ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

a. Obiectul cererii

de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Asociația S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. -

A.C.F Prahova, anularea deciziei din 21 octombrie 2008 emisă de pârâtă și, pe

cale de consecință, anularea procesului-verbal din 21 decembrie 2004 și a

măsurilor dispuse nelegal, anularea deciziei din 21 decembrie 2004 privind

măsuri asigurătorii emisă de D.G.F.P - A.C.F, anularea măsurii confiscării

sumei de 20.910.859.375 ROL și restituirea sumei indisponibilizate în valoare

de 155.982,0358 RON, reactualizată și cu dobânzile cuvenite, calculate de la

data indisponibilizării până la data restituirii efective, precum și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

b. Hotărârea

Tribunalului București

Prin Sentința civilă

nr. 1709 din 6 mai 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reținând incidența, în speță, a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrativ-fiscale

ce privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează, pe fond, de de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curții de apel.

II. Hotărârea Curții

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 4465 din 17 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta Asociația S.C. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. -

A.C.F. Prahova.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a apreciat că, în raport de activitatea

concretă desfășurată de reclamantă, în mod just organul fiscal a ajuns la

concluzia, prin procesul-verbal încheiat la data de 21 decembrie 2004, că

aceasta se încadrează în categoria jocurilor de tip piramidal, interzise de

art. 43 lit. b) din O.G nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 650/2002 și art. 9

alin. (1) din H.G. nr. 251/1999.

A arătat Curtea că,

în speță, nu sunt relevante, în stabilirea caracterului interzis prin art. 43

lit. b) din O.G nr. 99/2000 și prin art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 251/1999

împrejurările prezentate de reclamantă, precum cuprinsul efectiv al Statutului

Asociației, acordarea personalității juridice în temeiul O.G. nr. 26/2000 sau

includerea operațiunilor privind suma confiscată în documentația contabilă a

asociației, esențială fiind activitatea desfășurată, în mod concret, de

aceasta.

În sprijinul acestor

concluzii, prima instanță a evocat și constatările, în acest sens, ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, ale procurorului șef

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, detaliate în Rezoluția nr.

24/D/2007, precum și adresa din 28 octombrie 2004 emisă de M.F.P. - Comisia de

autorizare a jocurilor de noroc.

Alt aspect reținut de

către instanța de fond a privit natura contravențională a măsurii confiscării,

apreciată ca legal dispusă în considerarea prevederilor art. 43 lit. b) din O.G

nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 650/2002, art. 9 alin. (1) și 82 alin. (3)

din H.G. nr. 251/1999, complementar aplicării unei sancțiuni contravenționale,

individualizată față de natura contravenției și gradul de pericol social, dar

și de faptul că urma să aplice măsura confiscării unei sume de 20.910.859.375

ROL.

Pe de altă parte, a

mai arătat instanța de fond, art. 82 alin. (3) din H.G. nr. 251/1999 impune

chiar obligația organelor competente să confiște și să facă venit la bugetul de

stat sumele rezultate din fapte ce constituie contravenție, fără a specifica

necesitatea ca respectiva contravenție să fie una dintre cele prevăzute în

respectivul act normativ, de asemenea, măsura confiscării în mod automat a

sumelor rezultate ca urmare a stabilirii unei contravenții prevăzute de art. 43

lit. b) din O.G. nr. 99/2000 este prevăzută și de art. 82 din O.G. nr. 99/2000.

Cu privire la cererea

privind restituirea sumei de 155.982,0358 RON indisponibilizate, Curtea

constată, pe de-o parte, că nici un act emis de pârâtă nu consemnează efectiv

suma indicată de reclamantă, iar, pe de altă parte, dacă pârâta a luat o măsură

asiguratorie, în condițiile O.G. nr. 92/2003, o atare măsură poate face

obiectul unei contestații la executare îndreptate efectiv împotriva actului de

executare având un atare obiect, or partea a solicitat direct în instanța de

contencios administrativ restituirea sumei "indisponibilizate",

nerezultând nici măcar că a făcut obiectul contestației administrative,

soluționate prin decizia ce face obiectul controlului judecătoresc în cauză,

pârâta pronunțându-se în limitele competenței asupra actului

administrativ-fiscal, anume asupra măsurii confiscării, dispuse în condițiile

O.G. nr. 92/2003, potrivit prevederilor H.G. nr. 251/1999.

III. Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamanta Asociația S.C., solicitând modificarea

acesteia în sensul admiterii contestației sale, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Argumentele

recurentei au fost, în esență, următoarele:

asociației nu poate fi catalogată drept activitate de joc piramidal,

modalitatea de structurare a activității de creditare fiind de tip structură

financiară modulară;

incidente dispozițiile art. 43 lit. b) din O.G. nr. 99/2000 privind

comercializarea produselor și serviciilor de piață, aprobată prin Legea nr.

650/2002 și ale art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 251/1999;

cercetare penală nu au reținut săvârșirea, de către membrii asociației, a

infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală sau asociere în vederea săvârșirii

de infracțiuni;

instanței de fond s-au bazat pe prezumții, nu pe reglementările legale

aplicabile;

contestat este un act de control, centrat pe aspecte fiscale, încheiat în baza

O.G. nr. 53/2003, nu un proces-verbal contravențional, care ar beneficia de alt

regim juridic, în temeiul O.G. nr. 2/2000, așa cum impun dispozițiile O.G. nr.

99/2000;

este netemeinică și nelegală, în condițiile în care, pe de o parte, nu există

proces-verbal de constatare a contravenției, care să îndeplinească condițiile

de fond și de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2000, sub sancțiunea nulității,

iar, pe de altă parte, nu a fost aplicată vreo sancțiune penală principală

însoțită de măsura conexă a confiscării.

contestat, organul fiscal a constatat îndeplinirea perfectă a tuturor

obligațiilor fiscale ale recurentei;

nu a apreciat corect nelegalitatea indisponibilizării sumei de 155.982,0358

RON, reprezentând banii membrilor asociației, indisponibilizare dovedită cu

înscrisuri.

IV. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului formulat

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată recursul nefondat, și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt în speță,

raportat la ansamblul probator prezentat și la susținerile părților, precum și

dispozițiile legale incidente, sentința recurată fiind la adăpost de orice

critică sub aceste aspecte.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 43 lit. b) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea

produselor și serviciilor de piață, "sunt considerate practici comerciale

interzise: [...] b) faptul de a propune unei persoane să colecteze adeziuni sau

să se înscrie pe o listă, făcând-o să spere câștiguri financiare rezultate din

creșterea numărului de persoane recrutate sau înscrise."

Or, așa cum au

constatat și organele fiscale emitente ale actelor administrative contestate,

și așa cum rezultă și din înscrisurile depuse în fața instanței de fond

(Ordonanța din 11 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare,

Adresa din 24 mai 2004 a I.G.P. Satu Mare, Adresa din 28 octombrie 2004 a

C.A.J.N.), potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Asociației,

fiecare persoană atrasă la programul opțional de creditare directă devine

membru în asociație după achitarea sumei totale de 1750 euro, dintre care 1450

euro achitați sub forma de donație către asociație, 300 euro reprezentând

cotizație statutară și cotizație anuală.

Ulterior, fiecare

membru participant la programul opțional de creditare trebuia să găsească, la

rândul său, alte patru persoane care să depună 1450 euro cu titlul de donație,

sumele fiind împărțite astfel: pentru primul membru racolat, persoana care l-a

racolat primește 700 euro, iar pentru următoarele patru persoane câte 1000

euro. Pentru fiecare nou membru, președintele asociației primește 60 de euro, vicepreședintele

financiar primește 35 euro, vicepreședintele tehnic primește 35 euro,

secretarul general primește 20 euro, departamentul de training primește 20

euro, directorul de organizare primește 10 euro, directorul zonal primește 90

de euro, iar managerul primește 180 de euro.

Încadrarea acestui

mecanism financiar în ipoteza normei juridice sus-menționate este evidentă,

fiind lipsită de relevanță forma de organizare a persoanei juridice care oferă

cadrul de desfășurare a acestor activități, categoria persoanelor cărora se

adresează sau suportul tehnic pe care îl folosește în acest scop.

Argumentele

recurentei privind calificarea acestor activități ca sistem financiar modular

de tipul sistemului pensiilor de stat sau a sistemului de vânzări multi-level sunt

neîntemeiate, primul sistem fiind construit în jurul principiului contribuției

pentru o perioadă determinată de timp, iar cel de-al doilea fiind definit de

art. 42 alin. (2) din O.G. nr. 99/2000 ca "formă a vânzării directe prin

care produsele și serviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei

rețele de vânzători direcți care primesc un comision atât pentru vânzările

proprii, cât și pentru vânzările generate de rețelele de vânzători direcți pe

care i-au recrutat personal", în timp de sistemul promovat de către

recurentă se bazează pe principiul existenței unei baze cât mai largi de membri

noi, care alimentează financiar partea superioară a piramidei intrată deja în

circuit, recuperarea banilor investiți și multiplicarea lor depinzând de numărul

de noi persoane pe care membrii îi recomandă și aduc în asociație.

Deciziile organelor

de cercetare penală privind scoaterea de sub urmărire penală a membrilor

asociației, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni, nu au relevanță în ceea

ce privește incidența dispozițiilor art. 43 lit. b) din O.G. nr. 99/2000, așa

cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Potrivit art. 80 pct.

14 din O.G. nr. 99/2000, "practicarea de vânzări sau de orice alte

procedee prevăzute la art. 43, se sancționează cu amendă de la 100.000.000 RON

la 500.000.000 RON, iar veniturile realizate din aceste practici se confiscă și

se fac venit la bugetul de stat".

Textul normativ

impune aplicarea sancțiunii confiscării sumelor rezultate din practicile

prohibite fără a o condiționa, în esență, de existența unei acțiuni penale,

fără a impune vreo procedură specială de constatare a acestei contravenții, iar

formularea sa nu îndreptățește afirmația că măsura confiscării ar avea natură

exclusiv complementară, depinzând de aplicarea amenzii, ci ar putea reprezenta,

în condițiile legii speciale, singura sancțiune aplicată în condițiile

stabilirii răspunderii contravenționale cu privire la săvârșirea faptei

prevăzute de art. 43 lit. b) din O.G. nr. 99/2000.

În aceste condiții,

chiar dacă stabilirea, de către instanța de fond, a incidenței dispozițiilor

H.G. nr. 251/1999, este criticabilă, măsura contestată este legal întemeiată pe

dispozițiile art. 80 pct. 14 din O.G. nr. 99/2000, așa cum consemnează și

organele de control fiscal.

Potrivit art. 84 pct.

d) din O.G. nr. 99/2000, contravenția stabilită de art. 80 pct. 14 se constată

și se sancționează de către organele de control abilitate ale M.F.P., în speță

D.G.F.P. - A.C.F Prahova, emitenta deciziilor contestate.

Înalta Curte constată

că procesul-verbal din 21 decembrie 2004, prin care s-a constatat existența

contravenției prevăzute de art. 43 lit. b) din O.G. nr. 99/2000, respectiv art.

9 alin. (1) din H.G. nr. 251/1999, satisface și cerințele art. 16 și 17 din

O.G. nr. 2/2001 sub aspectul mențiunilor obligatorii, dar, pe de altă parte,

constată că dispozițiile privind măsura confiscării nu pot fi tratate separat

de procesul-verbal în cuprinsul cărora au fost menționate, act supus, în

integralitatea sa, regimului juridic conturat de dispozițiile Titlului IX din

O.G. nr. 92/2003, forma în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ-fiscal contestat.

De altfel, în acest

sens este și Sentința civilă nr. 122 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului

Prahova, irevocabilă, invocată chiar de către recurentă în cererea sa.

Pentru aceste motive,

criticile recurentei privind legalitatea și temeinicia actului prin care s-a

dispus confiscarea veniturilor rezultate cu încălcarea dispozițiilor art. 43

lit. b) sunt nefondate, în sensul concluziilor instanței de fond.

În ceea ce privește

cel din urmă argument, examinând înscrisurile dosarului, Înalta Curtea constată

că în mod corect a respins prima instanță solicitarea recurentei-reclamante

privind restituirea sumei indisponibilizate în valoare de 155.982,0358 RON, în

condițiile în care, pe de o parte, această cerere ar fi inadmisibilă, iar, pe

de altă parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri privind

indisponibilizarea sumei respective.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către Asociația S.C. împotriva Sentinței civile nr. 4465 din data

de 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.