ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2010

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P.

Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L. și Ț.S., a solicitat anularea în parte a

raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere fiscală nr. 1261 din 18

iulie 2009 privitoare la următoarele sume de bani:

- 721.234.

lei impozit pe profit suplimentar;

- 102.415 lei majorări

aferente impozitului pe profit;

- 856.466 lei reprezentând

TVA suplimentar;

- 163.519 lei majorări

de întârziere aferente TVA.

Totodată, a solicitat

obligarea autorității pârâte la restituirea sumei de 100.981 lei majorări

aferente impozitului, precum și obligarea în solidar a pârâților, inclusiv persoane

fizice, la plata întregului prejudiciu moral și material cauzat prin actul

administrativ contestat, a beneficiului nerealizat și a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că sumele stabilite suplimentar de către

organul de inspecție fiscală au avut ca punct de plecare o tranzacție

imobiliară intervenită între reclamantă și SC M. SA Focșani prin care a fost vândut

un teren cu construcții. Întrucât cele două societăți au ca acționar majoritar

pe numitul D.P., s-a procedat la majorarea sumei stabilite ca preț al

tranzacției în temeiul unei adrese emise de Camera Notarilor Publici Galați.

A

apreciat reclamanta, reconsiderarea evidențelor fiscale ale persoanelor

afiliate nu se poate face atunci când tranzacția are loc între persoane juridice

române afiliate, deoarece art. 11 C. fisc., are ca sferă exclusivă raporturile

juridice stabilite între o persoană juridică străină și o persoană juridică

română afiliată ori o persoană juridică română și o persoană fizică.

A mai criticat reclamanta

actul atacat în privința reconsiderării prețului tranzacției și a modului de stabilire

a prețului acesteia. În opinia reclamantei prețul stabilit potrivit unei adrese

emanată de la C.N.P. Galați a fost stabilit ilegal pe baza unei expertize care

se adresează altor subiecte de drept.

De asemenea, reclamata

a susținut că actele administrativ fiscale sunt contrare Rezoluției CE 2006/C

176/01 precum și art. 135 alin. (1) și (2) pct. 1 din Constituția României.

Prin întâmpinarea

formulată, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondată, a

acțiunii, menținându-și punctele de vedere exprimate în cuprinsul actelor

administrative contestate.

În ceea ce

privește persoanele fizice pârâte, prin întâmpinarea formulată, au solicitat

respingerea acțiunii, cu motivarea că în calitatea lor de funcționari în cadrul

autorității pârâte, nu pot răspunde pentru prejudiciile pretins încercate de

reclamantă. Aceasta nu a făcut dovada ca ar fi încercat un prejudiciu, iar

răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate contribuabililor în

exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționari aparține în primul

rând statului și unităților administrative.

Curtea de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 52

din 5 februarie 2010, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta

SC C.V. SA, în contradictoriu cu Pârâții D.G.F.P. Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L.,

Ț.S.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele hotărârii, următoarele:

În

privința calității de persoane afiliate, instanța a constatat că aprecierea

dată de organele fiscale acestei situații juridice este una corectă.

A

mai susținut prima instanța că,potrivit art. 11 alin. (2) C. fisc., în cadrul

unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma

venitului sau a cheltuielilor oricăreia dintre persoane, după cum este necesar,

pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în

cadrul tranzacției. Același text, stabilește în continuare că stabilirea

prețului de tranzacție se face prin metoda comparării prețurilor, prin care

prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care

vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente.

Față de

împrejurarea că acționar și administrator la ambele firme contractante este

numitul D.P., ca și acționar majoritar, face deplin aplicabile dispozițiunile art.

11 C. fisc., fiind lipsită de relevanță juridică forma de organizare sau

naționalitatea ori sediul celor două societăți comerciale.

În

ceea ce privește stabilirea prețului de piață al tranzacției incriminate,

curtea constată că pârâta a urmat o procedură legală și oportună rezolvării

situației juridice constatate.

S-a reținut

că metoda comparării prețurilor este reglementată în amănunt de art. 25 din

Normele metodologice pentru aplicarea art. 11 C. fisc., care stabilește că

operațiunea în sine se realizează prin compararea prețurilor convenite între

persoane independente, pentru tranzacții comparabile.

În

speță, comparația s-a făcut în funcție de evaluarea unui expert în materie

imobiliară, astfel încât pretinsul arbitrariu la care s-a referit reclamanta nu

a existat.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.V. S

A

Focșani, în motivarea recursului susținând, în esență,

următoarele:

Motivarea instanței de fond conține,

în esență, două idei, prima, că firmele SC C.V. S

A

Focșani și SC M. SA Focșani sunt persoane juridice afiliate,

fapt necontestat însă, iar a doua că organul de control a stabilit prețul de

piață urmând o procedură legală, aceea a comparării prețurilor, comparația

fiind realizată potrivit informațiilor obținute de la C.N.P. Galați, instituție

care, conform instanței, nu are statutul unei autorități publice și care

„cunoaște cel mai bine cursul tranzacțiilor imobiliare realizate de notarii

publici”.

Instanța nu a analizat principala apărare,

întemeiată pe textul art. 22 din Norme Metodologice, conform cu care în cazul

tranzacțiilor dintre persoanele juridice române afiliate nu se aplică

prevederile art. 11 alin. (2) C. fisc.

Operațiunea de stabilire a

prețurilor în tranzacțiile cu persoane afiliate este aceea de preț de transfer.

Astfel, conform art. 11 alin. (2) C.

fisc. la stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate,

se utilizează cea mai adecvată dintre metodele indicate de respectivul text

legal. Printre acestea, la lit. d) este indicată orice altă metodă recunoscută

în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de O.C.D.E., liniile

respective nefiind altceva decât hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2006/C

176/2001 la care se referă art. 6 din Ordinul nr. 222/2001 la care se referă

art. 6 din Ordinul nr. 222/2008, actul normativ prin care s-a realizat

armonizarea legislației interne cu legislația comunitară în domeniu, ignorat

însă de instanța de fond.

Modalitatea pentru care a acționat

Fiscul pentru a stabili prin propria voință prețul de tranzacție este

totalmente lipsită de bază legală deoarece organul de control nu a avut în

vedere nici o tranzacție similară prin metoda comparării interne sau externe a

prețului, cum dispune expres art. 11 alin. (2) lit. a) C. fisc. Informațiile

obținute de la C.N.P. nu au vizat tranzacții similare, ci au provenit dintr-o

evaluare generală și estimativă făcută de SC Z. SRL pentru uzul exclusiv al

notarilor publici, în vederea stabilirii onorariilor notariale și a prețurilor

minime, conform cu legislația privind activitatea notarială.

Când s-a pus problema măsurilor

asiguratorii, același organ de control a evaluat un teren alăturat identic la

valoare, la prețul din contractul de vânzare – cumpărare, de altfel, prețul

real al tranzacției.

Asupra admisibilității acțiunii

formulată de către reclamantă, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile de către partea

care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege printr-un act

administrativ. Prin urmare, este obligatorie parcurgerea procedurii de

soluționare a contestațiilor îndreptate împotriva titlurilor de creanță

fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală, calificată prin deciziile

Curții Constituționale nr. 409/2004 și nr. 536/2006, ca o cale administrativă

de atac, astfel că instanța de judecată nu poate proceda la soluționarea în

fond a cauzei înainte ca organul administrativ competent să soluționeze

contestația pe fondul ei.

Este adevărat că dispozițiile art. 205

alin. (1) teza a II-a C. proc. fisc., conțin precizarea că „ … Contestația este

o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui lezat

în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia,

în condițiile legii”, dar aceasta nu înseamnă că partea poate alege între contestația

administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală și acțiunea adresată

instanței de contencios administrativ, în condițiile în care numai decizia

emisă în soluționarea contestației poate fi atacată la instanța de contencios

administrativ. În acest sens, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., stipulează în

termeni categorici și inderogabili că deciziile emise în soluționarea

contestațiilor se atacă la instanța de contencios administrativ competentă. Or,

în speță, reclamanta a ignorat complet dispoziția legală precitată și a

formulat acțiunea la instanța de judecată direct împotriva titlurilor de

creanță fiscală, (decizia de impunere fiscală nr. 1261 din 18 iulie 2009 și

Raportul de inspecție fiscală) ceea ce este inadmisibil. Din acest punct de

vedere, din moment ce reclamanta nu a atacat decizia emisă în art. 210 C. proc.

fisc., este complet lipsit de relevanță că, în speță, s-a formulat reclamația

administrativă.

În consecință, cererea de chemare în

judecată fiind inadmisibilă în raport de modul în care a fost formulată, Înalta

Curte nu va putea examina motivele de recurs, chestiuni care țin de fondul

cauzei, astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

formulat de către reclamanta SC C.V. SA, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC C.V. SA FOCȘANI împotriva sentinței nr. 52

din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.