ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judecății

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta A.P.I.A. – C.J. Maramureș a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele C.C.R. și C.C.J. Maramureș, anularea Încheiereii nr. 53 din 27

iulie 2011 emisă de C.C.R., prin care a fost respinsă contestația împotriva

măsurilor stabilite la punctul nr. 1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă

de C.C.J. Maramureș și, implicit, anularea Deciziei nr. 19 din 2011 emisă de C.C.J.

Maramureș, respectiv pct. l.

Totodată, a solicitat

suspendarea executării Decizia nr. 1912011 emise de C.C.J. Maramureș și a

Încheierii nr. 53/2011 emise de C.C.R., până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

obligarea acestor pârâte la cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că auditorul public extern din cadrul C.C.R., C.C.J.

Maramureș, în temeiul Legii nr. 94/1992, republicată, și a delegației nr. J05

din 01 aprilie 2011, a efectuat la agenția sa, în perioada 04 aprilie 2011 - 29

aprilie 29011, acțiunea „auditul performanței privind implementarea,

administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a

animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor

forme de sprijin din partea statului pe anul 2009”.

C.C.R. – C.C. Maramureș,

prin Decizia nr. 19/2011, a cărei anulare o solicită, în mod greșit, a constatat

și reținut o serie de nereguli, obligând reclamanta să întreprindă măsurile

necesare pentru remedierea deficiențelor constatate de curtea de Conturi în

urma acțiunii de verificare.

În motivarea cererii

de suspendare, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cerințele art. 15 din

Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente.

Prin întâmpinare, pârâta

C.C.R. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

de apel

Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 670

din 15 noiembrie 2011, a admis acțiunea și cererea de suspendare formulate de

reclamantă, a anulat Încheierea nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R. și

decizia nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureș, dispunând suspendarea executării

acestor acte administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

A.P.I.A. – C.J. Maramureș

a fost supusă în perioada 4 aprilie – 29 aprilie 2011, misiunii de audit al

performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de

identificare și înregistrare a animalelor și utilizării bazei de date în

acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului.

Prin Decizia nr. 19/2011,

a cărei anulare se solicită, s-au reținut o serie de nereguli, fiind obligată reclamanta

să întreprindă măsuri constând în verificarea îndeplinirii condiției de

eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și a

datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile,

privind P.N.D.C. în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine), din anul 2009,

prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale,

respectiv D.G.F.P. Maramureș și unitățile administrației publice locale.

În cazurile în care

se dovedesc că proprietarii respectivi aveau datorii restante, la data de

punerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiție de eligibilitate,

conducerea centrului județean A.P.I.A. Maramureș va reanaliza eligibilitatea

cererilor respective, prin prisma existenței datoriilor restante, va stabili

întinderea prejudiciului cauzat de stat și va proceda conform prevederilor

letale în vigoare (O.U.G. nr. 125/2006), conducerea centrului județean A.P.I.A.

Maramureș va analiza neconcordanțele existente între datele conținute în

documentele primite de la organele fiscale și declarațiile pe propria

răspundere ale proprietarilor de animale și, după caz, va aplica prevederile

legale în vigoare.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Încheierea nr.

53 din 27 iulie 2011.

În esență, Curtea de

apel a reținut, din actele contestate, că măsurile dispuse în urma auditului

efectuat de Curtea de Conturi sunt ca urmare a constatării, cu prilejul

verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către

solicitanții-fermieri a primelor din cadrul plăților naționale directe

complementare, faptului că funcționarii din cadrul C.J. Maramureș al A.P.I.A.

nu au întreprins măsuri de control a veridicității și realității datelor

înscrise de solicitanți în declarațiile pe propria răspundere.

De asemenea, exercitarea

unui control financiar preventiv formal asupra acelorași cereri a determinat la

aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate. Auditul

a vizat anul 2007, iar prin decizia nr. 19/2011 s-a dispus ca reclamanta să

extindă verificările pentru anii 2008 - 2010. Aprobarea schemelor de plăți directe

și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură

începând cu anul 2007 fiind reglementată de O.U.G. nr. 125/2006.

În temeiul art. 1 și

13 din O.U.G.nr. 125/2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale a emis Ordinul nr. 295/2007 în vigoare până la data de 27 aprilie 2010

când a fost publicat în M. Of. al României Ordinul nr. 98/2010.

Între condițiile

impuse pentru acordarea primelor producătorilor agricoli, art. 2 prevede, la lit.

d)) lipsa datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local, iar documentele

care trebuie să însoțească cererea, alin. (2) al aceluiași articol, prevede

"declarație pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și

la bugetul local".

Ordinul nr. 295/2007

a suferit numeroase modificări, determinate, în principal, de extinderea

prevederilor sale la anii următori anului 2007, însă modificările nu au vizat

nici condiția lipsei datoriilor bugetare, nici documentele ori verificările în

sarcina A.P.I.A. sub aspectul analizat.

Curtea de apel a

reținut că măsurile stabilite de Curtea de Conturi în sarcina reclamantei sunt

excesive, în raport cu obligațiile reglementate în sarcina personalului

A.P.I.A., prin art. 5, 5

1

și art. 6 din Ordinul nr. 295/2007 sub

aspectul verificării veridicității declarațiilor date de solicitanți pe propria

răspundere.

Nu sunt aplicabile

dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru

reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu

anul 2010, retinite de Curtea de Conturi prin încheierea nr. 50/2010, întrucât

aceste dispoziții nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2007-2009.

În ceea ce privește

anul 2010, potrivit art. 13 din același act normativ, a considerat a fi ajutor

necuvenit sumele acordare în temeiul ordonanței și utilizate pentru alte

scopuri decât cele pentru care au fost solicitare; sumele acordare prin

înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale

pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta ordonanță

sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor ordonanței.

În speță, niciuna

dintre aceste situații nu poate ti reținută întrucât nu s-a stabilit un alt

scop al utilizării sumelor decât cel pentru care au fost solicitare, datele

nereale înscrise în unele dintre declarațiile pe propria răspundere privesc

existența/inexistenta datoriilor bugetare, iar nu decontarea ajutorului. Prin

actele contestate nu s-a reținut vreun alt mod de încălcare a O.G. nr. 14/2010

în raport cu care ar putea face o analiză a respectării legalității.

În ceea ce privește

cererea de suspendare, Curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

3.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs

pârâtele C.C.R. și C.C.J. Maramureș pentru

motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu

încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

corespunzătoare motivului de ordine publică

Obiectul

acțiunii îl constituie anularea Încheiereii nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R.,

prin care a fost respinsă contestația împotriva măsurilor stabilite la punctul nr.

1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă de C.C.J. Maramureș și anularea Deciziei

nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureș, respectiv pct. 1.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este

definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de

o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și

dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activității specifice C.C.R., precum și

valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva

măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei

până la soluționarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge

integral sau parțial contestația”.

Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul

administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației

executării, este decizia structurii C.C., prin care se respinge integral sau

parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de

contestare a deciziilor structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227

că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004:

„Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul

litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a C.C.,

deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei

revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului

.

În ședința Plenului

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența

de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1)

anularea încheierii emise de C.C.R. în soluționarea contestației administrative

formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de C.C.J.; (2)

anularea deciziei emisă de C.C.J.; (3) anularea procesului-verbal de constatare

încheiat de C.C.J.

Soluțiile de

principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să

preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

De

altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator

de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează

obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială

de soluționare a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011,

nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012).

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.C.R. și C.C.J. Maramureș împotriva Sentinței nr. 670 din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Maramureș, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2013.