ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Maramureș, a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală parțială - T.V.A. încheiat de pârâtă la data de 27 ianuarie 2011 și înregistrat de către aceasta sub nr. 912 din 01 februarie 2011, anularea Deciziei de impunere nr. 912 din 01 februarie 2011 emisă de către pârâtă, anularea Deciziei nr. 993 din 30 iunie 2010 emisă de către pârâtă, privind soluționarea contestației formulate de către reclamant precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătata că urmare primirii de către reclamant a Deciziei de impunere nr. 912 din 2011, a procedat la efectuarea procedurii prealabile prin care a solicitat emitentei anularea acesteia pentru multiple nereguli în stabilirea bazei T.V.A. și pentru înregistrarea multiplă a aceleiași tranzacții, operațiuni ce au condus la augmentarea fără temei în fapt a sumei pe care reclamantul trebuie să o plătească.

Prin Decizia nr. 993 din 2011, pârâta a procedat la respingerea ca neîntemeiată a contestației reclamantului, fără a lua în considerare vreunul dintre aspectele ridicate de acesta, limitându-se, practic, la a copia și reitera considerentele raportului de inspecție fiscală de la pct. 1. Arată in continuare reclamantul că în sarcina sa s-a reținut obligația de plată a sumei de 317.379 lei și accesoriile subsecvente, sume evidențiate în Raportul de inspecție fiscală cu numărul 912/2011, capitolul VI, pct. 6, alin. (1) și (2). Ca si motive de netemeinicie a deciziei de impunere fiscală și deciziei de soluționare a contestației sale și respectiv Raportul de inspecție fiscală având nr. 912 din 01 februarie 2011 a reliefat următoarele: - în mod eronat, imobilul situat în Sighetul Marmației, str. Gheorghe Doja, dobândit de către reclamant la data de 12 septembrie 2002, a fost considerat ca fiind un imobil nou deși îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea 571/2003 pentru a fi considerat ca fiind o construcție veche.

- potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, livrarea de construcții care nu sunt considerate noi, este scutită de T.V.A., situație în care această taxă nu poate fi percepută pentru cele 6 apartamente obținute prin recompartimentarea imobilului vechi și apoi înstrăinate. - raportul de Inspecție fiscală, respectiv a Deciziei de impunere contestate rezidă în faptul că valoarea rezultată din înstrăinarea apartamentului nr. 6 făcută către B.M. din Ruscova, a fost luată în calcul de două ori, atât în ceea ce privește veniturile aferente anului 2007, cât și în ceea ce privește veniturile aferente anului 2008; - suma de 286.144 lei, reprezentând preț al vânzării conform Contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2008, a fost luată în calcul în mod nejustificat atât pentru anul 2007, cât și pentru anul 2008 cu toate că tranzacția a fost efectuată o singură dată ; - pentru veniturile realizate în anul 2009 și față de acestea cota de T.V.A.

a fost stabilită, în mod greșit, în sensul că aceasta ar fi trebuit să fie cota de 5 %, cea redusă ; - potrivit prevederilor art. 140 alin (2 1 ) din Legea 571/2003, „Livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maxim 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare inclusiv a terenului pe care sunt construite nu depășește suma de 380.000 lei” beneficiază de cota redusă de 5% T.V.A., începând cu data de 01 ianuarie 2009. Ca un ultim argument arată că, în speță este vorba de vânzări succesive, la diferite intervale de timp, situate atât la începutul cât și la sfârșitul perioadei controlate, așa încât organul de inspecție fiscală a luat în calcul ca fiind datorată întreaga sumă încă din 25 februarie 2008. Apărările formulate în cauză Pârâta D.G.F.P.

Maramureș, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. La prezentul dosar a fost conexat Dosarul nr. 9476/100/2011 al Tribunalului Maramureș, înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 993/33/2012. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 479 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Maramureș, a anulat în parte Decizia nr. 993 din 30 iunie 2013 emisă de D.G.F.P. a Județului Maramureș și a admis în parte contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 a D.G.F.P.

a Județului Maramureș. Totodată, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 și raportul de inspecție fiscală parțială din 27 ianuarie 2011 ale D.G.F.P. a Județului Maramureș în sensul excluderii, din baza impozabilă în sumă totală de 1.671.415 RON a sumei de 286.380 lei, preț aferent contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2007 autentificat de B.N.P. - P.B.M., a înlăturat obligarea reclamantului la plata T.V.A., majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente tranzacției din 16 octombrie 2007, în sumă de 286.380 lei, a menținut restul dispozițiilor cuprinse în actele administrative contestate și a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță analizând actele și lucrările dosarului, a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul M.M. a fost supus unui control în vederea determinării stării de fapt fiscale cu privire la activitatea desfășurată ca urmare a efectuării unor tranzacții imobiliare în perioada 08 august 2007 - 10 iulie 2009, fiind astfel consemnate constatările controlului în procesul verbal înregistrat la D.G.F.P. Maramureș - Activitatea de Inspecție Fiscala, Persoane Fizice, sub nr. 7729 din 09 octombrie 2009. La data controlului contribuabilul nu era înregistrat ca plătitor de T.V.A.

iar, din verificarea informațiilor și documentelor transmise de către notarii publici, pe baza declarațiilor informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal s-a constatat ca reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr de 14 tranzacții imobiliare: - contract de vânzare-cumpărare din 08 august 2007 în valoare de 142.844 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 13 septembrie 2007 în valoare de 76.220 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 77.186 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 68.796 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2007 în valoare de 286.300 lei autentificat de notar P.N.B.M. - contract de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2007 în valoare de 117.078 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2008 în valoare de 286.144 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 05 iunie 2008 în valoare de 362.840 lei autentificat de Societate civila notariala N.L. - contract de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2008 în valoare de 231.480 lei - autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2008 în valoare de 186.595 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 05 februarie 2009 în valoare de 206.179 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009 în valoare de 6.500 lei autentificat de notar S.G. - contract de vânzare-cumpărare din 10 iulie 2009 în valoare de 160.178 lei autentificat de notar S.G. Arată instanța că din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare reiese că s-au vândut în principal construcții care se găsesc în diferite stadii de realizare, terenurile pe care acestea sunt amplasate, precum și terenuri construibile. Ca un prim aspect în argumentarea soluției instanței, s-a impus a fi lămurită în speță dacă reclamantul este persoană impozabilă în înțelesul legii fiscale și dacă operațiunile desfășurate sunt supuse taxei pe valoarea adăugată. În acest sens, instanța a constatat că o persoana fizica reprezintă persoana impozabilă în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugată din C. fisc., dacă aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

Susține instanța că, așa cum reiese din probatoriul administrat în cauză, reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr considerabil de tranzacții imobiliare. Raportat la numărul mare de tranzacții și la perioada relativ îndelungată de desfășurare a activităților menționate anterior se poate conchide că acesta a desfășurat activitatea de vânzare-cumpărare de imobile cu caracter de continuitate și cu scopul obținerii de venituri. Conform art. 126 C. fisc., în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri/ prestările de servicii realizate cu plata pe teritoriul României, dacă sunt realizate de o persoană impozabilă astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor rezultă din una din activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, reține instanța potrivit art. 127. alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003, persoanele fizice care efectuează activități în urma cărora obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau alte bunuri nu se consideră că desfășoară activitate economica și nu intră în categoria persoanelor impozabile, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectiva este desfășurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, în acest caz acesta dobândind calitatea de persoană impozabila. Reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr mare de tranzacții imobiliare, astfel că instanța constatat că se poate susține cu temei că operațiunile economice efectuate au caracter de continuitate si reprezintă o activitate economica supusă taxării.

În ceea ce privește data de la care reclamantul a devenit plătitor de T.V.A., potrivit art. 153 alin. (1), din Legea nr. 571/2003, orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea și încetarea activității sale ca persoană impozabilă. Condițiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislația privind înregistrarea fiscala a plătitorilor de impozite si taxe. Data efectivă este precizată în referirea la art. 153 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. 44 /2004: Potrivit art. 152 alin. (1) si (3) C. fiscal sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată.

Odată cu depășirea plafonului de 35.000 euro, stabilit în condițiile art. 152 alin (2) din Legea 571/2003, reclamantul avea obligația de a se înregistra ca plătitor de T.V.A. Cu privire la vânzarea unui număr de 6 apartamente din imobilul „Clădire de locuit” situata în localitatea Sighetu Marmației, str. Gheorghe Doja, județul Maramureș și caracterul de imobil vechi al acestuia, instanța a constatat că în temeiul prevederilor art. 141 alin (2) lit. f) pct. 3 din Legea 571/2003 și ale art. 37 alin. (5) din Titlul VI cap IX a H.G. nr. 44/2004, imobilele vândute sunt construcții noi și ca atare conform normelor legale în vigoare nu sunt scutite de T.V.A.. Mai mult, numai lucrările de mansardare și ale șarpantei nou construite depășesc cu peste 50% valoarea de piața a construcției, astfel ca aceste construcții sunt noi și potrivit art. 141 lit. f) pct. 4 din Legea 571/2003.

Modificarea imobilului dintr-o casa de locuit într-un imobil compus din șase apartamente, precum și mansardarea acestuia, s-a făcut în opinia instanței, cu modificarea structurii sale. Mai mult, pe lângă lucrările de mansardare reclamantul a efectuat lucrări de recompartimentare a imobilului obținând 47 de încăperi aferente celor 6 apartamente din cele 12 camere plus 2 bai cumpărate, de unde rezulta ca în urma transformării, structura clădirii a fost modificata. Rezultă că operațiunile în cauză reprezintă livrări de construcții noi, pentru care nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugata. Ca urmare, organele de control au fost îndreptățite să considere apartamentele rezultate ca urmare a transformării structurii vechiului imobil ca fiind construcții noi și sa determine asupra lor T.V.A.

Arată instanța că, în anul fiscal 2007, reclamantul s-a încadrat în plafonul de scutire prevăzut de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal doar pentru tranzacția în suma de 142.844 lei, efectuată în 08 august 2007 - contract de vânzare-cumpărare din 08 august 2007 autentificat de notar S.G., astfel că avea obligația de se înregistra ca plătitor de T.V.A. până în data 10 septembrie 2007, iar începând cu data de 01 octombrie 2007 devenea plătitor de T.V.A., în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Referitor la trimestrul IV/2007, instanța a reținut că, după depășirea plafonului de scutire au fost realizate venituri care se cuprind în baza de calcul a T.V.A., din următoarele tranzacții imobiliare : - apartamentul 3 vândut lui A.A., format dintr-o bucătărie +living,un hol,o baie,un dormitor,un balcon,un dormitor, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 77.186 lei. - apartamentul 2 vândut lui T.M. este format din: un dormitor,o baie,o bucătărie+living, un balcon, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 68.796 lei. - apartamentul 4 vândut lui S.V., compus dintr-un dormitor, o baie, o bucătărie plus living, un balcon, un garaj, datele sunt extrase din contractul de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2007 în valoare de 117.079 lei.

Cu privire la vânzarea celor doua terenuri, arător în S. de 2.652 m.p., înscris în CF Baia Mare și arător în S. de 2.650 m.p., înscris în CF Baia Mare, având în vedere faptul ca în cursul judecății reclamantul a depus Certificate de urbanism din care rezultă ca acestea nu sunt construibile, pârâta a arătat că este de acord că veniturile realizate din vânzarea acestora nu sunt supuse T.V.A. Prin urmare, ele vor fi excluse de la stabilirea bazei impozabile, împreună cu toate accesoriile calculate de către organul fiscal. În ceea ce privește suma de 286.144 lei, preț al vânzării apartamentului nr. 6, conform contractului din 25 aprilie 2008, instanța a constatat că aceasta nu a fost luată în calcul pentru stabilirea contribuțiilor aferente anul 2007, organele de control incluzând doar apartamentele înstrăinate în perioada arătată.

Cu privire la clădirea monument istoric situata în Baia Mare, organele de control nu au cuprins veniturile realizate din vânzarea acesteia în baza de calcul a T.V.A. și în decizia de impunere emisă. În ceea ce privește cota de impozitare, aceasta este prevăzută la pct. 23 din H.G. nr. 44/2003 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003: „23. (1) Taxa se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii. (2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei, respectiv 19 x 1/119 în cazul cotei standard și 9 x 1/109 în cazul cotei reduse, atunci când prețul de vânzare include și taxa.

De regulă prețul include taxa în cazul livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii direct către populație pentru care nu este necesară emiterea unei facturi conform art. 155 alin. (7) C. fisc., precum și în orice situație în care prin natura operațiunii sau conform prevederilor contractuale prețul include și taxa.” Conchide instanța susținând că, reclamantul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de T.V.A. în termenul legal, astfel că în mod corect organele de inspecție fiscală au stabilit obligațiile fiscale suplimentare datorate, aferente acelor tranzacțiilor efectuate după data amintită anterior. Cât privesc majorările de întârziere la taxa pe valoarea adăugată, această obligație suplimentară datorată bugetului de stat a fost stabilită pentru debitul aferent.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că din totalul de 18.000 lei cheltuieli de judecată solicitate de către reclamant, cu aplicabilitatea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată parțiale, proporțional cu admiterea acțiunii. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantul M.M. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în numele pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Recurentul - reclamant M.M.

prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Susține casarea hotărârii invocând nulitatea raportului de expertiză pe motiv că expertul desemnat în cauză nu mai era înscris pe tabloul experților de pe raza Tribunalului Maramureș, raportul fiind întocmit de o persoană fără calitate. În susținerea cererii de modificare a hotărârii, contestă regimul juridic stabilit de către instanța de fond pentru imobilul situat în Sighetul Marmației str. Gheorghe Doja dar și modalitatea de calcul a taxei pe valoarea adăugată aferentă imobilelor ce au format obiectul tranzacțiilor supuse inspecției fiscale.

D.G.F.D.P. Maramureș prin cererea de recurs formulată invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii și în rejudecare respingerea acțiunii. Susține nelegalitatea hotărârii recurate în ceea ce privește excluderea din baza impozabilă a celor două contracte ce aveau ca obiect terenuri extravilane susținând că nu a existat un acord din partea pârâtei privitor la excluderea din baza impozabilă a sumei de 26.380 lei corespunzătoare cumpărării celor două terenuri Nu contestă regimul juridic al terenului, acela de teren extravilan dar invocă posibilitatea reclamantului de transformarea lui în teren intravilan sau folosirea lui în alte scopuri ce ar permite producerea de fructe industriale.

Susține nelegalitatea hotărârii și din perspectiva nesoluționării de către prima instanță a excepției litispendenței și a autorității de lucru judecat și arată în acest sens că prezentul Dosar s-a aflat pe rolul Tribunalului Maramureș fiind înregistrat la nr. 9476/100/2011, în afară de aceste două dosare mai existau alte două dosare intrate în puterea lucrului judecat și face trimitere în acest sens la Dosarul nr. 5872/100/2011 al Tribunalului Maramureș în care această instanță și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj fiind înregistrată la nr. 1455/33/2011 și care s-a pronunțat sentința nr. 692/2011. Referitor la aceeași decizie de impunere s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș Dosarul nr. 5911/100/2011 în care această instanță și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj fiind înregistrat la nr. 1454/33/2011 și care s-a pronunțat sentința nr. 703/2011.

În legătură cu modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată se susține că instanța de fond nu a ținut cont de normele procesual civile și nici de normele Convenției Europene acestea fiind acordate fără respectarea principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare. Niciun moment instanța de fond nu a pus în discuția părților acest capăt de cerere și de altfel, reclamanta nu a precizat în scris cuantumul acestor cheltuieli. Mai susține, că soluția pronunțată pentru acest capăt de cerere nu a fost motivată de instanța de fond cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs formulată de reclamantul M.M. se constată că aceasta nu poartă taxa de timbru și timbru judiciar deși reclamantul a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță de 19,5 lei taxă de timbru și 0,15 timbru judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești., sunt supuse taxelor judiciare prevăzute de lege și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani cu excepțiile prevăzute de lege” taxa de timbru în raport de prevederile art. 20 din lege urmând a fi achitată anticipat s-au până la termenul stabilit de instanță. Neîndeplinirea obligației de plată se sancționează în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din lege cu anularea acțiunii sau cererii. Reclamantul-recurent nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar la care a fost obligat în cuantumul și până la termenul stabilit de instanță astfel că în raport de prevederile legale menționate va anula cererea de recurs ca netimbrată.

În privința recursului formulat de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca instanța de control reține următoarele.

În privința criticilor ce vizează nepronunțarea instanței de fond asupra excepției litispendenței și a excepției autorității de lucru judecat se constată că sunt nefondate întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că la ședința publică din 19 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 993/33/2012 s-a pus în discuție excepția litispendenței și s-a dispus trimiterea cauzei la completul investit cu soluționarea Dosarului nr. 1642/33/2011, dosarul fiind conexat prin încheierea din 26 septembrie 2012. Asupra excepției autorității de lucru judecat prima instanță s-a pronunțat prin încheierea din 29 februarie 2012 când s-a constatat că acțiunile din Dosarele nr. 5872/100/2011 al Tribunalului Maramureș declinat în favoarea Curții de Apel Cluj înregistrat sub nr. 1455/34/2011 și Dosar nr. 5911/100/2011 declinat în favoarea Curții de Apel Cluj nr. 1454/22/2011 au fost anulate ca netimbrate fiind pronunțate sentințele civile nr. 692/2011 și 703/2011.

Referitor la criticile ce vizează regimul deducerii taxei pe valoarea adăugată se constată că instanța de fond prin sentința recurată a exclus din baza impozabilă valoarea terenurilor din extravilan ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2866/16 octombrie 2007 stabilind că tranzacția încheiată s-a încadrat în ipoteza prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) teza I C. fisc. Potrivit acestui text legal „următoarele operațiuni sunt de asemenea scutite de T.V.A. lit. f) livrarea de construcții sau părți din construcții și a terenurilor pe care sunt construite precum și a oricăror altor terenuri”. În sensul prezentului articol se definesc următoarele: 1. Teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat prin care se pot executa construcții conform legislației în vigoare”.

Așadar, Teza a II-a a acestui text definește în mod expres noțiunea de tern construibil. Caracteristica principală a acestuia este aceea că pe el se pot executa construcții conform legislației în vigoare. Utilizarea terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții sunt reglementate în plan național prin Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism republicată, Legea nr. 50/1991, și Codul civil.

Legea nr. 350/2001, prin dispozițiile cuprinse în art. 25 - alin. (1) reglementează competența autorității locale în coordonarea activității de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ teritoriale astfel (1) „Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ-teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale comunei sau orașului. - alin. (2) Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism”.

Dispozițiile art. 29 definesc certificatul de urbanism ca fiind „actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritățile administrației publice județene sau locale face cunoscute regimul juridic economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a altor operațiuni imobiliare potrivit legii”; iar în cele cuprinse în art. 31 stabilesc elementele pe care le cuprinde acest act, printre acestea regăsindu-se și cele vizând regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea imobilului - teren și/sau construcțiile aferente - în intravilan sau extravilan; Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G.

nr. 525/1996, stabilește în aplicarea legii, regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor dar și a amenajărilor aferente acestora. Astfel, conform art. 1 pct. 3 din Regulament „planurile de amenajare a teritoriului sau după caz planurile urbanistice și regulamentele locale de urbanism cuprind normele obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor”, controlul aplicării regulamentului revenindu-i compartimentului de specialitate din cadrul autorității locale.

Pe de altă parte Legea nr. 50/1991 în Anexa II”Definirea unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii”, explică sfera noțiunii de teren intravilan al unei localități prin: „terenul care constituie o localitate se determină prin planul urbanistic general (P.U.G.) și cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel cu sau fără construcții organizate și delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol, sau având o altă destinație înlăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții în condițiile legii”. Toate aceste dispoziții legale conduc la concluzia că regimul juridic al terenului „construibil sau neconstruibil” rezultă din documentele de urbanism întocmite de autoritățile locale în limitele competenței recunoscute de lege.

Nu se contestă prin cererea de recurs regimul juridic al terenului în momentul controlului dar se susține că reclamantul poate oricând să transforme terenul în termen construibil sau să-i dea o altă destinație și obținerea de fructe industriale. Nu s-a demonstrat de recurenta-pârâtă că reclamantul a inițiat demersuri în sensul descris mai sus pentru schimbarea destinației terenului din teren arabil în teren construibil sau că ar fi obținut fructe industriale, destinații care ar fi schimbat regimul juridic al deducerii taxei pe valoarea adăugată, prin urmare criticile formulate de pârâtă pe acest capăt de cerere sunt nefondate.

Criticile vizând modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată apar de asemenea nefondate, în condițiile în care în cererea de chemare în judecată era formulat petitul pentru acordarea acestor cheltuieli și au fost depuse la dosar acte justificative, cererea de acordare a acestor cheltuieli fiind soluționată în condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 276 din același cod, cheltuielile fiind acordate în limitele în care au fost admise pretențiile reclamantului, și reprezintă onorariul avocațial, onorariul expertului și taxa de timbru. Pe cale de consecință Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 316 din același cod va respinge recursul ca nefondat și menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva Sentinței civile nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în numele pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015.