ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea formulată la data de 02 august 2011, reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a chemat în judecată pe pârâtele Camera de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Încheierea nr. 21 din 11 iulie 2011, Decizia nr. 14 din 12 mai 2011, procesul verbal de constatare nr. 543 din 09 mai 2011, înregistrat la A.P.I.A. – C.J. Mehedinți sub nr. 6988 din 03 mai 2011, precum și celelalte acte care au stat la baza emiterii deciziei contestate, acte administrative emise de pârâte.

În temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulate. Prin întâmpinarea formulată la data de 05 octombrie 2011, Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea cererii de anulare a actelor administrative contestate și a cererii de suspendare a executării acestora.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în urma acțiunii de audit al performanței privind implementarea, administrarea și utilizarea bazei de date în acordare subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2008 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Mehedinți, Camera de Conturi Mehedinți a constatat abateri de la legalitate constând în acordarea subvențiilor beneficiarilor care nu mai îndeplineau condiția de eligibilitate de a nu avea datorii către bugetul de stat și bugetul local, reieșind că s-au încasat necuvenit primele respective astfel că, pentru înlăturarea acestor abateri s-au întocmit procesul verbal și decizia contestate în cauză.

În ce privește cererea de suspendare a executării pârâta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. La termenul de judecată din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a pus în discuția părților competența materială a instanței, iar prin Încheierea pronunțată la aceeași dată a stabilit, în temeiul art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, că este competentă să soluționeze cauza, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 C.proC. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea Curții de Apel Craiova Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 633 din 02 decembrie 2011, a respins acțiunea și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Mehedinți, formulate de reclamanta A.P.I.A.

- Centrul Județean Mehedinți, împotriva pârâtelor Camera de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că actele administrative deduse judecății sunt legale pentru următoarele motive care vor fi expuse în continuare: În urma controlului efectuat la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Mehedinți, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 532 din 06 mai 2011. Pe baza acestui act, a fost emisă de către Camera de Conturi Mehedinți decizia nr. 14 din 12 mai 2011 prin care reținându-se nerespectarea dispozițiilor art. 12 1 din O.U.G. nr. 126/2006 s-a dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea următoarelor măsuri: 1. Verificarea de către conducerea A.P.I.A.

Centrul județean Mehedinți a îndeplinirii condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și bugetele locale pentru toate cererile eligibile privind plățile naționale directe complementare în sectorul zootehnic, din anul 2008, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local și administrațiile publice locale. 2. Conducerea Centrului județean Mehedinți al A.P.I.A. va analiza neconcordanțele existente între datele conținute în documentele primite de la organele fiscale și declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor și, după caz, va aplica prevederile legale în vigoare. De asemenea, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992, s-a dispus ca, în cazurile în care se dovedește că proprietarii respectivi aveau datorii restante la data depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiție de eligibilitate, conducerea Centrului județean A.P.I.A.

Mehedinți să reanalizeze eligibilitatea cererilor respective prin prisma existenței datoriilor restante, să stabilească întinderea prejudiciului datorat bugetului de stat, din care estimat de auditori la nivelul sumei de 172.726 lei, și să întreprindă orice alte măsuri necesare pentru remedierea deficiențelor constatate având în vedere că nerecuperarea prejudiciului constituie infracțiune. Prin încheierea nr. 21 din 01 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior individualizată, reținându-se în esență că Centrul județean A.P.I.A. Mehedinți avea obligația recuperării subvențiilor acordate necuvenit, termenul de prescripție în acest sens fiind cel prevăzut de O.G.

nr. 92/2003. Astfel, potrivit art. 9 alin. (3), coroborat cu art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, plățile naționale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic se acordă producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, care dețin cresc și exploatează animale de producție identificate și înregistrate în sistemul național. În privința cerințelor legale pentru acordarea plăților în discuție, dispozițiile art. 2 1 din Ordinul M.A.D.R.

nr. 925/2007, emis în temeiul art. 1 și 13 din O.U.G. nr. 125/2006, stabilesc că pentru anul 2008, prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții legate de numărul și vârsta animalelor și înregistrarea exploatație, dar și aceea de a nu avea datorii la bugetul local, condiție a cărei îndeplinire urmează a fi probată, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, printr-o declarație pe proprie răspundere a solicitantului că nu are datorii la bugetul local, anexată cererii pentru acordarea primei.

Pentru analiza îndeplinirii condițiilor privind acordarea primei de exploatație, dispozițiile art. 5, 5 1 și 6 din ordin, impun personalului A.P.I.A. efectuarea unui control scriptic în ce privește corectitudinea înscrisurilor din documentația anexată cererii pentru a verifica existența exploatațiilor de bovine/ovine/caprine, înregistrate în Registrul național al exploatațiilor și înscrierea acestora în Registru, cât și verificări în teren pentru a stabili existența reală a efectivului pentru care se solicită prima de exploatație După cum în mod corect a reținut pârâta Camera de Conturi Mehedinți în actul de control, reclamanta avea obligația de a verifica atât existența declarațiilor pe propria răspundere a solicitanților, cât și realitatea datelor consemnate în cuprinsul acestora.

Contrar susținerilor reclamantei, verificările impuse de Curtea de Conturi nu-i impun acesteia efectuarea unor activități ce intră în sarcina organelor de cercetare penală. Verificând realitatea datelor din declarațiile pe proprie răspundere ale beneficiarilor sprijinului financiar pentru anul 2008, A.P.I.A. Centrul județean Mehedinți se raportează exclusiv la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 1 din Ordinul nr. 925/2007, fără a constata existența sau inexistența unei fapte penale astfel că nu poate intra în discuție încălcarea prezumției de nevinovăție a beneficiarilor primei de exploatație. În temeiul atribuțiilor legale ce îi revin, A.P.I.A. ia măsuri pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit prin raportare la dispozițiile legale de la momentul analizei cererii de sprijin, o eventuală astfel de acțiune neechivalând cu stabilirea în plan penal a vinovăției pentru infracțiunea de fals în declarații.

De asemenea, dispunând măsuri de verificare a condițiilor de eligibilitate prin solicitarea confirmărilor scrise de la organele fiscale locale și autoritățile publice locale, pârâta și-a exercitat competențele legale prevăzute expres de art. 41 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului fiind lăsată în sarcina autorității auditate, chiar dacă acesta este estimat de organele de audit financiar. Cât privește cererea de suspendare a executării deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, emisă de Camera de Conturi Mehedinți, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.P.I.A.- Centrul Județean Mehedinți, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii acțiunii și anulării celor două acte administrative contestate, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În memoriul de recurs aflat la filele 4-11 dosar, recurenta a prezentat situația factuală existentă în speță și a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C.proC. civ., susținând în esență că instanța de fond nu a analizat deloc probatoriul administrat în cauză, însușindu-și apărările intimatei pârâte.

Ulterior, prin cererea aflată la filele 35-37 dosar, recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a arătat faptul că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, și de împrejurarea că actul vătămător - decizia nr. 14 din 12 mai 2011 - a fost emisă de către o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea Tribunalului Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal. 4. Apărarea intimatei-pârâte La data de 21 februarie 2012, intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 50-56).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea dedusă judecății, recurenta-reclamantă A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea și suspendarea deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de intimata-pârâtă Camera de Conturi Mehedinți, precum și a încheierii nr. 21 din 11 iulie 2011 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii Curții de Conturi acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că tribunalului îi revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. În raport de soluția pronunțată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Mehedinți împotriva sentinței nr. 633 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.