ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T.P., N.A.,

B.S., R.L., au formulat in contradictoriu cu parații Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor - Ministerul

Administrației și Internelor și Comisia de Soluționare a Contestațiilor -

Ministerul Administrației și Internelor contestație împotriva deciziilor de imputație

nr. 184.022/1 pe numele N.A. pentru suma de 3873 lei, nr. 184.022/2 pe numele B.S.

pentru suma de 2769 lei; nr. 184.022/3 pe numele T.P. pentru suma de 3631 lei,

nr. 184.022/4 pe numele R.L. pentru suma de 3887 lei, nr. 184.022/5 pe numele A.N.

pentru suma de 3817 lei, nr. 184.022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei,

nr. 184.022/7 pe numele B.G. pentru suma de 3839 lei, nr. 184.022/8 pe numele O.G.

pentru suma de 2524 lei, emise de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, precum si împotriva hotărârilor nr. 100 din 29 octombrie 2008 a

Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și nr. 184164 din 14 august 2008 a

Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța sa se dispună anularea acestora ca netemeinice si nelegale,

restituirea sumelor de bani care au fost reținute cu ocazia executării acestor

imputații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat ca în urma cercetării administrative făcute de o comisie constituita

la nivelul Corpului de Control, reclamanților le-au fost imputate sumele de

bani enunțate, reprezentând drepturi salariale, respectiv prime de aterizare

acordate in perioada noiembrie 2006 - martie 2007, considerându-se ca acestea

nu s-ar cuveni reclamanților.

Reclamanții au atacat

deciziile de imputare la Comisia de Soluționare a Contestațiilor și la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor care prin hotărârile nr. 184164 din 14 august 2008 și

nr. 100 din 29 octombrie 2008 au respins contestațiile.

Arată reclamanții ca

au fost sancționați fără baza legală, printr-o interpretare eronata a legii,

neînțelegând în ce condiții si circumstanțe se acorda primele de aterizare

pentru fiecare aterizare iar, pe de alta parte, ce se înțelege prin noțiunea de

prima de aterizare, urmata sau nu de refacerea capacității de zbor.

Deciziile de imputație

nu sunt temeinic motivate si cercetarea administrativa nu a fost efectuata

legal, neluându-se în seama probele administrate in apărare de reclamanți.

Astfel, nu se explica

în ce constă paguba și care este fapta nelicită care a generat-o.

Potrivit art. 51 din

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, dispozițiile

acesteia se completează cu cele din legislația muncii si cea civila, ceea ce

conduce la ideea ca deciziile de imputație atacate, nefiind motivate si emise

cu încălcarea prevederilor legale, sunt nule.

Considera reclamanții

ca nefiind vinovați în producerea așa-ziselor daune, nu puteau fi sancționați,

lipsește așadar vinovăția, nu este identificata nici fapta ilicita săvârșita și

nu se precizează care este raportul de cauzalitate între fapta sancționabilă și

prejudiciu.

Deciziile de imputare

nu conțin toate organele competente în soluționarea contestației, lipsind

nominalizarea instanței competente la care pot fi atacate, situație in care

sunt incidente prevederile art. 26 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998.

Nu au fost respectate

dispozițiile art. 23 din ordonanță privind termenul de 60 zile pentru efectuarea

cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare in raport cu

data constatării așa-zisei pagube. Paguba a fost constatata in raportul nr. 2406059

din 29 mai 2007, proces verbal de cercetare administrativa definitivat și înregistrat

pe data de 09 noiembrie 2007 și imputațiile întocmite la 12 noiembrie 2007.

Prin Sentința civilă nr. 2753 din

10 iunie 2009 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamanților,

a fost anulată Decizia nr. 184002/1 pe numele N.A. pentru suma de 3873 lei; nr.

184022/2 pe numele B.S. pentru suma de 2769 lei; nr. 184022/3 pe numele T.P.

pentru suma de 3817 lei; 184002/5 pe numele A.N. pentru suma de 3817 lei;

184022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei; 184022/7 pe numele B.G. pentru

suma de 3839 lei; 184022/8 pe numele O.G. pentru suma de 2542 lei emise de

pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

A fost anulată hotărârea nr. 100

din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și nr. 184164

din 14 august 2008 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și s-a dispus restituirea

sumelor de bani reținute reclamanților cu ocazia executării acestor imputații.

Totodată, a obligat pârâtul

Ministerul Internelor și Reformei Administrative la cheltuieli de judecată de

4000 lei reprezentând onorariu avocat către reclamanți – 500 lei pentru fiecare

dintre aceștia.

În motivarea soluției, instanța

de fond a reținut că în deciziile de imputare s-a reținut că reclamanții au

beneficiat de prima de aterizare pentru care au fost luate în considerare în

mod eronat toate aterizările aeronavelor, contrar prevederilor pct. 31 din

Normele metodologice FI-3/1999 care stipulează că prima de aterizare se

plătește numai pentru aterizările urmate de refacerea capacității de zbor, iar

pentru stabilirea cuantumului primelor de aterizare au fost avuți în vedere

coeficienții stabiliți în Tabelul 5 din Normele metodologice FI-3/1999.

Potrivit pct. 18 lit. c) din

Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 „Prima de aterizare se acordă personalului tehnic-ingineresc

de aviație, definit la art. 13 din statut, din unități (similare) care execută

activități de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol și în

zbor aeronave, exploatează și întrețin mijloace tehnice de aerodrom,

echipamente de altitudine și de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace

tehnice de control obiectiv.

Prima de aterizare se acordă

lunar, în funcție de numărul aterizărilor realizate, diferențiat pe categorii

de funcții ale personalului și tipuri de aeronave, în limitele a 0,04% - 3% din

solda de funcție pentru aterizare”.

S-a apreciat că textul este clar

și fără echivoc și nu se face distincție între personalul tehnic-ingineresc ce

exploatează și întreține aeronave de tip elicopter, între aterizările urmate

sau nu de refacerea capacității de zbor.

S-a constatat că prin Normele

metodologice FI-3/1999 emise în aplicarea Legii nr. 138/1999 s-a modificat

textul legii prin condiționarea acordării primei de aterizare numai pentru

aterizările urmate de refacerea capacității de zbor, iar deciziile de imputare

fiind emise în baza unor Norme metodologice care depășesc sau modifică

nejustificat prevederile legii în a cărei aplicare sunt emise sunt nelegale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor ca fiind nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs se arată că

intimații-reclamanți fac parte din personalul tehnico-ingineresc de aviație din

Unitatea Specială de Aviație București din cadrul I.G. al Aviației M.A.I.

Prevederile pct. 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 stabilesc dreptul la o primă de aterizare, dar condițiile de acordare se

stabilesc prin norme aprobate de ministrul apărării naționale, fiind emise

Normele metodologice FI-3/1999 care se aplică și reclamanților.

Prin aceste norme metodologice

s-a stabilit că prima de aterizare se acordă numai pentru acele aterizări care

sunt urmate de refacerea capacității de zbor, pentru a se evita aplicarea

discriminatorie a legii.

Chiar în proiectul de lege

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a

prevăzut acordarea acestei prime de aterizare condiționată de refacerea

capacității de zbor.

Această mențiune a fost necesară

deoarece personalul tehnic-ingineresc care se ocupă de pregătirea elicopterului

pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare pentru fiecare aterizare

în condițiile în care nu execută nicio operațiunile pentru pregătirea aeronavei

pentru zbor.

Această mențiune a

fost necesară deoarece fondurile tehnice-inginerești care se ocupă de

pregătirea elicopterului pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare

pentru fiecare aterizare, în condițiile în care nu execută nicio operațiune

pentru pregătirea aeronavei pentru zbor.

Se critică soluția instanței de

fond și pentru că a acordat cheltuieli de judecată excesiv de mari în raport de

complexitatea pricinii și prestația acestuia, acțiunea fiind redactată de

reclamanți iar avocatul s-a prezentat la un singur termen de judecată.

Din oficiu, Înalta Curte a invocat

excepția de nelegalitate a dispozițiilor Cap. III lit. c), pct. 31 din Normele

metodologice FI-3/1999 și ale art. 14

1

din Ordinul M.A.I. nr. 275/2002,

a fost sesizată Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, cu soluționarea acestei excepții.

Prin Sentința civilă nr. 3873 din

12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată, s-a constatat

nelegalitatea Cap. III lit. c) pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 cu

motivarea că prin normele de aplicare s-au adus modificări textului de lege sub

aspectul condiționării acordării pricinii de aterizare numai pentru aterizările

urmate de refacerea capacității de zbor.

Sentința nr. 3873 din 12

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1718 din 23 martie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin

care au fost respinse ca tardive recursurile declarate de M.A.I. și M.A.N.

După examinarea motivelor de

recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

Deciziile de imputație ce au fost

contestate în cauză, ce se referă la prima de aterizare încasată necuvenit

pentru perioada 2006-2007, au fost emise în baza Legii nr. 138/1999 și Normelor

metodologice FI-3/1999, respectiv pct. 31 din Norme.

Potrivit pct. 31 din Normele

metodologice FI-3/1999 „prima de aterizare se plătește numai pentru aterizările

urmate de refacerea capacității de zbor, pe baza consemnărilor din fișa de

pregătire pentru zbor a aeronavei”.

Punctul 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999, în baza căruia a fost emis pct. 31 din Normele metodologice nr. FI3/1999

nu stabilește nicio condiționare, ci se referă la „fiecare aterizare”.

În condițiile în care Normele

metodologice FI-3/1999 respectiv pct. 31, a fost declarat nelegal prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, soluția instanței de fond nu mai poate fi

modificată.

Așa cum s-a reținut și în

Sentința nr. 3873 din 12 octombrie 2010, art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă prevede că „Ordinele cu caracter normativ,

instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai

celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale

autorității administrative autonome se emit numai în baza și în executarea

legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului”.

Dacă s-ar fi dorit evitarea unei

aplicări discriminatorii a prevederilor din Legea nr. 138/1999 sau creșteri ale

veniturilor personalului tehnic-ingineresc, se impunea modificarea prevederilor

legale și condiționarea acordării primei de aterizare și nu modificarea

implicită a legi prin Normele metodologice.

Chiar în motivele de recurs se

recunoaște faptul că legea de salarizare a personalului plătit din fonduri

publice ar conține o asemenea prevedere legală, dar aceasta nu înseamnă că decizia

de imputație emisă în baza unei legi (Legea nr. 138/1999) ce nu conține o

asemenea condiționare este legală pentru că legea nu retroactivează, iar legea

nouă se aplică numai pentru situațiile apărute după intrarea sa în vigoare.

Prin urmare, în condițiile în

care pct. 31 din Normele FI-3/1999 au fost constatate nelegale, criticile din

recurs ce vizează legalitatea deciziilor de imputație sunt nefondate.

Tot nefondate sunt și criticile

ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum excesiv

deoarece, în raport de numărul părților, de complexitatea cauzei, suma acordată

ca onorariu de avocat nu este excesivă.

Apreciind că soluția instanței de

fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 2753 din 24

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2011.