ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3728/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L. și Ț.S., a solicitat anularea în parte a raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere fiscală nr. 1261 din 18 iulie 2009 privitoare la următoarele sume de bani: - 721.234. lei impozit pe profit suplimentar; - 102.415 lei majorări aferente impozitului pe profit; - 856.466 lei reprezentând TVA suplimentar; - 163.519 lei majorări de întârziere aferente TVA.

Totodată, a solicitat obligarea autorității pârâte la restituirea sumei de 100.981 lei majorări aferente impozitului, precum și obligarea în solidar a pârâților, inclusiv persoane fizice, la plata întregului prejudiciu moral și material cauzat prin actul administrativ contestat, a beneficiului nerealizat și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că sumele stabilite suplimentar de către organul de inspecție fiscală au avut ca punct de plecare o tranzacție imobiliară intervenită între reclamantă și SC M. SA Focșani prin care a fost vândut un teren cu construcții. Întrucât cele două societăți au ca acționar majoritar pe numitul D.P., s-a procedat la majorarea sumei stabilite ca preț al tranzacției în temeiul unei adrese emise de Camera Notarilor Publici Galați.

A apreciat reclamanta, reconsiderarea evidențelor fiscale ale persoanelor afiliate nu se poate face atunci când tranzacția are loc între persoane juridice române afiliate, deoarece art. 11 C. fisc., are ca sferă exclusivă raporturile juridice stabilite între o persoană juridică străină și o persoană juridică română afiliată ori o persoană juridică română și o persoană fizică. A mai criticat reclamanta actul atacat în privința reconsiderării prețului tranzacției și a modului de stabilire a prețului acesteia. În opinia reclamantei prețul stabilit potrivit unei adrese emanată de la C.N.P. Galați a fost stabilit ilegal pe baza unei expertize care se adresează altor subiecte de drept. De asemenea, reclamata a susținut că actele administrativ fiscale sunt contrare Rezoluției CE 2006/C 176/01 precum și art. 135 alin. (1) și (2) pct. 1 din Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea, ca nefondată, a acțiunii, menținându-și punctele de vedere exprimate în cuprinsul actelor administrative contestate. În ceea ce privește persoanele fizice pârâte, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că în calitatea lor de funcționari în cadrul autorității pârâte, nu pot răspunde pentru prejudiciile pretins încercate de reclamantă. Aceasta nu a făcut dovada ca ar fi încercat un prejudiciu, iar răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate contribuabililor în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către funcționari aparține în primul rând statului și unităților administrative.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 52 din 5 februarie 2010, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu Pârâții D.G.F.P. Vrancea, L.M., T.M., C.M., G.L., Ț.S. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: În privința calității de persoane afiliate, instanța a constatat că aprecierea dată de organele fiscale acestei situații juridice este una corectă. A mai susținut prima instanța că,potrivit art. 11 alin. (2) C. fisc., în cadrul unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielilor oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacției.

Același text, stabilește în continuare că stabilirea prețului de tranzacție se face prin metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente. Față de împrejurarea că acționar și administrator la ambele firme contractante este numitul D.P., ca și acționar majoritar, face deplin aplicabile dispozițiunile art. 11 C. fisc., fiind lipsită de relevanță juridică forma de organizare sau naționalitatea ori sediul celor două societăți comerciale. În ceea ce privește stabilirea prețului de piață al tranzacției incriminate, curtea constată că pârâta a urmat o procedură legală și oportună rezolvării situației juridice constatate.

S-a reținut că metoda comparării prețurilor este reglementată în amănunt de art. 25 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 11 C. fisc., care stabilește că operațiunea în sine se realizează prin compararea prețurilor convenite între persoane independente, pentru tranzacții comparabile. În speță, comparația s-a făcut în funcție de evaluarea unui expert în materie imobiliară, astfel încât pretinsul arbitrariu la care s-a referit reclamanta nu a existat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC C.V. S A Focșani, în motivarea recursului susținând, în esență, următoarele: Motivarea instanței de fond conține, în esență, două idei, prima, că firmele SC C.V.

S A Focșani și SC M. SA Focșani sunt persoane juridice afiliate, fapt necontestat însă, iar a doua că organul de control a stabilit prețul de piață urmând o procedură legală, aceea a comparării prețurilor, comparația fiind realizată potrivit informațiilor obținute de la C.N.P. Galați, instituție care, conform instanței, nu are statutul unei autorități publice și care „cunoaște cel mai bine cursul tranzacțiilor imobiliare realizate de notarii publici”. Instanța nu a analizat principala apărare, întemeiată pe textul art. 22 din Norme Metodologice, conform cu care în cazul tranzacțiilor dintre persoanele juridice române afiliate nu se aplică prevederile art. 11 alin. (2) C. fisc. Operațiunea de stabilire a prețurilor în tranzacțiile cu persoane afiliate este aceea de preț de transfer.

Astfel, conform art. 11 alin. (2) C. fisc. la stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate, se utilizează cea mai adecvată dintre metodele indicate de respectivul text legal. Printre acestea, la lit. d) este indicată orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de O.C.D.E., liniile respective nefiind altceva decât hotărârea Consiliului Uniunii Europene 2006/C 176/2001 la care se referă art. 6 din Ordinul nr. 222/2001 la care se referă art. 6 din Ordinul nr. 222/2008, actul normativ prin care s-a realizat armonizarea legislației interne cu legislația comunitară în domeniu, ignorat însă de instanța de fond.

Modalitatea pentru care a acționat Fiscul pentru a stabili prin propria voință prețul de tranzacție este totalmente lipsită de bază legală deoarece organul de control nu a avut în vedere nici o tranzacție similară prin metoda comparării interne sau externe a prețului, cum dispune expres art. 11 alin. (2) lit. a) C. fisc. Informațiile obținute de la C.N.P. nu au vizat tranzacții similare, ci au provenit dintr-o evaluare generală și estimativă făcută de SC Z. SRL pentru uzul exclusiv al notarilor publici, în vederea stabilirii onorariilor notariale și a prețurilor minime, conform cu legislația privind activitatea notarială. Când s-a pus problema măsurilor asiguratorii, același organ de control a evaluat un teren alăturat identic la valoare, la prețul din contractul de vânzare – cumpărare, de altfel, prețul real al tranzacției.

Asupra admisibilității acțiunii formulată de către reclamantă, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege printr-un act administrativ. Prin urmare, este obligatorie parcurgerea procedurii de soluționare a contestațiilor îndreptate împotriva titlurilor de creanță fiscală, reglementată de Codul de procedură fiscală, calificată prin deciziile Curții Constituționale nr. 409/2004 și nr. 536/2006, ca o cale administrativă de atac, astfel că instanța de judecată nu poate proceda la soluționarea în fond a cauzei înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei.

Este adevărat că dispozițiile art. 205 alin. (1) teza a II-a C. proc. fisc., conțin precizarea că „ … Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, dar aceasta nu înseamnă că partea poate alege între contestația administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală și acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, în condițiile în care numai decizia emisă în soluționarea contestației poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. În acest sens, art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., stipulează în termeni categorici și inderogabili că deciziile emise în soluționarea contestațiilor se atacă la instanța de contencios administrativ competentă.

Or, în speță, reclamanta a ignorat complet dispoziția legală precitată și a formulat acțiunea la instanța de judecată direct împotriva titlurilor de creanță fiscală, (decizia de impunere fiscală nr. 1261 din 18 iulie 2009 și Raportul de inspecție fiscală) ceea ce este inadmisibil. Din acest punct de vedere, din moment ce reclamanta nu a atacat decizia emisă în art. 210 C. proc. fisc., este complet lipsit de relevanță că, în speță, s-a formulat reclamația administrativă. În consecință, cererea de chemare în judecată fiind inadmisibilă în raport de modul în care a fost formulată, Înalta Curte nu va putea examina motivele de recurs, chestiuni care țin de fondul cauzei, astfel încât în baza art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul formulat de către reclamanta SC C.V. SA, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.V. SA FOCȘANI împotriva sentinței nr. 52 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.