ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1683/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 08.02.2016, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș,

- anularea Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 prin care a fost suplimentată baza de calcul a obligațiilor fiscale datorate de reclamantă;

- eliminarea din baza de impunere a sumelor suplimentare stabilite prin Decizia de impunere atacată, cu consecința anulării obligațiilor suplimentare stabilite, reprezentând impozit pe profit și TVA, împreună cu accesoriile aferente, în sumă totală de 3.510.072 RON;

- înlăturarea măsurilor dispuse de către organul de control fiscal, prin Decizia de impunere atacată, prin care a fost obligată la efectuarea înregistrărilor privind baza de impunere;

- anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/13.10.2015.

Prin Sentința civilă nr. 357 din 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a admis, în parte, acțiunea, a anulat parțial Decizia nr. 340 din 10.06.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca cu privire la pct. 2 din dispozitivul acesteia de suspendare a soluționării contestației și a dispus soluționarea pe fond a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.10.2015 pentru suma de 3.505.607 RON.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , susținând că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.10.2015 și Decizia de impunere nr. x/13.10.2015, precum și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependență, susține recurenta-pârâtă, constă în faptul că urmare a verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală s-au constatat deficiențe, iar organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, deoarece pentru operațiunile efectuate se ridică problema realității și legalității acestora.

Operațiunile sus-menționate au implicații fiscale asupra diminuării profitului impozabil la 30.06.2012; diminuarea avansurilor ridicate de către administratorul societății, înființarea de societăți comerciale neplătitoare de TVA, microîntreprinderi, cu scopul de a se evita plata TVA colectată la momentul vânzării cu amănuntul, acolo unde adaosul comercial este unul ridicat; încasarea unor sume în plus, de la microîntreprinderi față de valoarea facturată a acestora, fără a se constitui venituri pentru aceste sume și fără a se colecta TVA aferentă; înregistrarea cheltuielilor cu chiriile aferente spațiilor descrise în diverse mall-uri, în condițiile în care veniturile aferente vânzării cu amănuntul sunt transferate microîntreprinderilor; înregistrarea unor cheltuieli directe mai mari decât producția obținută, marfa descărcată nejustificat din gestiune, diminuarea profitului impozabil la 31.12.2014 prin majorarea artificială a cheltuielilor înregistrate în contul 607 " cheltuieli cu mărfurile" înregistrarea în contul 473 "decontări din operațiuni în curs de clarificare" a unor sume reprezentând numerar ridicat de către administratorul societății, nerestituit sau nedecontat cu documente primare, înregistrarea unor sume în contul 5124 "conturi în valută" pentru care nu există justificare.

Recurenta-pârâtă susține că în speță există suspiciunea de evaziune fiscală, iar neluarea în considerare a soluției date în procesul penal ar putea conduce la constatarea între hotărârea penală și cea civilă.

Recurenta-pârâtă invocă și considerentele Deciziei nr. 95/2011 pronunțată de Curtea Constituțională, conform cărora, în ipoteza în care soluționarea contestației administrative este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are contestatoarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce se va da în procedura administrativă, este firesc ca această ultimă procedură să fie suspendată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Pentru îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de disp. art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , interpretarea și aplicarea corectă a acestor dispoziții legale, impun a se realiza o analiză a aspectelor indicate în sesizarea penală.

În acest sens, este obligatoriu ca între stabilirea obligațiilor fiscale constatate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite să existe o strânsă interdependență de care va depinde soluționarea cauzei în faza administrativă.

Așadar, măsura suspendării soluționării contestației administrative fiscale este o situație de excepție și numai dacă indiciile săvârșirii unei infracțiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare pentru lămurirea acesteia, poate fi aplicată această măsură.

În speță, instanța de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, deoarece sesizarea penală privește numai infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, referitoare la omisiunea evidențierii, în tot sau în parte, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Or, atât în fața instanței de fond, cât și prin motivele de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă susține chestiunea realității și legalității operațiunilor efectuate, precum și recalificarea unor operațiuni comerciale.

În mică măsură, cu referire la neoperarea în contabilitate a facturilor de vânzare emise, astfel că s-au înregistrat cheltuieli directe mai mari decât producția obținută, aspectele pot avea legătură cu sesizarea personală, însă nu s-a demonstrat și îndeplinirea condiției existenței înrâuririi hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

De asemenea, problema impozitului pe profit sau a dividendelor nu are legătură cu urmărirea penală, deoarece pierderea fiscală se clarifică în funcție de probele administrate în cauză, respectiv de existența unui act autentic de vânzare-cumpărare.

Înregistrarea unor sume în contul 5124 "conturi în valută" este explicată prin existența unei erori a sistemului ERP folosit, iar ulterior a avut loc o stornare a sumei, pentru a nu se influența profitul societății.

În acest sens, în acord cu cele reținute de prima instanță, chestiunile în discuție pot fi soluționate pe tărâm fiscal, respectiv recalificarea operațiunilor, deductibilitatea/nedeductibilitatea unor cheltuieli sau descărcarea de gestiune.

Referirea la considerentele Deciziei nr. 95/2011 pronunțată de Curtea Constituțională consolidează aprecierile făcute de Înalta Curte cu privire la posibilitatea organului de soluționare a contestației de a suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, numai sub condiția ca această măsură să fie precedată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În sens contrar, suspendarea nu poate opera, iar organul administrativ este obligat să soluționeze contestația formulată.

Se poate pune problema unei contrarietăți între hotărârea penală și cea civilă numai dacă sunt îndeplinite disp. art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , iar organul fiscal nu optează pentru suspendare, dar în această ipoteză numai instanța de judecată civilă are competența să hotărască dacă este incident un alt motiv de suspendare a soluționării pricinii sau dimpotrivă, nu există niciun impediment pentru continuarea judecății.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va reține neîntrunirea motivelor de nelegalitate invocate și se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva Sentinței nr. 357 din 11 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV