ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1989/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1989/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei. Soluția primei

instanțe

1.1.-

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare, a solicitat,în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș

anularea deciziei din 27 iulie 2009 emisă de aceasta din urmă, constatarea

nulității Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009,

a deciziei de impunere din 03 aprilie 2009 precum și a deciziei privind

nemodificarea bazei de impunere din 03 aprilie 2009, emise de Activitatea de

inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Maramureș,

respectiv împotriva sumelor stabilite prin aceste documente cu titlul de obligații

la bugetul consolidat al statului. S-a mai solicitat obligarea organului de

inspecție fiscală la efectuarea unei noi inspecții fiscale cu aplicarea strictă

a dispozițiilor legale și la emiterea unei noi Decizii de impunere precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia din 27 iulie 2008, s-a dispus suspendarea soluționării

contestației în temeiul dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.,

întrucât s-a apreciat că nu pot fi stabilite obligațiile bugetare în cuantum total

de 172.890 RON în condițiile în care prin adresa din data de 07 aprilie 2009 (act

întocmit după emiterea deciziei de impunere) a fost sesizat Parchetul de pe lângă

Tribunalul Maramureș pentru că existau suspiciuni cu privire la săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 241/2005.

S-a mai arătat că actele

administrativ fiscale emise de organele de control au fost întocmite cu încălcarea

dispozițiilor legale,organul de inspecție fiscală a încălcat principiul rolului

activ, prevăzut de art. 7 alin. (1) C. proc. fisc., raportat la data începerii inspecției

fiscale, dată stabilită cu acordul contribuabilului potrivit avizului de inspecție

fiscală pentru 15 decembrie 2008, care însă nu a fost respectată de organele fiscale

întrucât inspecția fiscală a fost începută abia la data de 20 ianuarie 2009, așa

cum rezulta din Raportul de inspecție fiscală.

Pe fondul cauzei, reclamanta

a susținut că au fost stabilite în sarcina sa, în mod nelegal, obligații de plată

către bugetul de stat deosebit de mari, respectiv suma totală de 215.056 RON.

Reclamanta a invocat și

excepția de nelegalitate a deciziei din 27 iulie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Maramureș și a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 03 aprilie

2009, emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Maramureș, invocând, în principal, aceleași motive ca și cele

menționate în cadrul acțiunii în anularea actelor sus-menționate.

1.2. Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 151/2010,

a admis excepția lipsei de interes invocată de autoritatea pârâtă și, în consecință,

a respins ca lipsită de interes excepția de nelegalitate a deciziei din 27 iulie

2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș și a deciziei de

impunere din 3 aprilie 2009 emisă de Activitatea de inspecție fiscală Maramureș,

invocată de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare.

Totodată, a respins ,ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare, în contradictoriu

cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Maramureș.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a avut în vedere, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele

argumente:

1.2..1 În ceea ce privește

excepția de nelegalitate invocată, instanța a

admis excepția lipsei de interes și a dispus

în consecință, arătând că potrivit dispozițiilor art. 4 Legea nr. 554/ 2004, reclamanta

SC S.T. SRL Baia-Mare a invocat excepția de nelegalitate a deciziei din 27 iulie

2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș și a deciziei de

impunere din 03 ianuarie 2009 emisă de Activitatea de inspecție fiscală Maramureș,

deși, prin cererea introductivă de instanță, a solicitat anularea acestor acte,

pentru aceleași motive pe care, ulterior, le-a invocat în cadrul excepției de nelegalitate.

Prin urmare, pornind de

la finalitatea pe care o, are admiterea excepției de nelegalitate, respectiv înlăturarea

actelor a căror nelegalitate se constată din cadrul litigiului și având în vedere

că prin cererea cu care a fost investită Curtea se solicită tocmai anularea acestora,

s-a constatat că reclamantul nu a justificat nici un interes în invocarea excepției

de nelegalitate, simultan cu solicitarea de anulare a acelorași acte administrative

1.2.2.Pe fondul cauzei,

instanța a constat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 214 alin. (1) lit. A) C. proc. fisc., în mod legal și temeinic pârâta dispunând

suspendarea soluționării contestației până la pronunțarea unei soluții definitive

pe latura penală.

Instanța a reținut că,

prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009, organele

de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu conducea amortizarea pentru fiecare

mijloc fix în parte, fișa mijlocului fix fiind deschisă doar cu valoarea de achiziție

a acestora și cu durata de amortizare alocată, iar amortizarea nu se înregistrează

lunar. Având în vedere că în anul 2004, când era plătitoare de impozit pe venitul

microîntreprinderilor societatea a înregistrat amortizarea doar în lunile martie

și iunie iar în luna martie 2005 societatea a înregistrat cheltuieli cu amortizarea

în sumă de 31.700 RON, organele de inspecție au stabilit că această sumă este nedeductibilă

fiscal. S-a mai reținut în raportul de inspecție fiscală că reclamanta a înregistrat

în mod fictiv în evidența contabilă investiții (imobilizări corporale în curs) în

sumă de 1.062.130,42 RON, reprezentând materiale de construcții, precum și cheltuieli

cu reparațiile în sumă de 4.100 RON, reprezentând materiale de construcții (zidărie

BCA) care nu se regăsesc în construcțiile aparținând societății sau închiriate de

la SC L. SRL și pentru care nu au fost prezentate situații de lucrări care să le

justifice. De asemenea, societatea a înregistrat lunar în evidența contabilă consumuri

exagerate de combustibil, în baza unor bonuri de combustibil și a unor facturi fiscale,

aceste consumuri nefiind justificate de activitatea societății, deoarece în unele

perioade aceasta nu avea angajați iar în alte perioade nu a înregistrat venituri.

Prin procesul verbal din

07 aprilie 2009, organele de inspecție fiscală au preluat constatările din raportul

de inspecție fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009, referitoare la imobilizările

în curs, la cheltuielile privind reparațiile și la cheltuielile cu combustibilul,

înregistrate de societate în evidența contabilă, precizând că stabilirea de către

contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea

fără drept a unor sume cu titlu de rambursări sau restituiri și evidențierea în

actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni

reale ori evidențierea altor operațiuni fictive se încadrează în prevederile Legii

nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Mai mult, instanța de

fond a arătat că prin adresa din 07 aprilie 2009, Activitatea de Inspecție Fiscală

a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș cu privire la faptul că, prin

cele constatate prin procesul verbal din 07 aprilie 2009, societatea a încălcat

prevederile art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. c) Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, în conformitate

cu dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluționare

competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când

organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire

la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

2.Motivele de recurs înfățișate

de recurenta-reclamantă

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare.

Invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta- reclamantă SC S.T. SRL Baia-Mare,

prin reprezentant legal, solicitând în principal casarea cu trimitere a cauzei pentru

rejudecarea fondului, iar în subsidiar, modificarea hotărârii instanței de fond,

în sensul analizării cu prioritate a excepției de nelegalitate și admiterii cererii

în anularea actelor administrativ-fiscale arătate, a dezvoltat, în esență, următoarele

critici ale sentinței atacate:

- instanța de fond nu

a analizat argumentele înfățișate în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată

cu privire la aceleași acte administrativ-fiscale a căror anulare s-a cerut și în

acțiunea principală, reținând fără temei excepția lipsei de interes sub acest aspect;

- instanța de fond a nesocotit

natura excepției de nelegalitate și a apreciat greșit asupra excepției, fără a se

pronunța asupra tuturor chestiunilor invocate;

- greșit a fost respinsă

și cererea în anularea actelor administrativ-fiscale menționată, mai cu seamă că

soluția instanței de fond nu este motivată și nu cuprinde o analiză obiectivă a

susținerilor părților, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu soluționarea

procesului fără a se intra în cercetarea fondului, aspect de nelegalitate de natură

a atrage casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare;

- instanța nu s-a pronunțat

asupra aspectelor invocate, referitoare la modul de întocmire al raportului de inspecție

fiscală, la nulitatea acestuia și nici asupra excepției inopozabilității față de

recurentă și a lipsei de efect a actelor administrativ-fiscale.

instanței de control judiciar

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor intimatei

și față de prevederile legale incidente,incluzând art. 304

1

C. proc.

civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage,

fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în

continuare arătate.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului ca și a considerentelor sentinței

instanței de fond, prin decizia din 27 iulie 2009 a Direcției Generale a Finanțelor

Publice Maramureș, având ca obiect soluționarea contestației formulate de societatea

recurentă împotriva deciziei de impunere din 3 aprilie 2009, la rândul său emisă

în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 2 aprilie 2009 și având

ca obiect suma totală de 565.928 RON, s-a hotărât suspendarea soluționării acestei

contestații până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura

urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile

legii.

Temeiul legal în baza

căruia, prin decizia din 24 iulie 2009, organul fiscal a dispus suspendarea procedurii

de soluționare a contestației administrative formulată de recurenta-reclamantă,

îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) C. proc. fisc.

(O.G. nr. 92/2003). În cuprinsul deciziei au fost evocate în detaliu și motivele

de fapt pentru care organul administrativ a apreciat că nu se poate pronunța pe

fondul contestației înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, date fiind

cercetările demarate împotriva reprezentanților societății pentru evaziune fiscală

urmare a unor operațiuni și înregistrări contabile a căror realitate nu a putut

fi confirmată.

Prin hotărârea recurată,

prima instanță în mod judicios a reținut și a motivat convingător în sensul că soluția

adoptată de organul fiscal, raportat la situația de fapt reținută, este corectă

și temeinică.

În deplin acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că în cauză este satisfăcută exigența art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. potrivit cu care organul de soluționare a contestației

administrativ poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când

au fost sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii

unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Așa fiind Înalta Curte

reține că sunt nefondate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentei vizând

modalitatea în care prima instanța a soluționat fondul cauzei.

În mod evident, față de

modalitatea de apreciere asupra deciziei din 27 iulie 2009, prima instanță cu temei

a reținut că nu se poate realiza în această etapă procedurală verificarea susținerilor

recurentei privind legalitatea efectuării raportului și a deciziei de legalitatea

efectuării controlului fiscal, a emiterii raportului și a deciziei de impunere,

fiind necesară, mai întâi finalizarea procedurii fiscale administrative prealabile,

cel mai probabil după pronunțarea unei soluții pe latura penală.

În fine, cu referire la

acest din urmă aspect este de reținut că recurenta-reclamantă, deși a formulat recurs

împotriva soluției instanței de fond, în condițiile în care a solicitat în etapa

soluționării recursului, suspendarea judecății, în temeiul art. 244 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ. (când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune ce

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea), justificat

de începerea urmăririi penale față de administratorul societății recurente, a acceptat

și recunoscut necesitatea soluționării cu prioritate a laturii penale și totodată,

cel puțin în manieră indirectă, și caracterul hotărâtor al soluției ce se va da

în dosarul penal asupra contestației administrative, în condițiile arătate.

Nefondate sunt și toate

celelalte critici ale recurentei-reclamante vizând modalitatea în care prima instanță

a soluționat excepția de nelegalitate invocată cu privire la aceleași acte ce formează

obiectul acțiunii în anulare.

Înalta Curte a statuat

deja în jurisprudența sa (Decizia nr. 935 din 6 august 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) că nu este admisibilă

invocarea excepției de nelegalitate cu privire la aceleași acte administrative față

de care s-a promovat și o acțiune directă, în anularea acestora.

Examinarea actului administrativ

pe cale directă exclude controlul judecătoresc și pe calea indirectă a excepției

de nelegalitate în procedura prevăzută de art. 4 Legea nr. 554/2004, republicată,

astfel că soluția instanței de fond și pe acest aspect apare ca fiind corectă.

Față de toate cele mai

sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge așadar,

ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare împotriva sentinței nr. 151 din 1 aprilie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.