ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 octombrie 2011, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Sălaj, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței anularea deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi a Județului Sălaj și a încheierii din 15 iulie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, ca fiind netemeinice și nelegale. Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Sălaj, întrucât actele administrative atacate sunt temeinice și legale.

2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 666 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea încheierii din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi a României precum și a deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: În urma controlului efectuat de Camera de Conturi a jud. Sălaj, în perioada 4–29 aprilie 2011, la Centrul Județean Sălaj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ce a avut ca obiect „Auditul performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare el animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului” a fost întocmită decizia nr. 13 din 18 mai 2011. Prin această decizie s-a dispus reclamantei să procedeze la reverificarea îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute de ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007 art. 2 alin. (1) pentru toate cererile de solicitare a P.N.D.C.

la data de 31 ianuarie 2007, prin efectuarea de demersuri la entitățile răspunzătoare de operare a mișcării în S.N.I.I.A. (în scris), iar dacă se constată neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului conform prevederilor O.U.G. nr. 125/2006, recuperarea acestuia și virarea la bugetul de stat, cu termen de realizare în 30 septembrie 2011. De asemenea s-a mai stabilit în sarcina reclamantei obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și/sau bugetul local pentru toate cererile privind P.N.D.C.

în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine) din anul 2007, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local (ale Ministerului Finanțelor Publice și ale administrației publice locale), iar în cazurile în care se dovedește că proprietarii respectivi aveau datorii restante la data depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor este condiție de eligibilitate, conducerea A.P.I.A. va reanaliza eligibilitatea cererilor respective prin prisma existenței datoriilor restante, va stabili întinderea prejudiciului cauzat bugetului de stat și va proceda la recuperarea acestuia conform prevederilor legale în vigoare stabilire de O.U.G.

nr. 125/2006 și apoi îl va vira la bugetul de stat, cu termen de realizare la 30 septembrie 2011. Măsurile dispuse prin decizia nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi a jud. Sălaj au fost menținute prin încheierea din 15 iulie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României. Ca atare, Curtea de Conturi a obligat Centrul Județean Sălaj al A.P.I.A. să reverifice îndeplinirea a două dintre condițiile de eligibilitate pentru acordarea primei de exploatație reglementată de O.U.G. nr. 125/2006, respectiv numărul de bovine înregistrate la data de referință 31 ianuarie 2007 în exploatațiile pentru care s-a solicitat aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic și situația datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local ale solicitanților.

În aceste condiții, prima instanță a verificat criteriile de eligibilitate și condițiile specifice pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic prin raportare la cadrul legislativ existent la data de referință 31 ianuarie 2007, întrucât competențele Centrului Județean A.P.I.A. în verificarea condițiilor de eligibilitate trebuie raportate la atribuțiile ce îi reveneau potrivit legii la momentul procesării și soluționării cererilor depuse până la data de referință 31 ianuarie 2007. Astfel, Curtea a reținut că plățile naționale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic au fost efectuate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 și ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007.

Conform art. 9 din O.U.G. nr. 125/2006, P.N.D.C. în sectorul zootehnic au fost asigurate din bugetul de stat. De aceste plăți au beneficiat producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care dețin, cresc și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate în sistemul național. Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007, la art. 2 a explicitat care sunt condițiile de eligibilitate pentru încasarea primei de exploatație, statuând că aceasta se acordă o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2007, sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploatația să fie înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei; d) să nu aibă datorii la bugetul de stat și la bugetul local.

De asemenea, Curtea a mai constatat din Raportul de audit întocmit de Camera de Conturi Sălaj, că verificarea efectivelor de bovine înregistrate în fiecare exploatație s-a efectuat de către A.P.I.A. în anul 2007 prin accesarea interfeței puse la dispoziție de către IQ M. SRL, întocmindu-se de fiecare dată un proces-verbal de confirmare-procesare S.N.I.I.A.–A.P.I.A. Procesele-verbale întocmite confirmă existența animalelor în exploatație la data de referință 31 ianuarie 2007 prin raportare la care s-a autorizat plata sprijinului financiar. În aceste condiții, Curtea a statuat că neconcordanțele semnalate de echipa de audit în privința numărului de bovine din anumite exploatații s-au datorat modificărilor operate ulterior de medicii veterinari în baza de date deținută de A.N.S.V.S.A.

și administrată de IQ M. SRL, împrejurare pe care reclamanta nu o putea prevedea în mod rezonabil și care a intervenit ulterior procesării cererilor de acordare a sprijinului financiar pe anul 2007, astfel că nu este imputabilă reclamantei, ci modului imperfect în care a fost gândită funcționarea bazei informatice S.N.I.I.A. care permitea modificarea efectivelor din exploatații, cu efecte retroactive. Cât privește cealaltă condiție de eligibilitate, constând în lipsa datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local, Curtea a reținut că îndeplinirea acestei condiții se verifica potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007 prin depunerea de către solicitantă a unei declarații pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și la bugetul local.

Echipa de audit nu a identificat niciun caz în care această declarație să lipsească, însă reproșează reclamantei că nu a stabilit veridicitatea acestei declarații prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local. Or, din lectura ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007 rezultă cu claritate că personalul A.P.I.A. nu era ținut să efectueze cercetări suplimentare pentru a stabili veridicitatea declarației privind inexistența datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local, această condiție fiind considerată îndeplinită prin simpla depunere a declarației pe propria răspundere. Totodată Curtea a stabilit că nu sunt aplicabile nici dispozițiile cuprinse în O.G.

nr. 14/2010 privind măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, reținute de Curtea de Conturi în încheierea din 15 iulie 2011, întrucât aceste dispoziții nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2007-2009. 3. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 309 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 11 decembrie, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție părților motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cât și excepția necompetenței materiale a instanței de fond, de a soluționa litigiul dedus judecății.

4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că prima instanță, Curtea de Apel Cluj a soluționat litigiul dedus judecății cu încălcarea normelor de competență prevăzute de art. 3 alin. (1) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi Sălaj și a încheierii din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. 13 din 18 mai 2011. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi Sălaj.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Este adevărat că, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Însă, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. Cum de la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății se stabilește în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de argumentele expuse, reținând că obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., constată că în cauză instanța competentă material să soluționeze, pe fond, litigiul dedus judecății este tribunalul, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 666/2011 din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Sălaj secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.