ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului:

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 697/42/2011,

reclamanta A.P.I.A. - Centrul Județean Prahova, a chemat în judecată pârâtele Curtea

de Conturi a României și

Camera de Conturi

a Jud. Prahova,

solicitând a

nularea

în tot a încheierii din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României -

Comisia de soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația

sa împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011, emisă de

Camera de Conturi a Jud. Prahova și, implicit, a

nularea în tot a Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011

emisă de Camera de Conturi a Jud.

Prahova.

Reclamanta a

solicitat și suspendarea

executării

celor

doua acte administrative ce fac obiectul litigiului, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

precum și o

bligarea paratelor la plata

cheltuielilor de judecată.

Pârâta Curtea de

Conturi a României, în temeiul disp. art. 115 și urm. C. proc. civ., a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea acțiunii.

instanței de fond.

Prin sentința nr. 306 din 3 noiembrie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de

contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, atât acțiunea în anulare

formulată de

reclamantă

cât și cererea de suspendare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În urma acțiunii de audit

al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului

de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării bazei de date în

acordarea subvențiilor și altor forme de sprijin din partea statului pentru

perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, efectuată la reclamanta A.P.I.A.

- Centrul Jud. Prahova, au fost constatate abateri de la legalitate si

regularitate ce au fost cuprinse în raportul de audit din 3 mai 2011, în urma

căruia pârâta Camera de Conturi Prahova a emis Decizia nr. 18 din 23 mai 2011.

Prin această decizie

s-a dispus înlăturarea neregulilor în activitatea financiar-contabilă

controlată, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992

republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Astfel, s-a dispus să

se verifice îndeplinirea condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor

restante la bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale pentru

toate cererile eligibile, privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic din anul 2008,

prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale, ale

M.F.P. și ale administrației publice locale precum și analizarea

neconcordanțelor existente între datele conținute în documentele primite de la

organele fiscale și declarațiile pe proprie răspundere ale proprietarilor și,

după caz, aplicarea prevederilor legale în vigoare.

Prin încheierea din 26

iulie 2011, pârâta Curtea de Conturi a respins contestația formulată de

reclamantă împotriva măsurilor dispuse la pct. 1 din decizie, mai sus

menționate, reținând, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) din anexa

Ordinului

M.A.P.D.R. pentru stabilirea

modului de implementare a condițiilor specifice și a criteriilor de

eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți naționale directe

complementare în sectorul zootehnic, în acord cu reglementările comunitare în

domeniu

că

prima pe exploatație se acordă

producătorilor agricoli menționați la art. 1 o singură dată pe an, în funcție

de efectivul de bovine înregistrat în Registrul național al exploatațiilor sau

atestat prin documente de identificare și înregistrare eliberate de medicul

veterinar de liberă practică, împuternicit până la data de 31 ianuarie 2007,

după caz, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) exploatația să fie de minimum 3 capete de bovine;

b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;

c) exploatația să fie înregistrată în Registrul

național al exploatațiilor la data solicitării primei/eliberării adeverinței

prevăzute la alin. (1

1

), după caz;

d) să nu aibă datorii la bugetul de stat și la

bugetul local.

Curtea a reținut că,

în speță,

prin actele administrative contestate, pârâtele nu au reținut în sarcina

reclamantei nerespectarea condițiilor legale la acordarea sprijinului financiar

în cadrul P.N.D.C., care a avut în vedere declarația pe proprie răspundere dată

de solicitantul –fermier privind lipsa datoriilor la bugetul local și/sau de

stat.

Conform dispozițiilor

art. 4 alin. (2), din O.U.G. nr. 125/2006, A.P.I.A. este instituția

responsabilă pentru implementarea schemelor de plăți directe pentru agricultură,

având ca sursă de finanțare F.E.G.A., Fondul european pentru agricultură și

dezvoltare rurală (FEADR), precum și fonduri din bugetul național, iar conform alin.

(3), pentru gestionarea fondurilor comunitare și naționale destinate

agriculturii pentru plățile directe acordate în sectorul vegetal și pentru

control, A.P.I.A. va utiliza, ca instrument de derulare și gestionare

financiară, sistemul integrat de administrare și control.

Totodată, potrivit

disp. art.

9

P.N.D.C. în sectorul

zootehnic se acordă în limita resurselor financiare alocate anual prin legea

bugetului de stat, pentru speciile de animale prevăzute în legislația în

vigoare. Sursa de finanțare a plăților naționale directe complementare în

sectorul zootehnic se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M.A.P.D.R., în

limita prevederilor bugetare aprobate.

De asemenea, conform

disp.

art. 12

1

s

umele necuvenite acordate sub formă de

sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de

legislația în vigoare.

Persoanele care, prin

înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de

decontare aferente sprijinului financiar prevăzut în prezenta ordonanță de

urgență, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai

beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani.

În

baza dispozițiilor legale sus menționate, Curtea a constatat că

plățile efectuate de

reclamantă constituie ajutor de stat, astfel că dispozițiile O.U.G. nr. 125/2006

se completează cu O.G. nr. 14/2010 și că fondurile alocate de la bugetul de

stat reprezentând sprijin financiar, acordate în sectorul zootehnic, s-au

derulat prin S.A.S., cu atribuții în acest sens.

Or, cât timp

reclamanta este responsabilă de

implementarea schemelor de

plăți directe pentru agricultură, având ca sursă de finanțare F.E.G.A., F.E.A.D.R.,

precum și fonduri din bugetul național, îi revine obligația de a recupera

sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin, potrivit

dispozițiilor art. 12

1

din O.U.G. nr. 125/2006, neputând fi reținute

susținerile acesteia în sens contrar.

Totodată

Curtea a apreciat ca nerelevante susținerile reclamantei privind însărcinarea

altor instituții publice cu activități suplimentare de verificare a unor

datorii restante, precum și obligația formulării de plângeri penale, a

imposibilității de realizare a măsurilor dispuse de pârâte – motivat de

multitudinea schemelor de sprijin gestionate de reclamantă, din prisma aceluiași

text legal, mai sus menționat.

Pe

de altă parte, prima instanță a mai reținut că termenele de implementare a

măsurilor dispuse nu pot constitui cauze de desființare a măsurilor de

verificare a condițiilor de eligibilitate de către reclamantă, care poate

justifica depășirea lor și solicita prelungirea termenelor de aplicare, conform

art.

235 din Regulamentul

privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități

aprobat

prin Hotărârea

Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 309

alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, recurenta

reclamantă a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de apel care a

soluționat, pe fond, litigiul dedus judecății precum și excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 228 din Regulamentul de desfășurare a

activității specifice a Curții de Conturi.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând

actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că prima instanță, Curtea de Apel Ploiești, a soluționat

litigiul dedus judecății cu încălcarea normelor de competență prevăzute de art.

3 alin. (1) C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Deciziei nr. 18 din 23 mai 2011

emisă de Camera de Conturi a Jud.

Prahova precum și a încheierii

din 26 iulie 2011 emisa de Curtea de Conturi a României - Comisia de

soluționare a contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația reclamantei

împotriva măsurilor dispuse în Decizia nr. 18 din 23 mai 2011.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ este Decizia nr.

18 din 23 mai 2011

a Camerei de Conturi Prahova.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Este adevărat că,

dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și

că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar

potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Însă, dispozițiile art.

228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

Cum de la dreptul

comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată

că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța competentă

să soluționeze litigiul dedus judecății se stabilește în raport cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

În concluzie, față de

argumentele expuse, reținând că obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

locală, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și art. 2 C. proc. civ., constată că în cauză instanța competentă

material să soluționeze, pe fond, litigiul dedus judecății este tribunalul,

astfel că, în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de A.P.I.A. – Centru Jud. Prahova împotriva Sentinței nr. 306

din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă de

contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.