ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.P.I.A. – C.J. Maramureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.C.R. și C.C.J. Maramureș, anularea Încheiereii nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R., prin care a fost respinsă contestația împotriva măsurilor stabilite la punctul nr. 1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă de C.C.J. Maramureș și, implicit, anularea Deciziei nr. 19 din 2011 emisă de C.C.J. Maramureș, respectiv pct. l. Totodată, a solicitat suspendarea executării Decizia nr. 1912011 emise de C.C.J.

Maramureș și a Încheierii nr. 53/2011 emise de C.C.R., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu obligarea acestor pârâte la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că auditorul public extern din cadrul C.C.R., C.C.J. Maramureș, în temeiul Legii nr. 94/1992, republicată, și a delegației nr. J05 din 01 aprilie 2011, a efectuat la agenția sa, în perioada 04 aprilie 2011 - 29 aprilie 29011, acțiunea „auditul performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și a utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului pe anul 2009”.

C.C.R. – C.C. Maramureș, prin Decizia nr. 19/2011, a cărei anulare o solicită, în mod greșit, a constatat și reținut o serie de nereguli, obligând reclamanta să întreprindă măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor constatate de curtea de Conturi în urma acțiunii de verificare. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a susținut că sunt îndeplinite cerințele art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Prin întâmpinare, pârâta C.C.R. a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 670 din 15 noiembrie 2011, a admis acțiunea și cererea de suspendare formulate de reclamantă, a anulat Încheierea nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R.

și decizia nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureș, dispunând suspendarea executării acestor acte administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: A.P.I.A. – C.J. Maramureș a fost supusă în perioada 4 aprilie – 29 aprilie 2011, misiunii de audit al performanței privind implementarea, administrarea și gestionarea programului de identificare și înregistrare a animalelor și utilizării bazei de date în acordarea subvențiilor și a altor forme de sprijin din partea statului. Prin Decizia nr. 19/2011, a cărei anulare se solicită, s-au reținut o serie de nereguli, fiind obligată reclamanta să întreprindă măsuri constând în verificarea îndeplinirii condiției de eligibilitate privind lipsa datoriilor restante la bugetul de stat și a datoriilor restante la bugetele locale, pentru toate cererile eligibile, privind P.N.D.C.

în sectorul zootehnic (bovine/ovine/caprine), din anul 2009, prin solicitarea oficială a confirmărilor scrise de la organele fiscale, respectiv D.G.F.P. Maramureș și unitățile administrației publice locale. În cazurile în care se dovedesc că proprietarii respectivi aveau datorii restante, la data de punerii cererilor, iar lipsa datoriilor era condiție de eligibilitate, conducerea centrului județean A.P.I.A. Maramureș va reanaliza eligibilitatea cererilor respective, prin prisma existenței datoriilor restante, va stabili întinderea prejudiciului cauzat de stat și va proceda conform prevederilor letale în vigoare (O.U.G. nr. 125/2006), conducerea centrului județean A.P.I.A. Maramureș va analiza neconcordanțele existente între datele conținute în documentele primite de la organele fiscale și declarațiile pe propria răspundere ale proprietarilor de animale și, după caz, va aplica prevederile legale în vigoare.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Încheierea nr. 53 din 27 iulie 2011. În esență, Curtea de apel a reținut, din actele contestate, că măsurile dispuse în urma auditului efectuat de Curtea de Conturi sunt ca urmare a constatării, cu prilejul verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate de către solicitanții-fermieri a primelor din cadrul plăților naționale directe complementare, faptului că funcționarii din cadrul C.J. Maramureș al A.P.I.A. nu au întreprins măsuri de control a veridicității și realității datelor înscrise de solicitanți în declarațiile pe propria răspundere. De asemenea, exercitarea unui control financiar preventiv formal asupra acelorași cereri a determinat la aprobarea unor cereri care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate.

Auditul a vizat anul 2007, iar prin decizia nr. 19/2011 s-a dispus ca reclamanta să extindă verificările pentru anii 2008 - 2010. Aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 fiind reglementată de O.U.G. nr. 125/2006. În temeiul art. 1 și 13 din O.U.G.nr. 125/2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 295/2007 în vigoare până la data de 27 aprilie 2010 când a fost publicat în M. Of. al României Ordinul nr. 98/2010.

Între condițiile impuse pentru acordarea primelor producătorilor agricoli, art. 2 prevede, la lit. d)) lipsa datoriilor la bugetul de stat și la bugetul local, iar documentele care trebuie să însoțească cererea, alin. (2) al aceluiași articol, prevede "declarație pe propria răspundere că nu au datorii la bugetul de stat și la bugetul local". Ordinul nr. 295/2007 a suferit numeroase modificări, determinate, în principal, de extinderea prevederilor sale la anii următori anului 2007, însă modificările nu au vizat nici condiția lipsei datoriilor bugetare, nici documentele ori verificările în sarcina A.P.I.A. sub aspectul analizat. Curtea de apel a reținut că măsurile stabilite de Curtea de Conturi în sarcina reclamantei sunt excesive, în raport cu obligațiile reglementate în sarcina personalului A.P.I.A., prin art. 5, 5 1 și art. 6 din Ordinul nr. 295/2007 sub aspectul verificării veridicității declarațiilor date de solicitanți pe propria răspundere.

Nu sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, retinite de Curtea de Conturi prin încheierea nr. 50/2010, întrucât aceste dispoziții nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2007-2009. În ceea ce privește anul 2010, potrivit art. 13 din același act normativ, a considerat a fi ajutor necuvenit sumele acordare în temeiul ordonanței și utilizate pentru alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitare; sumele acordare prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situații nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului prevăzut în prezenta ordonanță sau cu încălcarea în orice mod a prevederilor ordonanței.

În speță, niciuna dintre aceste situații nu poate ti reținută întrucât nu s-a stabilit un alt scop al utilizării sumelor decât cel pentru care au fost solicitare, datele nereale înscrise în unele dintre declarațiile pe propria răspundere privesc existența/inexistenta datoriilor bugetare, iar nu decontarea ajutorului. Prin actele contestate nu s-a reținut vreun alt mod de încălcare a O.G. nr. 14/2010 în raport cu care ar putea face o analiză a respectării legalității. În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele C.C.R. și C.C.J. Maramureș pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. 1. Argumentele corespunzătoare motivului de ordine publică Obiectul acțiunii îl constituie anularea Încheiereii nr. 53 din 27 iulie 2011 emisă de C.C.R., prin care a fost respinsă contestația împotriva măsurilor stabilite la punctul nr. 1 din Decizia nr. 19 din 23 mai 2011 emisă de C.C.J.

Maramureș și anularea Deciziei nr. 19/2011 emisă de C.C.J. Maramureș, respectiv pct. 1. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice C.C.R., precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 (M. Of. nr. 832/13.12.2010), împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Din aceste dispozițiile legale, rezultă că actul administrativ care produce efecte juridice, ce este supus obligației executării, este decizia structurii C.C., prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a C.C., deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului . În ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de C.C.R. în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de C.C.J.; (2) anularea deciziei emisă de C.C.J.; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de C.C.J.

Soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență, cât și în astfel de litigii, cum este și cel care formează obiectul cauzei deduse judecății, că revine competența materială și teritorială de soluționare a acestor cauze tribunalelor (Decizia nr. 6112/2011, nr. 5657/2011, nr. 5658/2011, Decizia nr. 498 și nr. 499/2012). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 3 coroborat cu art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.R. și C.C.J. Maramureș împotriva Sentinței nr. 670 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2013.