ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal la data de 20 iunie 2011 de reclamanta SC O.C. SRL în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Maramureș a solicitat anularea deciziei

nr. 918 din 06 ianuarie 2011 a D.G.F.P. a Județului Maramureș - Biroul de

Soluționare a Contestațiilor, dată in soluționarea contestației formulată de

reclamantă împotriva deciziei de impunere din 22 iunie 2010 emisa de Inspecția

fiscala in baza Raportului de inspecție fiscal încheiat la data de 22 iunie 2010.

În susținerea cererii,

a apreciat reclamanta că decizia nr. 918 din 06 ianuarie 2011 este nelegală și netemeinică,

în condițiile în care contabilitatea firmei a fost ținută de către numita L.C.Z.

care se face vinovata de neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor descrise,

despre care reclamanta nu a avut cunoștință. Cu ocazia încheierii procesului-verbal

de control din 22 iunie 2010 s-a constatat ca d-na expert contabil a evidențiat

in actele întocmite de ea cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale și a efectuat

operațiuni fictive in contabilitatea firmei, fără știrea reclamantei, fapte ce constituie

infracțiune de evaziune fiscala.

S-a mai arătat in cererea

de chemare in judecată că reclamanta nu a semnat nici unul din actele descoperite

cu ocazia acțiunii de control și nici nu a înmânat stampila societății contabilei

L.C.Z.

Pârâta D.G.F.P. Maramureș

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamante

ca fiind nefondată.

Hotărârea instanței de

fond.

Prin

sentința

nr.

700 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC O.C.

SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Maramureș.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia de impunere din 22 iunie 2010

emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. a județului Maramureș,

în baza raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 22 iunie 2010, s-a stabilit

în sarcina reclamantei SC O.C. SRL obligația de plată a sumei totale de 716.944

RON, reprezentând: 162.787 RON, impozit pe profit, 54.616 RON, majorări de întârziere

aferente impozitului pe profit, 372.095 RON, taxă pe valoare adăugată și 127.446

RON, majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată iar contestația formulată

împotriva acesteia a fost respinsă prin decizia nr. 918 din 06 ianuarie 2011 emisă

de D.G.F.P. a județului Maramureș.

A reținut instanța de

fond că potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) C. fisc., profitul impozabil se

calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile

efectuate în scopul realizării de venituri, din care se scad veniturile neimpozabile

și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile; la stabilirea profitului impozabil

se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit

normelor de aplicare.

De asemenea, a reținut

și dispozițiile art. 11 alin. (1), potrivit cărora, la stabilirea sumei unui impozit

sau a unei taxe, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care

nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta

conținutul economic al tranzacției.

Având în vedere textele

legale enunțate, precum și faptul că facturile fiscale emise în derularea operațiunilor

reținute de către organul fiscal nu pot fi considerate documente justificative pentru

înregistrarea în contabilitate, în condițiile în care chiar administratorul societății

reclamante recunoaște prin notele explicative date în fața organelor fiscale și

chiar prin cererea de chemare in judecată că operațiunile în cauză nu au existat

în realitate, Curtea a constatat că în mod legal pârâta a considerat că achizițiile

de materiale de construcții de la SC M.N. SRL, SC A. SA și SC S.J.C. SRL, în sumă

totală de 1.076.314 RON sunt nedeductibile fiscal dispunând recalcularea profitului

impozabil și, în consecință, a impozitului pe profit datorat de reclamantă pentru

anii 2008 și 2009.

De asemenea, a mai constatat

Curtea că în mod nelegal reclamanta și-a dedus taxa pe valoare adăugată aferentă

unor operațiuni fictive, astfel încât în mod corect organele fiscale au stabilit

în sarcina acesteia taxa pe valoare adăugată de plată suplimentară în sumă de 204.499

RON, aferentă anilor 2008 și 2009.

Curtea a mai reținut și

faptul că facturile fiscale emise de reclamantă în favoarea SC T. SRL în valoare

de 882.086 RON și taxa pe valoare adăugată aferentă în valoare de 167.596 RON au

fost înregistrate în jurnalele de vânzări și balanțele de verificare, însă nu și

în deconturile de TVA, aspect de asemenea necontestat de reclamantă, astfel că stabilirea

în sarcina reclamantei a obligației de plată suplimentară a taxei pe valoare adăugată

în sumă de 372.095 RON este legală, în speță necontestându-se modul de calcul al

acesteia.

S-a mai arătat in considerentele

hotărârii atacate că sunt aplicabile dispozițiile art. 158 C. fisc., potrivit cărora

orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă

și plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat și pentru depunerea la

termenul legal a decontului și declarațiilor prevăzute la art. 156

2

și

156

3

, la organul fiscal competent, astfel încât sunt lipsite de relevanță

apărările reclamantei cu privire la vinovăția contabilului societății.

În ceea ce privește majorările

de întârziere aferente impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată, Curtea

a constatat că acestea se datorează potrivit dispozițiilor art. 120 C. proc.

fisc.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC O.C. SRL Borșa.

În declarația de recurs,

recurenta reclamantă a precizat că „înțelege să se folosească de aceleași apărări

ca și la instanța de fond” in sensul că societatea nu a avut cunoștință de ilegalitățile

comise de contabilul L.C.Z., fiind formulată împotriva acesteia plângere penală.

Formal, s-a indicat ca

și temei a cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

S-a solicitat atât in

cuprinsul declarației de recurs cât și prin cerea depusă la termenul la care s-a

acordat cuvântul pe dezbateri, suspendarea soluționării cauzei in temeiul art. 244

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal

deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Considerentele și soluția

instanței de recurs.

În ceea ce privește cererea

de suspendare formulată in temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., a prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal aflat pe rolul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, având ca obiect cercetarea împrejurărilor

in care au fost emise facturile fiscale ce au constituit baza de calcul pentru decizia

de impunere din 2011 emisă de D.G.F.P. Maramureș, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată,

urmând a o respinge.

Astfel, dispozițiile textului

de lege invocat prevăd facultatea instanței de a suspenda judecata cauzei dacă „s-a

început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare

asupra hotărârii ce urmează să se dea”.

Ori, in cauză, reclamanta

nu a probat împrejurarea că s-a început urmărirea penală, iar pe de altă parte,

in raport de obiectul dedus judecății - contestație împotriva unei decizii de impunere

și văzând și dispozițiile art. 158 C. fisc., potrivit cărora orice persoană obligată

la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul

legal a taxei către bugetul de stat, se constată că nu este îndeplinită condiția

legăturii dintre cauza penală înregistrată și soluția din prezenta speță.

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului declarat, constată faptul că recursul nu a fost motivat,

situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 din C.

proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul

pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă

recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302

1

din C. proc. civ., constată

că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile

art. 129 alin. (1) din C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii

să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația

să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite

de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor

art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Recurenta, deși indică

formal prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art 304

1

C. proc. civ., nu

a depus la dosar dezvoltarea motivelor de recurs, precizând că înțelege să se folosească

de aceleași apărări ca și la instanța de fond, fără a formula critici de nelegalitate

a hotărârii atacate.

Totodată, Înalta Curte

constată că în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate

din oficiu, de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată,

nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora,

se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare

a soluționării cauzei formulată de SC O.C. SRL Borșa.

Constată nulitatea recursului declarat de SC

O.C. SRL Borșa împotriva sentinței nr. 700 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2013.