ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 697/42/2011, reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Prahova, a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Jud. Prahova, solicitând a nularea în tot a încheierii din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011, emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova și, implicit, a nularea în tot a Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova.

Reclamanta a solicitat și suspendarea executării celor doua acte administrative ce fac obiectul litigiului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și o bligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul disp. art. 115 și urm. C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 306 din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, atât acțiunea în anulare formulată de reclamantă cât și cererea de suspendare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: În urma acțiunii de audit al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, efectuată la reclamanta A.P.I.A. - Centrul Jud. Prahova, au fost constatate abateri de la legalitate si regularitate ce au fost cuprinse în raportul de audit din 3 mai 2011, în urma căruia pârâta Camera de Conturi Prahova a emis Decizia nr. 18 din 23 mai 2011. Prin această decizie s-a dispus înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă controlată, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Astfel, s-a dispus să se verifice îndeplinirea condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale pentru toate cererile eligibile, privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic din anul 2008, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale, ale M.F.P. și ale administrației publice locale precum și analizarea neconcordanțelor existente între datele conținute în documentele primite de la organele fiscale și declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor și, după caz, aplicarea prevederilor legale în vigoare. Prin încheierea din 26 iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a respins contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor dispuse la pct. 1 din decizie, mai sus menționate, reținând, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) din anexa Ordinului M.A.P.D.R.

pentru stabilirea modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în domeniu că prima pe exploatație se acordă producătorilor agricoli menționați la art. 1 o singură dată pe an, în funcție de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor sau atestat prin documente de identificare și înregistrare eliberate de medicul veterinar de liberă practică, împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007, după caz, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine; b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni; c) exploatația să fie înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei/eliberării adeverinței prevăzute la alin. (1 1 ), după caz; d) să nu aibă datorii la bugetul de stat și la bugetul local.

Curtea a reținut că, în speță, prin actele administrative contestate, pârâtele nu au reținut în sarcina reclamantei nerespectarea condițiilor legale la acordarea sprijinului financiar în cadrul P.N.D.C., care a avut în vedere declarația pe proprie răspundere dată de solicitantul –fermier privind lipsa datoriilor la bugetul local și/sau de stat. Conform dispozițiilor art. 4 alin. (2), din O.U.G. nr. 125/2006, A.P.I.A. este instituția responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, având ca sursă de finanțare F.E.G.A., Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (FEADR), precum și fonduri din bugetul național, iar conform alin. (3), pentru gestionarea fondurilor comunitare și naționale destinate agriculturii pentru plățile directe acordate în sectorul vegetal și pentru control, A.P.I.A.

va utiliza, ca instrument de derulare și gestionare financiară, sistemul integrat de administrare și control. Totodată, potrivit disp. art. 9 P.N.D.C. în sectorul zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislația în vigoare. Sursa de finanțare a plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M.A.P.D.R., în limita prevederilor bugetare aprobate. De asemenea, conform disp. art. 12 1 s umele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare.

Persoanele care, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani. În baza dispozițiilor legale sus menționate, Curtea a constatat că plățile efectuate de reclamantă constituie ajutor de stat, astfel că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006 se completează cu O.G. nr. 14/2010 și că fondurile alocate de la bugetul de stat reprezentând sprijin financiar, acordate în sectorul zootehnic, s-au derulat prin S.A.S., cu atribuții în acest sens.

Or, cât timp reclamanta este responsabilă de implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură, având ca sursă de finanțare F.E.G.A., F.E.A.D.R., precum și fonduri din bugetul național, îi revine obligația de a recupera sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin, potrivit dispozițiilor art. 12 1 din O.U.G. nr. 125/2006, neputând fi reținute susținerile acesteia în sens contrar. Totodată Curtea a apreciat ca nerelevante susținerile reclamantei privind însărcinarea altor instituții publice cu activități suplimentare de verificare a unor datorii restante, precum și obligația formulării de plângeri penale, a imposibilității de realizare a măsurilor dispuse de pârâte – motivat de multitudinea schemelor de sprijin gestionate de reclamantă, din prisma aceluiași text legal, mai sus menționat.

Pe de altă parte, prima instanță a mai reținut că termenele de implementare a măsurilor dispuse nu pot constitui cauze de desființare a măsurilor de verificare a condițiilor de eligibilitate de către reclamantă, care poate justifica depășirea lor și solicita prelungirea termenelor de aplicare, conform art. 235 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010. 3. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 309 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. Totodată, recurenta reclamantă a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de apel care a soluționat, pe fond, litigiul dedus judecății precum și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că prima instanță, Curtea de Apel Ploiești, a soluționat litigiul dedus judecății cu încălcarea normelor de competență prevăzute de art. 3 alin. (1) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011 emisă de Camera de Conturi a Jud. Prahova precum și a încheierii din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României - Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația reclamantei împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este Decizia nr. 18 din 23 mai 2011 a Camerei de Conturi Prahova.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Este adevărat că, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Însă, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. Cum de la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății se stabilește în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de argumentele expuse, reținând că obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., constată că în cauză instanța competentă material să soluționeze, pe fond, litigiul dedus judecății este tribunalul, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova împotriva Sentinței nr. 306 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.