc. fisc., succesiunea demersurilor efectuate fiind prezentate în detaliu la pct. I.1. și 2. din prezenta decizie și dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul de fond. În raport cu starea de fapt rezultată din probele cauzei, hotărârea primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a normelor incidente de drept fiscal și de procedură fiscală.

Analizând punctual criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar al intimatei-reclamante, instanța de control judiciar constată că la dosarul Curții de Apel Constanța se află atașată delegația emisă de Cabinetul de insolvență Istudor Vasile, în calitate de lichidator judiciar al SC C. SA, prin care se confirmă contractul de asistență juridică din 21 decembrie 2010 încheiat între Cabinetul de avocat I.O. și SC C. SA și continuarea mandatului de reprezentare în instanță, ceea ce dovedește implicit că acesta și-a însușit acțiuea formulată de reclamantă. Față de această împrejurare, instanța de control judiciar va respinge excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului ca nefondată.

Referitor la critica privind stabilirea cu autoritate de lucru judecat a faptului că nu se putea soluționa contestația administrativă, în raport de decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar reține că este lipsită de fundament. Instituția autorității lucrului judecat are rolul de a împiedica o nouă judecată asupra aceluiași raport juridic litigios, astfel că ea nu operează când prima acțiune a fost respinsă pe baza unei excepții dirimante, fără a se fi rezolvat fondul procesului. În litigiul de față, formal, tripla identitate a elementelor prevăzute în art. 1201 C. civ., ca premisă a admiterii unei excepții de autoritate de lucru judecat, conform art. 166 C. proc.

civ., nu este întrunită, având în vedere obiectul cererii, însă puterea de lucru judecat se manifestă și prin efectul pozitiv al celor hotărâte, atunci când scopul final urmărit printr-un demers judiciar se află în strânsă interdependență cu anumite elemente tranșate irevocabil în litigiul anterior. Ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a vizat fondul cauzei, respectiv legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, ci inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamantă direct împotriva titlurilor de creanță fiscală, (decizia de impunere fiscală din 18 iulie 2009 și raportul de inspecție fiscală), în sensul în care, instanța de judecată nu poate proceda la soluționarea în fond a cauzei înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.

De aceea, instanța de control judiciar îmbrățișează concluzia judecătorului fondului, care a identificat corect esența raportului litigios și a reținut, în consecință, că autoritatea pârâtă nu avea cum să respingă contestația administrativă, ca rămasă fără obiect, câtă vreme nu a procedat la soluționarea pe fond a contestației administrative a reclamantei, aspect tranșat irevocabil prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010. 2. Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței civile nr. 33 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2013.