ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii deduse
judecății
Prin acțiunea formulată la data de 02 august 2011,
reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a chemat în judecată pe
pârâtele Camera de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Încheierea nr. 21
din 11 iulie 2011, Decizia nr. 14 din 12 mai 2011, procesul verbal de
constatare nr. 543 din 09 mai 2011, înregistrat la A.P.I.A. – C.J. Mehedinți
sub nr. 6988 din 03 mai 2011, precum și celelalte acte care au stat la baza
emiterii deciziei contestate, acte administrative emise de pârâte.
În temeiul
dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea
executării Deciziei nr. 14 din 12 mai 2011, până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a contestației formulate.
Prin întâmpinarea
formulată la data de 05 octombrie 2011, Curtea de Conturi a României a solicitat
respingerea cererii de anulare a actelor administrative contestate și a cererii
de suspendare a executării acestora.
În motivarea
întâmpinării, intimata a arătat că în urma acțiunii de audit al performanței
privind implementarea, administrarea și utilizarea bazei de date în acordare
subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2008 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Mehedinți, Camera de
Conturi Mehedinți a constatat abateri de la legalitate constând în acordarea
subvențiilor beneficiarilor care nu mai îndeplineau condiția de eligibilitate
de a nu avea datorii către bugetul de stat și bugetul local, reieșind că s-au
încasat necuvenit primele respective astfel că, pentru înlăturarea acestor
abateri s-au întocmit procesul verbal și decizia contestate în cauză.
În ce privește cererea
de suspendare a executării pârâta arată că în cauză nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
La termenul de
judecată din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a pus în discuția
părților competența materială a instanței, iar prin Încheierea pronunțată
la aceeași dată a stabilit, în temeiul art. 159
1
alin. (4) C. proc.
civ. modificat prin Legea nr. 202/2010, că este competentă să soluționeze
cauza, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 C.proC. civ. și art.
10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea Curții
de Apel Craiova
Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 633
din 02 decembrie 2011, a respins acțiunea și cererea de suspendare a executării
deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Mehedinți, formulate
de reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți, împotriva pârâtelor Camera
de Conturi Mehedinți și Curtea de Conturi a României.
Pentru
a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul că actele
administrative deduse judecății sunt legale pentru următoarele motive care vor
fi expuse în continuare:
În urma controlului
efectuat la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul
Județean Mehedinți, a fost întocmit procesul-verbal de constatare nr. 532
din 06 mai 2011. Pe baza acestui act, a fost emisă de către Camera de Conturi
Mehedinți decizia nr. 14 din 12 mai 2011 prin care reținându-se
nerespectarea dispozițiilor art. 12
1
din O.U.G. nr. 126/2006 s-a
dispus, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 republicată, aplicarea
următoarelor măsuri:
Verificarea de
către conducerea A.P.I.A. Centrul județean Mehedinți a îndeplinirii condiției
de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și
bugetele locale pentru toate cererile eligibile privind plățile naționale
directe complementare în sectorul zootehnic, din anul 2008, prin solicitarea
oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local și
administrațiile publice locale.
Conducerea
Centrului județean Mehedinți al A.P.I.A. va analiza neconcordanțele existente
între datele conținute în documentele primite de la organele fiscale și
declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor și, după caz, va aplica
prevederile legale în vigoare.
De asemenea, în
temeiul art. 33 alin. (3) din Legea 94/1992, s-a dispus ca, în cazurile în care
se dovedește că proprietarii respectivi aveau datorii restante la data
depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiție de eligibilitate,
conducerea Centrului județean A.P.I.A. Mehedinți să reanalizeze eligibilitatea
cererilor respective prin prisma existenței datoriilor restante, să stabilească
întinderea prejudiciului datorat bugetului de stat, din care estimat de
auditori la nivelul sumei de 172.726 lei, și să întreprindă orice alte măsuri
necesare pentru remedierea deficiențelor constatate având în vedere că
nerecuperarea prejudiciului constituie infracțiune.
Prin încheierea nr. 21
din 01 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României a respins contestația
formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior individualizată,
reținându-se în esență că Centrul județean A.P.I.A. Mehedinți avea obligația
recuperării subvențiilor acordate necuvenit, termenul de prescripție în acest
sens fiind cel prevăzut de O.G. nr. 92/2003.
Astfel, potrivit art.
9 alin. (3), coroborat cu art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006,
pentru aprobarea schemelor de plăți
directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură
începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, plățile
naționale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic se acordă
producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, care dețin cresc și
exploatează animale de producție identificate și înregistrate în sistemul
național.
În
privința cerințelor legale pentru acordarea plăților în discuție, dispozițiile art.
2
1
din Ordinul
M.A.D.R. nr. 925/2007, emis în temeiul art. 1
și 13 din O.U.G. nr. 125/2006, stabilesc că
pentru anul 2008,
prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1, o
singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul
național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc
cumulativ mai multe condiții legate de numărul și vârsta animalelor și
înregistrarea exploatație, dar și aceea de a nu avea datorii la bugetul local,
condiție a cărei îndeplinire urmează a fi probată, potrivit alin. 2 al
aceluiași articol, printr-o declarație pe proprie răspundere a solicitantului
că nu are datorii la bugetul local, anexată cererii pentru acordarea primei.
Pentru analiza îndeplinirii condițiilor privind acordarea
primei de exploatație, dispozițiile art. 5, 5
1
și 6 din ordin, impun
personalului A.P.I.A. efectuarea unui control scriptic în ce privește
corectitudinea înscrisurilor din documentația anexată cererii pentru a verifica
existența exploatațiilor de bovine/ovine/caprine, înregistrate în Registrul
național al exploatațiilor și înscrierea acestora în Registru, cât și
verificări în teren pentru a stabili existența reală a efectivului pentru care
se solicită prima de exploatație
După
cum în mod corect a reținut pârâta Camera de Conturi Mehedinți în actul de
control, reclamanta avea obligația de a verifica atât existența declarațiilor
pe propria răspundere a solicitanților, cât și realitatea datelor consemnate în
cuprinsul acestora.
Contrar
susținerilor reclamantei, verificările impuse de Curtea de Conturi nu-i impun
acesteia efectuarea unor activități ce intră în sarcina organelor de cercetare
penală.
Verificând
realitatea datelor din declarațiile pe proprie răspundere ale beneficiarilor
sprijinului financiar pentru anul 2008, A.P.I.A. Centrul județean Mehedinți se
raportează exclusiv la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2
1
din Ordinul nr. 925/2007, fără a constata existența sau inexistența unei fapte
penale astfel că nu poate intra în discuție încălcarea prezumției de
nevinovăție a beneficiarilor primei de exploatație.
În
temeiul atribuțiilor legale ce îi revin, A.P.I.A. ia măsuri pentru recuperarea
sumelor acordate necuvenit prin raportare la dispozițiile legale de la momentul
analizei cererii de sprijin, o eventuală astfel de acțiune neechivalând cu
stabilirea în plan penal a vinovăției pentru infracțiunea de fals în
declarații.
De
asemenea, dispunând măsuri de verificare a condițiilor de eligibilitate prin
solicitarea confirmărilor scrise de la organele fiscale locale și autoritățile
publice locale, pârâta și-a exercitat competențele legale prevăzute expres de art.
41 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992, stabilirea întinderii prejudiciului
fiind lăsată în sarcina autorității auditate, chiar dacă acesta este estimat de
organele de audit financiar.
Cât
privește cererea de suspendare a executării
deciziei nr. 14 din 12
mai 2011, emisă de Camera de Conturi Mehedinți, prima instanță a apreciat
că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea
554/2004, respectiv, cazul bine justificat și paguba iminentă.
3.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva
acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.P.I.A.- Centrul Județean
Mehedinți, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii
acțiunii și anulării celor două acte administrative contestate, invocând în
drept dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
În
memoriul de recurs aflat la filele 4-11 dosar, recurenta a prezentat situația
factuală existentă în speță și a formulat critici de nelegalitate cu privire la
hotărârea judecătorească atacată, care pot fi subsumate motivului reglementat
de art. 304 pct. 9 C.proC. civ., susținând în esență că instanța
de fond nu a analizat deloc probatoriul administrat în cauză,
însușindu-și apărările intimatei pârâte.
Ulterior, prin cererea
aflată la filele 35-37 dosar, recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut
de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a arătat faptul că, în raport de
dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, modificată, și de împrejurarea că actul vătămător - decizia nr. 14
din 12 mai 2011 - a fost emisă de către o autoritate publică locală, competența
de soluționare a cauzei în primă instanță aparținea Tribunalului Mehedinți,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Apărarea
intimatei-pârâte
La data de 21
februarie 2012, intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat
întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele
50-56).
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând
sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art.
304
1
C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
1.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin cererea dedusă
judecății, recurenta-reclamantă A.P.I.A. - Centrul Județean Mehedinți a
solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună
anularea și suspendarea deciziei nr. 14 din 12 mai 2011 emisă de
intimata-pârâtă Camera de Conturi Mehedinți, precum și a încheierii nr. 21
din 11 iulie 2011 emisă de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter
individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere
publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a
legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)
menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și
care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios
administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010,
Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene
se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația
executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a
Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării
încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se
respinge integral sau parțial contestația”.
În raport de
dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce
efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii
Curții de Conturi acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi
apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta
este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
Este adevărat că
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 27 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la
competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că
dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de
soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie
obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a
Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care
reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în
ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar
prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria
legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în
raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că tribunalului
îi revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios
administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ
emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică
județeană.
În altă ordine, chiar
dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte
juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4
octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins
recursul împotriva sentinței nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct.
228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența
materială de soluționare a unor astfel cauze.
În raport de soluția
pronunțată cu privire la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte
apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului
de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Față de cele anterior
prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la
art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată
și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mehedinți, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -
Centrul Județean Mehedinți împotriva sentinței nr. 633 din 2
decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul
Mehedinți, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 februarie 2013.