ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judecății

Prin acțiunea formulată la data de 02 august 2011,

reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a chemat în judecată pe

pârâtele Camera de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Încheierea nr. 21

din 11 iulie 2011, Decizia nr. 14 din 12 mai 2011, procesul verbal de

constatare nr. 543 din 09 mai 2011, înregistrat la A.P.I.A. – C.J. Mehedinți

sub nr. 6988 din 03 mai 2011, precum și celelalte acte care au stat la baza

emiterii deciziei contestate, acte administrative emise de pârâte.

În temeiul

dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea

executării Deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a contestației formulate.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 05 octombrie 2011, Curtea de Conturi a României a solicitat

respingerea cererii de anulare a actelor administrative contestate și a cererii

de suspendare a executării acestora.

În motivarea

întâmpinării, intimata a arătat că în urma acțiunii de audit al performanței

privind implementarea, administrarea și utilizarea bazei de date în acordare

subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2008 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Mehedinți, Camera de

Conturi Mehedinți a constatat abateri de la legalitate constând în acordarea

subvențiilor beneficiarilor care nu mai îndeplineau condiția de eligibilitate

de a nu avea datorii către bugetul de stat și bugetul local, reieșind că s-au

încasat necuvenit primele respective astfel că, pentru înlăturarea acestor

abateri s-au întocmit procesul verbal și decizia contestate în cauză.

În ce privește cererea

de suspendare a executării pârâta arată că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La termenul de

judecată din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a pus în discuția

părților competența materială a instanței, iar prin Încheierea pronunțată

la aceeași dată a stabilit, în temeiul art. 159

1

alin. (4) C. proc.

civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, că este competentă să soluționeze

cauza, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 C.proC. civ. și art.

10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

de Apel Craiova

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 633

din 02 decembrie 2011, a respins acțiunea și cererea de suspendare a executării

deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Mehedinți, formulate

de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți, împotriva pârâtelor Camera

de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că actele

administrative deduse judecății sunt legale pentru următoarele motive care vor

fi expuse în continuare:

În urma controlului

efectuat la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul

Județean Mehedinți, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 532

din 06 mai 2011. Pe baza acestui act, a fost emisă de către Camera de Conturi

Mehedinți decizia nr. 14 din 12 mai 2011 prin care reținându-se

nerespectarea dispozițiilor art. 12

1

din O.U.G. nr. 126/2006 s-a

dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea

următoarelor măsuri:

către conducerea A.P.I.A. Centrul județean Mehedinți a îndeplinirii condiției

de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și

bugetele locale pentru toate cererile eligibile privind plățile naționale

directe complementare în sectorul zootehnic, din anul 2008, prin solicitarea

oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local și

administrațiile publice locale.

Centrului județean Mehedinți al A.P.I.A. va analiza neconcordanțele existente

între datele conținute în documentele primite de la organele fiscale și

declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor și, după caz, va aplica

prevederile legale în vigoare.

De asemenea, în

temeiul art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992, s-a dispus ca, în cazurile în care

se dovedește că proprietarii respectivi aveau datorii restante la data

depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiție de eligibilitate,

conducerea Centrului județean A.P.I.A. Mehedinți să reanalizeze eligibilitatea

cererilor respective prin prisma existenței datoriilor restante, să stabilească

întinderea prejudiciului datorat bugetului de stat, din care estimat de

auditori la nivelul sumei de 172.726 lei, și să întreprindă orice alte măsuri

necesare pentru remedierea deficiențelor constatate având în vedere că

nerecuperarea prejudiciului constituie infracțiune.

Prin încheierea nr. 21

din 01 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României a respins contestația

formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior individualizată,

reținându-se în esență că Centrul județean A.P.I.A. Mehedinți avea obligația

recuperării subvențiilor acordate necuvenit, termenul de prescripție în acest

sens fiind cel prevăzut de O.G. nr. 92/2003.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (3), coroborat cu art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006,

pentru aprobarea schemelor de plăți

directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură

începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991

privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, plățile

naționale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic se acordă

producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, care dețin cresc și

exploatează animale de producție identificate și înregistrate în sistemul

național.

În

privința cerințelor legale pentru acordarea plăților în discuție, dispozițiile art.

2

1

din Ordinul

M.A.D.R. nr. 925/2007, emis în temeiul art. 1

și 13 din O.U.G. nr. 125/2006, stabilesc că

pentru anul 2008,

prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o

singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul

național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc

cumulativ mai multe condiții legate de numărul și vârsta animalelor și

înregistrarea exploatație, dar și aceea de a nu avea datorii la bugetul local,

condiție a cărei îndeplinire urmează a fi probată, potrivit alin. 2 al

aceluiași articol, printr-o declarație pe proprie răspundere a solicitantului

că nu are datorii la bugetul local, anexată cererii pentru acordarea primei.

Pentru analiza îndeplinirii condițiilor privind acordarea

primei de exploatație, dispozițiile art. 5, 5

1

și 6 din ordin, impun

personalului A.P.I.A. efectuarea unui control scriptic în ce privește

corectitudinea înscrisurilor din documentația anexată cererii pentru a verifica

existența exploatațiilor de bovine/ovine/caprine, înregistrate în Registrul

național al exploatațiilor și înscrierea acestora în Registru, cât și

verificări în teren pentru a stabili existența reală a efectivului pentru care

se solicită prima de exploatație

După

cum în mod corect a reținut pârâta Camera de Conturi Mehedinți în actul de

control, reclamanta avea obligația de a verifica atât existența declarațiilor

pe propria răspundere a solicitanților, cât și realitatea datelor consemnate în

cuprinsul acestora.

Contrar

susținerilor reclamantei, verificările impuse de Curtea de Conturi nu-i impun

acesteia efectuarea unor activități ce intră în sarcina organelor de cercetare

penală.

Verificând

realitatea datelor din declarațiile pe proprie răspundere ale beneficiarilor

sprijinului financiar pentru anul 2008, A.P.I.A. Centrul județean Mehedinți se

raportează exclusiv la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2

1

din Ordinul nr. 925/2007, fără a constata existența sau inexistența unei fapte

penale astfel că nu poate intra în discuție încălcarea prezumției de

nevinovăție a beneficiarilor primei de exploatație.

În

temeiul atribuțiilor legale ce îi revin, A.P.I.A. ia măsuri pentru recuperarea

sumelor acordate necuvenit prin raportare la dispozițiile legale de la momentul

analizei cererii de sprijin, o eventuală astfel de acțiune neechivalând cu

stabilirea în plan penal a vinovăției pentru infracțiunea de fals în

declarații.

De

asemenea, dispunând măsuri de verificare a condițiilor de eligibilitate prin

solicitarea confirmărilor scrise de la organele fiscale locale și autoritățile

publice locale, pârâta și-a exercitat competențele legale prevăzute expres de art.

41 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului

fiind lăsată în sarcina autorității auditate, chiar dacă acesta este estimat de

organele de audit financiar.

Cât

privește cererea de suspendare a executării

deciziei nr. 14 din 12

mai 2011, emisă de Camera de Conturi Mehedinți, prima instanță a apreciat

că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea

554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.P.I.A.- Centrul Județean

Mehedinți, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii

acțiunii și anulării celor două acte administrative contestate, invocând în

drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În

memoriul de recurs aflat la filele 4-11 dosar, recurenta a prezentat situația

factuală existentă în speță și a formulat critici de nelegalitate cu privire la

hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat

de art. 304 pct. 9 C.proC. civ., susținând în esență că instanța

de fond nu a analizat deloc probatoriul administrat în cauză,

însușindu-și apărările intimatei pârâte.

Ulterior, prin cererea

aflată la filele 35-37 dosar, recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a arătat faptul că, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, modificată, și de împrejurarea că actul vătămător - decizia nr. 14

din 12 mai 2011 - a fost emisă de către o autoritate publică locală, competența

de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea Tribunalului Mehedinți,

secția de contencios administrativ și fiscal.

intimatei-pârâte

La data de 21

februarie 2012, intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele

50-56).

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea dedusă

judecății, recurenta-reclamantă A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună

anularea și suspendarea deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de

intimata-pârâtă Camera de Conturi Mehedinți, precum și a încheierii nr. 21

din 11 iulie 2011 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

Curții de Conturi acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de

soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că tribunalului

îi revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins

recursul împotriva sentinței nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct.

228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze.

În raport de soluția

pronunțată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte

apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

soluției adoptate în recurs

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -

Centrul Județean Mehedinți împotriva sentinței nr. 633 din 2

decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2013.