ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții T.P., N.A., B.S., R.L., au formulat in contradictoriu cu parații Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor - Ministerul Administrației și Internelor și Comisia de Soluționare a Contestațiilor - Ministerul Administrației și Internelor contestație împotriva deciziilor de imputație nr. 184.022/1 pe numele N.A. pentru suma de 3873 lei, nr. 184.022/2 pe numele B.S. pentru suma de 2769 lei; nr. 184.022/3 pe numele T.P. pentru suma de 3631 lei, nr. 184.022/4 pe numele R.L.

pentru suma de 3887 lei, nr. 184.022/5 pe numele A.N. pentru suma de 3817 lei, nr. 184.022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei, nr. 184.022/7 pe numele B.G. pentru suma de 3839 lei, nr. 184.022/8 pe numele O.G. pentru suma de 2524 lei, emise de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, precum si împotriva hotărârilor nr. 100 din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și nr. 184164 din 14 august 2008 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună anularea acestora ca netemeinice si nelegale, restituirea sumelor de bani care au fost reținute cu ocazia executării acestor imputații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat ca în urma cercetării administrative făcute de o comisie constituita la nivelul Corpului de Control, reclamanților le-au fost imputate sumele de bani enunțate, reprezentând drepturi salariale, respectiv prime de aterizare acordate in perioada noiembrie 2006 - martie 2007, considerându-se ca acestea nu s-ar cuveni reclamanților. Reclamanții au atacat deciziile de imputare la Comisia de Soluționare a Contestațiilor și la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor care prin hotărârile nr. 184164 din 14 august 2008 și nr. 100 din 29 octombrie 2008 au respins contestațiile. Arată reclamanții ca au fost sancționați fără baza legală, printr-o interpretare eronata a legii, neînțelegând în ce condiții si circumstanțe se acorda primele de aterizare pentru fiecare aterizare iar, pe de alta parte, ce se înțelege prin noțiunea de prima de aterizare, urmata sau nu de refacerea capacității de zbor.

Deciziile de imputație nu sunt temeinic motivate si cercetarea administrativa nu a fost efectuata legal, neluându-se în seama probele administrate in apărare de reclamanți. Astfel, nu se explica în ce constă paguba și care este fapta nelicită care a generat-o. Potrivit art. 51 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, dispozițiile acesteia se completează cu cele din legislația muncii si cea civila, ceea ce conduce la ideea ca deciziile de imputație atacate, nefiind motivate si emise cu încălcarea prevederilor legale, sunt nule. Considera reclamanții ca nefiind vinovați în producerea așa-ziselor daune, nu puteau fi sancționați, lipsește așadar vinovăția, nu este identificata nici fapta ilicita săvârșita și nu se precizează care este raportul de cauzalitate între fapta sancționabilă și prejudiciu.

Deciziile de imputare nu conțin toate organele competente în soluționarea contestației, lipsind nominalizarea instanței competente la care pot fi atacate, situație in care sunt incidente prevederile art. 26 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998. Nu au fost respectate dispozițiile art. 23 din ordonanță privind termenul de 60 zile pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare in raport cu data constatării așa-zisei pagube. Paguba a fost constatata in raportul nr. 2406059 din 29 mai 2007, proces verbal de cercetare administrativa definitivat și înregistrat pe data de 09 noiembrie 2007 și imputațiile întocmite la 12 noiembrie 2007. 2. Soluția instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 2753 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea reclamanților, a fost anulată Decizia nr. 184002/1 pe numele N.A.

pentru suma de 3873 lei; nr. 184022/2 pe numele B.S. pentru suma de 2769 lei; nr. 184022/3 pe numele T.P. pentru suma de 3817 lei; 184002/5 pe numele A.N. pentru suma de 3817 lei; 184022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei; 184022/7 pe numele B.G. pentru suma de 3839 lei; 184022/8 pe numele O.G. pentru suma de 2542 lei emise de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. A fost anulată hotărârea nr. 100 din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și nr. 184164 din 14 august 2008 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și s-a dispus restituirea sumelor de bani reținute reclamanților cu ocazia executării acestor imputații. Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative la cheltuieli de judecată de 4000 lei reprezentând onorariu avocat către reclamanți – 500 lei pentru fiecare dintre aceștia.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în deciziile de imputare s-a reținut că reclamanții au beneficiat de prima de aterizare pentru care au fost luate în considerare în mod eronat toate aterizările aeronavelor, contrar prevederilor pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 care stipulează că prima de aterizare se plătește numai pentru aterizările urmate de refacerea capacității de zbor, iar pentru stabilirea cuantumului primelor de aterizare au fost avuți în vedere coeficienții stabiliți în Tabelul 5 din Normele metodologice FI-3/1999.

Potrivit pct. 18 lit. c) din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 „Prima de aterizare se acordă personalului tehnic-ingineresc de aviație, definit la art. 13 din statut, din unități (similare) care execută activități de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol și în zbor aeronave, exploatează și întrețin mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine și de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace tehnice de control obiectiv. Prima de aterizare se acordă lunar, în funcție de numărul aterizărilor realizate, diferențiat pe categorii de funcții ale personalului și tipuri de aeronave, în limitele a 0,04% - 3% din solda de funcție pentru aterizare”. S-a apreciat că textul este clar și fără echivoc și nu se face distincție între personalul tehnic-ingineresc ce exploatează și întreține aeronave de tip elicopter, între aterizările urmate sau nu de refacerea capacității de zbor.

S-a constatat că prin Normele metodologice FI-3/1999 emise în aplicarea Legii nr. 138/1999 s-a modificat textul legii prin condiționarea acordării primei de aterizare numai pentru aterizările urmate de refacerea capacității de zbor, iar deciziile de imputare fiind emise în baza unor Norme metodologice care depășesc sau modifică nejustificat prevederile legii în a cărei aplicare sunt emise sunt nelegale. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor ca fiind nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că intimații-reclamanți fac parte din personalul tehnico-ingineresc de aviație din Unitatea Specială de Aviație București din cadrul I.G.

al Aviației M.A.I. Prevederile pct. 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 stabilesc dreptul la o primă de aterizare, dar condițiile de acordare se stabilesc prin norme aprobate de ministrul apărării naționale, fiind emise Normele metodologice FI-3/1999 care se aplică și reclamanților. Prin aceste norme metodologice s-a stabilit că prima de aterizare se acordă numai pentru acele aterizări care sunt urmate de refacerea capacității de zbor, pentru a se evita aplicarea discriminatorie a legii. Chiar în proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut acordarea acestei prime de aterizare condiționată de refacerea capacității de zbor. Această mențiune a fost necesară deoarece personalul tehnic-ingineresc care se ocupă de pregătirea elicopterului pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare pentru fiecare aterizare în condițiile în care nu execută nicio operațiunile pentru pregătirea aeronavei pentru zbor.

Această mențiune a fost necesară deoarece fondurile tehnice-inginerești care se ocupă de pregătirea elicopterului pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare pentru fiecare aterizare, în condițiile în care nu execută nicio operațiune pentru pregătirea aeronavei pentru zbor. Se critică soluția instanței de fond și pentru că a acordat cheltuieli de judecată excesiv de mari în raport de complexitatea pricinii și prestația acestuia, acțiunea fiind redactată de reclamanți iar avocatul s-a prezentat la un singur termen de judecată. Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor Cap. III lit. c), pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 și ale art. 14 1 din Ordinul M.A.I.

nr. 275/2002, a fost sesizată Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestei excepții. Prin Sentința civilă nr. 3873 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată, s-a constatat nelegalitatea Cap. III lit. c) pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 cu motivarea că prin normele de aplicare s-au adus modificări textului de lege sub aspectul condiționării acordării pricinii de aterizare numai pentru aterizările urmate de refacerea capacității de zbor. Sentința nr. 3873 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1718 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse ca tardive recursurile declarate de M.A.I.

și M.A.N. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Deciziile de imputație ce au fost contestate în cauză, ce se referă la prima de aterizare încasată necuvenit pentru perioada 2006-2007, au fost emise în baza Legii nr. 138/1999 și Normelor metodologice FI-3/1999, respectiv pct. 31 din Norme. Potrivit pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 „prima de aterizare se plătește numai pentru aterizările urmate de refacerea capacității de zbor, pe baza consemnărilor din fișa de pregătire pentru zbor a aeronavei”. Punctul 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999, în baza căruia a fost emis pct. 31 din Normele metodologice nr. FI3/1999 nu stabilește nicio condiționare, ci se referă la „fiecare aterizare”.

În condițiile în care Normele metodologice FI-3/1999 respectiv pct. 31, a fost declarat nelegal prin hotărâre judecătorească irevocabilă, soluția instanței de fond nu mai poate fi modificată. Așa cum s-a reținut și în Sentința nr. 3873 din 12 octombrie 2010, art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede că „Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorității administrative autonome se emit numai în baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului”. Dacă s-ar fi dorit evitarea unei aplicări discriminatorii a prevederilor din Legea nr. 138/1999 sau creșteri ale veniturilor personalului tehnic-ingineresc, se impunea modificarea prevederilor legale și condiționarea acordării primei de aterizare și nu modificarea implicită a legi prin Normele metodologice.

Chiar în motivele de recurs se recunoaște faptul că legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice ar conține o asemenea prevedere legală, dar aceasta nu înseamnă că decizia de imputație emisă în baza unei legi (Legea nr. 138/1999) ce nu conține o asemenea condiționare este legală pentru că legea nu retroactivează, iar legea nouă se aplică numai pentru situațiile apărute după intrarea sa în vigoare. Prin urmare, în condițiile în care pct. 31 din Normele FI-3/1999 au fost constatate nelegale, criticile din recurs ce vizează legalitatea deciziilor de imputație sunt nefondate. Tot nefondate sunt și criticile ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum excesiv deoarece, în raport de numărul părților, de complexitatea cauzei, suma acordată ca onorariu de avocat nu este excesivă.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 2753 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.