ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2013 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. 5372/1/2013 petentul M.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., anularea Deciziei civile nr. 4690 din 10 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosar nr. 32403/3/2011, ca fiind contradictorie cu Decizia civilă nr. 5725 din 25 octombrie 2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. 45113/3/2011. În motivare, revizuentul a arătat că Dosarul nr. 45113/3/2011 în care s-a pronunțat Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București a avut ca obiect contestație Decizie de sancționare nr. 235 din 9 mai 2011, emisă de pârâta B.G.S.G.

SA. Prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București a admis recursul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanță, a admis acțiunea și a anulat decizia de sancționare mai sus arătată. Anterior emiterii deciziei de sancționare însă, pârâta a emis Decizia nr. 182 din 11 aprilie 2011, de suspendare a contractului de muncă din 16 martie 2007 pe perioada cercetării disciplinare. Această decizie de suspendare emisă de către pârâtă a fost contestată de către reclamant în Dosarul nr. 32403/3/2011, în care s-a pronunțat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, prin care s-a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii de primă instanță, în sensul că acțiunea reclamantului (revizuentul din prezentul litigiu) având ca obiect contestație decizie de suspendare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Contradictorialitatea dintre cele două decizii pronunțate de Curtea de Apel București constă în aceea că, deși prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a fost anulată Decizia de sancționare nr. 235 din 9 mai 2011 emisă de pârâtă, prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a aceleiași instanțe s-a menținut Decizia de suspendare nr. 182 din 11 aprilie 2011 a contractului de muncă contestată de reclamant. Cum decizia de suspendare a contractului individual de muncă (menținută prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București) a precedat decizia de sancționare a reclamantului (anulată prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București), rezultă că motivele ce au determinat suspendarea activității sunt lovite de nulitate, inpunându-se repunerea în situația anterioară.

Revizuentul mai arată că cele două cauze formează un tot unitar, întrucât litigiul s-a derulat între aceleași părți și au legătură directă între obiectele lor, fiind vorba de anularea unei decizii de sancționare disciplinară ce ar fi trebuit să aibă drept consecință și anularea actelor subsecvente, respectiv, anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile ce a condus la sancționarea disciplinară.

Revizuentul a mai învederat că instanța de fond în mod corect a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă, ca urmare a caracterului ilegal, netemeinic și abuziv al acesteia, întrucât această decizie a fost dată pentru perioada 12 aprilie 2011 - 9 mai 2011, însă, așa cum rezultă din procesul-verbal din 20 aprilie 2011, cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de 20 aprilie 2011, sens în care interzicerea accesului reclamantului la locul de muncă prin prelungirea suspendării după această dată nu are nicio bază legală. Mai arată că decizia de suspendare a fost dată arbitrar și discreționar, nefiind motivată, iar în prezent, ca urmare a anulării deciziei de sancționare, ar fi trebuit anulată.

Prin precizările depuse la data de 7 ianuarie 2014, revizuentul a arătat că, deși în Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2011 se reține, ca dată de finalizare a cercetării disciplinare prealabile, data de 20 aprilie 2011, prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 se reține că cercetarea prealabilă s-a încheiat, prin decizia de sancționare, la data de 9 mai 2011, considerentele celor două hotărâri fiind, astfel, în mod evident, contradictorii.

Mai arată că ambele hotărâri au fost pronunțate de aceeași instanță de recurs, de aceiași judecători, fiind administrate aceleași probatorii și că, față de stabilirea datei finalizării cercetării disciplinare, (singurul element determinant la care s-a raportat atât instanța de fond, cât și cea de recurs pentru stabilirea legalității suspendării ca bază a pronunțărilor emise), Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 contrazice Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012, decizie irevocabilă și având caracter de referință pentru Dosarul dependent nr. 32403/3/2011 privind suspendarea contractului de muncă. Revizuirea este nefondată, pentru următoarele argumente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea este posibilă "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate". Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Trebuie precizat și faptul că revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

are ca scop protejarea autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești, atât sub aspect negativ - pentru situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se rezolvă în sens contrar litigiul soluționat printr-o hotărâre anterioară - cât și sub aspect pozitiv - pentru situația în care prin cel de-al doilea litigiu, aflat în legătură eu cel dintâi, sunt valorificate în sens contrar ori sunt nesocotite aspecte dezlegate deja în prima judecată purtată între părți și intrate în puterea lucrului judecat. Înalta Curte apreciază că cerințele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât deși în cele două cauze, despre care revizuentul arată că s-au pronunțat hotărâri potrivnice, au figurat aceleași părți, obiectul acestora, dar și cauza cererilor sunt diferite.

Astfel, Dosarul nr. 451.13/3/2011 în care s-a pronunțat Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a avut ca obiect contestația formulată de M.C. împotriva Deciziei de sancționare nr. 235 din 9 mai 2011, care a fost anulată prin hotărârea anterior menționată. Dosarul nr. 32403/3/2011, în care s-a pronunțat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, a avut ca obiect contestația împotriva Deciziei nr. 182 din 11 aprilie 2011 prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantului, care a fost menținută prin hotărârea indicată.

Așadar, o primă observație care se impune a fi făcută în legătură cu cele două hotărâri judecătorești, al căror caracter contradictoriu a fost invocat prin cererea de revizuire, este că, în mod cert, dată fiind diferența de obiect și de cauză existente între acestea, nu poate fi concepută teza încălcării autorității de lucru judecat, sub aspect negativ, a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, o astfel de ipoteză corespunzând doar situației în care același proces este soluționat de două ori în mod diferit, hotărârile astfel pronunțate fiind potrivnice.

Înalta Curte apreciază însă că decizia a cărei anulare s-a cerut nu încalcă nici sub aspect pozitiv autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012, în privința acelor dezlegări date de instanța ce a pronunțat-o și care au condus spre soluția de respingere a cererii de anulare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al revizuentului, pe perioada cercetării sale disciplinare, contrar susținerilor acestuia. Astfel, prin Decizia civilă nr. 5725 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a (civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale) a dispus anularea Deciziei nr. 239 din 9 mai 2011 de sancționare disciplinară a revizuentului întrucât a stabilit că nu se poate reține în sarcina acestuia comiterea abaterii disciplinare imputate.

Aceeași instanță însă, a arătat prin Decizia civilă nr. 4690 din 10 octombrie 2013 - ce a soluționat contestația la dispoziția de suspendare a contractului individual de muncă al revizuientului pe durata cercetării sale disciplinare - că din împrejurarea anulării deciziei de sancționare disciplinară nu se poate deduce și o cauză de anulare a deciziei angajatorului de suspendare a contractului de muncă al angajatului, pe perioada cercetării sale disciplinare.

Această concluzie se deduce în mod clar și indubitabil din acele considerente ale Deciziei nr. 4690 din 10 octombrie 2013 care analizează și explică rolul și natura dreptului consacrat prin dispozițiile art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, instanța de recurs menționând în mod repetat că, în raport de conținutul reglementării, dreptul angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă al angajatului pe durata cercetării sale disciplinare, apare ca fiind un drept subiectiv și exclusiv, al cărui exercițiu este lăsat la latitudinea și aprecierea angajatorului, în limitele legale stabilite, fiind însă independent de justificarea sa pe baza unor criterii obiective (după cum apreciase prima instanță).

Aceeași instanță de recurs a mai reținut că, în cauza dedusă judecății ei, acest drept a fost exercitat în limitele legii - așadar, pe o perioadă ce nu a depășit durata de 30 de zile - astfel că opțiunea angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară a revizuentului, căruia i-a suspendat contractul individual de muncă pe perioada acestei cercetări, nu justifică în sine măsura anulării deciziei de suspendare, chiar și în ipoteza - regăsită în cauză - în care decizia de sancționare disciplinară a fost anulată ca nelegală.

Dimpotrivă, reținând puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, ce stabilise irevocabil caracterul nelegal ai decizie de sancționare, pe care o și anulase din acest motiv, instanța de recurs ce a pronunțat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a explicat că drepturile revizuentului pe durata suspendării contractului individual de muncă i se cuvin acestuia în temeiul art. 52 alin. (2) C. muncii, așadar independent de soarta deciziei de suspendare și nu ca accesoriu la cererea de chemare în judecată vizând anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.

Înalta Curte apreciază că, față de această raportare pe care instanța ce a pronunțat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 o face la Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, se poate spune că, dimpotrivă, hotărârea a cărei anulare se cere pe calea revizuirii, a valorificat deplin aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat a precedentei hotărâri, iar nu că l-ar fi nesocotit, încălcându-l. De asemenea, decizia în cauză a explicat consecințele legale care se pot deduce din împrejurarea anulării deciziei de sancționare disciplinară, consecințe legale care, se înțelege, nu presupun în mod automat și anularea deciziei de suspendare, această soluție putându-se dispune doar dacă se constată exercitarea dreptului subiectiv și exclusiv al angajatorului în afara prescripțiilor legale, situație neregăsită însă în speță, pentru considerentele arătate de instanța de recurs.

Nejustificată este și susținerea revizuentului privitoare la contradicțiile existente între considerentele celor două hotărâri judecătorești cu referire la determinarea datei finalizării cercetării disciplinare, în opinia sa, element singular și hotărâtor în analiza legalității deciziei de suspendare.

Faptul că la pagina 13, paragraful penultim al Decizie civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 se vorbește despre procesul-verbal din 20 aprilie 2011 ca fiind întocmit cu ocazia finalizării cercetării disciplinare, nu contravine sub niciun aspect considerentelor Deciziei civile nr. 4690 din 10 octombrie 2013 care reține că decizia de suspendare a contractului individual de muncă cuprinde mențiunea că aceasta operează pentru intervalul de timp în care are loc cercetarea disciplinară, observându-se totodată că "la finalizarea cercetării și aplicării unei sancțiuni disciplinare s-a dispus și încetarea suspendării contractului individual de muncă al intimatului-reclamant". Aceasta întrucât întocmirea propriu-zisă a procesului-verbal de finalizare a investigației faptei imputate salariatului nu se suprapune cu momentul finalizării cercetării disciplinare, care este marcat de momentul emiterii - de către conducătorul instituției - a deciziei de sancționare, acesta fiind cel care califică fapta drept abatere disciplinară (atunci când sunt întrunite condițiile legale ale existenței acesteia) și o sancționează în consecință.

Prin urmare, emiterea deciziei de sancționare nu se situează în afara perioadei de cercetare disciplinată, ci constituie chiar actul juridic ce finalizează cercetarea disciplinară. Or, instanța ce a pronunțat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a arătat în considerentele hotărârii sale că, luând în calcul întreg intervalul de timp cuprins între 11 aprilie 2011 și 9 mai 2011, cât a operat suspendarea, măsura dispusă de angajator respectă "condițiile legii" privitoare la durata acesteia, care nu poate fi mai mare de o lună de zile. În raport de argumentele prezentate anterior, instanța apreciază că cererea de revizuire este nefondată și o va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de M.C. împotriva Deciziei nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2014. Procesat de GGC - CL