ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2012

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 6 octombrie 2011, pe rolul Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Sălaj, în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței anularea deciziei

nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi a Județului Sălaj și a încheierii

din 15 iulie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de

Conturi a României, ca fiind netemeinice și nelegale.

Prin întâmpinare, pârâta

Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii

formulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean

Sălaj, întrucât actele administrative atacate sunt temeinice și legale.

Prin sentința nr. 666

din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea încheierii

din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi a României precum și a deciziei nr. 13

din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi Sălaj.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

În urma controlului efectuat

de Camera de Conturi a jud. Sălaj, în perioada 4–29 aprilie 2011, la Centrul Județean

Sălaj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ce a avut ca obiect

„Auditul performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului

de identificare și înregistrare el animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea

subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului” a fost întocmită decizia

nr. 13 din 18 mai 2011.

Prin această decizie s-a

dispus reclamantei să procedeze la reverificarea îndeplinirea condițiilor de eligibilitate

prevăzute de ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

nr. 295/2007 art. 2 alin. (1) pentru toate cererile de solicitare a P.N.D.C. la

data de 31 ianuarie 2007, prin efectuarea de demersuri la entitățile răspunzătoare

de operare a mișcării în S.N.I.I.A. (în scris), iar dacă se constată neîndeplinirea

condițiilor de eligibilitate, se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului

conform prevederilor O.U.G. nr. 125/2006, recuperarea acestuia și virarea la bugetul

de stat, cu termen de realizare în 30 septembrie 2011.

De asemenea s-a mai stabilit

în sarcina reclamantei obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate

privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și/sau bugetul local pentru

toate cererile privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine) din

anul 2007, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale

pe plan local (ale Ministerului Finanțelor Publice și ale administrației publice

locale), iar în cazurile în care se dovedește că proprietarii respectivi aveau datorii

restante la data depunerii cererilor, iar lipsa datoriilor este condiție de eligibilitate,

conducerea A.P.I.A. va reanaliza eligibilitatea cererilor respective prin prisma

existenței datoriilor restante, va stabili întinderea prejudiciului cauzat bugetului

de stat și va proceda la recuperarea acestuia conform prevederilor legale în vigoare

stabilire de O.U.G. nr. 125/2006 și apoi îl va vira la bugetul de stat, cu termen

de realizare la 30 septembrie 2011.

Măsurile dispuse prin

decizia nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi a jud. Sălaj au fost menținute

prin încheierea din 15 iulie 2011 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Curții de Conturi a României.

Ca atare, Curtea de Conturi

a obligat Centrul Județean Sălaj al A.P.I.A. să reverifice îndeplinirea a două dintre

condițiile de eligibilitate pentru acordarea primei de exploatație reglementată

de O.U.G. nr. 125/2006, respectiv numărul de bovine înregistrate la data de referință

31 ianuarie 2007 în exploatațiile pentru care s-a solicitat aplicarea schemelor

de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic și situația datoriilor

la bugetul de stat și la bugetul local ale solicitanților.

În aceste condiții, prima

instanță a verificat criteriile de eligibilitate și condițiile specifice pentru

aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic

prin raportare la cadrul legislativ existent la data de referință 31 ianuarie 2007,

întrucât competențele Centrului Județean A.P.I.A. în verificarea condițiilor de

eligibilitate trebuie raportate la atribuțiile ce îi reveneau potrivit legii la

momentul procesării și soluționării cererilor depuse până la data de referință 31

ianuarie 2007.

Astfel, Curtea a reținut

că plățile naționale directe complementare (P.N.D.C.) în sectorul zootehnic au fost

efectuate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006 și ordinului Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007.

Conform art. 9 din O.U.G.

nr. 125/2006, P.N.D.C. în sectorul zootehnic au fost asigurate din bugetul de stat.

De aceste plăți au beneficiat producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice,

care dețin, cresc și exploatează animale de producție, identificate și înregistrate

în sistemul național.

Ordinul Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007, la art. 2 a explicitat

care sunt condițiile de eligibilitate pentru încasarea primei de exploatație, statuând

că aceasta se acordă o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat

în Registrul național al exploatațiilor la data de 31 ianuarie 2007, sub rezerva

îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: a) exploatația să fie de minimum

3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploatația

să fie înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării

primei; d) să nu aibă datorii la bugetul de stat și la bugetul local.

De asemenea, Curtea a

mai constatat din Raportul de audit întocmit de Camera de Conturi Sălaj, că verificarea

efectivelor de bovine înregistrate în fiecare exploatație s-a efectuat de către

A.P.I.A. în anul 2007 prin accesarea interfeței puse la dispoziție de către IQ M.

SRL, întocmindu-se de fiecare dată un proces-verbal de confirmare-procesare S.N.I.I.A.–A.P.I.A.

Procesele-verbale întocmite confirmă existența animalelor în exploatație la data

de referință 31 ianuarie 2007 prin raportare la care s-a autorizat plata sprijinului

financiar.

În aceste condiții, Curtea

a statuat că neconcordanțele semnalate de echipa de audit în privința numărului

de bovine din anumite exploatații s-au datorat modificărilor operate ulterior de

medicii veterinari în baza de date deținută de A.N.S.V.S.A. și administrată de IQ

M. SRL, împrejurare pe care reclamanta nu o putea prevedea în mod rezonabil și care

a intervenit ulterior procesării cererilor de acordare a sprijinului financiar pe

anul 2007, astfel că nu este imputabilă reclamantei, ci modului imperfect în care

a fost gândită funcționarea bazei informatice S.N.I.I.A. care permitea modificarea

efectivelor din exploatații, cu efecte retroactive.

Cât privește cealaltă

condiție de eligibilitate, constând în lipsa datoriilor la bugetul de stat și la

bugetul local, Curtea a reținut că îndeplinirea acestei condiții se verifica potrivit

art. 2 alin. (2) lit. b) din ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale nr. 295/2007 prin depunerea de către solicitantă a unei declarații

pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și la bugetul local. Echipa

de audit nu a identificat niciun caz în care această declarație să lipsească, însă

reproșează reclamantei că nu a stabilit veridicitatea acestei declarații prin solicitarea

oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale pe plan local.

Or, din lectura ordinului

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 295/2007 rezultă

cu claritate că personalul A.P.I.A. nu era ținut să efectueze cercetări suplimentare

pentru a stabili veridicitatea declarației privind inexistența datoriilor la bugetul

de stat și la bugetul local, această condiție fiind considerată îndeplinită prin

simpla depunere a declarației pe propria răspundere.

Totodată Curtea a stabilit

că nu sunt aplicabile nici dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 14/2010 privind măsurile

financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli

începând cu anul 2010, reținute de Curtea de Conturi în încheierea din 15 iulie

2011, întrucât aceste dispoziții nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2007-2009.

în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta, Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând prevederile art. 309 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

La termenul de judecată

din data de 11 decembrie, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție părților motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cât și excepția necompetenței

materiale a instanței de fond, de a soluționa litigiul dedus judecății.

Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că

prima instanță, Curtea de Apel Cluj a soluționat litigiul dedus judecății cu încălcarea

normelor de competență prevăzute de art. 3 alin. (1) C. proc. civ. și art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, obiectul cererii

de chemare în judecată îl constituie anularea deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a

Camerei de Conturi Sălaj și a încheierii din 15 iulie 2011 a Curții de Conturi

a României, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei

nr. 13 din 18 mai 2011.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea

de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ

este deciziei nr. 13 din 18 mai 2011 a Camerei de Conturi Sălaj.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Este adevărat că, dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate

sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ, iar potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare

a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se

află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Însă, dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea

ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

Cum de la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat

prin hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că, instanța competentă să soluționeze litigiul dedus

judecății se stabilește în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

argumentele expuse, reținând că obiectul litigiului este un act administrativ emis

de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, Înalta

Curte, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

art. 2 C. proc. civ., constată că în cauză instanța competentă material să soluționeze,

pe fond, litigiul dedus judecății este tribunalul, astfel că, în temeiul art. 312

alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 666/2011 din 11 noiembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Sălaj secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie

2012.