ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
deduse judecății
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.M., în
contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Maramureș, a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală parțială - T.V.A.
încheiat de pârâtă la data de 27 ianuarie 2011 și înregistrat de către aceasta
sub nr. 912 din 01 februarie 2011, anularea Deciziei de impunere nr. 912 din 01
februarie 2011 emisă de către pârâtă, anularea Deciziei nr. 993 din 30 iunie 2010
emisă de către pârâtă, privind soluționarea contestației formulate de către
reclamant precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu
prezentul litigiu.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătata că urmare primirii de către reclamant a
Deciziei de impunere nr. 912 din 2011, a procedat la efectuarea procedurii prealabile prin care a solicitat emitentei anularea acesteia pentru multiple
nereguli în stabilirea bazei T.V.A. și pentru înregistrarea multiplă a
aceleiași tranzacții, operațiuni ce au condus la augmentarea fără temei în fapt
a sumei pe care reclamantul trebuie să o plătească.
Prin Decizia nr. 993
din 2011, pârâta a procedat la respingerea ca neîntemeiată a contestației
reclamantului, fără a lua în considerare vreunul dintre aspectele ridicate de
acesta, limitându-se, practic, la a copia și reitera considerentele raportului
de inspecție fiscală de la pct. 1.
Arată in continuare
reclamantul că în sarcina sa s-a reținut obligația de plată a sumei de 317.379
lei și accesoriile subsecvente, sume evidențiate în Raportul de inspecție
fiscală cu numărul 912/2011, capitolul VI, pct. 6, alin. (1) și (2).
Ca si motive de
netemeinicie a deciziei de impunere fiscală și deciziei de soluționare a
contestației sale și respectiv Raportul de inspecție fiscală având nr. 912 din 01
februarie 2011 a reliefat următoarele:
- în mod eronat,
imobilul situat în Sighetul Marmației, str. Gheorghe Doja, dobândit de către
reclamant la data de 12 septembrie 2002, a fost considerat ca fiind un imobil
nou deși îndeplinește toate condițiile prevăzute de Legea 571/2003 pentru a fi
considerat ca fiind o construcție veche.
- potrivit
prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, livrarea de
construcții care nu sunt considerate noi, este scutită de T.V.A., situație în
care această taxă nu poate fi percepută pentru cele 6 apartamente obținute prin
recompartimentarea imobilului vechi și apoi înstrăinate.
- raportul de Inspecție
fiscală, respectiv a Deciziei de impunere contestate rezidă în faptul că
valoarea rezultată din înstrăinarea apartamentului nr. 6 făcută către B.M. din
Ruscova, a fost luată în calcul de două ori, atât în ceea ce privește
veniturile aferente anului 2007, cât și în ceea ce privește veniturile aferente
anului 2008;
- suma de 286.144
lei, reprezentând preț al vânzării conform Contractului de vânzare-cumpărare din
25 aprilie 2008, a fost luată în calcul în mod nejustificat atât pentru anul
2007, cât și pentru anul 2008 cu toate că tranzacția a fost efectuată o singură
dată
;
- pentru veniturile
realizate în anul 2009 și față de acestea cota de T.V.A. a fost stabilită, în
mod greșit, în sensul că aceasta ar fi trebuit să fie cota de 5 %, cea redusă
;
- potrivit
prevederilor art. 140 alin (2
1
) din Legea 571/2003, „Livrarea de
locuințe care au o suprafață utilă de maxim 120 mp, exclusiv anexele
gospodărești, a căror valoare inclusiv a terenului pe care sunt construite nu
depășește suma de 380.000 lei” beneficiază de cota redusă de 5% T.V.A.,
începând cu data de 01 ianuarie 2009.
Ca un ultim argument
arată că, în speță este vorba de vânzări succesive, la diferite intervale de
timp, situate atât la începutul cât și la sfârșitul perioadei controlate, așa
încât organul de inspecție fiscală a luat în calcul ca fiind datorată întreaga
sumă încă din 25 februarie 2008.
Apărările formulate
în cauză
Pârâta D.G.F.P. Maramureș,
prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La prezentul dosar a
fost conexat Dosarul nr. 9476/100/2011 al Tribunalului Maramureș, înregistrat
pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 993/33/2012.
Hotărârea instanței
de fond
Prin Sentința civilă nr.
479 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.M.,
în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Maramureș, a anulat în parte Decizia nr. 993 din 30 iunie 2013 emisă de D.G.F.P.
a Județului Maramureș și a admis în parte contestația formulată de reclamant
împotriva Deciziei de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 a D.G.F.P. a
Județului Maramureș.
Totodată, a anulat în
parte Decizia de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 și raportul de inspecție
fiscală parțială din 27 ianuarie 2011 ale D.G.F.P. a Județului Maramureș în
sensul excluderii, din baza impozabilă în sumă totală de 1.671.415 RON a sumei
de 286.380 lei, preț aferent contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie
2007 autentificat de B.N.P. - P.B.M., a înlăturat obligarea reclamantului la
plata T.V.A., majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente
tranzacției din 16 octombrie 2007, în sumă de 286.380 lei, a menținut restul
dispozițiilor cuprinse în actele administrative contestate și a obligat pârâta
la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de
judecată parțiale.
Pentru a se pronunța
astfel prima instanță analizând actele și lucrările dosarului, a reținut, în
esență, următoarele:
Reclamantul M.M. a fost
supus unui control în vederea determinării stării de fapt fiscale cu privire la
activitatea desfășurată ca urmare a efectuării unor tranzacții imobiliare în
perioada 08 august 2007 - 10 iulie 2009, fiind astfel consemnate constatările
controlului în procesul verbal înregistrat la D.G.F.P. Maramureș - Activitatea de Inspecție Fiscala, Persoane Fizice, sub nr. 7729 din 09 octombrie 2009.
La data controlului
contribuabilul nu era înregistrat ca plătitor de T.V.A. iar, din verificarea
informațiilor și documentelor transmise de către notarii publici, pe baza
declarațiilor informative privind impozitul pe veniturile din transferul
proprietăților imobiliare din patrimoniul personal s-a constatat ca reclamantul
a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr de 14 tranzacții
imobiliare:
- contract de
vânzare-cumpărare din 08 august 2007 în valoare de 142.844 lei autentificat de
notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 13 septembrie 2007 în valoare de 76.220 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 01 octombrie 2007 în valoare de 77.186 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 01 octombrie 2007 în valoare de 68.796 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 16 octombrie 2007 în valoare de 286.300 lei autentificat de notar P.N.B.M.
- contract de vânzare-cumpărare
din 19 octombrie 2007 în valoare de 117.078 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 25 aprilie 2008 în valoare de 286.144 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 05 iunie 2008 în valoare de 362.840 lei autentificat de Societate civila
notariala N.L.
- contract de vânzare-cumpărare
din 28 noiembrie 2008 în valoare de 231.480 lei - autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 11 decembrie 2008 în valoare de 186.595 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 05 februarie 2009 în valoare de 206.179 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 21 mai 2009 în valoare de 6.500 lei autentificat de notar S.G.
- contract de vânzare-cumpărare
din 10 iulie 2009 în valoare de 160.178 lei autentificat de notar S.G.
Arată instanța că din
cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare reiese că s-au vândut în principal construcții
care se găsesc în diferite stadii de realizare, terenurile pe care acestea sunt
amplasate, precum și terenuri construibile.
Ca un
prim aspect în argumentarea soluției instanței, s-a impus a fi lămurită în
speță dacă reclamantul este persoană impozabilă în înțelesul legii fiscale și
dacă operațiunile desfășurate sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.
În acest
sens, instanța a constatat că o persoana fizica reprezintă persoana impozabilă
în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugată din C. fisc., dacă
aceasta desfășoară activități economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin.
(2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
Susține
instanța că, așa cum reiese din probatoriul administrat în cauză, reclamantul a
efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr considerabil de tranzacții
imobiliare.
Raportat
la numărul mare de tranzacții și la perioada relativ îndelungată de desfășurare
a activităților menționate anterior se poate conchide că acesta a desfășurat
activitatea de vânzare-cumpărare de imobile cu caracter de continuitate și cu
scopul obținerii de venituri.
Conform art.
126 C. fisc., în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de
bunuri/ prestările de servicii realizate cu plata pe teritoriul României, dacă
sunt realizate de o persoană impozabilă astfel cum este definită la art. 127 alin.
(1), iar livrarea bunurilor rezultă din una din activitățile economice
prevăzute la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind
Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
De
asemenea, reține instanța potrivit art. 127. alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003,
persoanele fizice care efectuează activități în urma cărora obțin venituri din
vânzarea locuințelor proprietate personala sau alte bunuri nu se consideră că
desfășoară activitate economica și nu intră în categoria persoanelor
impozabile, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea
respectiva este desfășurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de
continuitate, în acest caz acesta dobândind calitatea de persoană impozabila.
Reclamantul
a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr mare de tranzacții
imobiliare, astfel că instanța constatat că se poate susține cu temei că operațiunile
economice efectuate au caracter de continuitate si reprezintă o activitate
economica supusă taxării.
În ceea
ce privește data de la care reclamantul a devenit plătitor de T.V.A., potrivit art.
153 alin. (1), din Legea nr. 571/2003, orice persoană impozabilă trebuie să
declare începerea, schimbarea și încetarea activității sale ca persoană
impozabilă.
Condițiile
în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxa pe valoarea
adăugată sunt prevăzute de legislația privind înregistrarea fiscala a
plătitorilor de impozite si taxe.
Data efectivă este
precizată în referirea la art. 153 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice
de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. 44 /2004:
Potrivit art. 152 alin.
(1) si (3) C. fiscal sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele
impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este
inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire,
dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea
adăugată.
Odată cu depășirea
plafonului de 35.000 euro, stabilit în condițiile art. 152 alin (2) din Legea
571/2003, reclamantul avea obligația de a se înregistra ca plătitor de T.V.A.
Cu privire la
vânzarea unui număr de 6 apartamente din imobilul „Clădire de locuit” situata
în localitatea Sighetu Marmației, str. Gheorghe Doja, județul Maramureș și
caracterul de imobil vechi al acestuia, instanța a constatat că în temeiul
prevederilor art. 141 alin (2) lit. f) pct. 3 din Legea 571/2003 și ale art. 37
alin. (5) din Titlul VI cap IX a H.G. nr. 44/2004, imobilele vândute sunt
construcții noi și ca atare conform normelor legale în vigoare nu sunt scutite
de T.V.A.. Mai mult, numai lucrările de mansardare și ale șarpantei nou
construite depășesc cu peste 50% valoarea de piața a construcției, astfel ca
aceste construcții sunt noi și potrivit art. 141 lit. f) pct. 4 din Legea
571/2003.
Modificarea
imobilului dintr-o casa de locuit într-un imobil compus din șase apartamente,
precum și mansardarea acestuia, s-a făcut în opinia instanței, cu modificarea
structurii sale. Mai mult, pe lângă lucrările de mansardare reclamantul a
efectuat lucrări de recompartimentare a imobilului obținând 47 de încăperi
aferente celor 6 apartamente din cele 12 camere plus 2 bai cumpărate, de unde
rezulta ca în urma transformării, structura clădirii a fost modificata. Rezultă
că operațiunile în cauză reprezintă livrări de construcții noi, pentru care nu
se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugata.
Ca urmare, organele
de control au fost îndreptățite să considere apartamentele rezultate ca urmare
a transformării structurii vechiului imobil ca fiind construcții noi și sa
determine asupra lor T.V.A.
Arată instanța că, în
anul fiscal 2007, reclamantul s-a încadrat în plafonul de scutire prevăzut de art.
151 alin. (1) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal doar pentru
tranzacția în suma de 142.844 lei, efectuată în 08 august 2007 - contract de vânzare-cumpărare
din 08 august 2007 autentificat de notar S.G., astfel că avea obligația de se
înregistra ca plătitor de T.V.A. până în data 10 septembrie 2007, iar începând
cu data de 01 octombrie 2007 devenea plătitor de T.V.A., în conformitate cu art.
22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Referitor la trimestrul
IV/2007, instanța a reținut că, după depășirea plafonului de scutire au fost
realizate venituri care se cuprind în baza de calcul a T.V.A., din următoarele
tranzacții imobiliare :
- apartamentul 3
vândut lui A.A., format dintr-o bucătărie +living,un hol,o baie,un dormitor,un
balcon,un dormitor, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie
2007 în valoare de 77.186 lei.
- apartamentul 2
vândut lui T.M. este format din: un dormitor,o baie,o bucătărie+living, un
balcon, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în
valoare de 68.796 lei.
- apartamentul 4
vândut lui S.V., compus dintr-un dormitor, o baie, o bucătărie plus living, un
balcon, un garaj, datele sunt extrase din contractul de vânzare-cumpărare din 19
octombrie 2007 în valoare de 117.079 lei.
Cu privire la
vânzarea celor doua terenuri, arător în S. de 2.652 m.p., înscris în CF Baia Mare și arător în S. de 2.650 m.p., înscris în CF Baia Mare, având în vedere faptul ca în cursul judecății reclamantul a depus Certificate de
urbanism din care rezultă ca acestea nu sunt construibile, pârâta a arătat că
este de acord că veniturile realizate din vânzarea acestora nu sunt supuse T.V.A.
Prin urmare, ele vor fi excluse de la stabilirea bazei impozabile, împreună cu
toate accesoriile calculate de către organul fiscal.
În ceea ce privește
suma de 286.144 lei, preț al vânzării apartamentului nr. 6, conform
contractului din 25 aprilie 2008, instanța a constatat că aceasta nu a fost
luată în calcul pentru stabilirea contribuțiilor aferente anul 2007, organele
de control incluzând doar apartamentele înstrăinate în perioada arătată.
Cu privire la
clădirea monument istoric situata în Baia Mare, organele de control nu au
cuprins veniturile realizate din vânzarea acesteia în baza de calcul a T.V.A.
și în decizia de impunere emisă.
În ceea ce privește
cota de impozitare, aceasta este prevăzută la pct. 23 din H.G. nr. 44/2003
privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003:
„23. (1) Taxa se
determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de
impozitare determinate potrivit legii.
(2) Se aplică
procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei, respectiv 19 x 1/119 în
cazul cotei standard și 9 x 1/109 în cazul cotei reduse, atunci când prețul de
vânzare include și taxa. De regulă prețul include taxa în cazul livrărilor de
bunuri și/sau prestărilor de servicii direct către populație pentru care nu
este necesară emiterea unei facturi conform art. 155 alin. (7) C. fisc., precum
și în orice situație în care prin natura operațiunii sau conform prevederilor
contractuale prețul include și taxa.”
Conchide
instanța susținând că, reclamantul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de T.V.A.
în termenul legal, astfel că în mod corect organele de inspecție fiscală au stabilit
obligațiile fiscale suplimentare datorate, aferente acelor tranzacțiilor
efectuate după data amintită anterior.
Cât
privesc majorările de întârziere la taxa pe valoarea adăugată, această
obligație suplimentară datorată bugetului de stat a fost stabilită pentru
debitul aferent.
Referitor la
cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că din totalul de 18.000
lei cheltuieli de judecată solicitate de către reclamant, cu aplicabilitatea art.
274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata, în favoarea
reclamantului, a sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată parțiale,
proporțional cu admiterea acțiunii.
Calea de atac
exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr.
479 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantul M.M. și pârâta
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în numele pârâtei
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.
Recurentul -
reclamant M.M. prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea
hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Susține casarea
hotărârii invocând nulitatea raportului de expertiză pe motiv că expertul
desemnat în cauză nu mai era înscris pe tabloul experților de pe raza
Tribunalului Maramureș, raportul fiind întocmit de o persoană fără calitate.
În susținerea cererii
de modificare a hotărârii, contestă regimul juridic stabilit de către instanța
de fond pentru imobilul situat în Sighetul Marmației str. Gheorghe Doja dar și
modalitatea de calcul a taxei pe valoarea adăugată aferentă imobilelor ce au
format obiectul tranzacțiilor supuse inspecției fiscale.
D.G.F.D.P. Maramureș
prin cererea de recurs formulată invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304
pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii și în rejudecare
respingerea acțiunii. Susține nelegalitatea hotărârii recurate în ceea ce
privește excluderea din baza impozabilă a celor două contracte ce aveau ca
obiect terenuri extravilane susținând că nu a existat un acord din partea
pârâtei privitor la excluderea din baza impozabilă a sumei de 26.380 lei
corespunzătoare cumpărării celor două terenuri
Nu contestă regimul
juridic al terenului, acela de teren extravilan dar invocă posibilitatea
reclamantului de transformarea lui în teren intravilan sau folosirea lui în
alte scopuri ce ar permite producerea de fructe industriale.
Susține nelegalitatea
hotărârii și din perspectiva nesoluționării de către prima instanță a excepției
litispendenței și a autorității de lucru judecat și arată în acest sens că
prezentul Dosar s-a aflat pe rolul Tribunalului Maramureș fiind înregistrat la nr.
9476/100/2011, în afară de aceste două dosare mai existau alte două dosare
intrate în puterea lucrului judecat și face trimitere în acest sens la Dosarul nr.
5872/100/2011 al Tribunalului Maramureș în care această instanță și-a declinat
competența în favoarea Curții de Apel Cluj fiind înregistrată la nr. 1455/33/2011
și care s-a pronunțat sentința nr. 692/2011.
Referitor la aceeași
decizie de impunere s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș Dosarul nr.
5911/100/2011 în care această instanță și-a declinat competența în favoarea
Curții de Apel Cluj fiind înregistrat la nr. 1454/33/2011 și care s-a pronunțat
sentința nr. 703/2011.
În legătură cu
modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de
judecată se susține că instanța de fond nu a ținut cont de normele procesual
civile și nici de normele Convenției Europene acestea fiind acordate fără
respectarea principiului contradictorialității și a principiului dreptului la
apărare.
Niciun moment
instanța de fond nu a pus în discuția părților acest capăt de cerere și de
altfel, reclamanta nu a precizat în scris cuantumul acestor cheltuieli. Mai
susține, că soluția pronunțată pentru acest capăt de cerere nu a fost motivată
de instanța de fond cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.
Examinând cererea de
recurs formulată de reclamantul M.M. se constată că aceasta nu poartă taxa de
timbru și timbru judiciar deși reclamantul a fost legal citat cu mențiunea
achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță de 19,5 lei taxă de
timbru și 0,15 timbru judiciar.
Potrivit
dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 „acțiunile și cererile introduse la
instanțele judecătorești., sunt supuse taxelor judiciare prevăzute de lege și
se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil
în bani cu excepțiile prevăzute de lege” taxa de timbru în raport de
prevederile art. 20 din lege urmând a fi achitată anticipat s-au până la
termenul stabilit de instanță.
Neîndeplinirea
obligației de plată se sancționează în raport de prevederile art. 20 alin. (3)
din lege cu anularea acțiunii sau cererii.
Reclamantul-recurent
nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a achitat taxa de timbru și
timbru judiciar la care a fost obligat în cuantumul și până la termenul
stabilit de instanță astfel că în raport de prevederile legale menționate va
anula cererea de recurs ca netimbrată.
În privința
recursului formulat de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca instanța de control reține
următoarele.
În privința criticilor
ce vizează nepronunțarea instanței de fond asupra excepției litispendenței și a
excepției autorității de lucru judecat se constată că sunt nefondate întrucât
din actele și lucrările dosarului rezultă că la ședința publică din 19
septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 993/33/2012 s-a pus în discuție
excepția litispendenței și s-a dispus trimiterea cauzei la completul investit
cu soluționarea Dosarului nr. 1642/33/2011, dosarul fiind conexat prin
încheierea din 26 septembrie 2012.
Asupra excepției
autorității de lucru judecat prima instanță s-a pronunțat prin încheierea din
29 februarie 2012 când s-a constatat că acțiunile din Dosarele nr. 5872/100/2011
al Tribunalului Maramureș declinat în favoarea Curții de Apel Cluj înregistrat
sub nr. 1455/34/2011 și Dosar nr. 5911/100/2011 declinat în favoarea Curții de
Apel Cluj nr. 1454/22/2011 au fost anulate ca netimbrate fiind pronunțate
sentințele civile nr. 692/2011 și 703/2011.
Referitor la
criticile ce vizează regimul deducerii taxei pe valoarea adăugată se constată
că instanța de fond prin sentința recurată a exclus din baza impozabilă
valoarea terenurilor din extravilan ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare
nr. 2866/16 octombrie 2007 stabilind că tranzacția încheiată s-a încadrat în
ipoteza prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) teza I C. fisc.
Potrivit acestui text
legal „următoarele operațiuni sunt de asemenea scutite de T.V.A. lit. f)
livrarea de construcții sau părți din construcții și a terenurilor pe care sunt
construite precum și a oricăror altor terenuri”.
În sensul prezentului
articol se definesc următoarele:
Teren construibil
reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat prin care se pot executa
construcții conform legislației în vigoare”.
Așadar, Teza a II-a a
acestui text definește în mod expres noțiunea de tern construibil.
Caracteristica principală a acestuia este aceea că pe el se pot executa
construcții conform legislației în vigoare.
Utilizarea
terenurilor și condițiile de ocupare a acestora cu construcții sunt reglementate
în plan național prin Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și
urbanismul cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 525/1996 pentru
aprobarea Regulamentului General de Urbanism republicată, Legea nr. 50/1991, și
Codul civil.
Legea nr. 350/2001,
prin dispozițiile cuprinse în art. 25
- alin. (1)
reglementează competența autorității locale în coordonarea activității de
urbanism desfășurată pe teritoriul unității administrativ teritoriale astfel
(1) „Consiliul local coordonează și răspunde de întreaga
activitate de urbanism desfășurată pe teritoriul unității
administrativ-teritoriale și asigură respectarea prevederilor cuprinse în
documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism aprobate, pentru
realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităților componente ale
comunei sau orașului.
-
alin. (2) Consiliul local cooperează cu consiliul județean și este sprijinit de
acesta în activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism”.
Dispozițiile art. 29
definesc certificatul de urbanism ca fiind „actul de informare cu caracter
obligatoriu prin care autoritățile administrației publice județene sau locale
face cunoscute regimul juridic economic și tehnic al imobilelor și condițiile
necesare în vederea realizării unor investiții, tranzacții imobiliare ori a
altor operațiuni imobiliare potrivit legii”; iar în cele cuprinse în art. 31
stabilesc elementele pe care le cuprinde acest act, printre acestea
regăsindu-se și cele vizând regimul juridic al imobilului
-
dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate publică
care grevează asupra acestuia; situarea imobilului - teren și/sau construcțiile
aferente - în intravilan sau extravilan;
Regulamentul general
de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, stabilește în aplicarea legii,
regulile de ocupare a terenurilor și de amplasare a construcțiilor dar și a
amenajărilor aferente acestora.
Astfel, conform art. 1
pct. 3 din Regulament „planurile de amenajare a teritoriului sau după caz
planurile urbanistice și regulamentele locale de urbanism cuprind normele
obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor”, controlul
aplicării regulamentului revenindu-i compartimentului de specialitate din
cadrul autorității locale.
Pe de altă parte
Legea nr. 50/1991 în Anexa II”Definirea unor termeni de specialitate utilizați
în cuprinsul legii”, explică sfera noțiunii de teren intravilan al unei
localități prin: „terenul care constituie o localitate se determină prin planul
urbanistic general (P.U.G.) și cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel cu
sau fără construcții organizate și delimitate ca trupuri independente,
plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol, sau având o
altă destinație înlăuntrul căruia este permisă realizarea de construcții în
condițiile legii”.
Toate aceste
dispoziții legale conduc la concluzia că regimul juridic al terenului „construibil
sau neconstruibil” rezultă din documentele de urbanism întocmite de
autoritățile locale în limitele competenței recunoscute de lege.
Nu se contestă prin
cererea de recurs regimul juridic al terenului în momentul controlului dar se
susține că reclamantul poate oricând să transforme terenul în termen
construibil sau să-i dea o altă destinație și obținerea de fructe industriale.
Nu s-a demonstrat de
recurenta-pârâtă că reclamantul a inițiat demersuri în sensul descris mai sus
pentru schimbarea destinației terenului din teren arabil în teren construibil
sau că ar fi obținut fructe industriale, destinații care ar fi schimbat regimul
juridic al deducerii taxei pe valoarea adăugată, prin urmare criticile
formulate de pârâtă pe acest capăt de cerere sunt nefondate.
Criticile vizând
modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect acordarea
cheltuielilor de judecată apar de asemenea nefondate, în condițiile în care în
cererea de chemare în judecată era formulat petitul pentru acordarea acestor
cheltuieli și au fost depuse la dosar acte justificative, cererea de acordare a
acestor cheltuieli fiind soluționată în condițiile prevăzute de art. 274 C.
proc. civ., raportat la art. 276 din același cod, cheltuielile fiind acordate în
limitele în care au fost admise pretențiile reclamantului, și reprezintă onorariul
avocațial, onorariul expertului și taxa de timbru.
Pe cale de consecință
Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat
la art. 316 din același cod va respinge recursul ca nefondat și menține soluția
primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul
declarat de reclamantul M.M. împotriva Sentinței civile nr. 479 din 02
octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Respinge recursul
declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în
numele pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca
împotriva Sentinței civile nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 ianuarie 2015.